caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Cum ne-a luat prin surprindere, deşi nu trebuia, atacul teroristului blond!

de (24-7-2011)
3 ecouri

Sincer să fiu şi eu am căzut în capacană, citeam articolele de pe internet, televizorul mergea pe ştiri şi încă mai comentam în familie despre fanatismul incredibil al fundamentaliştilor musulmani, care sunt în stare să ucidă oameni pentru nişte caricaturi, pe care le priveam, uluit, pe paginile ziarelor. Caricaturile lui Mahomed nu-mi spuneau mai nimic, nici nu erau făcute cu umor, nici cu talent, mi se părea revoltător ca nişte desene, nici măcar artistice, dar, care ar fi trebuit interzise pentru lipsă de expresivitate, nu pentru measj, să fi fost motivul unui carnagiu.

Să mă explic mai bine. Sunt perfect de acord să fie publicată orice caricatură, orice zeu inventat de oameni, orice Împărat sau Preşedinte, în opinia mea, poate fi caricaturizat, deoarce caricatura este o formă superioară a umorului şi inteligenţei. Numai oamenii rudimentari, troglodiţii, nu înţeleg şi nu suportă caricaturile, dar, şocat de dimensiunea măcelului, mă aştepatam ca şi caricaturile să mă şocheze prin aciditate, umor, subtilitate. Nu pentru ca să accept, doar să pricep cumva isteria fundamentaliştilor musulmani, şi să mă las copleşit de tragica nedreptate istorică de care au avut parte bieţii tineri norvegieni, aflaţi pe o insulă pentru o întrunire politică de vacanţă. În acest context, chiar am apucat să comentez cu voce tare, ceva de genul: „Fundamentalismul islamic este o boală mai rea decât ciuma, decât SIDA, decât orice formă de cancer, este ilogic şi revoltător! Cum poţi să omori oameni pentru astfel de desene stupide!?”, când ştirile au luat o întorsătură neaştepatată. Ucigaşul nu avea turban, nu era tuciuriu, nu era musulman! Era un norvegian creştin, blond şi cu ochi albaştri.

Orice s-ar spune, e clar că avem şi noi prejudecăţile noastre şi, după ce imaginea teroristului ni s-a fundamentat în cerebel, în urma atentatelor de la 11 septembrie, în urma acţiunilor teroriste ale al-Qaeda şi bin Laden, imaginea teroristului cu ochi albaştri ne-a şocat pe toţi. În ultima perioadă am mai văzut criminali odioşi, de rasă ariană, însă aceştia erau nişte dezaxaţi, dezechilibraţi de eşecuri familiale sau profesionale ori nişte nebuni care auzeau voci sau credeau că se joacă pe internet împuşcând oameni. Nebunia este o boală, un accident biologic şi pentru ea nu poate fi acuzată societatea decât în mică măsură, nebunia se tratează cu medicamente, ori, dacă nu se tratează, nebunul fără discernământ trebuie izolat şi îngrijit, trebuie să i se administreze calmante.

Aceste raţionamente ne linişteau oarecum, fiindcă ne consolam că, totuşi, ne aflăm în tabăra celor buni, inteligenţi, toleranţi, tabără în care numai accidentele pot tulbura mersul firesc al lucrurilor. Uite că nu este aşa! Norvegianul cel blond lupta cu arma în mână împortiva pericolului musulman! Şi pentru el, pericolul venea de la toleranţa pe care o manifestau cetăţenii din propria lui ţară. Deci, cetăţenii trebuiau „treziţi” printr-o acţiune exemplară, extrem de violentă. „Acţiunile mele sunt atroce, dar necesare”, a declarat ucigaşul, după masacru.

Dar, întâmplător, chiar astăzi am citit pe site-ul unei reviste de istorie „Historia.ro”, nişte comentarii (ecouri) în care autorii lor mai că cereau vărsare de sânge, pentru că un istoric român, Marius Diaconescu, „îndrăznise” să-l trateze pe Avram Iancu ca pe un personaj istoric şi nu ca pe un erou mitologic. Un comentator, care îşi intitulase comentariul, „bai ungurilor” chiar spunea, citez: „sunt din Ardeal si am avut multi cunoscuti unguri. Pana acum va respectam ca asa m-a invatat mama, sa respect pe toata lumea. Da’ cand va vad cum va aruncati frustrarile pe toate site-urile imi vine sa iau ceva si sa va dau in cap. Daca doamne fereste va fi vreun razboi o sa va tin minte. Nu subestimati romanul – orice ocupatie vestica va trebui facuta cu trupe terestre si atunci va fi care pe care. Nu vad bine pe nimeni luptand de la egal la egal cu romanii. Sarbul e nebun, Rusul salbatic, Germanul rece, Ungurul insetat de sange, ROMANUL LE ARE PE TOATE. Calcati-ne pe degete mult…”

