caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Teatru Fantasy – Poporul Elf

de (19-1-2006)

POPORUL ELF

Personaje:
EURICE – elful de pădure (cea mai frumoasă tânără din neamul elfilor).
TORR – stăpânul elfilor (tatăl Euricei, bătrân înţelept).
GERR – un muritor (îndrăgostit de Eurice).
LARR – elf (comandantul armatelor regale, îndrăgostit şi el de Eurice. În cele din urmă devine trădător).
AMOD – elf (ostaş în comandamentul I al armatei regale).
ALKOR – stăpânul întunericului (deşi la început prieten, devine duşman al elfilor, având puterea de a se transforma în orice fiinţă doreşte).
DENIS – zâna pădurilor albastre (păduri pline de mistere, ascund magia de ani de zile).
INICE – stăpâna gromilor (asemănători unor pitici, cu urechile lungi şi tăiate în vârf, păstrători ai spadei dreptăţii, singura ce poate pune capăt luptei dintre elfi şi Alkor).
COPACUL – străjerul pădurii.
DRACK – conducătorul armatei întunericului (fiinţă fabuloasă, întruchipată asemănător unui diavol).
DISCORDIA – zeiţa răzbunării (fată în casă a elfilor).

Actul I, Scena I – Pe un tărâm mirific, al cărui locuitori îşi aveau casele în copaci, tărâm plin de ape şi verdeaţă, casa elfilor. Personaje: Eurice, Gerr şi Larr, în casa stăpânului.

