caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Dansul pe sârmă al Israelului

de (21-8-2011)
2 ecouri

Un mic război a început în Israel, după atentatele sângeroase de joi în care s-au înregistrat numeroşi morţi şi răniţi, majoritatea civili israelieni. După cum se ştie, teroriştii , dispunând de arme sofisticate – pe care nu puteau să le obţină decât de la principalii furnizori ai acestor grupări Iran sau Siria – precum şi de sprijin logistic intern şi extern, au reuşit să pătrundă în Israel prin  peninsula Sinai, probabil prin tunelele în care se desfăşoară contrabanda către Gaza. De la răsturnarea guvernului Mubarak, Egiptului îi este greu să supravegheze sever yona Sinai în care s-au adunat grupări islamiste radicale de cele mai diferite sorginte, reuşind să atragă de partea lor populaţia beduină. Dacă pe vremea lui Mubarak s-a reuşit  potolirea lor, acum controlul militar a slăbit, iar Sinaiul a devenit un loc de lansare a atacurilor teroriste împotriva Israelului, dar şi un potenţial destabilizator al actualei conduceri egiptene.

Problema sensibilă legată de acest ultim atentat terorist este că, de fapt, nu se ştie cine stă în spatele lui. Chiar dacă aripa militară a Hamas şi-a asumat paternitatea, ea este pusă la îndoială de mai mulţi specialişti în problemele terorismului. Autorii pot fi islamişti radicali de inspiraţie Al Qaida, palestinieni, Hezbollah sau alţii. De ce amintesc acest lucru? Deoarece, convins de adevărul declaraţiilor venite din Gaza, Israelul a început acţiuni militare împotriva militanţilor islamişti din zonă, iar Hamas a răspuns prin denunţarea încetării focului în vigoare de doi ani, lansând tiruri de rachete împotriva sudului ţării, atacuri soldate, din păcate, cu morţi şi răniţi. Este o escaladare a violenţei, un mic război care se desfăşoară în cel mai prost moment pentru Israel (nu că un război s-ar putea desfăşura în momente bune). Pe de altă parte, în încercarea de a-i anihila pe terorişti, militarii israelieni au omorât mai mulţi poliţişti egipteni. Rezultatul: Egiptul a ameninţat cu retragerea ambasadorului său din Israel dacă nu i se prezintă scuze, iar în mai multe oraşe egiptene, inclusiv la Cairo, au avut loc demonstraţii antiisraeliene. Bineînţeles că din nou se amână negocierile privitoare la  eliberarea lui Ghilad Shalit, soldatul israelian aflat de peste cinci ani în mâna unei grupări militare a Hamas.

În acelaşi timp relaţiile cu Turcia, în ciuda unor semne de ameliorare, au rămas în continuare tensionate întrucât Benjamin Netanyahu refuză – şi probabil că aici are dreptate – să ceară scuze pentru raidul de anul trecut împotriva navei turceşti Mavi Marmara care a încercat să spargă embargoul impus fâşiei Gaza, acţiune soldată cu moartea a nouă pasageri, printre care şi cetăţeni turci. Din păcate, partea israeliană a prezentat prea târziu imaginile privind raidul din care reieşea agresarea militarilor israelieni care urcaseră neînarmaţi pe navă. Până astăzi, blamul cade asupra israelienilor.

În raport cu europenii şi americanii, Israelul a luat o măsură care i-a deranjat puternic şi anume, permisiunea de a construi un număr mare de locuinţe în Ierusalimul de Est, acea parte a oraşului pe care palestinienii o revendică şi o doresc drept capitală a viitorului stat palestinian. Aici trebuie să precizăm că ridicarea acestor case nu este o reacţie la criza de locuinţe pentru tineret, una dintre revendicările participanţilor la puternicele mişcări sociale care se desfăşoară de câteva săptămâni într-o serie de oraşe israeliene.

