caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Sunt pedepsele aspre un rău necesar?

de (21-8-2011)
20 ecouri

Recentele pedepse pronunţate de către Curţile Coroanei din Anglia pentru unii dintre infractorii care au inflamat – la propriu şi la figurat – bunuri, case, străzi şi oraşe întregi au stârnit nemulţumirea făţişă a unora dintre parlamentari, care le-au considerat “contra-productive”.

Adicătălea, lor li se pare că efectul ar fi exact contrar: în loc să tempereze propensiunea unor cetăţeni pentru dezordine şi sfidare a legii, îi va motiva să fie şi mai răi, şi mai răzbunători, atunci când vor fi eliberaţi din închisoare.

Pe de altă parte, nemulţumiţii au scos repede de la naftalină panseurile de acum 20 de ani ale lui David Waddington, care susţinea cu convingere că “închisoarea este un mod costisitor de a face dintr-un om rău altul şi mai rău”.

Distingem în acest postulat al lui Waddington două aspecte distincte şi disjuncte în acelaşi timp, pe care autorul lui le forţează să fie interdependente, deşi nu e obligatoriu să fie aşa.

Primul, se referă la cheltuieli. Cică închisoarea a devenit prea costisitoare pentru ceilalţi oameni, cei aflaţi în libertate pentru “delictul” lor perpetuu de a fi pur şi simplu cetăţeni cinstiţi. Deşi nu facem apologia închisorilor medievale, unde deţinuţii erau ţinuţi în viaţă doar cu pâine şi cu apă, nu putem să nu observăm că “modernizarea” închisorilor a ajuns în multe ţări să facă, din aceste stabilimente, reşedinţe temporare de dorit pentru unii cetăţeni certaţi cu legea şi cu munca cinstită. În special atunci când se apropie vremea rece, unii borfaşi de profesie plănuiesc mici delicte în urma cărora să se lase de bunăvoie prinşi asupra faptului şi pentru care să primească doar câteva luni de închisoare, pe perioada iernii. Acolo ştiu că primesc pe gratis hăinuţe, căldurică, mâncărică bună şi gustoasă, apă caldă la duşuri, programe artistice la televizor, plimbări de voie şi ore de gimnastică şi de sport, toate în compania de celulă a unor “prieteni vechi” foarte de treabă şi sub supravegherea paternală a unor gardieni blânzi şi îndatoritori. Când se face vremea bună, vine şi eliberarea, iar vagabondajul, coţcăriile şi jafurile pot fi luate de la capăt – până la toamnă, desigur, când şmecheria cu „stabilirea reşedinţei la puşcărie” se poate relua.

Închisoarea n-ar trebui să fie considerată nici ca loc de exterminare lentă, dar nici ca o casă de odihnă pentru borfaşi. Atunci când mentalităţile futuriste şi cheltuielile aferente închisorilor ajung uneori (nu neapărat în Anglia) să depăşească grija şi cheltuielile destinate unor azile de bătrâni, cei care văd în închisoare un stabiliment prea costisitor pentru bugetul administraţiei locale s-ar putea chiar să aibă dreptate.

Al doilea aspect se referă la rezultatul final. În aparenţă, scopul închisorii este (aşa gândesc unii, după cum se vede) acela de a-i re-educa pe cei plasaţi aici pentru câteva luni sau ani de zile. În concepţia lor, ar trebui ca deţinuţii care stau mai multişor la închisoare să iasă mai buni şi mai blânzi şi eventual mai educaţi decât semenii lor, care au avut ghinionul să primească o sentinţă de doar câteva luni. Surpriza este că toţi sau aproape toţi ies mai “şcoliţi” în matrapazlâcuri decât erau înainte de a intra la “zdup”. Din toate timpurile, puşcăriile au fost în  mod inevitabil “închisorile” delicvenţilor de profesie. Başca, la ieşirea din închisoare, cei proaspăt eliberaţi au o mânie acumulată pe semenii lor şi pe societate, care simt ei că trebuie eliberată cumva. Desigur că există şi excepţii, oameni pe care experienţa închisorii îi cuminţeşte pentru o vreme. Totuşi, cei care speră să obţină cândva reţeta acelei închisori care va fi pepiniera unor tâlhari transformaţi în mieluşei blânzi se pare că vor mai trebui să aştepte mult şi bine.

