caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Povesti din ICQ-13

de (19-2-2006)

Un om rece
Prima oară l-am văzut când urcasem deja în tren. Mă aştepta liniştit în compartiment. El mă ştia din pozele de pe net, eu nu primisem de la el nimic. Nu mi-a plăcut. Arăta mai îmbătrânit şi părea foarte serios. Mi-era teamă de el. Era un necunoscut. Am vrut să mă întorc acasă…Ezitam.
Am ajuns la Sinaia, am coborît din tren, m-a luat de mână şi m-a purtat după el. Mă atrăgea faptul că se purta aşa…că ştia exact ce avem de făcut…Mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu cineva şi la întrebarea „unde mergem?” fiecare răspundea cu „unde vrei tu”…şi până ne hotăram….
Am mers la un hotel, m-a lăsat într-un loc să aştept după care a venit şi m-a luat. Avea cheile în mână. Mă simţeam oribil. Totul se derulase foarte repede. Nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau să merg acolo…Dar eu îl urmam…nu mă împotriveam…deci VOIAM !
Este un om foarte rece, habar nu aveam ce gândea. Ştiam doar că mă place. În tren încercase de câteva ori să mă sărute dar am ridicat un zid între mine şi el, zid de care n-a trecut…Aşa că mă aşteptam ca în cameră, o dată ajunşi la destinaţie, să continue ceea ce tot încercase în tren. Dar n-a fost aşa. Se făcuse târziu, era luna mai, răcoare afară. A scos o geacă din sacul lui şi a propus să mergem să mâncăm undeva. Mi-a întins geaca să mă îmbrac.
La masă a fost mai prietenos, s-a mai deschis puţin. A propus să ne plimbăm şi-am pornit-o agale pe străzile din Sinaia. Mi-a vorbit despre el, despre faptul că nu prea are prieteni. Dar nici nu-i trebuie. Despre proiectele lui de viitor. Totul legat numai de munca lui. Mi-a dat de înţeles că o femeie l-ar încurca. N-am băgat de seamă când s-a făcut aproape ziuă. Îmi era foarte frig, i-am zis să mergem în camera noastră. Până atunci nu venise o asemenea propunere din partea lui.
În cameră era cald şi bine. Două paturi. Nu ştiu când cumpărase şampania şi ciocolata. Am băut…am dat drumul la TV… Mi-a propus direct să facem sex. A fost foarte sigur pe el, pe ceea ce vrea. Ştia că sunt îndrăgostită de el, aşa cum îl cunoscusem pe chat, a profitat de asta….I-am oferit. A fost frumos, diferit de ceea ce eram eu învăţată. El a fost tăcut. Grija faţă de mine o simţeam doar…nu a fost transformată în cuvinte obositoare şi sâcâitoare. După ce s-a terminat am plâns. Plângeam, dar nu ştiam de ce. L-am făcut să se simtă un pic ciudat, stânjenit.
Era deja 7 dimineaţa, la 9 aveam tren. Se schimbase ceva între noi, tensiunea dispăruse, „răul” se întâmplase, nu mai aveam de ce să mă tem. Îmi plăcuse tot ce se petrecuse, mă refer la sexul în sine. S-a mai întâmplat încă o dată…pe fugă…:) De data asta a fost şi mai bine. Duş în grabă, ne-am îmbrăcat şi am plecat la gară. Prea târziu să mai prindem trenul, am luat un microbuz şi el a coborît apoi repede.
Nu ştiam nimic despre el. Îmi adusese o carte de-a lui, cu ea şi cu amintirile am rămas. M-a sunat după câteva ore să se asigure că sunt ok şi gata, totul se terminase… Nu pot spune ce era în sufletul meu. Se amestecau multe gânduri. Am mai vorbit un timp pe net. Ştiu că am reuşit să-l fac să se îndrăgostească de mine. A mai ajuns o dată în oraş, aranjasem să dormim la vară-mea. A început să plângă şi mi-a zis că situaţia a scăpat de sub control şi că aşa nu mai putem continua. A plecat imediat, n-a vrut să rămână peste noapte. A luat primul tren. A doua zi n-a mai recunoscut nimic. A mai trecut timp, ne-am mai văzut o dată, un alt weekend la Sinaia, m-a atenţionat că este ultimul. Ne-am întors fiecare la casa lui şi la câteva zile am găsit un mail în care-mi zicea ceva de genul că totul a luat sfârşit, că nu-l mai interesează nimic legat de mine, să nu-l mai sun, să nu-i mai trimit mail-uri şi nici un fel de mesaj. Nu l-am mai căutat….
Asta a fost tot. A durat patru luni. Între timp am reuşit să-l cunosc şi să-l înţeleg. De asta acum îl las în pace, îi respect dorinţa.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Angajari

traducator si interpret pe perioada determinata pentru proiectul Phare de infratire institutionala Baza nationala de date de profile ADN Descriere:...

Închide
3.145.94.251