LARR: Amarnică e lupta asta, fără de noimă. Nu îi văd rostul, n-o înţeleg. O risipă de energie, o veşnică nepace… De ce ne urăşte atât de mult? Cu ce-am greşit trăind aici? Ce gând ascuns i-am tulburat de n-avem dreptul la linişte? Dacă aş fi vrăjitor, măcar pentru o clipă, i-aş face praf armata. Dar sunt un biet luptător, chiar de comand o armată regală… El deţine puterea morţii, eu o deţin pe cea a adevărului. Ascultă-mă, Eurice. Nu îţi cer prea mult. În schimb fac orice pentru tine. Doar tu eşti lumina pentru care merită să lupt, eşti idealul care mă face să privesc cu nădejde… (se apropie mieros de Eurice, care nu pare să fie impresionată, îi ia mâna şi i-o sărută) Roagă-l pe stăpân să mă lase să conduc singur lupta, aş câştiga, ştiu cu siguranţă. Măcar tu arată-mi încrederea!
GERR: (vădit deranjat, intervine) Ştii bine că Torr n-ar accepta. Dacă eşti bărbat, luptă! Oricum, intră în atribuţiile tale! De ce o pui pe ea să se milogească pentru tine, ai singur grijă să îţi îndeplineşti sarcinile. Vrei să scoţi cărbunii aprinşi din foc cu mâna ei? Arunci, fără pic de ruşine, o femeie la înaintare… Că mă faci să vorbesc ca-n lumea oamenilor… de-acolo de unde am venit, mânat de dragostea ce mi-a aprins inima… (se apropie, la rându-i de Eurice, care, de astă dată, pare să fie mai docilă).
LARR: (jocul gelosului) Dar, cine te-a rugat ceva pe tine? Puteai rămâne, foarte bine acolo, cu obiceiurile voastre meschine, cu traiul vostru fad, monoton… Nici măcar nu faci parte dintre noi. Nu te implici, nu lupţi. Şi, dacă ai face-o, ar fi doar de faţadă, să cucereşti dragostea acestei preafrumoase creaturi… Care e problema ta? De ce te bagi în viaţa noastră? Cine te-a invitat să intri după pofta inimii? Oricum, în lumea voastră am auzit că nu mai e „la modă” iubirea curată, că totul se cumpără şi totul se vinde… Nu mă mir c-ai pus ochii pe o prinţesă, tocmai fiica stăpânului, preabunului nostru stăpân…
EURICE: (îl întrerupe) Eu, eu l-am invitat, şi tata deopotrivă. Are dreptate, în privinţa ta. Şi n-o spun doar ca să-i iau apărarea. Mă arunci în furia tatei, când, de fapt, ar trebui să îţi asumi o asemenea responsabilitate. Tu, poate, eşti cel care vrea să mă câştige, înduplecându-mi tatăl. Dar, cum singur ai spus, el e mult prea bun ca să-mi impună ceva. Bătăile inimii mele sunt pentru cine ştie să le asculte şi pentru cine doar eu le voi oferi. Nu vreau, nici eu, să mă implic într-un război ce nu mă prea priveşte. Vreau, în schimb, să trăiesc, până la ultima clipă, aşa cum doresc, viaţa pe care o am… De fapt, o întreagă eternitate… pentru asemenea prostii, nu merită să-mi irosesc nici măcar o clipită… Trăind în afara timpului, încercăm să invadăm spaţiul! De-aia atâta zbucium fără de rost. Viaţă…
LARR: Aşa crezi tu? Că ai o viaţă? Şi ce faci cu ea? Ce vei face? Ce viaţă va fi, atunci când vei robi pentru întuneric? Ce viaţă va fi, atunci când copii tăi vor creşte în umbrele morţii? Dacă nu e pace, nu e nici iubire şi nici invers. A lupta pentru inimă e o utopie! Inima se cucereşte cu linişte, nu cu război… Şi, crezi că pe el îl poţi lua cu tine? Te înşeli. E doar un muritor, Gerr va fi ucis înainte să apuce să spună vreun cuvânt, iar tu vei fi aruncată în cea mai adâncă grotă a întunericului. Deschide ochii! N-aveţi viitor, cum n-aţi avut nici trecut. Doar prezent, ce, iată, deja a trecut… În lumea lor fug după timp, suferă pentru el… Ai putea să mergi şi tu acolo, să vezi. Asta vrei? Mai bine lupţi şi mori demn, decât să te ascunzi în braţele unui bărbat. Orice ajutor ne e de folos. Cum poţi, chiar tu, să arunci astfel de vorbe? Nu îţi pasă de neamul tău, de viaţa ta şi a urmaşilor tăi? Ce fel de monstru zace în tine? Oricât ai fugi de neamul tău, mai departe sau doar împrejur, mai devreme ori mai târziu, rădăcinile te vor atinge. Eşti un elf de pădure!!! Nemuritor! Şi încă nu unul oarecare, chiar prinţesa, cea mai iubită de pe întregul nostru tărâm…