Atunci ce-i de făcut? Trebuie desfiinţate închisorile? Unora li se pare dimpotrivă, că sunt prea puţine. Am văzut mai înainte că scopul închisorii nu poate fi cel al re-educării forţate. Unii se re-educă singuri, dar alţii (cei mai mulţi) , nu – pentru că pur şi simplu nici nu au de gând, nici nu vor să se schimbe. Înseamnă că scopul închisorii nu poate fi decât altul. Mult mai probabil, scopul închisorii este acela de a preveni, măcar pentru o vreme, ca cel care are înclinaţia spre fărădelege să nu mai poate să o reverse peste oamenii cinstiţi din jurul lui. Dacă recidivează după ce este eliberat, delicventul va primi o pedeapsă mai mare, iar societatea va fi protejată o perioadă şi mai lungă de “serviciile” lui. Dacă recidivează din nou, s-ar putea să primească mai mulţi ani de închisoare decât poate duce, interzicându-i-se astfel definitiv să mai facă rău oamenilor paşnici. În special, din SUA auzim zvonuri de pedepse de sute de ani de închisoare pentru unul şi acelaşi individ, care ar putea stârni zâmbete, dacă n-ar fi atât de fioroase.

Pe de altă parte, nu stă în măsură ca orice cetăţean, care vrea să se audă vorbind, să aprecieze dacă o pedeapsă oarecare a fost “prea aspră” sau “prea blândă”. Există profesionişti, încadraţi pe funcţii judecătoreşti şi plătiţi bine ca să nu fie tentaţi să dea verdicte viciate, care au această responsabilitate. Recenta poziţie a primului ministru David Cameron faţă de deciziile aparent “aspre” pe care le-a luat Curtea Coroanei din Manchester pentru doi tineri care au incitat la violenţă este ea însăşi una corectă: “Este corect să lăsăm instanțele să decidă singure sentințele”. În acest caz, incitarea la violenţă a fost considerată mai gravă decât violenţele în sine, iar exemplul dat poate fi considerat “un mesaj” pentru cei care ar fi tentaţi să repete această periculoasă experienţă.

Pedepsele aspre sunt aşadar, ca şi închisorile, un rău necesar. Ele nu pot fi desfiinţate peste noapte, aşa cum visează unii; dar în ceea ce priveşte închisorile, trebuie regândit pe ici, pe colo, la modul în care sunt organizate unele dintre ele. Nu se poate reveni nici la conceptul medieval de “stabiliment unde infractorilor le putrezesc oasele”, dar nici nu se poate admite conceptul uşuratic de “casă de odihnă pentru delicvenţii de drept comun”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anca Ionescu-Targoviste: (22-8-2011 la 06:10)

    Fraza „Din toate timpurile, puşcăriile au fost în mod inevitabil “închisorile” delicvenţilor de profesie” va trebui citită „Din toate timpurile, puşcăriile au fost în mod inevitabil “universităţile” delicvenţilor de profesie”
    Îmi cer scuze pentru eroare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Dimitriev: (22-8-2011 la 12:48)

    > nu stă în măsură ca orice cetăţean, care vrea să se audă vorbind, să aprecieze dacă o pedeapsă oarecare a fost “prea aspră” sau “prea blândă”.

    Ba tocmai despre asta ar trebui sa fie vorba. Exista putine dovezi ca pedeapsa este o masura eficace de a preveni o infractiune.

    In Franta de dinainte de revolutie regele a impus pedeapsa cu moartea pentru cei care faceau stofe cu imprimeurile „protejate” de lege si pe care numai cei cu licenta de la el puteau sa la produca si comercializeze. Legea fiind perceputa ca nedrepta de oameni a facut ca nimeni sa nu o respecte, „pirateria” fiind la ordinea zilei chiar daca aproximativ 16000 (!) de oameni au murit pe roata (da, pe roata) pentru ca au incalcat-o.

