Nu stiu cum se petrec lucrurile prin alte parti, dar la romani neimplicarea a devenit, dupa parerea mea, un lucru grav. Asteptam sa ni se intample o catastrofa ca sa ne urnim si noi din loc. Tinerii sunt mult prea grabiti sa faca bani sau sa-si traiasca vietile fiecare dupa cum crede de cuvinta. Batranii sunt mult prea batrani ca sa mai faca ceva si oricum ei au facut o viata intreaga. Iar ceilalti sunt atat de cufundati in propriile probleme incat nu mai vad ca altii au, de fapt, probleme mai grave decat ale lor si au mare nevoie de o mana de ajutor.
Cand vin apele autoritatile se grabesc sa ne convinga cat de capabile sunt si cat de bine stapanesc problemele. Vedetele mai mari sau mai mici, se strang la posturile TV nu neaparat sa faca ceva pentru cei care au nevoie de ajutor, ci ca sa mai castige un strop de popularitate. Guvernul anunta ca ajuta oamenii sa isi construiasca locuinte, primariile striga sus si tare ca sunt gata sa ofere nu stiu ce cantitati impresionante de materiale constructii, vedetele sunt gata sa mearga cu apa si mancare in zonele sinistrate … O adevarata nebunie care te face sa schimbi postul sau sa refuzi sa mai vezi vreun buletin de stiri.
Stiu oameni saraci care au renuntat la lucruri necesare pentru ei doar pentru a usura durerea semenilor lor aflati in neputinta. Cristina F. Este o femeie de 42 de ani, casnica si mama a 3 copii. Locuieste in cartierul bucurestean Berceni si intreaga familie traieste din venitul sotului si din alocatiile copiilor. Dar acest lucru n-a oprit-o sa ia patura de pe pat si s-o ofere unei batrane a carei casa inundata statea sa cada, la periferia orasului. Ba chiar a gazduit-o cateva zile, pana ce apa s-a mai retras si s-a putut intoarce acasa.
Iulia V. are 48 de ani si lucreaza ca ingrijitoare la un camin de batrani. Nu i-a dat Dumnezeu copii, dar in aceste zile la masa ei au stat 3 dintre copiii unor prieteni care locuiau si spera sa mai locuiasca la marginea cartierului Giulesti. Au uitat repede micutii de ploaie si de frig. Le era bine in casa Iuliei si se simteau in siguranta.
Astfel de gesturi nu si-au gasit locul in prima stire din jurnal. Dar tocmai ajutorul acestor oameni conteaza, pentru ca n-au asteptat nimic in schimb. Au oferit ceea ce au putut spunandu-si ca fiecare lucru mic conteaza. Daca e din suflet.
Nu va suparati, dar totusi- acesti bieti amarati care au probleme mult mai grave decat ale noastre nu au nevoie de masochisti care sa se sacrifice pentru ei, ci de oameni puternici, care ii pot ajuta cu adevarat si pe termen lung! De aceea s-a spus ca ar trebui sa se formeze o clasa de mijloc, pentru a-i trage in sus si pentru cei din clasa de jos.
De fapt, normal ar fi sa existe o solidaritate, sa se implice toata lumea la fel ca „epoca de aur” cand toata lumea muncea la fel, dar aceasta solidaritate nu exista pe de o parte din cauza lipsei de organizare, iar pe de alta parte din cauza diferentelor astronomice dintre unii si altii.