EURICE: Ai dreptate (cu lacrimi în ochi). Sunt egoistă… dar plină de iubire. O iubire ce-mi împăinjeneşte raţiunea… Cu un destin mai puternic decât noi, degeaba luptăm. Mai bine am construi, împreună un drum mai bun pentru ai noştri. Nu am gândit aşa departe, cum poţi tu să gândeşti. E ţara mea, îmi e moştenire. Sunt un elf şi, oricât inima îmi cere să mă sacrific, originile mă revendică de la începuturi… Trebuie să lupt alături de voi, am să…
GERR: Nu! Nu spune asta! Vei fi ucisă în război, iar eu? Eu? Nu pot trăi fără dragostea ta. Am renunţat la tot, doar pentru că tu ai răspuns iubirii mele sincere. Nu poţi schimba un destin, dar îl poţi face mai bun, merită să lupţi, într-adevăr să lupţi, pentru asta… E ţelul spre care tindem, ca oameni, mă rog, ca elfi… De când te-am văzut prima oară, iubirea m-a înconjurat. Mi-am părăsit neamul, pentru a veni în întâmpinarea ta. Orice s-ar întâmpla, n-o să regret clipele petrecute alături de tine. Ar fi o blasfemie la adresa celor mai nobile sentimente. Doar că…
EURICE: E ţara mea, nu înţelegi? Sunt sânge din sângele lor, ne-am hrănit cu aceleaşi scoarţe ale copacilor în care locuim, am băut aceeaşi apă fermecată, avem bucurii şi necazuri trăite împreună… Voi fi regină, iar noi suntem drepţi. Un popor nobil şi cu cuvânt. Odată ce-am acceptat această ipostază, nimic nu trebuie şi nu va putea să mă oprească. Am fost egoistă şi rea. Abia acum îmi dau seama de greşeala pe care era s-o fac. Am uitat de poporul meu, şi asta datorită iubirii ce ţi-o port. M-am lăsat pradă sentimentelor, mai mult decât raţiunii. O fiinţă, fie ea om sau elf, trebuie să-şi găsească echilibrul trăirii interioare. Nu poţi să iubeşti fără să gândeşti, şi nu trebuie să gândeşti fără să iubeşti. Sunt nevoită să lupt pentru ei, pentru copii noştri, pentru libertatea noastră. M-au ales, m-au dorit să-i reprezint, să-i încurajez, să-i apăr… Oricât de mult aş suferi, acum simt că trebuie să-ţi spun. E o clipă de adevăr, cum la noi o să ai de-a face cu multe. Ne deschidem sufletele ca să ne eliberăm de povara interioară. Poţi să lupţi alături de mine sau poţi pleca. Nu e lupta ta! Nu e neamul tău! E al meu, iar tu poţi să fii sau nu, unul dintre noi. Am o prea mare răspundere pentru aceşti viteji; dacă lăsăm totul şi plecăm acum în lumea ta, aş fi nefericit. A venit momentul să punem capăt acestui război ce ţine de prea mult timp. Sunt hotărâtă să nu mai dăm înapoi… O revelaţie a coborât asupra mea şi mi-a dat, cel puţin pe moment, răspuns la toate întrebările. Am găsit drumul meu, spre care rătăceam orbeşte! Nu te uita aşa la mine, ochii tăi nu mă pot întoarce. Tata ar fi dezamăgit dacă ar afla că mi-am părăsit ţara, poporul pentru aţi purta ţie dragoste. Te rog, înţelege! E destinul meu.
GERR: (Resemnat) Ce pot să fac pentru a te ajuta? Îmi dau şi inima pentru tine, şi sufletul, tot ce am. Bine! Voi lupta! Deşi, reţine, sunt un spirit pacifist! Dar eu nu am sânge albastru, de nobil… Vreau să pun capăt luptei fără noimă, dar spune-mi numai cum? Ştiu prea bine să mânuiesc arme…
LARR: (Parcă aşteptând acest moment, fericit): Îţi spun eu cum. Inice, stăpâna gromilor, e cheia întregului mister. Există o singură armă în întreaga lume ce poate pune capăt războiului: Spada dreptăţii! Se află la gromi, ei sunt păstrătorii de secole. Nu le-o dau decât celor cu sufletul pur, mai pur decât al îngerilor. E o armă periculoasă, se poate obţine, cu ajutorul ei, atât binele, cât şi răul. Dacă pică pe mâini neştiute, s-ar putea produce un adevărat dezastru. Trebuie să punem mâna cumva pe ea. Inicei îi e teamă să ne-o dea. Spune că Alkor ne-ar putea păcăli şi ar putea beneficia de puterile ei oculte. De aceea avem nevoie de ajutor din afară. Fă ce crezi de cuviinţă, convinge-o, fur-o. Dacă vrei să ne ajuţi, numai aşa poţi.