    Nu e de mirare ca au avut o revolutie dupa asta. Exact acelasi pericol il vad in acest caz: pedepse gresite intaresc si mai mult convingerea tuturor ca numai singur poti sa-ti faci „dreptate”, orice o fi insemnind asta. In definitiv vorbim de oameni, nu de obiecte.

    Pedepse mai drepte mi-ar parea munca in exact magazinul distrus, pentru faptele neviolente, proportionale cu fapta. Dar ce stiu eu ca nu sint „de meserie”…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Anca: (22-8-2011 la 18:03)

    Unii oameni certaţi cu legea o vor percepe ÎNTOTDEAUNA ca fiind nedreaptă şi o vor sfida în fel şi chip, chiar cu riscul pierderii libertăţii lor, în timp ce alţii vor vedea în lege o formă fragilă de protecţie a liniştii, a bunurilor şi a vieţii lor.
    Aici nu era vorba de pedepse greşite, şi cu atât mai puţin de pedepse absurde, ci de pedepse „aspre”. Prin asprime, evident, fiecare va înţelege ce vrea, căci nu există un etalon al acestei însuşiri.
    A-i pune pe delicvenţii care au prădat (fără violenţă, desigur) un magazin de bijuterii să presteze câteva luni de muncă forţată (şi neplătită, bineînţeles)la vândut coliere, brăţări,inele şi cercei în magazinul respectiv, ca să se înveţe minte şi altădată să nu le mai jefuiască, este o soluţie atât de dreaptă şi de inteligentă şi de educativă, încât întrece orice aşteptări.
    Cu aceia care au spart bancomatele cu toporul, cu bărbăţie( dar tot fără violenţă, că doar n-au omorât şi n-au dat în cap la nimeni), va fi ceva mai greu, dar cei cărora le merge mintea vor găsi ei o soluţie ca să-i pedepsească şi pe aceştia în mod exemplar, tot la locul faptei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (23-8-2011 la 02:19)

    Bășcălie de două parale, doamnă Ionescu. Justiția este un act cu caracter individual și fiți sigură că nimeni nu a avut nimic de spus la pedepsirea aspră a actelor în care violența a fost folosită. Mă mir că în finalul comentariului dumneavoastră nu folosiți vestita expresie „la locul de muncă”, utilizată într-o perioadă care pare să fi fost mult mai pe placul dumneavoastră și care v-a influențat în mod profund gândirea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (23-8-2011 la 03:00)

    Iată un tabel cu situația populației carcerale în țările UE în 2007:

    http://www.civitas.org.uk/data/prisonPopEU2007.htm

    Iar aici în dinamică:

    http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Prison_population.png&filetimestamp=20101210170825

    Se poate observa că rata de încarcerare în Anglia și Țara Galilor este printre cele mai ridicate din Europa occidentală.

    Cum se face că în Statele Unite, unde aproape 2,5 milioane de oameni sunt în închisoare (cu rate mult mai ridicate decât în Europa), nu a fost eradicată infracționalitatea?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 03:57)

    Ceea ce dvs. vi se pare „bascalia de doua parale” se referea la concluzia comentariului ( si citez: „Pedepse mai drepte mi-ar parea munca in exact magazinul distrus, pentru faptele neviolente, proportionale cu fapta”). Am luat asadar ca exemplu de „magazin distrus” un magazin de bijuterii si am incercat sa vad cum s-ar putea pune in practica aceasta sugestie pentru cei care, fara violenta, au jefuit pe indelete si fara sa-i deranjeze nimeni, acel magazin, plecand acasa cu cateva kg. de bijuterii in buzunare, ca amintire pentru aceste „vremuri bune”.
    Daca Dvs. vedeti aplicata in alt mod sugestia D-lui Dimitriev pt. aceasta conjunctura ipotetica, sunteti invitat sa o prezentati aici, ca sa ne lamurim si noi, cei care nu gandim identic cu altii.

