caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

INCREDIBILUL COTIDIAN VĂZUT DE HARRY ROSS

de (14-8-2011)

De mai mulţi ani peisajul literaturii, mă refer desigur la cea autohtonă, este năpădit de tot felul de scrieri în care autorii, în plin delir de egolatrie, îşi glorifică întâmplările vieţii lor, întâmplări de o perfectă banalitate, augmentându-le, cred ei, cu o frazare, în cel mai bun caz mediocră. Presupunând că ai inconştienţa, sau poate doar curiozitatea, de a vedea până unde poate merge trista lor trufie şi ajungi, dacă rezişti, până la sfârşit, vei plânge doar de mila copacilor care au fost jertfiţi pe altarul istoricei noastre neghiobii.

Ştiut fiind însă că trufia şi egolatria sunt păcate capitale, sper ca o judecată, precum cea scrisă odinioară cu litere de foc pentru cei ce, în orbirea lor, pângăreau odoarele Templului, să osândească, la o oarecare vreme, aceste purtări cu care suntem cam de prea multă vreme chinuiţi.

Dar cum de ani de zile sunt într-un fericit contact cu literatura de limbă română care se scrie în Israel, am constatat aici lipsa acestui fenomen care la noi bântuie, din nefericire, nestingherit. Ba, mai mult, deşi unele scrieri sunt cât se poate de cuplate cu realităţile vieţii de zi cu zi, sau cu  problematica socială contemporană, autorii par a se feri de astfel de excese, neaşezându-se niciodată în prim plan şi în nici un caz drept personaje principale ale acţiunii. Să fie oare numai educaţia, cultura, aversiunea faţă de cioplirea chipului, fie şi numai în cuvinte, sau este vorba de atât de simplul bun-simţ despre care, uite, că mai avem multe de învăţat…

Citind recent a doua carte din acest an a scriitorului Harry Ross, nu mă mai uimeşte nici prolificitatea acestuia şi nici extraordinara sa capacitate de a trece cu lejeritatea celui exersat în publicistică de la subiecte dramatice, la analize socio- economice, de la romanul de dragoste la cartea de aforisme, sau de la poezia de o incredibilă sensibilitate la cea cu umor subţire şi fină autoironie. El, prin aceste lecturi, mă determină să-mi fac o reevaluare a ceea ce numim: cotidian şi îl considerăm, de cele mai multe ori, nesemnificativ, demn de a fi ignorat, sau, foarte rar, subiect de taclale la o cafea cu vecina. Ei, bine, volumul: Nicio frunză de măslin, un volum de proză scurtă foarte recomandată de a fi citită ori de câte ori viaţa ţi se pare ternă, ne propune o serie de întâmplări din cele mai obişnuite, numai că autorul are marea calitate de a te face să te gândeşti de cel puţin două ori la cele povestite şi la înţelesurile lor profunde, transformând astfel lecturile acestea, aparent lejere, într-un fel de pilde cu nimic mai puţin înţelepte decât cele din texte devenite clasice. Pentru că, vom afla în ce fel un căţel cam deranjant poate deveni un factor de armonie socială, sau cum o fată total nepotrivită îţi poate schimba viaţa şi, sigur, nu în modul cel mai rău, cum un pian îţi dă peste cap toate planurile, cum o mătuşă care te chinuie toată viaţa cu spaimele ei paranoide te va răsplăti doar cu un surâs din eternitate, iar tu vei fi foarte mulţumit că ai făcut o faptă bună, cum o femeie frumoasă dar cam narcisistă se ratează în modul cel mai jenant cu putinţă, iar o alta, cam la fel, se va face de râs, la o vârstă când aşa ceva nu este deloc recomandabil, din cauza excesului ei autoadmirativ,  sau, mai ales, de ce ar fi croitorul Ianchele Grinşpan, (excelentă alegerea numelui!) foarte potrivit pentru a face, ori reface, ceva mai bine, lumea. Dar şi multe altele…