Actul I, Scena II – Intră Torr, pe ultimele replici.

TORR: Nu! Asta, nu se va întâmpla. Peste cadavrul meu! Nu îl voi lăsa să se ducă la Inice. E un muritor, un pământean, nu are de ce să fie implicat în războiul nostru. Noi suntem ai noştri! Nu văd motivul. E suficient că o iubeşte pe Eurice. Nici un muritor nu ne-a făcut o asemenea cinste. A ales asta, pentru că inima i-a şoptit aşa, deşi nici lui nu-i e uşor departe de casă. Noroc că acest „acasă” face parte şi din inima ta. Vreau să trăiască printre noi, dacă asta a ales, dar nu va fi niciodată ca noi. Nu are nici o datorie faţă de elfi. Şi-apoi, de ce l-aş trimite la moarte sigură, drumul e greu şi plin de peripeţii… Viaţa lui poate fi pusă oricând în pericol…
GERR: Bunule rege! Ascultă-mă! Am luat şi eu o hotărâre. Poate sunt dintre ultimii pământeni care ar face asta în numele iubirii. Poveştile romanţate au rămas doar poveşti. De fiica ta mă vrea drept soţ, vreau să dovedesc că sunt bun pentru ea. Vreau să dovedesc elfilor că nu sunt un laş. Aici am învăţat să iubesc, aici înseamnă că am învăţat să trăiesc şi să mor deopotrivă. Că ce-i alta dragostea, decât agonie şi extaz? Dacă ea a decis să lupte, atunci o fac şi eu. De intru în armată şi nimicesc duşmanul, nu voi fi stat degeaba. Vreau să-mi arăt curajul. Iubirea îmi dă puterea să încerc. Ca mine, nu mânuieşte nimeni spada. Sunt un bun luptător şi vreau să dovedesc. În numele inimii mele de om, mutată pe tărâmul minunat al elfilor. Nu îmi voi pierde viaţa şi, chiar de-ar fi aşa, pentru poporul Elf mi-aş da-o cu plăcere.
TORR: Nu! Nu, şi iar nu! Nu accept să fii târât într-o poveste care nu te priveşte. Eşti oaspetele nostru, cel mai de vază. Şi eşti mult mai vulnerabil decât noi. De fapt, nici vârsta ta nu mai e ce-a fost cândva… Pentru noi nu contează, dar la tine o să-şi spună cuvântul… Nisipul devine timp numai în cădere… Poate o să crezi că sunt încăpăţânat, dar am o armată puternică şi vom găsi calea de a ajunge la spada dreptăţii, daca asta e ceea ce ne lipseşte pentru a fi liberi. Suntem un popor străvechi, am mai trecut şi prin alte nenorociri. Numai împreună am făcut-o, pentru că unitatea răsare dintr-un sâmbure de iubire. Aşa cum ne-am descurcat atunci, demult, ne vom descurca şi acum. (încruntându-se, se întoarce ameninţător) Iar tu! Tu, Larr! Să încerci să îl convingi să lupte… Ce mârşăvie! De două ori laşitate: ai vrut să ai, lângă tine, un aliat curajos, un adevărat lider, care să-ţi pornească oamenii la atac; dar ai vrut să scapi şi de-un rival periculos, mult mai bun decât tine… Din pricina unora ca tine, poporul Elf va fi desconsiderat. Suntem fiinţe nobile, ne-am născut sub acest blazon, iar tu mă duci cu gândul la întunecatul Alkor. Cine ştie ce trecut comun veţi fi având. Gândeşti ca el, poate că nici nu meriţi să fii comandantul oştirilor mele. Erai altul atunci când, prin tăişul sabiei mele, te-am uns căpitan. Dragostea pentru fiica mea te-a orbit. Nu poţi accepta că iubeşte un muritor. Te macină, te frământă gândul ăsta. Dar, atunci, luptă bărbăteşte, nu lovi, mişeleşte, pe la spate, cu atât mai mult pe aliaţi. Nu îi poţi porunci inimii, de aceea nici nu mă opun. O las să îşi aleagă singură calea. E dreptul ei, să facă precum simte că e mai bine. Şi apoi, nu sunt de acord, cu atât mai puţin, ca ea să lupte. Poate că Gerr, după ce se va acomoda, după ce va vedea rosturile acestei lumi, obiceiurile şi traiul nostru, va fi un mult mai bun conducător. Deocamdată, eu sunt în viaţă. Lupt pentru poporul meu, aşa că pe fiica mea o las să-şi trăiască tinereţea şi dragostea, alături de cel pe care-l crede hărăzit.
EURICE: Vai, tată! Dar are dreptate. Eşti mult prea dur. Una e iubirea aproapelui şi alta e iubirea creatoare… Aproapele meu sunt elfii, deşi îmi doresc o familie alături de un muritor. Lucrurile, poate, se vor schimba, dar, deocamdată, elfii sunt şi poporul meu. Vreau să lupt, e de datoria mea. Te rog, tată! Lasă-mă, cel puţin, să le dau o mână de ajutor celor răniţi. Lasă-mă să le alin suferinţele şi durerile. Măcar atâta lucru pot să fac pentru cei ce îmi vor fi supuşi. Nu-mi va cădea coroana dacă o să mă aplec să-mi servesc supuşii; ba poate c-o să mi aurească inima. Nu mă voi avânta în tăişul spadei, acolo unde se dă lupta. Oricât mi-aş dori, sunt doar o femeie, supusă slăbiciunilor Voi face un punct de infirmerie; în felul acesta cei răniţi pot fi trataţi aşa cum merită. Voi strânge toate fetele din regat. Unele sunt mame, altele soţii, sunt convinsă că vor dori să îşi ajute apropiaţii. Lasă-mă să fac şi eu ceva pentru poporul oropsit de această soartă crudă. Cât despre inima mea, după ce-o s-o hrănesc cu iubirea aproapelui, o să-i dau şi iubirea aleasă, care, sunt convinsă că, dacă e adevărată, va rezista…