    Infractionalitatea nu se va eradica nici prin marirea ratei de incarcerare, nici prin desfiintarea inchisorilor si utilizarea de pedepse complementare. Asa-zisa „educare” cu forta este o iluzie, fie ca se apeleaza la clasica incarcerare, fie ca se apeleaza la „munca fortata la locul faptei”. Daca un infractor nu vrea sa se „re-educe” sau sa renunte la droguri, nici papa de la Roma nu-l va putea convinge. Fenomenul e similar cu cel intalnit la sinucigasii care au fost impiedicati de altii, in mod repetat, sa-si duca pana la capat intentia lor: pana la urma, tot vor reusi.

    In orice caz, atacul la persoana (la care vad ca apelati tot mai incisiv in ultima vreme, in ceea ce ma priveste – probabil din lipsa de argumente mai solide, in disputele noastre de idei), va pune intr-o lumina noua, diferita de cea de pana ACUM.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (24-8-2011 la 04:16)

    Doamnă Ionescu, dacă pentru dumneavoastră nu există diferență între cineva care fură (plănuit) câteva kilograme de bijuterii și cineva care fură (oportunist) șase sticle de apă minerală sau două tricouri, atunci e greu de discutat cu dumneavoastră.

    De altfel dumneavoastră vă devoalați adevărata față când scrieți Infractionalitatea nu se va eradica nici prin marirea ratei de incarcerare, nici prin desfiintarea inchisorilor si utilizarea de pedepse complementare. Pe dumneavoastră nu vă interesează fenomenul ca atare, ci răfuiala cu infractorii, de orice fel, pe care-i considerați un rebut uman, care nu merită nici o șansă, cu consecințe dramatice atât pentru ei, cât și pentru societate.

    Dumneavoastră nu vă puneți întrebări, ci dați decrete, fapt care, repet, denotă puternica influență a perioadei comuniste asupra mentalității dumneavoastră. Dumneavoastră stați pe margine și îi blestemați pe infractori, neinteresată în vreun fel de cauza și posibilitatea de reducere a infracționalității, fiind complet neinteresată în varianta reabilitării.

    În acest caz, e jenant să vorbiți de argumente, deoarece nu aveți niciunul. Asta nu e o discuție constructivă, ci mutarea unei discuții de felul celor întâlnite la cozi pe vremuri în paginile revistei ACUM, unde nivelul e cu totul altul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 04:28)

    Pedepsirea aspra nu trebuie conditionata sistematic de „factorul violenta”, asa cum sugerati Dvs. Lipsa violentei in cazul unei fraudari masive prin internet a cardurilor de credit sau a unor conturi bancare nu-l fac pe respectivul infractor mai putin de temut. Ar rezulta ca acesta merita neaparat o pedeapsa blanda, proportionala cu blandetea si finetea cu care el actionat usurand buzunarele semenilor lui, caci dumnealui a actionat „fara violenta”. Presupunand ca infractorul a reusit sa risipeasca sau sa ascunda bine tot ceea ce a furat, (deci nu se mai poate recupera nimic din sumele delapidate), iar incarcerarea este o varianta inacceptabila (in lipsa faptelor de violenta), ramane ca aceasta pedeapsa ar trebui materializata neaparat prin „zile, sau luni, sau ani de munca la locul infractiunii”? Sau si acesta retorica e o „bascalie de doua parale”?
    Delicte de acest gen, sau cele legate de evaziunea fiscala, sau cele legate de incitarea din umbra a altora la violenta, si multe altele, nu justifica pedepse blande doar pentru simplul fapt ca violenta nu era prezenta si asociata odata cu actiunile faptuitorului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 04:58)

