caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Libia. Ce se va întâmpla după Gaddafi?

de (28-8-2011)

De la începutul războiului civil din Libia şi mai ales după intervenţia aeriană a NATO şi a unor comandouri occidentale care au oferit sprijin rebelilor, toate acestea conturând în perspectivă o victorie a inamicilor liderului libian, problema care preocupă cancelariile occidentale şi ale altor ţări este ce se va întâmpla în Libia acum când regimul colonelului a luat sfârşit. Analiştii care cunosc situaţia din zonă au afirmat de la început, că în Libia nu se poate vorbi de o forţă politică organizată care susţine aceeaşi ideologie sau platformă politică. Opoziţia anti-Gaddafi este extrem de eterogenă,  şi,aşa cum s-a mai arătat, este o opoziţie a triburilor, la care s-au alăturat cele mai diverse forţe, de la islamiştii radicali, membri Al Qaida sau  triburile berbere. Cel mai dificil lucru de prognozat este în ce măsură venirea la putere a acestei opoziţii va însemna o schimbare în mai bine pentru libieni, din toate punctele de vedere. Aşa cum a constatat o analiză a publicaţiei „Stratfor”, este mult mai uşor să dai jos un regim decât să guvernezi o ţară şi în acest sens exemplele Irakului şi Afganistanului sunt ilustrative. Dacă nu se reuşeşte coagularea unui front comun, a menţinerii Consiliului Naţional de Tranziţie, actualii aliaţi ar putea deveni inamici iar ţara ar putea cădea pradă anarhiei şi războiului civil, ceea ce s-ar putea finaliza chiar cu scindarea Libiei. Adevărul, oricât de dureros ar fi, este că măsurile dictatoriale ale colonelului Gaddafi au reuşit să contracareze orice tendinţă de separare a unor triburi opuse regimului său.

Un mozaic de etnii

Deşi cu majoritate musulmană şi arabă,  între libieni se manifestă serioase diviziuni cu caracter istoric, etnic, tribal şi regional. Astfel, există berberii din munţii Nafusa, tuaregii din regiunile deşertice Fezzan şi Toubou, la sud-vest în deşertul Sahara. De asemenea, sunt sute de triburi arabe libiene care vorbesc numeroase dialecte. Cea mai importantă linie despărţitoare este cea dintre vechile regiuni Tripolitania şi Cirenaica, conflictul dintre cele două având rădăcini istorice. În ce priveşte epoca modernă, de la declararea independenţei Libiei în timpul regelui Idris I (1951-1969), Libia a avut două capitale –Tripoli, cea oficială în vest şi Benghazi, în est, capitala de facto unde se afla concentrată puterea regelui. Abia după lovitura de stat a colonelului din 1969, Tripoli a devenit capitala atotputernică a ţării. Gaddafi a supus Benghazi şi prin regimul său autoritar şi a banilor obţinuţi din petrol a reuşit să ţină sub control cele 140 de triburi din Libia.

Revolta libienilor a început în Cirenaica, regiune unde au avut loc şi în trecut mai multe încercări eşuate de revolte împotriva lui Gaddafi. Astfel, organizaţia jihadistă Grupul Libian Islamic de Luptă a avut baze în oraşele din Cirenaica de est şi mulţi dintre membrii săi s-au alăturat rebelilor anti-Gaddafi, luptând pe frontul de est. Alte grupuri de rebeli înarmaţi – berberi sau arabi, au luptat independent pe diferite fronturi în timpul războiului civil. De aceea, la formarea noii structuri de conducere a ţării va fi foarte greu de stabilit măsura în care fiecare dintre ele se va bucura de roadele războiului sau va juca un rol în conducerea ţării. Majoritatea membrilor Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) care cuprinde cele mai multe grupări opuse lui Gaddafi, îşi are originea în Cirenaica. Consiliul se confruntă cu dificila sarcină de a echilibra toate pretenţiile şi interesele diferitelor fracţiuni care au luptat pentru eliminarea regimului colonelului.

 Mustafa Abdul Jalil, presedintele CNT

Mustafa Abdul Jalil, presedintele CNT

Sâmbătă, CNT, recunoscut de 57 de state drept guvern legitim interimar al Libiei, a dat publicităţii, pentru prima dată, numele a 13 dintre cei 40 de membri , explicând lipsa celorlalte nume prin motive de securitate. Lista  urmează să fie completată până la 80 de membri, pentru ca guvernul să aibă o reprezentativitate cât mai largă. O parte dintre membri se află deja la Tripoli şi restul va sosi cât mai curând pentru a risipi temerile legate de conflictele tribale sau scindarea dintre est şi vest. Printre ei figurează un singur islamist, Lamin Bel Haj, membru al “Frăţiei Musulmane” pe care libienii o consideră moderată. Salwa Fawzi el Deghali, specialistă în drept constituţional, este singura femeie, provenind din Benghazi. Preşedintele Consiliului este în continuare Mustafa Abdul Jalil, fost ministru de justiţie al lui Gaddafi care şi-a dat demisia  în februarie, s-a alăturat rebelilor şi a format, în martie CNT..

Mirajul petrolului

Din păcate, potrivit analizei „Stratfor”, există multe cazuri în istorie când, după răsturnarea regimului, ceea ce a reprezentat obiectivul comun, diferitele fracţiuni au început să-şi urmărească propriile interese care contraveneau intereselor celorlalte grupări (Afganistan, Somalia, Nicaragua) şi acest lucru se poate întâmpla şi în Libia. Iar în astfel de cazuri apare şi implicarea unor interese străine. În Libia, sunt mari şanse ca divizările şi conflictele regionale şi tribale să fie exploatate de forţe străine. Astfel,  una din puterile care ar putea interveni ar fi Egiptul care a încercat şi în trecut să se amestece în Libia. Deşi acum este concentrat asupra problemelor sale interne ca şi asupra conflictului israeliano-palestinian, peste puţin timp, ar putea să acorde atenţie Libiei. Italia, Marea Britanie şi Franţa s-au implicat în trecut în Libia iar în acest război au susţinut intervenţia NATO, cea mai vocală ţară fiind Franţa. Şi aici nu trebuie uitate interesele companiilor de petrol din aceste ţări, ca şi ale celor din Canada şi SUA care doresc să-şi continue activitatea în Libia. Qatarul, Turcia şi Emiratele Arabe Unite i-au sprijinit de asemenea pe rebeli şi este foarte probabil să continuie să aibă influenţă asupra liderilor acestora.

Salwa Fawzi el Deghali, membra CNT

Salwa Fawzi el Deghali, membra CNT

Cel mai mare perdant al acestui război pare a fi Rusia care a mizat pe Gaddafi şi nu a recunoscut CNT. China nu a avut relaţii economice strânse cu Libia dar a investit aproximativ 120 de miliarde de dolari în sectorul energetic libian, precum şi în proiecte de infrastructură şi de exploatare petroliferă. Fiind dependentă de importurile de petrol, ea este interesată de o stabilitate politică în Libia pentru a-şi asigura rezervele de combustibil de care are mare nevoie .Nu trebuie uitate nici organizaţiile islamiste radicale despre care se afirmă că şi-ar fi pierdut popularitatea dar, afirmă analiştii,  , în cazul în care “primăvara arabă” nu va aduce popoarelor din zonă, inclusiv Libiei, mai multă democraţie, libertate şi progres economic, va putea să se întărească şi să-şi atragă noi adepţi.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.215.69