Mai sunt şi alte ecouri „reprezentative”, cum spuneam, la adresa unui articol care nu numai că nu îl denigează pe Avram Iancu, dar îl prezintă în context istoric, chiar apreciind şi motivând faptele lui. Autorul doar precizează faptul că Avram Iancu a fost împotriva revoluţiei maghiare şi s-a situat de partea puterii imperiale. Fapt, oricum cunoscut de toată lumea (cred). Mai mult, încercând să introducă o notă de toleranţă, arătând că dragostea nu are graniţe etnice, autorul scrie despre un fapt mai puţin cunoscut, şi anume că Avram Iancu a avut o iubită unguroaică, pe nume Johana Farkas, care i-a şi salvat viaţa. Desigur, o notă fără succes, pentru că un alt comentator spune că îl admiră pe Avram Iancu pentru că nu-i putea suporta pe unguri (!).

Deci, naţionalismul fanatic este departe de a fi dispărut din Europa şi, cel puţin pe mine, întâmplarea din Norvegia mă face să-mi reformulez exclamaţia: „Fundamnetalismul religios şi naţionalist este mai rău decât ciuma, decât SIDA, decât orice formă de cancer, fie că este musulman, creştin, românesc sau norvegian, indiferent de culoarea pielii şi a ochilor!”

Poate că nu este lipsit de semnificaţie că monstrul naţionalist, era un admirator al lui Vlad Ţepeş, plasându-l pe sângerosul voievod, într-un slide show de pe blogul personal, în galeria marilor luptători împotriva invaziei musulmane.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mari Cazacu: (26-7-2011 la 09:40)

    Mu sunt de acord cu nici un fel de violenta. Dar ma intreb daca globalizarea nu este tot o forma de fundamentalism? Pe multi oameni ii sperie globalizarea pentru ca este impusa cu forta banilor si chiar a armelor. Direct din satul meu unde ma cunosteam cu toti am ajuns la oras unde nu ma salut cu nimeni pe strada. In satul meu mergeam toti la aceeasi biserica si ne inchinam toti la acelasi Dumnezeu si ne respectam unii pe altii. In lumea globala la ce biserica o sa mergem? Cu cine o sa stau de vorba cand in jurul meu se aduna tot mai multi oameni straini?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (26-7-2011 la 11:31)

    Doamna Cazacu, cine va impiedica sa va intoarceti in satul dumneavoastra natal? Oricum, din ceea ce spuneti nu va va regreta nimeni lipsa de la oras.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Matei Mircioane: (26-7-2011 la 16:58)

    Doamnă Cazacu, probabil că aceasta este de fapt marea provocare a secolului. Sau poate nici nu e vorba de secol ci de decenii. Omul modern, de la oraşe şi sate, va trebui să se armonizeze cu diferite tipuri de oameni şi culturi, ceea ce, zic eu, este o provocare frumoasă. E adevărat că, din Anticihitate începând, trecând prin Evul Mediu, omul a ieşit din găoacea lui ca să cucerească, să supună, lumea mare. Dar, lumea s-a dovedit mai mică decât părea şi iată că trăim în Satul Global. Vrând nevrând va trebui să ne suportăm, poate chiar să ne bucurăm unii de alţii, altfel, degeaba spuneţi că nu sunteţi de acord cu violenţa, va trebui să ne luăm de gât unii cu alţii, ca să ne apărăm zeii, bisericile, îmbrăcămintea şi felul nostru de mâncare. Care alternativă vă convine? Să învăţăm să comunicăm, să ne acceptăm diferenţele, să privim lumea în toate culorile şi diversitatea ei sau să încercăm să le impunem tuturor obiceiurile şi biserica din satul dumneavoastră? Desigur, ar mai fi şi varianta să ridicăm ziduri în jurul satului şi să purtăm războaie cu toţi vecinii, ca în vremea cetăţilor antice ori în cea a cetăţilor feudale. Sau, şi mai bine, să ne întoarcem în peşteri? Dar peşterile nu ne mai încap. Deşi spuneţi că sunteţi o fiinţă tolerantă, care se înţelegea cu toţi vecinii, oricum am întoarce-o, poate nu vă vine să credeţi, tocmai mentalitatea dumneavoastră, aplicată, duce le izolare şi violenţă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.226.245.48