    Degeaba deturnati sensurile celor spuse de mine si escaladati atacurile la persoana, elogiindu-va singur, in schimb. Eu am luat in analiza cazul in care cineva fura in chip oportunist un kg. de bijuterii, iar dvs. vorbiti despre oportunistul care fura apa minerala.
    Eu nu ma rafuiesc cu infractorii, asa cum vi se pare, dar nici nu-i scapin pe burta, asteptand sa se re-orienteze spre ganduri mai bune. Consider ca inchisoarea nu este de dorit, dar este un „rau necesar”. Nu in sensul ca ea va re-educa vreodata pe cineva, caci aceasta re-educare sta doar in propria lui optiune, nu in „sansele” pe care i le-ar oferi cineva din exterior (inchisoare, amenzi grase, sau munca fortata). Este un „rau necesar” pentru ca este singura modalitate de a feri restul societatii de replicile recidivistilor, spre exemplu. Inchisoarea pe viata, ca pedeapsa majora pentru un criminal in serie, va feri societatea de noi orori. Aceasta este un exemplu de pedeapsa aspra, nu cele cateva zile sau luni de inchisoare pe care le primesc borfasii de rand.
    Eu nu i-am blestemat pe infractori, asa cum cu nerusinare ati insinuat. Mi-am exprimat doar convingerea ca nu exista pentru ei solutii miraculoase de re-educare, dar nu am exclus nici exceptiile. O reeducare de exceptie nu va veni din exterior, prin „solutii moderne” ci din interior, daca va veni vreodata. Daca „solutiile” alternative pe care le sustineti dvs, cu atata convingere si patima, ar fi avut efect, acest efect si-ar fi aratat roadele pana acum. Or infractionalitatea (in tarile occidentale, in special, unde se modernizeaza si pedepsele, si inchisorile) e deocamdata in crestere, indiferent de metodele folosite de combatere a ei.
    A elogia niste „metode alternative moderne de pedepsire, care stimuleaza reeducarea”, ale caror roade nu se prea vad, este un mod de a vorbi ca sa ne aflam in treaba.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 05:10)

    Intrebare:
    Cum se face că în Statele Unite, unde aproape 2,5 milioane de oameni sunt în închisoare (cu rate mult mai ridicate decât în Europa), nu a fost eradicată infracționalitatea?
    Raspuns: Simplu. Infractionalitatea nu se va putea eradica niciodata.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (24-8-2011 la 05:17)

    Doamnă Ionescu, dumneavoastră nu păreți să înțelegeți nimic, comparând mere cu pere, când vine vorba de violență. Am să vă dau un exemplu. Dacă cineva își atacă partenerul și este la prima infracțiune și o recunoaște în interviu la poliție, iar efectele asupra victimei nu sunt grave, atunci poliția îi poate da persoanei respective un avertisment și deci să n-o trimită în judecată, deși e vorba de o infracțiune. Dacă o persoană, tot fără antecedente penale, este prinsă în posesia unui dispozitiv de fraudă la bancomat, atunci are toate șansele să fie trimisă la închisoare. Există o ierarhizare a gravității infracțiunilor, care nu are legătură directă cu violența.

    Violența de care vorbeam constituie o circumstanță agravantă ÎN CADRUL ACELUIAȘI TIP de infracțiune. Spargerea poate fi de mai multe tipuri, implicând folosirea de obiecte și atunci e calificată, presupunând un nivel mai ridicat de plănuire sau una de tip oportunist, când cineva intră într-o locuință pe o ușă sau un geam lăsate deschise. Despre asta vorbeam, dar dumneavoastră or nu înțelegeți, ori, mai grav, vă faceți că nu înțelegeți.

    Dumneavoastră nu aveți nicio soluție, pentru că de fapt nu priviți fenomenul infracțional în ansamblul său (de altfel, nici nu aveți date, vorbiți după ureche și după impresii), având exact atitudinea din vremea regimului comunist. De altfel, acum vreo 10 ani, vorbeam cu președinta Asociației Magistraților, Viorica Costiniu, care-mi spunea că a descoperit cu uimire după 1989 că politica penală nu are doar scop punitiv, ci și de reabilitare.

