caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Vacante in alb si negru – provocare

de (30-8-2005)

Cine o fi inventat… vacanta? Si cum am putea sa o definim – o „lipsa”?
Ce inseamna aceste vacante pentru noi? In mod sigur nu doar odihna, pentru ca atunci ne-ar fi mai comod coltisorul nostru si ne-ar ajunge o perna si telefonul scos din priza.
Ce cautam oare? Fuga de stresul cotidian, reintoarcerea la „mama natura”, sa cunoastem noi oameni, meleaguri si culturi, sau doar distractie….
Ce cautam de fapt si de ce suntem dispusi sa cheltuim (unii) bani multi pentru aceste vacante?

Va provoc la reflectie si va invit la replica. Pana atunci, va propun doua fatete ale vacantei, reflectate de doi tineri colaboratori ai Revistei Generati@ XX1 – Oana (17 ani) si Ovidiu (23 ani).

Un week-end de vis in Sinaia – „Perla Carpatilor”
de Oana Nanu

Primele zile de vacanta au fost magnifice, atat pentru mine, cat si pentru colegii mei. Hotarasem, impreuna cu „profu” de geografie sa plecam intr-o scurta excursie la Sinaia, mai exact la Poiana Stanii, dar nimeni nu banuia cat de frumoasa si placuta va fi aceasta excursie. Si iata-ne in gara, la ora 7 dimineata, echipati ca pentru munte, dornici de cunoastere si pregatiti pentru aventura.
Inca din tren peisajul ce se zarea pe geam m-a impresionat profund, nu credeam ca Romania poate fi asa frumoasa. Spre rusinea mea, am „ignorat-o” pana acum, crezand ca Romania se rezuma doar la infecta capitala si ce mai este prin jurul ei si trebuie sa recunosc ca m-am inselat. Pana acum visam sa emigrez cat mai urgent in alta gara. Pe oricare o credeam mai frumoasa, dar nu este nici pe departe asa. Eu inca nu-mi cunosc tara (ca mulţi altii, dealtfel), nu am apreciat-o la adevarata ei valoare, nu am stiut ce magnifice peisaje poti admira – muntii, dealurile, padurile, campiile cu vegetatia si fauna atat de surprinzatoare. Este grav faptul ca nu cunosc aceste minuni ce alcatuiesc acel „buchet” numit Romania si mai pretind sa le cunosc pe celelalte. Dar, lasand toate acestea, sa revin la povestire.

Dupa cei 122 de km parcursi cu trenul, iata-ne ajunsi la Sinaia, una din cele mai frumoase statiuni montane, asezata pe Valea Prahovei, la poalele muntilor Varful cu Dor, Furnica si Piatra Arsa. Eram nerabdatori sa ajungem la Poiana Stanii, asa ca ne-am dezmortit picioarele si am pornit la drum. Am inceput „antrenamentul” pentru munte cu urcatul unor interminabile scari din Sinaia. Eram epuizata, dar acela era doar inceputul Oricum, nu m-am descurajat si am continuat drumul, intrand in pădure. Devenise placut urcatul acum, cand simteam aerul tare de munte – curat si proaspat, nu ca cel din Bucuresti – ma simteam cu adevărat bine, departe de griji, eliberata de stresul cotidian.

Am iesit in scurt timp din padure si, cu cat urcam, peisajul se deschidea in fata mea, imbiindu-ma mai departe, mai sus… Simteam si eu ca traiesc cu adevarat, totul era minunat in jurul meu si-mi simteam sufletul usor. Ce nu voi putea uita sunt stancile Sf. Ana si, mai ales traseul pana la „Grota Sf. Ana” – nici astazi nu-mi vine sa cred ca am putut urca pana acolo si am putut admira, de la acea inaltime, toata panorama muntilor. Acele imagini de vis nu le voi uita niciodata. Eram catarata atât de sus, atat de aproape de Dumnezeu, mi se parea ca pot atinge norii…
La coborare a fost mare „show” – stiam ca, daca fac o miscare necontrolata, risc sa ma prabusesc si sa nu mai apuc sa-mi „sarbatoresc majoratul”, dar din fericire, bunul Dumnezeu si ajutorul camaraderesc al celorlati au facut ca totul sa se termine cu bine. Asa ca, dupa ce am făcut primul popas, ne-am continuat drumul. Tot urcand, dar de data aceasta numai prin padure, am avut prilejul sa admirăm diferitele specii de plante si animale.

