caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

„Mai este timp, opriţi-i” e de părere Gáspár Miklós TAMÁS

de (7-8-2011)
4 ecouri

Este titlul unui studiu, publicat pe două pagini al suplimentului Hétvége (Sfârşit de săptămână) al cotidianului budapestan Népszabadság, semnat de filosoful Gáspár Miklós TAMÁS, referitor la relaţiile româno-ungare, care urmează  să apară şi în limba română pe paginile revistei 22.

Tamás (pentru largul public doar după iniţiale: TGM), este o personalitate marcantă în rândurile intelectualităţii maghiare. Clujean de origine, absolvent al universităţilor din Bucureşti şi Cluj, în 1978 s-a stabilit la Budapesta, unde a devenit unul din liderii opoziţiei maghiare, fapt pentru care a fost expulzat din România condusă de Nicolae Ceauşescu, fiind invitat în acelaşi timp, ca profesor de filosofie de o serie de universităţi americane, engleze şi franceze. Actualmente – pentru atitudinea sa radicală – nefiind agreat de Viktor Orbán, este un filosof cu activitate intelectuală independentă.

Iată câteva din ideile exprimate în acest articol:

TGM consideră, că relaţiile româno-ungare fac parte din grupul de probleme tradiţional blestemate pentru evoluţia cărora sunt răspunzători: cele două state; minoritatea maghiară şi majoritatea română din România; relaţiile Ungariei cu maghiarii transilvăneni; relaţiile încurcate ale partidelor ungare din dreapta şi stânga paletei politice cu forţele politice române; „politica ungară” variată şi schimbătoare, practicată de partidele şi „elitele” române;  nelămurirea şi neştiinţa maselor privind unele „mituri” ca de ex. „Trianonul”, „Dictatul de la Viena”, „Regiunea Autonomă Maghiară”; insultele istorice închipuite şi neînchipuite (dar mai rele ca cele închipuite), în esenţă uitate, dar în inimile noastre pătrunse ca nişte săgeţi omorâtoare.

TGM afirmă: criza  economică mondială, şi măsurile de austeritate iraţionale, au adâncit criza politică care se pregăteşte de mult, şi care are ca o consecinţă că Ungaria a  întrodus o semidictatură tot mai absurdă, iar în România deocamdată domină dezordinea (dar statul român păşeşte tot spre regimul-Ubu).

Maghiariii din România nu pot fi comparaţi cu ţigănimea. În condiţii actuale, este totuşi surprinzător că împotriva lor s-a aprins duşmânia majorităţii. În Europa Occidentală există conflicte etnice şi regionale, dar etnicismul de acolo, NU ESTE naţionalism. În Europa Occidentală  nu se ridică între state, problema graniţelor, doar regiunile bogate doresc să se desparte de cele sărace, ca de pildă Flandria de Vallonia, sau Nordul Italiei de Mezzogiorno, cum nici scoţienii nu mai vor să impartă cu englezii veniturile realizate din extracţia ţiţeiului Mării de Nord. În Europa Răsăriteană în schimb mai trăieşte atât irredentismul ca şi etnicismul şi ura de neam.

Prin dubla cetăţenie regimul-Orbán poate să mobilize maghiarii de peste hotare, fără să cheltuiască din buget vreun ban.. Băsescu, întreţine relaţii bune cu Budapesta, uneori mituind pe liderii maghiarilor din România  cu unele favoruri politice, în acelaş timp se opune intransigent aspiraţiilor de emancipare ale maghiarilor din România şi nu opreşte instigările împotriva maghiarilor.

Premierul ungar Viktor Orbán încearcă totul ca maghiari din Transilvania, Banat şi Crişana să rămâne fără reprezentant în parlamentul şi guvernul bucureştean, şi prin şantajarea lor să-i fugărească în acţiuni de aventură, după care el să fie fi singurul, care poate să-i acorde ajutor.