    Dacă în Anglia și Țara Galilor 92% din pedepsele penale nu sunt carcerale, asta reflectă faptul că imensa majoritate a infracțiunilor comise nu au grad ridicat de periculozitate socială. Dar oamenii ca dumneavoastră, care citesc presa și se uită la televizor, inclusiv la filme polițiste în care de cele mai multe ori e vorba de omoruri, omoruri, nu-și pot imagina acest lucru și de aceea au această concepție reacționară: las’ să-i trimită la pușcărie că așa le trebuie, indiferent de circumstanțele individuale ale persoanei respective.

    Dumneavoastră aveți impresia că s-a ajuns la o astfel de structură de pedepse în mod aleator? Nu, legislatori succesivi au ajuns la concluzia că acesta este răspunsul cel mai adecvat sau cel mai puțin neadecvat la fenomenul complex al infracționalității, pe care dumneavoastră îl tratați în sentințe definitive și irevocabile. Repet, dumneavoastră nu propuneți nicio soluție, dincolo de trimiterea (tuturor?) infractorilor la pușcărie. Nu vă interesează că procentul de recidivă la cei pedepsiți cu închisoarea este de 50% și mai ales nu vă interesează efectele și costul asupra societății în ansamblul ei.

    Da, reabilitarea vine din interior, dar acești oameni trebuie ajutați, iar pedepsele de comuntate sunt tocmai un astfel de ajutor. Dacă aveți argumente împotrivă și mai ales soluții alternative, vă invit să le prezentați. Nimeni n-a vorbit de soluții miracol, dar dumneavoastră sunteți cea care caricaturizați și faceți bășcălie de două parale, dacă se discută oportunitatea sau nu a pedepselor cu închisoarea. Aceasta e o discuție serioasă pe care dumneavoastră o tratați așa cum din păcate o fac mulți români, așa cum au fost învățați în timpul ruinătoarei perioade comuniste.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (24-8-2011 la 05:26)

    Intrebare:
    Cum se face că în Statele Unite, unde aproape 2,5 milioane de oameni sunt în închisoare (cu rate mult mai ridicate decât în Europa), nu a fost eradicată infracționalitatea?
    Raspuns: Simplu. Infractionalitatea nu se va putea eradica niciodata.

    Inteligent răspuns. Lăsând la o parte că în afară de dumneavoastră n-a vorbit nimeni de eradicare (totul sau nimic) concluzia e chiar dacă n-are niciun efect și costul e exorbitant hai să-i trmitem la închisoare pe TOȚI, măcar așa o să ne simțim bine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 05:49)

    Pardon. Primul care foloseste acest termen (eradicare) sunteti Dvs, chiar in aceasta intrebare pe care dvs ati formulat-o. Revedeti firul discutiei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 06:03)

    Cred ca nu ne intelegem deorece nu avem aceeasi unitate de masura. Adica, nu intelegem acelasi lucru prin „pedepse aspre”. In timp ce exemplul luat de mine era legat de masurile luate asupra a „doi tineri care au incitat la violenţă” , dvs. vorbiti de tinerii care au furat apa minerala si tricouri. Se punea asadar in discutie daca pedeapsa data celor doi incitatori (implicit, a altora de acelasi calibru infractional) este sau nu prea aspra. Prin prisma efectelor, si a modelului distructiv pe care l-au promovat cei doi, pedeapsa pe care au primi-o nu pare deloc aspra, desi unii simpatizanti ai „drepturilor la reabilitare a omului ” s-au aratat de alta parere. Orice discutii care s-au devoltat aici, pe langa sau paralel de acest subiect, n-au facut decat sa creeeze confuzie inutila si prilej ca unii dintre noi sa-si arate propensiunea spre injosirea adversarului de idei si punerea pe soclu a propriei persoane.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (24-8-2011 la 06:11)

    Doamnă Ionescu, eu nu m-am legat de exemplul celor doi tineri care au incitat la violență (cazul extrem – deși e o discuție întreagă și aici), iar dumneavoastră ați generalizat, spunând că pedepsele de comunitate n-au niciun efect (fiind apoi forțată să recunoașteți că nici pedepsele cu închisoarea n-au efect).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anca Ionescu: (24-8-2011 la 07:38)

