Mi-am pus pe creştet o giruetă.
Vreau să ştiu permanent
Încotro bate vântul:
De unde vine, unde se duce
Şi mai ales, cât de iute.
Unii poartă cesuri elegante la manşetă;
Alţii poartă ochelari cu girofar.
Unii poartă microfoane în poşetă.
Fiecare e îngrijorat de ceva.
Eu vreau să ştiu încotro bate vântul
Şi mi-am pus pe creştet o giruetă.
Pe stradă oamenii mă privesc uimiţi.
Unii îşi flutură palma lângă frunte
Şi întorc ochii după umbra mea.
Alţii zâmbesc doar, înţelegători.
Ieri am trecut pe la Primărie.
Girueta a luat-o razna;
Se rotea ca o nebună, dar în sens contrar:
De la cer senin către nori.
„Hop, hop!” mi-am zis.
„Aici e ceva care nu se învârte.”
Şi le-am spus tuturor.
Într-o săptămână am rămas fără primar.
Şi-a prins mâna la uşă,
La cutia cu drepturile oamenilor.
Numărase tipul de zor!
Umblase şi la oala cu dulceaţă.
Acum lumea trece pe la mine, mă salută.
„Hei, domnule! Încotro mai bate vântul?
Întrevezi vre-o schimbare în decor?”
Dar nimeni nu mă priveşte în faţă.
Au ochii aţintiţi spre giruetă.
Unii chiar se miră că nu zbor.
Dan David, Los Angeles, 10-29-2004.