Padurile – alt loc mirific ! Din punctul meu de vedere, le-as considera mai importante, cel putin pentru sanatate, si mai pretioase decat toate minele de aur si de argint din lume. Sunt locul unde te poti relaxa si poti uita de griji cel mai repede – de aici, cred ca vine si zicala: „vrei liniste ? pleaca in padure!”.
Dupa ce am tot urcat, si iar am urcat, in doua picioare ori in „patru labe”, dupa ce am reusit „performanta” de a lua o creanga, ori o piatra in picioare sau de a ne mai urzica – ce senzatie neplacuta, dar lasa ca ajuta contra reumatismului – am ajuns si acolo unde ne propusesem, adica la Poiana Stanii. Am fost foarte placut surprinsa cand am vazut acea intindere verde, presarata cu flori multicolore si inconjurata de munti. Nu imi venea sa cred ca poate exista un asemenea loc magic. Nu ne mai venea sa plecam, dar mai aveam multe de vazut. Asa ca, dupa un popas prelungit, am plecat spre stanca „Franz-Joseph”, de unde am putut admira panorama – Sinaia, Predealul, Piatra Arsa, Caraiman, Paduchiosul, Jepii Mari, Piatra Mare, Postavarul, Piscul Cainelui.

La coborare, distractia a continuat. Acum era ceva mai dificil, iti trebuia „o doza” mai mare de stabilitate pe picioare, altfel riscai sa ajungi în prapastie, ori, dupa cum mi s-a întamplat, sa iei cate un copac in brase, sau o trantă (la care cred ca am fost campioana !!). Dar asa este la munte: cazi, te lovesti, razi, te ridici si iti continui traseul: Nu mai tii cont ca te-ai julit ori ca ai făcut febra musculara sau ti-a disparut vocea, de cat te-ai luat la intrecere cu ecoul, cand stii ca tu si prietenii tai v-ati distrat si ca, in final totul s-a terminat cu bine. Cel mai mult ne-am bucurat ca, în cele doua zile, vremea a tinut cu noi si soarele a stralucit cu darnicie, lasandu-ne sa admiram toate frumusetile muntilor, padurilor si poienelor, fara sa ne întunece bucuria cu nori sau stropi de ploaie.

Am plecat multumiti si fericiti acasa si, zile întregi am povestit prietenilor si familiei toate detaliile despre excursia noastra de vis la Sinaia si Poiana Stanii. Avem un singur regret – ca nu am avut timp sa vizitam si Castelul Peles, Manastirea Sinaia si alte locuri frumoase din statiune si imprejurimi.
Va invit si pe voi sa incercati o astfel de excursie, din care noi am ramas cu imagini si amintiri frumoase. Si, cand o veti face, nu uitati sa ma chemati si pe mine.

Vara ispitelor
de Ovidiu Dumitru

O vara a ispitelor cuprinde o groaza de “peripetii”, insa prezentand o singura zi va pot arata ca vacanta la mare poate fi la fel de stresanta pe cat de distractiva, caci intr-o lume plina de egoism nu pot exista numai fapte altruiste.

Saturat să fiu ars de un soare din ce în ce mai puternic, ma hotărăsc sa intru in apa, lasandu-mi si eu prosopul si salteaua pe sezlogul inchiriat. Spre surprinderea mea, apa pe care o lasasem aseara linistita si destul de curata, avea sa-mi arunce pe spate: o sticla, o punga si un copil (destul de greoi as putea spune), in dorinta ei de a ma introduce in universul ascuns al unei mari cu adevarat neagra. Dupa cateva minute de izbituri, mai mult sau mai putin realizate de valuri, am reusit sa ajung acolo unde visam a ajunge cand eram copil, adica aproape de geamandura. Nici nu stiam eu atunci cata dreptate aveau parintii mei cand ma avertizau de eventuale pericole din larg. Ceea ce nu inteleg eu era de ce spuneau doar: “Nu te duce în larg, ca-i periculos acolo !” in loc sa termine avertismentul: “Nu te duce acolo, te poate calca vreo barca sau scuter!?”.

Tot nu v-ati ingrozit de mediul in care traiesc copiii vostri!? Ei bine va anunt ca mi-am cautat locul de pe plaja timp de jumatate de ora. Imi spuneam: “Doamne, am ajuns mai rau ca un copil ratacit de mama sa la piata”, ca după aceea sa-mi observ papucii la picioarele unui domn, care tocmai platea scaunul si umbrela. L-am întrebat de lucrurrile mele si mi s-a raspuns cam asa: “Imi pare rau dar a trecut un domn inainte, si le-a luat ”. Ei bine, la asta nu ma gandisem…

Fara prosop si saltea m-am hotarat sa ma las pagubas, sa uit aceasta dimineata de groaza, sa ma duc sa fac un dus rece în camera, caci ma aflam în cele trei zile din cinci in care nu era apa calda, si sa imbuc ceva. Mari planuri mai aveam si eu… Daca apa rece chiar am avut, mancare ioc!. La restaurantul hotelului aveam sa gasesc mancare de strada laturalnica din Beijing la preturi de Hilton ori Marriot. Sincer sa fiu nu puteam sa ma astept la altceva.