    Exprimarea dvs. „…fiind apoi forțată să recunoașteți că nici pedepsele cu închisoarea n-au efect” este incorecta, aici neavand ce cauta cuvantul „apoi”. De la bun inceput eu am recunoscut si am sustinut ca nici o masura punitiva nu poate avea in mod obligatoriu un efect educativ pentru delicventi, mai ales pentru cei recidivisti. Educatia adultilor nu se poate face cu forta: nici cu bata, nici cu zaharelul; ci numai si numai daca ei o accepta de bunavoie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • tv: (25-8-2011 la 16:19)

    sa vedem ce ne spune judecata prin bunul -simt :
    Eu am un magazin care imi asigura un venit de 100 euro/zi ! valoarea magazinului, pe linga munca este si investitia personala de 10000 de euro ! Tu vii imi distrugi magazinul, imi produci daune materiale si morale prin incendiere distrugere , furt ., etc ! Pe deasupra ma lipsesti ( cel putin urmatoarele luni )de venitul meu zilnic de 100 de euro care sa imi asigura viata cinstita si plata taxelor mele catre statul de drept care trebuia sa ma protejeze in schimbul acestor taxe care le-am platit din cei 100 de euro venit muncit cinstit, legal ! Acum vine statul de drept imi spune ca a prins pe cel care a faptuit paguba , insa eu va trebui sa platesc taxe suplimentare pentru costurile statului cu incarcerarea infractorului ! Dupa ce ca dintr-un om cinstit am ajuns fara venitul acela de 100 de euro/zi si deja ma gandesc n-ar fi mai bine sa fiu si eu infractor ( casa- masa gratis, assisted living gratis, invat de la colegii de incarcerare (nu cum sa catig 100 de euro/zi) ci cum sa dau lovituri in viitor de mii de euro/zi , la vara cand e vremea prielnica si voi fi liber ! Concluzia aparenta este: statul european democrat, de drept , este binecuvantarea infractorilor si blestemul muncitorilor cinstiti, a platitorilor de taxe ! Pe linga concluzia aparenta apare si intrebarea : are statul de drept puterea si resursele de a face dreptate ? Si daca are de unde are resursele , de la infractori sau de la omul cinstit platitorul de taxe si impozite ?!! Si dati-mi voie si o parere personala : Intr-un stat de drept in care infractorii o duc mai bine decit oamenii cinstiti, acolo e ceva putred !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (25-8-2011 la 16:24)

    Domnule tv, dacă ați petrece o singură zi într-o închisoare din Anglia nu ați mai scrie ce scrieți aici. În ce sens o duc mai bine infractorii decât oamenii cinstiți? Și dacă sistemul actual nu e bun și nimeni nu pretinde că e perfect, ce propuneți în schimb?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • tv: (29-8-2011 la 02:55)

    Recunosc, aici e dilema, nu stiu alt sistem mai bun sa propun in schimb ! Problema e la mine, ca toti pe care i-am votat, alesi-nealesi , mincinosii continua sa dezamageasca !
    Observ ca toata lumea e in framantarea cautarii de solutii !
    M-ati facut curios sa aflu cum se petrec zilele in inchisorile din Anglia, ca din articolul de mai sus mi s-a parut ca sunt conditii de hotel ( cu restrictii la iesire !), pe banii platitorilor de impozite ! Parca totusi lagarele de munca ar fi mai eficiente in educarea-reabilitarea infractorilor si reducerea prin recuperare a cheltuielilor cu ei, rezultand si impozite mai mici pentru oamenii cinstiti!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (29-8-2011 la 03:13)

    Domnule tv, de unde rezultă că în închisorile din Anglia sunt condiții de hotel? Vă invit să citiți acest articol poate vă lămuriți: http://www.thisislondon.co.uk/standard/article-23979652-doing-porridge-ex-con-reveals-what-looters-can-expect-in-prison.do

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.233.220.21