UDMR-ul vrând nevrând susţine poitica de austeritate, întrodusă de  cabinetul Boc, în timp ce de ani de zile degeaba aşteaptă adoptarea Legii Minorităţilor. Într-un spirit antimaghiar, socialdemocraţii şi liberalii devin tot mai şovini ,în timp ce doresc să atragă de partea lor pe liderii UDMR-lui, dar în condiţii mai nefavorabile ca in prezent. Crin Antonescu, spre deosebire de Băsescu este un sincer naţionalist

UDMR-ul, care până acum a dus o politică prudentă, realistă, suferă sub presiunea rivalizării naţionaliste. Suferă atât datorită guvernului din Bucureşti, cât şi din cauza opoziţiei române, şi guvernului din Budapesta. Regimul-Orbán probabil că ştie: favoritul lor din Transilvania, Partidul Popular Maghiar este sortit eşecului, iar două partide maghiare, înseamnă că amândouă vor fi înfrânte la alegeri generale, dar opiniei publice  maghiare, din Transilvania amărâtă deja, nici Hunor Kelemen, nici Béla Markó nu pot să spună că premierul ungar Orbán – tare  iubit în Transilvania ((în Ungaria deja nu) – ce soartă rezervă minorităţii maghiare, în rapidă descreştere. Acţiunile provocatoare ale unor activişti, care formal aparţin UDMR-lui, dar în sufletul lor au  trecut deja de partea lui Orbán, nu pot fi criticaţi de liderii UDMR-lui, deoarece aceştia din urmă vor fi consideraţi ca trădători.

Originea română a lui Matei Corvin (în aceea perioadă nu existau naţiunile moderne), a fost scoasă în evidenţă de nişte umanişti italieni care vroiau să asigure regelui un mit de origine latină-romanică. Iancu de Hunedoara a fost cel mai mare moşier din Ungaria, iar fiul său din această cauză a fost ales rege, şi nu datarită originii sale „romanice”. Azi este o absurditate disputa privind originea lui Matei Corvin, înfigerea plăcuţei cu citatul provenit de la Nicolae Iorga şi persecutarea permanentă a inscipţiilor în limba maghiară, nu pot servi la altceva, decât la jignirea maghiarilor, care în loc să se simtă jigniţi, mai bine ar face să râdă cu hohote. Ambasadorul Ungariei, degeaba încearcă să acopere plăcuţa cu un buchet de flori şi în acelaş timp să facă scandal. Ministrul Hunor Kelemen depune o plângere în această chestiune, iar ca răspuns, internetul în limba română foloseşte un ton, care ar frapa chiar un legionar oţelit.

Prostiile româneşti sunt urmate de cele ungureşti, şi prostiile româneşti întotdeauna  se afirmă, exact aşa cum s-au afirmat cele ungureşti înainte de 1918. În spatele unor sensibilităţi ale minorităţilor de pretutindeni, se află cauze istorice grele. Presa democratică şi viaţa publică din România – să sperăm că au rămas mai intacte ca în Ungaria – trebuie să inţeleagă cele de mai sus, în ciuda creşterii atmosferei naţionaliste şi etniciste.

Ungurii şi românii printr-un efort comun distrug creativitatea care a favorizat în faţa publicului pe lîngă Teatrul Maghiar din Sfântu Gheorghe, spectacolele Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, care a iniţiat Festivalul Internaţional de Filme, în ciuda problemelor existente, a întrodus o viaţă studenţească româno-maghiară vie la universitatea de stat, cârciume alternative bune, expoziţii excelente, edituri şi reviste de prim rang, a născut Grupul de Acţiune Socială, devenit cunoscut pe plan naţional, datorită refuzului său categoric în problemele evacuării ţiganilor.

Problematica minorităţii maghiare este mai complexă ca a romilor, fiind plină de neclarităţi istorice, iar fenomenul descreşterii numerice a comunităţii, este neinterrpretabilă  pentru opinia publică română.

Este complet lipsită de raţiune crearea unui climat naţionalist împotriva autonomiei Ţinutului Secuiesc pentrucă nu există  condiţii geografice pentru o eventuală secesiune., dar rămâne o chestiune deschisă, efectul autonomiei asupra maghiarilor care trăiesc în afara regiunii autonome ca şi faptul că jumătatea populaţiei este cetăţean străin (al Ungariei). Prin discuţiile legate de autonomia teritorială s-a reuşit însă, ca cerinţele privind autonomia culturală şi personală (ale căror reuşită părea să aibă mai multe şanse) să fie uitate.

Toată chestiunea este atât de îincurcată,  încât cu excepţia poziţiilor astfel întărite ale ambasadelor din Bucureşti şi Budapesta nu se vede nici un rezultat clar.  Clasa politică lipsită de scrupule şi neştiutore, reuşeşte din nou ca cele două popoare să se confrunte – iar în caz de nevoie, în spatele opiniei publice, fără dificultate ajunge la înţelegere cu partea opusă. Istoricii – şi în acest context, TGM se referă la excelentul studiu publicat de Ioan Drăgan în revista Korunk – ale căror cercetări recente sunt necunoscute de clasa de mijloc cult, au început deja analiza obiectivă a crimelor comise reciproc de clasele dominante ale celor două popoare. Există însă lipsuri aici, care ne doare, ca de pildă faptul că proletarizarea maghiarilor  din Transilvania constituia una din elemente centrale ale ragimului-Ceauşescu. În Ungaria, în afara unor oameni de ştiinţă, foarte puţini bănuiesc maltratările suferite de românii majoritari din Transilvania, care au fost obligaţi să fie privaţi de dreturi şi au fost crunt asupriţi de statul ungar condus de o aristocraţie îngâmfată.

