caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Despre Omul Nou

de (22-8-2005)

Am avut de curind onoarea unei dispute cu un personaj care m-a facut sa debordez de amintiri cu privire la un trecut pe care il doream de mult uitat.

Este vorba, bineinteles, de epoca comunista – cum altfel decit cacofonica, atit prin natura, cit si prin reprezentantii ei. Ceausescu era practic cvintesenta epocii pe care a condus-o: confuz, peltic si violent. Insa daca el era imaginea in oglinda a raului acelui timp, odata ucigindu-l, ne-am trezit cu o multime de cioburi – variante minore ale aceluiasi tip de caracter. Balaurul din poveste, odata decapitat, a renascut intr-o multitudine de variante. Avem asadar acum, aproape oriunde ne-am misca, o multime de ceausesti.

Este vorba de un tip uman format intr-un anume fel, foarte sensibil la un anumit tip de discurs, care de altfel face massa electorala a anumitor partide. El nu gindeste, nu a fost format in acest fel. El doar reactioneaza, si reactioneaza indeobste intr-un anumit fel, destul de usor de recunoscut. Adica in sensul anumitor lozinci care i s-au inoculat. Caci, trebuie sa stabilim de la inceput: acest om, daca gandeste, gindeste in lozinci, in chestii prefabricate, si de multe ori contrafacute – poncifuri ale unei epoci. De asta am alergie la ideologie. Prefer de o suta de ori un om incult si frust unuia incult si indoctrinat. Caci despre un om indoctrinat si cult, nu poate fi vorba.

Cult este cel in care a crescut cultura, organic. Indoctrinat este cel in care a “crescut” doctrina. Acest tip de om are doar o recuzita de “idei” contrafacute, de lozinci, asemenea celor pe care le putem vedea pe pancarde la un miting, lozinci care i s-au imprimat pe creier si care ies la iveala cu diferite ocazii, sub forma unor replici care te lasa perplex.

A stabili cu acest om o punte, prin intermediul dialogului, este ceva greu de inchipuit. El are despre sine convingerea ca detine adevarul absolut, pe care nu ezita sa il impuna si altora, bineinteles, fara argumente si daca s-ar putea, cu forta. Acest tip uman traieste fiecare clipa a vietii sale in convingerea deloc justificata a propriei perfectiuni. Este Omul Nou – produsul mult dorit al ideologiilor totalitare ale secolului XX.

Un astfel de om mi-a acordat prilejul unei conversatii, facilitata de ignoranta binevoitoare a net-ului. Domnia sa considera generatia tanara de acum depravata si deviata de la un traseu pe care indrazneste sa il numeasca „adevarat“ si pe care se presupune ca il cunoaste. Nu spune insa cine i-a acordat prilejul unei asemenea binecuvaintari, pentru ca in asemenea chestiuni, calitatea sursei, a punctului de pornire, este cea care garanteaza si calitatea rezultatului. Astfel, uzind de recuzita bine-cunoscuta a epocii de aur, el imi explica toate relele pe care le aduce democratia si libertatea si totodata imi da solutia: controlul riguros al educatiei tinerilor. Insa nu revin asupra acestei discutii, pe care am clarificat-o intr-un material anterior.

Obiectia dumnealui era la nivel formativ: daca nu am controla ideologic tineretul, l-am lasa neformat. Sau, ca sa folosesc un termen neaos, am lansa in lume generatii intregi de neispraviti. Inutil sa obiectez ca o democratie ofera tinerilor in acelasi timp mai multe alternative formative, fara a le baga pe git vreuna. Si slava domnului, o asemenea societate occidentala “decadenta”, de neispraviti inca nu s-a prabusit, spre deosebire de societatile estice, formate din oameni “perfecti”. Pentru domnia sa, un tinar trebuie sa porneasca in viata cu un bagaj de convingeri “definitive”, culese din scoala. Altfel este supus unei multitudini de esecuri inutile. Ideologia (partidului unic, presupun), prin sistemul educational, i-ar fi ferit pe tineri de drama esecurilor personale, oferindu-le de-a gata solutiile de care ar fi avut nevoie in viata pentru a fi buni cetateni.