Sunt desigur şi situaţii cu totul excepţionale foarte bine şi profund analizate de autor prin intermediul personajelor. Maxim din: Inimă străină este un om în pragul senectuţii, a trecut prin multe greutăţi, soţia i-a murit de mult asasinată de terorişti, relaţia cu copiii nu merge, iar acum are un transplant de inimă. Situaţie care-l face să regrete că nu a murit. Dar, la sfârşitul nuvelei aflăm că, poate abia acum, după toate aceste încercări, are motive suficiente de a fi fericit. Cum? Autorul construieşte cu multă abilitate şi talent o ieşire absolut credibilă, prin marea şi omeneasca ei simplitate, din acest coşmar trăit cu ochii deschişi. Sau în: Şi a plecat singură dintre vii, aflăm tragica poveste a omului care, din disperare, hotărăşte să curme o viaţă fără să se întrebe dacă fapta lui, aparent impusă de viaţă, are suport moral. Dar dacă nu are? Luată poate din mass-media această zguduitoare poveste este transformată de Harry Ross într-o temă de meditaţie pe care nu trebuie să o evităm. Iar Ioshua şi Mona din: Sacrificiu suprem sunt doi tineri la fel cu alte mii ca ei. Se iubesc, dar trec printr-un moment de cumpănă pe care femeia îl rezolvă cu acele mijloace din totdeauna. Însă această rezolvare de moment duce la un deznodământ nefericit şi autorul ne îndeamnă să gândim mult la implicaţiile unui gest, oarecum banal, dar care poate conduce la o evoluţie dezastroasă. Să ne gândim de două ori, cum spun bătrânii. Da, dar uite că suntem tineri şi această învăţătură ne este puţin peste mână. Oare chiar aşa să fie? Înţelept, Harry Ross ne lasă să gândim singuri, puţin trist dar mulţumit că ne-a provocat la o astfel de analiză, extrem de necesară, de foarte multe ori, asupra consecinţelor unui singur gest. Să ne punem, la timpul potrivit, întrebarea: ce sacrificăm şi, mai ales, pentru ce? Merită, sau nu? Greu, dar nu imposibil!

Foarte înşelătoare, lectura volumului îţi poate lăsa impresia că ai citit ceva uşor, de vară, că te-ai bine dispus, sau ai aflat nişte lucruri drăguţe despre viaţă şi oameni. Asta dacă nu eşti atent şi dacă nu răspunzi, în mod deliberat, nevoii de a reciti cel puţin unele dintre nuvele, fiindcă, simplu, nu ai prea prins tâlcul vorbelor şi te-ai lăsat păcălit de ambalaj. Însă, ar fi bine dragă cititorule să iei foarte în serios cele ce ţi-au trecut pe sub ochi, dar şi prin minte şi chiar să încerci a le povesti unor prieteni care poate nu au avut norocul să procure această carte. Sunt convins că, fără să fii un narator de forţă, vei fi ascultat, pentru că vei face asta numai dacă vei fi înţeles înţelepciunea ascunsă, dar la vedere totuşi, a întâmplărilor din această carte Despre care, spune autorul şi nu avem motive să nu-l credem, sunt născocite de, evident, bogata sa fantezie dar şi experienţă de viaţă. Vei avea chiar surpriza că prietenii te vor asculta şi, poate pentru prima oară de când eşti cu ei, discuţiile nu vor mai aluneca, inevitabil, spre sport, băutură, femei, veşnicele can-can-uri sau modă. Este, te asigur, o mare victorie împotriva ignoranţei.

Şi, voi încheia cu vorbele rostite de autor în: Cuvânt înainte: „Noi, scriitorii, totdeauna sperăm că am dat spre publicare ceea ce este mai bun şi mai de preţ în lucrările noastre. Dar cel care judecă şi decide este,  în ultimă instanţă, cel care te cumpără şi te lecturează”

Nimic mai adevărat şi am convingerea că Harry Ross a reuşit şi de data aceasta!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.73.22