GERR: Mărite! Nu e o idee rea. Să le dea o mână de ajutor celor răniţi şi să îi tratăm cum se cuvine pe cei trecuţi în nefiinţă. Lasă-ne să ne implicăm în lupta asta. Voi fi alături de iubirea mea, sporindu-mi iubirea pentru neamul acesta încercat! Numai coborând în suferinţa unui popor, îi poţi înţelege destinul, rostul şi felul lui de a fi. Dacă am decis să-mi schimb viaţa, o s-o fac prin orice mijloace…
TORR: Da! Ceea ce îmi propune fiica mea, nu e de loc o idee rea. Ai dreptate! Cei răniţi uşor, cu îngrijirea necesară, se pot întoarce la război. Aşa vom avea, din nou, forţe proaspete… Ceilalţi, vor avea nevoie de îngrijire specială. (adresându-se fiicei) Te las să îi ajuţi. Dar, să nu cumva să te duci în bătaia spadei! Nu-i locul tău acolo! Aş muri dacă ţi s-ar întâmpla ceva! Eşti singura fiică pe care o am. Nu e corect ca un copil să moară înaintea părintelui. Vreau să îmi văd nepoţii şi fiica cum cresc. Pentru mine vor fi mereu copii. Vom face aşa cum doreşti, aici în mijlocul pădurii, în mijlocul ţării. Vom renaşte din propriile noastre răni, cu iubire din iubire.
EURICE: Îţi mulţumesc, Mărite! Sărut mâna, Tată! Mă simt aşa de fericită! Împlinirea mea nu poate fi mai deplină decât cum e acum, când drumul meu pare din ce în ce mai clar, când ştiu calea şi când ea mi s-a eliberat! Îţi mulţumesc că îmi dai şansa de a-mi ajuta supuşii. Vreau să dovedesc că îi pot ajuta, aşa cum o poate face o femeie. Cu mângâieri, dar şi cu tărie de caracter. O să le alin suferinţele şi durerile. Pe cei puternici am să-i trimit, la loc, pe câmpul de luptă. Dăruind, vei împlini. Cei morţi, vor avea parte de înmormântarea binemeritată. Ei sunt eroi pentru noi şi trebuie cinstiţi ca atare…
LARR: (simţindu-se marginalizat) E drept! E un ajutor nesperat. În felul acesta…
TORR: (nervos) Să taci! Nu ţi-am dat dreptul să vorbeşti. Nu uita, tu nu ai dreptul să-i spui copilului meu ce e mai bine pentru ea. Du-te la luptă! Acolo îţi e locul. Alături de armata ta! Ce armată e aceea fără un conducător? Şi nu vreau un conducător laş şi pesimist. O armată are nevoie de un strateg curajos şi înţelept! Dovedeşte-mi-o! Chiar mâine mă voi avânta în luptă, alături de supuşii mei. Avem nevoie de ajutor, oricine ne e de folos.
GERR: Nu! Nu, rege! Nu face asta! Poporul are nevoie de tine, dar nu pe câmpul de luptă. Conducătorii au fost întotdeauna în linia a doua, umbre mişcătoare, marionete ale istoriei, feriţi de bătaia glonţului. Lasă-mă pe mine să mă avânt în locul tău. Voi fi demn, vei fi mândru de viitorul ginere. Aşa cum tu îţi ceri dreptul la popor, vreau şi eu să sper că, fiind acceptat, o să fac parte din el, şi-atunci o să lupt alături…
TORR: Gerr, Gerr, Gerr. Am impresia că vorbesc în van. Ţi-o repet: dacă vrei să ajuţi, ajut-o pe Eurice să ridice cortul pentru răniţi. Mult mai bine vei ajunge să cunoşti elfii, decât pe câmpul de luptă, acolo unde n-ai timp de analize, unde totul e impuls şi inspiraţie, atenţie şi curaj. Tu nu te avânta în furia spadei. Poate că eşti un spadasin desăvârşit, dar nu doresc să văd lacrimi amare pe chipul fetei mele, atunci când vei fi răpus. O singură atingere va fi de-ajuns să cazi şi să nu te mai ridici. Şi-atunci inima mea, când va vedea sfârşitul fericirii fiicei mele, nu va mai rezista… Pentru binele meu…
GERR: Prea bine, rege! Eu, mă supun! M-am convins, încă o dată de înţelepciunea Măriei tale. Am să-ţi respect dorinţa. O voi ajuta pe Eurice. Tot nu e timpul pierdut. Dar, vă implor, Maiestate, lăsaţi-i pe ostaşi să lupte. Au nevoie de un asemenea conducător, nu de un frate de suferinţă, în grija fiicei…
TORR: Aşa te vreau, băiete! Aşa! Acum, eu şi cu Larr vă părăsim. Îl conduc până pe front, vreau să văd cum se descurcă armata mea. Tare mi-e teamă că Alkor pune la cale un vicleşug. (Iese!)

