caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Pierduti în spatiu

de (21-9-2005)

– de Marius Andrei

Traim pe o planeta miraculoasa, pe care „jocul creatiei sau al hazardului” a facut posibila aparitia si mentinerea vietii. Datorita acestui adevarat si rarisim miracol, dintre milioane de planete Pamantul sau, cum este altfel denumit – Terra, a devenit salasul vietii si leaganul omenirii.

As putea compara Terra cu o nava cosmica ce-si poarta în spatiu pretioasa incarcatura, ocrotita de miraculoase „scuturi” naturale, mai eficiente decat cele pe care tehnologia actuală le-ar putea realiza. De asemenea, as putea spune ca Pamantul este un organism complex, cu anatomie si fizionomie proprie, care isi produce singur, fara deseuri, resursele necesare mentinerii si diversificarii structurilor sale, inclusiv pe cele ale vietii.

Una dintre structurile sale biotice, aparent cea mai evoluata, s-a gandit ca are dreptul de a modifica, nelimitat, acest organism si, in mare parte, a si reusit. Structura aceasta este … Omul. PROBLEMA raportului dintre om si mediul ambiant a inceput odata cu aparitia primelor colectivitati umane. Omul, cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit sa convietuiasca cu natura, asa cum era ea, ci a pornit cu tenacitate si curaj la transformarea ei.

La inceput, echilibrul natural nu a avut de suferit decat pe areale, zone restranse, dar odata cu dezvoltarea tehnologiilor, mediul natural a fost modificat din ce în ce mai mult. Suprafete intinse au fost intens „umanizate”, creindu-se un alt echilibru, antropizat. Acest echilibru este insa instabil, precar.

Semnalele unor dezechilibre dramatice s-au accentuat in ultimii zeci de ani si, din ce in ce mai multi oameni devin constienti de aceasta. Putem spune ca se manifesta acel instinct natural al oricarui „organism” – de a-si pastra un habitat stabil – si, vrem nu vrem, daca dorim sa putem calatori in continuare pe Terra, fragila noastra nava cosmica, interesul pentru pastrarea echilibrului natural trebuie să primeze.
Desi inca mai exista regiuni pe care omul, datorita condiţiilor vitrege, nu le-a putut trasforma, este de aşteptat ca, fiind inzestrat cu o tenacitate iesita din comun, daca va persevera in indiferenta si inconstienta, va reuşi sa le „umanizeze” si pe acestea.

Urmarile ??… dezastruoase 100%. Aceste regiuni, inca neatinse sau prea putin afectate, sunt cele care mai pastreaza si acel precar echilibru care ne mai permite supravietuirea.
De aceea acum, mai mult ca oricand, trebuie sa avem grija de ceea ce am putea numi „oaze ale sperantei”.

Si sa incepem sa ne gandim serios la ce am putea face, fiecare dintre noi, pentru a repara raul facut, de inaintasi, de cei de alaturi, de noi insine….
Pentru ca cele mai marunte gesturi si obiceiuri ale unui individ contreaza, pentru ca se amplifica la scara populatiei unei regiuni, tari sau a globului.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Horia: (21-9-2005 la 00:00)

    Rodica: Terra nu a devenit salasul vietii asa in general, ci a devenit salasul vietii pentru Terra ceea ce este o tautologie. Inca nu avem dovada ca suntem singuri in univers. De altfel privind mai pesimist locurile din jurul panatului pe care le cunoastem, putem specula ca planetele din jur au fi putut avea nesansa unor dezastre ecologice: Marte si-a pierdut atmosfera si apa in spatiul vid, Venus s-a fript din cauza unui efect de sera brutal, Firmamentul – Lovitura de Ciocan – a transformat o planeta intr-o gramada de asteroizi si, in linii mari, Sistemul Solar arata ca dupa un razboi pierdut. Nici Pamantul istoriei pe care o cunoastem nu arata mai bine: Oazele „neatinse de om” sunt de fapt dezastre ecologice: deserturile sunt zone aride in care omul n-are interes sa se duca, junglele l-au alungat pe om din orase nestiute (India, America Centrala) iar Antarctica este impodobita pe misterioasele harti ale lui Piri Ray cu rauri, munti si lacuri.

    Chiar deserturile de mai sus (Sahara) au fost acum 20.000 de ani leaganul omenirii – campii manoase si locuri din care omul n-a cautat initial sa se raspandeasca. Apoi au mai fost ere glaciale, potopul etc. Sa mai amintesc cum au disparut dinozaurii?
    In concluzie, dezastre au mai fost si au sa mai fie, iar viata s-a regenerat mereu pe culmi mai inalte. Omul are azi posibilitatea sa distruga dintr-o data toata planeta, dar omul de rand caruia i te adresezi nu are posibilitatea sa stea impotriva acestui fenomen. Si cat va fi benzina, ne vom duce cu masina sau autobuzul la servici, cat va fi iarna grea vom face caldura in casa daca vom avea cu ce, iar cat vom avea ce sa consumam ieftin (si hartie pe care sa scriem) vom produce gunoi. Cand nu vom mai avea toate astea, vom inceta sa existam, dar nu inainte sa ne incaieram inca o data. Problema este doar ca atat cat mai e, trebuie sa pastram ceva pentru generatia viitoare, pentru copiii nostri si pana acum nu prea am reusit. Mai incolo va fi problema lor si poate ei vor fi mai intelepti.

    Articole ca al tau se servesc de obicei politicienilor (de catre cine?), iar ei daca sunt smecheri, ni le servesc noua inapoi, si noi, daca suntem prosti, le inghitim. Dar sa ni le dam direct de la unii la altii e sa ne furam caciula singuri…
    Ma contrazice cineva?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.183.183