O generatie de tineri fara convingeri definitive mi se pare cel mai bun lucru pt o Romanie care a avut atita de suferit de pe urma oamenilor „cu convingeri”, fie ele de dreapta sau de stinga. Cred ca cu cit este mai mare numarul de esecuri individuale, cu atit scade sansa unui esec colectiv de tipul comunismului sau al fascismului. Asa ca nu-mi fac griji daca tineretul de acum greseste: sa greseasca, pentru ca are de unde invata!

Domnia sa isi dorea o generatie fara vitii… Compatimesc sincer un asemenea visator. Traim intr-o lume reala, formata din oameni reali. Cum sa nu aiba ei vicii? Iata de unde vine „mizeria” oricarei utopii. Din convingerea ca putem construi aici, pe pamint, o societate ideala, avind la dispozitie materialul uman pe care il avem. Astfel apar crimele justificate in numele „mai binelui” – care, dupa parerea mea, sunt cu mult mai condamnabile decit crimele pur si simplu. O bruta ucide prin natura ei. Un om indoctrinat crede ca o face in numele „mai binelui”. De asta nu iubesc eu ideologii si „oamenii cu convingeri”.

Augustin, dupa “erezia” lui Platon, a intuit foarte bine principiul oricarei utopii, dind totodata si solutia. Nu poti construi o cetate ideala cu oameni reali – imperfecti. Perfectiunea ramine atributul lumii divine. De asta el imparte lumea in doua: Civitas terrena si Civitas Dei. Dumnezeu, numai el, prin bunavointa sa, are posibilitatea perfectiunii. Utopistii se substituie lui Dumnezeu. Si noi avem o multime de utopisti de colt de strada: oameni convinsi ca au solutii, ca detin solutii salvatoare. Adevarul e ca asemenea solutii nu exista.

Orice ideologie imparte lumea in doua categorii: in buni si in rai, in cei care poseda dreptatea, calea, adevarul, si viata (sic!), si ceilalti, pe care, in numele adevarului si dreptatii lor, se simt justificati sa ii marginalizeze sau sa ii ucida. Este o conceptie cit se poate de primitiva: noi suntem cei buni, cei frumosi, posesorii adevarului, iar cei de dincolo de riu – cei prosti, cei uriti, pururea aflati in eroare. Un asemenea tribalism este propriu oricarei ideologii si secolul XX l-a cunoscut cu prisosinta. In esenta, ideologia reduce spectrul cromatic al lumii la doua nuante: alb si negru. Oamenii crescuti intr-un asemenea mediu au convingeri cit se poate de definitive, bazate pe o logica binara si pe o morala a binelui si a raului fara nuante. Pentr! u ei problemele se pun in termeni de bine-rau, adevarat-fals, cu mine – impotriva mea etc.

Iar morala lor, a momentului ideologic care i-a format, este definitiva: singura si ultima adevarata. Toti pina la ei s-au inselat. Doar ei traiesc timpul binecuvintat care le permite o privire de vultur asupra istoriei. Privirea omului perfect, fara putinta sa greseasca. Ce e mai rau la acest om “perfect” e ca este complet ignorant cu privire la propria sa nedesavirsire, punindu-se astfel intr-o situatie ingrata. Este prins vesnic in capcana propriului sau adevar, pe care nu va putea sa il schimbe.

El nu intelege acest lucru simplu, ca grilele de valori variaza in timp si spatiu. Asta inseamna ca omul grec sau omul epocii patristice nu va avea acelasi sentiment al valorii ca omul timpurilor noastre. Pe de alta parte, inseamna ca omul european nu va avea aceeasi grila de valori cu omul extremului orient sau al islamului. Asta e bine sa intelegem. Daca un calugar vine si cere lumii penitenta dupa un cod moral scos din Vasile cel Mare, nu trebuie sa ne miram ca va fi luat in deridere. Pentru ca acel cod e rezultatul contextului epocii respective, care valoriza altfel lucrurile decit epoca noastra. Pe scurt, daca valoarea suprema pe atunci era asceza, valoarea suprema acum e banul. Asta nu inseamna ca oamenii de atunci erau mai buni sau mai rai, ci ca orientarea! lor in lume era diferita.

