caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Girueta

de (22-9-2005)

Mi-am pus pe creştet o giruetă.
Vreau să ştiu permanent
Încotro bate vântul:
De unde vine, unde se duce
Şi mai ales, cât de iute.
Unii poartă cesuri elegante la manşetă;
Alţii poartă ochelari cu girofar.
Unii poartă microfoane în poşetă.
Fiecare e îngrijorat de ceva.
Eu vreau să ştiu încotro bate vântul
Şi mi-am pus pe creştet o giruetă.
Pe stradă oamenii mă privesc uimiţi.
Unii îşi flutură palma lângă frunte
Şi întorc ochii după umbra mea.
Alţii zâmbesc doar, înţelegători.
Ieri am trecut pe la Primărie.
Girueta a luat-o razna;
Se rotea ca o nebună, dar în sens contrar:
De la cer senin către nori.
„Hop, hop!” mi-am zis.
„Aici e ceva care nu se învârte.”
Şi le-am spus tuturor.
Într-o săptămână am rămas fără primar.
Şi-a prins mâna la uşă,
La cutia cu drepturile oamenilor.
Numărase tipul de zor!
Umblase şi la oala cu dulceaţă.
Acum lumea trece pe la mine, mă salută.
„Hei, domnule! Încotro mai bate vântul?
Întrevezi vre-o schimbare în decor?”
Dar nimeni nu mă priveşte în faţă.
Au ochii aţintiţi spre giruetă.
Unii chiar se miră că nu zbor.

Dan David, Los Angeles, 10-29-2004.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
2046: In the Mood for Wong Kar Wai

Feel the heat, keep the feeling burning, let the sensation explode. 14 septembrie Diseara voi vedea un film care este...

Închide
3.138.200.66