Învăţămintele sunt la îndemâna oricui, dar deoarece rezolvarea, sau atenuarea problemei necesită obiectivitate, ştiinţă, empatie, reţinere şi umor, clasa politică actuală nu este capabilă să progreseze în această direcţie, nici nu vrea, pentrucă se uită doar spre favoruri imediate.

Aceste state în forma lor actuală, sunt duşmanii propriilor lor popoare, iar pentrucă poporul este lipsit de vigoare, trebuie  încurajat, să se întoarcă cu spatele spre politicienii statului naţional.

Studiul semnat de filosoful budapestan Gáspár Miklós TAMÁS, a apărut în suplimentul săptămânal  HÉTVÉGE (Sfârşit de săptămână) al cotidianului Népszabadság, sâmbătă, 30 iulie 2011 şi urmează să apară versiunea  română, pe paginile revistei 22. Până atunci, varianta maghiară al acestui studiu este accesibil prin internet (http://www.nol.hu/lap/hetvege/)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Marcel Kaufman, Karmiel, Israel: (8-8-2011 la 12:10)

    Din nou draga Petru trebuie sa trag semnlul de alarma: vigilenta d-tale scade! Caci acest articol – de altfel excelent – foloseste de doua ori termenii de „tigani” si „tiganime” atat de urate de D-ta. Este drept ca in paragraful urmator, probabil pentru a se disculpa, ataca si problema mai putin complexa decat cea a maghiarilor – problema ROMILOR.
    De altfel inca nu am inteles care este scrierea political corecta: cu un „R”, sau cu „Rr”, sau cu „Rh” ??

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (8-8-2011 la 12:26)

    Domnule Kaufman (v-as ramane indatorat daca ati renunta la familiarisme, ca nu tragem de sireturi), am sa-i transmit aceasta observatie domnului Gaspar Miklos Tamas, pe care nu il suspectez de rasism. Aveti insa ceva de comentat pe fondul articolului?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marcel Kaufman, Karmiel, Israel: (9-8-2011 la 13:44)

    In privinta articolului domnului GMT mi-am exprimat parerea in interventia mea precedenta: ca-l socotesc excelent si daca vreti sa dau o justificare – este pentru ca evita tonul polemic care urca altminteri in toate discutiile despre natiuni, nationalitati conlocuitoare, minoritati, etc. in presa electronica de felul acestei stimabile publicatii pe care o dirijati din Londra, dar este destinata vorbitorilor de limba Romana din lumea intreaga.

    Nascut si crescut in Bucuresti, unde am trait pana la 25 de ani cand am emigrat din Romania, pot spune ca nu am fost niciodata confruntat cu problemele rivalitatii istorice intre romani si maghiari din Transilvania/Ardeal sau din Banat, dar am observat in cursul unei excursii scolare in anii 60 care ne-a dus prin Timisoara, Arad, Cluj, Sighisoara si Brasov ca parca ne aflam intr-o alta civilizatie !

    Mai tarziu in Israel, unde devenisem „Roman”, in limbajul simplificator cu iz nationalist atat de mult practicat aci, am observat ca evreii transilvaneni preferau sa fie numiti „Unguri”… Dupa ce am trait 37 de ani in Germania, continuui sa fiu numit aci „Roman”, cu adaosul la cate unii rai de tot la minte, ca a-si fi un „vandut nazistilor” !

    In 1985 am vizitat Budapest si Estergom – sediul cardinalului Ungariei – in cadrul unui mic turneu al unui cor de muzica gregoriana din Baden-Baden si desi se puteau inca vedea peste tot soldatii trupelor sovietice care ocupau din 1945 tara,
    mi-am dat seama ce buna era gluma lui Mircea Crisan: „Ungaria = Cea mai vesela baraca din lagarul comunist!” Asta desi rusii parasisera Romania inca din 1954!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (9-8-2011 la 13:51)

    Domnule Kaufmann, trupele sovietice s-au retras din România în 1958, nu în 1954.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.78.135