Cred ca nici o epoca nu a atins gradul de libertate, de confort etc. pe care l-a atins epoca noastra (in partea capitalista a lumii, in partea care a evoluat normal, ferita de ideologie). Omul meu nu va intelege acest lucru banal: relativitatea adevarului, a binelui, a frumosului – a convingerilor sale.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Octavian Mihaescu: (22-8-2005 la 00:00)

    Sa imi fie cu iertare, nu am înteles absolut nimic din materialul Dv. Sigur imi recunosc saracia intelectuala, dar in ciuda acesteia am incercat sa fortez ochii si mintea peste masura de cel putin trei ori, nu am inteles morala.

    Omul Nou, tineret socotit stricat, pierdut, ceva trimiteri la patristica. Nu am înteles ce este Omul Nou in conceptia Dv.

    Sa imi fie cu iertare indrazneala de fata.

    Cu stima
    O.M

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Laurentiu Ursu: (22-8-2005 la 00:00)

    Va rog sa lasam falsele figuri retorice gen „saracie intelectuala” s.a.
    Nu va raspund polemic la aceasta postare, pt ca ar insemna sa ma angajez intr-o disputa mai putin intelectuala, scuzati-ma!

    Articolul mi se pare destul de lizibil, dar nu eu sunt chemat sa il apreciez.

    Cine a utilizat conceptul de „om nou”? In Romania, legionarii si comunistii. „Omul nou” este omul anumitor ideologii; in cazul expus de mine, omul comunismului. Este omul pe care aceasta utopie a incercat sa il creeze prin indoctrinare. Si, din pacate, in foarte multe cazuri experimentul a reusit. Exista un anumit tip uman creat de comunism in Romania. Reprezentantii lui sunt sensibili in mod special la o anumita retorica, si anume la retorica lozincarda care i-a format: cea a promisiunilor fara acoperire. Acesta este unul din motivele pt care, cred eu, din punct de vedere politic, Romania a ramas prinsa in comunism. Acesti oameni, formati intr-un anumit stil, au un anumit orizont de asteptare, orizontul demagogiei comuniste. Ei sunt incantati de pilda de a) temele nationaliste, protocroniste, care fac parte din retorica national(ista)-comunista a ultimei perioade a dictaturii ceausiste. Aceste teme le-a recuperat Vadim dupa Revolutie. Oricum, el le exersase anterior, in epoca odiosului la Saptamana (ziarul Securitatii, sa zicem…).
    b) Alte teme din orizontul intelectual al „omului nou” sunt cele legate de „demagogia sociala” a comunismului, care intra mai ales in retorica actualului PSD. Aceasta demagogie se bazeaza pe promisiuni aproape complet lipsite de acoperire – care pe PSD-isti nu-i doare gura sa le faca. Pt orice om normal asemenea promisiuni sunt absolut hilare, ridicole. „Omul nou” crede in ele cu tarie si voteaza in consecinta. Un exemplu, ca sa ma fac inteles. Se ofera tuturor posesorilor de pamant cupoane valorice pt „incurajarea” agriculturii. Efectul?! Mergeti prin carciumile satesti dupa ce se distribuie aceste cupoane… Politica justa ar fi fost alta: nu subventionarea falimentului, ci dimpotriva, incurajarea lui. Astfel, „asistatii” ar fi vandut mai repede pamanturile la cei cu adevarat competenti si dinamici.