Cu părere de rău trebuie să spunem că primăvara arabă nu a adus nimic bun Israelului, dimpotrivă: a îndepărtat ţări cu care, chiar dacă relaţiile nu erau călduroase, existau puncte de vedere şi iniţiative comune. Chiar dacă regimurile actuale din aceste ţări ar dori să menţină această situaţie, nu au curajul să se manifeste în favoarea ei, sub imperiul demonstraţiilor populare.

Nu este vorba de faptul că Israelul n-ar fi justificat să ia măsuri pentru a-şi apăra securitatea proprie. Fără îndoială există motive, doar că – în condiţiile actuale – ar fi nevoie de mult mai multă precauţie, diplomaţie, tact pentru a-şi menţine aliaţii şi prietenii. Mai este doar o lună până la prezentarea de către Autoritatea Palestiniană a cererii privind declararea independenţei Palestinei în faţa Adunării Generale a ONU, solicitare care va obţine o majoritate. Aici statul evreu are nevoie de votul negativ al statelor membre ale Uniunii Europene,  Statelor Unite şi al altor ţări, în număr cât mai mare. Se ştie  că Mahmud Abbas n-o să obţină votul Consiliului de Securitate, anterior celui din Adunarea Generală, din cauza veto-ului american, adică declararea independenţei Palestinei nu se va bucura de legitimitate. Dar este vorba de o victorie morală a Autorităţii Palestiniene care poate fi anihilată numai dacă ţări importante se vor opune acestei cereri. De aceea nu e cazul ca Israelul să se lase pradă emoţiilor şi să ia măsuri în acest spirit, ci să calculeze consecinţele tuturor faptelor sale şi să purceadă la anumite gesturi, concesii, chiar dacă adversarii lui nu fac acest lucru.

Un alt test care stă în faţa statului evreu este reuniunea Durban III, pe marginea Adunării Generale, prilej de dezlănţuire a manifestărilor antisemite ale mai multor state. Şi aici Israelul are nevoie de sprijinul şi simpatia  cât mai multor ţări, fie prin neparticiparea lor la reuniune, fie printr-un vot împotriva rezoluţiilor adoptate.

Israelul este în situaţia unui dansator pe sârmă obligat să-şi menţină echilibrul dacă vrea să supravieţuiască în acest climat nefavorabil, o condiţie de care nu e voie să facă abstracţie în acţiunile sale prezente şi viitoare.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Andrea Ghiţă: (22-8-2011 la 11:23)

    Cred ca aceste randuri – scrise de dl. Davis Marty ( senior adviser al vicepresedintelui WZO, Organizatia Sionista Mondiala) martor al evenimentelor recente din Israel – se constituie intr-un ecou sugestiv la articolul Evei Galambos

    August 22, 2011
    A Ceasefire…
    By Marty Davis, Ashkelon

    Following a day of some 50 rockets launched at the south of Israel a ceasefire was agreed to by both sides. What is the definition of a ceasefire? I thought it was cessation of any aggression by both sides. The time set for the ceasefire was 9:00 PM, so why were rockets fired on us in Ashkelon at 9:30 PM and then at 01:30 AM? Someone clearly does not honor agreements of cannot tell time. 9:30, you leave the television and head to the shelter. At 01:30 AM you are waken from a deep sleep and run (if you can) down the steps (still trying to wake up) to the shelter. 2:30, you finally get back to sleep so that you can be up at 06:30 to prepare for work. This morning I woke up to read the papers and read about the funerals of the 8th victim of the Eilat attack and the burial of the man in Beersheva killed by a rocket. A man in Beer Sheva had a heart attack and was taken to the hospital 5 minutes before his home was blown up. There are trust issues at stake here, but what is new. We continue to hope that our neighbors develop a sense of honor that can be trusted and we can actually enjoy some quiet. The quest for peace continues.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (23-8-2011 la 22:31)

    „The best explanation is many times the simplest” by Yashiko Sagamori

    Please copy & paste in your browser the link below…

    http://theamericanjingoist.net/index.php/2011/07/19/the-best-explanation-is-many-times-the-simplest/

    No need to add anymore explanations.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.248.112