Actul I, Scena III – Gerr şi Eurice, rămaşi singuri.

GERR: Acum, că regele s-a dus, vreau să îţi fac o mărturisire. N-am să-mi calc promisiunea făcută, de-a nu intra în luptă, însă pot să fac ceea ce de la bun început am vrut. Am să plec în căutarea spadei. Oricum, e mai puţin riscant decât în bătaia puştii. Nu vreau să te opui. Ascultă-mă până la capăt, nu te grăbi să mă refuzi! Dacă regele se avântă în luptă (şi, după cum l-am văzut plecând, aşa va face!), nu va rezista mult. Trebuie să punem capăt unei adevărate tragedii. Şi, ştim cu toţii, un singur lucru ar putea-o împiedica. Mă duc în căutarea spadei, aşa vom pune capăt unui război, vom salva vieţi nevinovate şi vom putea trăi în pace. Lasă-mă să merg pe acest drum. E pentru elfi. E pentru noi. Viaţa ni se va îmbunătăţi, ne vom creşte copiii în pace. Nu te opune, Eurice! Te conjur! Eşti sufletul meu şi ştiu că vei înţelege, aşa cum eu am înţeles imboldul tău…
EURICE: Tata ţi-a interzis, în primul rând asta, abia apoi intrarea în luptă. Mare-i va fi mâhnirea, când va afla. Ascultă, Gerr, dragul meu! Dacă va bănui măcar că i-ai ieşit din cuvânt, se va înfuria. Se va opune căsătoriei noastre şi cine ştie ce se va mai întâmpla? Eu vreau să pleci în căutarea spadei, am încredere în tine, dar îmi e teamă de furia regelui, mi-e teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla cu noi… Şi-aşa dragostea noastră este supusă testului vremii. Numai o minune ne-ar putea uni pe vecie. Repet însă, tatăl meu ne-ar putea despărţi definitiv.
GERR: Nu e obligatoriu ca regele să afle. Dacă se va avânta pe câmpul de luptă, nu va mai avea timp şi de mine. Poate nici de tine. Oricum, sper să nu lipsesc foarte mult. Deşi nici lupta asta continuă nu poate aduce nimic bun. Fiecare clipă înseamnă pierderi de vieţi elfeşti. În timpul ăsta tu vei găsi explicaţii, ori de câte ori se va întoarce acasă. Eşti iscusită în a ţese vorbe meşteşugite, ca orice femeie. Oricum unui bărbat îi e greu să-ţi reziste, cu-atât mai mult tatălui tău. Chiar de-ar fi să afle, dacă tu vei dori, nu se va întâmpla nimic rău. Vom izbândi, iubita mea. În felul acesta voi dovedi că sunt şi demn de tine. Că sunt vrednic de-a intra în neamul vostru, de-a procrea împreună cu tine alţi viteji… Chiar astă noapte voi pleca, fără să mă vadă nimeni.
EURICE: Amară îmi va fi inima. Aşteptarea mea, cu ochii aţintiţi spre câmpul de luptă, îngrijind victime nevinovate, care nu vroiau decât pace… Ce stupid! Să lupţi pentru pace! Atâta chin şi durere. Apoi tu… Dorul meu secătuindu-mi fiecare clipă, gândurile întunecându-mi orizontul… Doar ruga şi speranţa îmi rămân. Măcar de ai avea un tovarăş de drum, m-aş simţi mai în siguranţă. Cine îmi va aduce veşti de la tine? Of! Sufletul meu va plânge pelin. Degeaba, te iubesc! Şi asta învinge totul şi-mi dă tărie!
GERR: Ţine această piatră. E piatra verde a sufletului meu. De câte ori tu vrei să ştii de mine, priveşte piatra. Ea îţi va spune dacă sunt bine ori nu. Dar, să nu îţi fie teamă. Am să mut munţii, dacă e nevoie, şi tot am să vin cu spada dreptăţii. De sunt rănit ori de voi fi prins, să nu disperi; am să scap din capcane şi am să vin din nou la tine. Chiar dacă ar fi să fie cu ultimele puteri.
EURICE: O, Gerr! (îi cade în braţe!)
GERR: (îmbrăţişare pătimaşă) Iubita mea, să nu ai teamă! Fii puternică, ca o adevărată regină! Voi găsi spada şi voi pune capăt războiului. O să-i dovedesc bătrânului tău tată că sunt un bun luptător, poate aşa şi Larr va înţelege… dar lasă. Oricum, sunt un optimist incorigibil. Vreau să-ţi transmit şi ţie din liniştea mea. Numai aşa se poate construi, pe ape limpezi… Dar hai, mai bine, să urzim un plan!