Dorind tot mai mult sa evadez m-am hotarat sa vizitez ceva prin Constanta. Drumul dus l-am parcurs cu un maxi-taxi care a reusit sa remodeleze vreo trei masini (“asezate-n mijlocul strazii”, dupa cum s-a exprimat soferul), dar ce mai conteaza o oglindă si doua zgarieturi in ziua de astazi…? La întoarcere m-am hotarat sa ma feresc de astfel de vitezomani si sa iau un mijloc de transport ceva mai încet si atent. M-am dus la casa de bilete si am cerut un bilet de Mamaia, l-am luat si m-am urcat in troleibuz. La penultiama statie ma trezesc cu controlul pe cap, la propriu si la figurat. Nici o problema, am bilet. Sa crezi tu ca ai bilet, caci acesta din urma nu era valabil decat în Constanta nu si-n Mamaia. Trebuia sa iau alt bilet de la ultima statie. Ultima statie din… Mamaia ! Ei bine ia-te la tranta cu controlorii (doua muieri cu doi „ciobani” alaturi) si demonstreaza-le absurdul piesei. Oare cum puteam eu sa iau bilet de la ultima statie daca am plecat de la prima?

Obisnuit cu o lume in care cuvintele de ordine sunt “bacsis” ori “spagă” n-am reusit sa ma acomodez cu ideea ca pot fi furat si pe cale legala de un functionar caraghios, posedat de o inteligenta cu bataie scurta si un limbaj interjectial. Această „doamna Garcea”, caci despre o femeie-controlor este vorba, a reusit sa-mi provoace atata greata, incat daca nu as fi vomitat cu cateva ore inainte (dupa o scurta vizita la Mac-ul constantean, unde am servit un pranz aliniat la ultimile standarde de pe litoral: mancare cat mai veche si mai mirositoare, nereferindu-ma la condimente, si o servire impecabil(a) de penibila) cred ca as fi reusit sa-i improspatez aerul atat de monoton.

Perioada de timp intre “Biletul la control!” urmat de o scurta rugaminte “Baa, ma auzi? ” pana la ultima strigare (care si acum imi mai rasună in urechile atat de bruscate in acele momente) “Pleaca dracului de aici, ca te duc si la politie si-ti dau amenda si pentru tulburare” (aici cred ca se referea la tulburarea sa, ca boala profesionala) a fost la fel de ambigua si exasperanta precum o carte de Kafka.

Intr-o astfel de “vara a ispitelor”, este imposibil sa nu te tenteze, macar putin, sa te amesteci si tu în acest univers al distractiei, atat de bine realizat.
Cutreieram pe aleile, cu adevarat luminate, ale statiunii si vedeam oameni fericiti, dansand pe ritmuri exotice de manele, intrecându-se in aruncarea halbelor pe gaturile lor insetate intr-o atmosfera “apetisanta” de miros de mici si carnaţi la gratar.

Paseam anemic pe nisipul rece, scaldandu-mi picioarele, atat de chinuite de soare, in apa involburată a marii si auzeam gemete din intuneric, gemete ale unui extaz prelungit la infinit.
Priveam, cu interes la televizor cum diferite cupluri se lasau prada tentatiei de a-si expune public problemele, in bunul spirit al dragostei si spectacolului artistic.
Vedeam si auzeam pe strada cum diferite persoane vorbeau ori citeau despre noile aventuri ale vedetelor de „sticla”.
Ma bucuram cand vedeam cum se inghesuie populatia pe litoralul romanesc, cel atat de ingrijit si select, asteptand cu nerabdare sa-si cheltuie milioanele in localurile ce abunda de bautura si mancare de gura a doua ori a treia.

Ma bucur enorm ca inca mai putem ispiti turistii cu serviciile noastre excelente, iar banii scosi ii folosim pentru a ne relansa turismul si, implicit, economia romaneasca, a carei cadere ramane inca o enigma pentru orice specialist care observa asa prosperitate.
Credeam ca fericirea este doar o iluzie, cand, de fapt, este cea mai palpabila dovada ca pe litoralul romanesc ispitele sunt la tot pasul, iar caderea in plasa acestora este cel mai minunat lucru care ti se poate intâmpla.

Ispiteala placuta !

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Horia: (30-8-2005 la 00:00)

    Ei bine, eu am apreciat la minim pentru ca cele doua articole n-au nimic unul cu latul, nu se completeaza si nu se insumeaza de loc. Au cea mai slaba sinergie pe care o pot imagina in contextul asta…

    Si ca sa punem punctul pe J:
    Vacanta nu vine de la locul vacant pe care il lasi la servici, ci de la locul vacant pe care il cauti la hotel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.134.104