Actul II, Scena I – Pe câmpul de luptă: Torr, Larr, Drack şi Amod

TORR: Priveşte, Larr! Uite-i ce îndârjiţi sunt oamenii lui Drack. Luptă ca nişte câini. Dacă o ţinem tot aşa, armata noastră se va spulbera. Nu avem luptători destoinici! Parcă sunt nemâncaţi şi n-au pic de vlagă. Sunt slabi, bolnavi, răniţi, nu ştiu cât vor mai rezista. Ar trebui să-i încurajăm cumva.
LARR: Aşa-i, Mărite! Armata noastră are nevoie de forţe proaspete. Sper ca Eurice să-şi pună repede în practică planul. Armata lordului întunecat se măreşte pe zi ce trece, în schimb a noastră se împuţinează. Nu avem oameni! Dar, ce mi-e dat să văd? Drack se îndreaptă spre noi. Şi poartă cu steag alb. Să fie cu gânduri paşnice?
AMOD: Am să-l dobor!
TORR: Nu fii nesăbuit! Lasă-l să ne vorbească. Nu vezi că vine ca sol? Poate ne aduce veşti sau poate chiar şi pacea. Câtă nevoie avem de-o veste bună acuma. O, Doamne, dă-mi putere! Ajută-mă să trec şi peste ăst război care nu se mai termină. După, cine ştie…
DRACK: Mărite! Mă înfăţişez în faţa prea bunului rege. Am veşti pe care trebuie să vi le comunic de îndată.
TORR: (recăpătându-şi ţinuta şi atitudinea de rege) Atunci, vorbeşte! Ce mai stai? Sper doar să fie o amânare sau un tratat de pace. Poporul meu este sătul de-atâta război, pe care voi îl prelungiţi fără rost. Nu v-aţi mai sătura de atâta sânge!
DRACK: Se poate numi şi aşa (râde mişeleşte). Stăpânul meu a hotărât: o vrea pe Eurice! De i-o vei da drept soaţă, războiul va înceta. De nu, vai de voi! Armata şi-o va dubla şi vă va spulbera. Ai două săptămâni întregi să te gândeşti (face o plecăciune). Eu cred că e un târg corect!
LARR: Să se gândească! Să se gând…
TORR: Taci, Larr. Să mă gândesc? Nici nu încape vorbă! Spune-i nebunului că s-a pus cu cine nu trebuia. N-am să-mi dau fata, nici chiar dacă întregul meu popor va muri. Nu mă las înşelat! Blestemaţi să fiţi…
DARCK: Dar, nu suntem deja? Să trăieşti în fundul pământului, înconjurat de flăcările iadului, nu-i un blestem? Vă plângeţi soarta, dar nu aveţi minte!
AMOD: Să nu îndrăzneşti să-mi jigneşti regele. Te voi face una cu pământul, te voi trimite în cazanele iadului. Lasă-mă, rege, să-l dobor. Lasă-mă să lupt cu el…
TORR: Nu! Categoric, nu! Războiul e acolo (arată spre câmpul de luptă). Acolo o să ai ocazia de-a-l înfrunta. Nu! Nu aici în faţa mea. E prea multă durere şi aşa. Nu vreau să văd mai multă. Să văd cum te târăşti…, of, Amod! Tu eşti tânăr şi mult prea impulsiv.
DARCK: Acum, când aţi putea pune capăt unui război, ce faceţi? Şi apoi, e un preţ mult prea mic (o femeie!), în comparaţie cu miile de vieţi care vor fi salvate…
TORR: O femeie, da! Numai că în pântecul ei se ascunde o lume. O lume de regi ai elfilor, puternici şi nepieritori! Acea femeie va rămâne alături de tatăl ei şi alesul inimii sale! Dumnezeu va aranja totul aşa cum trebuie. Flăcăii mei, nu vă faceţi griji!
DARCK: Eu zic să-şi facă. Dacă Eurice nu va deveni soţia lui Alkor, cu toţii veţi fi nimiciţi.
TORR: Câtă nenorocire, câte nesocotinţă. Nu ştiţi a face decât rău, astfel încât voia Domnului să nu fie hărăzită pe pământ. Vrem doar libertatea şi pacea pentru semenii noştri, nu am cerut niciodată prea mult. Dorim o viaţă fără grija războiului. Dar, dacă în schimb îmi ceri ce am mai de preţ, prefer să mor luptând, decât să-mi văd copila nefericită în labele monstrului acela. Prefer să o ucid cu mâna mea şi ştiu că va muri fericită. Nu cer mai mult decât atât. Libertatea copilului meu şi a poporului.
DRACK: Eu zic să mai cugeţi, mărite. E o cale dreaptă de a pune capăt unui măcel…
TORR: De când ştiţi voi ce este dreptatea? De când cunoaşteţi voi cuvântul „măcel”? Ştiţi ce e mila, îndurarea, suferinţa, dragostea pentru propriul copil? Dacă aţi fi cunoscut măcar un sfert din toate astea aţi fi înţeles că războiul nu este o soluţie. Dar de aceea v-aţi născut din era întunericului, pentru ai pedepsi pe cei nevinovaţi, pentru a vă bucura de suferinţă, moarte şi cruzime. În schimb asta nu se va termina aşa. Prefer să îţi dau spada şi să mi-o înfigi în inimă, măcar mor înnainte de a vedea măcelul pe care îl comanzi cu atâta iscusinţă şi plăcere (şi-a dus capul în palme). Mă las în voia destinului, dar voi lupta până ce ultimul elf îşi va da suflarea. Mai bine un popor mort decât unul birut şi supus sclaviei.

Actul II, ScenaII – Torr şi Larr, rămaşi singuri.

TORR: Amarnic îmi e dat să sufăr. Nu mai am forţă să continui. Alkor îmi cere tot mai mult, oare cu ce i-am greşit? In vremea, erei vechi, eram prieten buni. El s-a născut din iad, a fost şi este, o fiinţă fără înfăţişare. Chipul i se schimba în funcţie de starea sufletească. L-am îndrăgit şi l-am primit în casa mea, dar originile l-au chemat. Forţa întunericului este nebănuită. Născută din cine ştie ce vrăjitorie, din cine ştie ce gând întunecat al măritului Univers. Ei ne-au fost duşmani tot timpul. Ne-am înţeles cu dwarfii, gnomii chiar şi cu trolii, popor sortit întunericului, apoi cu omul şi în cele din urmă cu cele mai crude fiinţe ale pământului, harpiile. Doar cu Alkor, nu am reuşit să ajung la pace. Gândul mă frământă. Nu mi-a spus nici până în ziua de azi motivul pentru care mă urăşte atât. Îmi răsplăteşte bunătatea cu ură, sânge, moarte, cruzime. Nebănuite sunt misterele înaltului şi puternicului Univers. Cum se poate transforma o fiinţă din prieten în duşman? Mă întreb în fiece zi. Răspunsul e în inima Universului, au în spada Inicei. Nu îmi permit să mai trimit elfi după spadă, cei mai mulţi nici nu ajung până acolo, iar cei care ajung sunt refuzaţi şi îşi găsesc sfârşitul pe drumul de întoarcere. Nu pot decât să sper că va fi şi pentru noi o minune. Ascultă Larr…Am de gând să o trimit pe Eurice printre oameni, cel puţin acolo va fi în siguranţă. Am să-l rog pe Gerr să fugă cu ea. Aici nu mai este sigur. M-aş simţi mult mai demn de luptă ştiind-o pe ea în siguranţă. Nu spui nimic?
LARR: Ce să spun mărite? Nu pot să mai scot nici un cuvânt. Ştii bine, înţelptule cât de mult o iubesc pe fiica ta, dar în asemenea condiţii o prefer lângă Gerr decât în mâinile întunericului. Aş face orice pentru ca fericirea ei să fie completă şi am înţeles că nu va fi fericită alături de mine. O iubesc…, dar asta nu îmi dă dreptul să o despart de cel iubit. Nici ţie, mărite nu îţi dă dreptul să o desparţi de părintele ei. Îţi spun cu regret că, atâta timp cât va şti că este război, nu va accepta să-l însoţească pe Gerr…
TORR: Va accepta! Am un plan ce nu va da greş (zâmbeşte cu subânţeles). Ca orice soaţă demnă va trebui să-şi urmeze soţul. Am de când să grăbesc nunta lor, astfel va fi nevoită să îl însoţească pe tărâmul oamenilor, să trăiască alături de ei şi să înveţe să-i iubească…
LARR: Iertare, rege! Mi se pare exagerat ce aveţi de gând să faceţi. Gândul ăsta mă înfioară, e prea tânără pentru a porni într-o căsătorie şi apoi, dacă Gerr o va obliga să fugă împreună o să-l urască. O să-l creadă nedemn de dragostea ei pentru că a obligat-o să îşi părăsească tatăl şi poporul.
TORR: Mai bine să-l urască, pe el, pe mine, pe toată lumea, decât să vadă iadul cu proprii ochi. Prefer să blesteme întreg Universul decât să o văd pierind în flăcările întunericului. Mânia şi răbdarea mea au ajuns la capăt, măcar fiica să mi-o slavez din acest coşmar, apoi pot să îmi dau duhul fericit. Vreau să mor pentru poporul Elf, dar cel mai mult îmi doresc să mor pentru fiica mea. Aşa cum buna ei mamă şi-a dat viaţa pentru a o aduce pe lume. Vreau şi pot să mă sacrific pentru un popor întreg, atunci sunt nevoit să mă sacrific şi pentru copila mea. Ea e tot ce am avut pe lume, singura alinare, singura adiere, singura rază de soară. Ea trebuie salvată, pentru că e singura care cunoaşte secretul rasei noastre şi singura ceare o poate readuce la viaţă.
LARR: Ce spui mărite? Dacă Eurice va avea copii cu Gerr aceştia nu vor fi în totalitae elfi, se va naşte o nouă rasă…
TORR: Larr, Larr, cât de naiv eşti. Elfii sunt cele mai înţelepte fiinţe de pe pământ iar omul aproape că i-a ajuns înţelepciunea. Din cei doi se va naşte o creatură puternică şi mult mai înţeleaptă. Se va naşte atât un om cât şi un elf, mult superior oricărei alte rase. Şi apoi…îţi pot destăinui un secret, şi îmi poţi jura că buzele îţi sunt pecetluite?
LARR: Orice mi-aţi spune mărite, nu va ieşi pe această gură.
TORR: Eurice s-a născut sub semnul celor doisprezece vrăjitoare ale trecutului. S-a născut sub semnul celor de mulţi apuşi. E singura din neamul nostru care are puterea nelimitată a celor doisprezece, dar încă nu îşi cunoaşte această forţă. Atunci când o va descoperi totul va fi bine. Ea va aduce pacea şi viaţa în lăcaşul nostru. Ea este ceea ce aşteptăm. Nu spada, nu aliaţi ci ea. Este o zeiţă, o vrăjitoare, o forţă (a rostit cu mândrie sub privirea îngrozită a lui Larr). Într-o zi destinul se va împlini şi, atunci va fi prea târziu pentru Alkor. Acum înţelegi de ce trebuie să ne dăm viaţa pentru ea? Nici un sacrificiu nu e prea mare pentru cineva născut cu o asemenea putere. E singura noastră şansă, să aşteptăm ca forţa din ea să iasă la iveală, să o iubim şi să îi ofermit tot ceea ce are nevoie pentru ca spiritul ei să se poată dezvolta.
LARR: Dar rege, chiar dacă este născută sub acest semn nu însemnă că forţa va fi a ei. Cele doisprezece nu şi-au lăsat puterea aievea, şi-au ales conducători e drept, dar prea puţin dintre ei au avut parte de puterea care le-a însoţit de-a lungul vieţii.
TORR: E drept prea bunul meu prieten, dar înnainte să se nască am visat-o pe prima, ea mi-a dezvăluit că Eurice deţine puterea, este vrăjitoare, este zeiţă. Mi-a spus să am răbdare şi să-i ofer tot ceea ce are nevoie, doar simţinduse în siguranţă şi iubită îşi va dezvolta această capacitate. Mi-a spus că destinul ei este acela de-a salva poporul iar eu, ştiu că destinul se va împlini.

Actul II, Scena III – Eurice li se alătură.

EURICE: Aici erai prea bunule?
TORR: Ce cauţi atât de apropae de câmpul de luptă, parcă ţi-am interzis să ieşi din curtea casteluilui?
EURICE: Ce mi se poate întâmpla alături de tine? Ştiu că mă vei apăra şi apoi am venit să îţi vorbesc. Am terminat de aranjat tabăra, am adus toate femeile şi am făcut rost de pansamente şi licori pentru cei răniţi. Vroiam să fii cel dintâi care află vestea.
TORR: Şi Gerr?
EURICE: Ce e cu el?
TORR: Unde este? Cum poate să te lase să umbli singură în mijlocul unui război?
EURICE: Să nu exagerăm, tată! Lui Gerr i-am dat sarcini de îndeplinit, l-am trimis după lemne, pentru a avea cu ce încălzi apă pentru cei răniţi. Se va întoarce înnainte de apus. Pădurea e atât de frumoasă în această perioadă. Cascadele curg atât de lin, sunt atât de limpezi şi curate, păsările cerului sunt o feerie pentru oricine se încumetă să le asculte. Avea nevoie de o plimbare, aşa că i-am făcut rost de una. Războiul acesta îl macină şi pe el la fel cum mă macină şi pe mine. Şi cel mai rău, este că, consideră că nu ai suficientă încreere în el pentru al trimite la luptă. I-am explicat că nu vreau să moară acolo, dacă va fi să moară va muri lângă mine.
LARR: Prinţesă, mai bine te-ai întoarce. Armata inamică e din ce în ce mai aprigă, îmi este teamă pentru viaţa ta. Să te conduc.

Actul II, ScenaIV – Larr rămas singur.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.81.223