    Pana acum v-am facut un fel de descriere a „omului nou” pe care nu-l intelegeti… Ei bine, acest om este un moralist. Incurajat si de varsta la care a ajuns – respectabila doar ca varsta… – acest om se pune pe sine in situatia de a fi reper moral pt societate. Parerea mea, strict personala – este ca acest tip uman (omul nou) trebuie sa dispara. Si va disparea cu siguranta, pt ca tinerii tind sa aiba o cu totul alta mentalitate, mai realista si mai competitiva, specifica economiei de piata. Dar pt moralistul vremurilor comuniste, acest tineret care a preluat „valorile” „Occidentului decadent” nu poate fi altfel decat stricat. Or eu am mare incredere in tineri. Acesti tineri sunt formati acum la universitati prestigioase din Occident, cu rezultate remarcabile. Lor li se opun lozincarii mitingurilor comuniste, in spatele carora se afla, in cel mai bun caz, materialismul dialectic. Va spune ceva conceptul de materialism dialectic. Mie da: este un scandal.

    Si astfel, prin materialismul dialectic, ajungem la utopie. Teza: comunismul reprezinta ultima si cea mai dezastruoasa incercare de a pune in practica o utopie. Daca acceptati teza, atunci putem continua.
    Cateva caracteristici utopice ale comunismului:
    1. Egalitarismul. Nu poti sa creezi o societate egala, pt ca oamenii sunt in mod fundamental inegali (fizic, intelectual etc.). Incercand sa fortezi aceasta egalitate creezi inegalitati si mai mari. Cred ca e destul de clar…
    2. Aceasta utopie generalizeaza un model social inchipuit de Marx in spirit hegelian, in care comunismul ar fi o ultima faza a dezvoltarii istorice a societatii omenesti. In primul rand, marx porneste de la modelul occidental al societatii, care nu e legitim pt trei sferturi din omenire. In al doilea rand, chiar si asa, reducerea mecanismului de dezvoltare istorica a societatii la relatiile de productie este o dovada de reductionism intelectual ilegitim (pt un om normal…). Paradoxul „istoric” al comunismului consta in faptul ca acesta s-a impus ignorand tocmai regula de dezvoltare care ii sta la baza: nu s-a impus in cea mai dezvoltata tara, ca succesor al capitalismului, ci in Rusia. Deci prin insasi nasterea sa istorica, si-a contrazis teza, originea. Materialismul dialectic justifica pana si aceasta abatere, prin ideea „verigii slabe”. Dar nu fac acum o initiere in marxism…

    Cu voia dvs., nu ma mai lungesc. De ce am legat omul nou de utopie si am povestit un pic despre istoria acesteia. Pt ca „omul nou” este produsul utopiei comuniste; ea isi propune in mod explicit crearea unui asemenea om. Si in general, toate modelele sociale creaza un anumit tip uman, numai ca omul comunismului a fost creat nu natural, ci prin indoctrinare, prin ideologie.

    Invocam acolo pe Augustin, pt ca el a fost primul care a realizat imposibilitatea utopiei. Orice utopie prezumeaza o societate perfecta – nu mai amintesc ce promitea comunismul, cunoasteti probabil diferenta enorma dintre realitati si promisiuni -, dar o asemenea societate nu poate fi creata, tocmai pt ca oamenii sunt prin natura lor inegali si imperfecti. Perfectiunea, spune Augustin, ramane lui dumnezeu. Si are dreptate – asta daca credeti in Dumnezeu…

    In ce priveste partea cu patristica: era vorba de o exemplificare. Voiam sa subliniez ca istoria este relativa (in timp si spatiu, adica in functie de loc si de epoca), nu cum presupune o ideologie, ca este absoluta. Pt orice utopie, adevarul ei este ultimul si singurul „adevarat”, toate celelalte fiind false… Si a judeca o situatie istorica dupa o regula care apartine alteia, este ridicol! Adica nu poti sa judeci epoca moderna dupa regula morala a epocii patristice, dupa cum nu poti sa judeci lumea capitalista dupa regula lumii comuniste.
    Sper ca am fost cat se poate de clar. O expunere mai scurta n-am putut, din pacate, face, pt ca referintele de pornire erau destul de vaste. Dar va garantez ca am abordat acest raspuns cu bunavointa si onestitate.
    Toate bune!!
    L.U.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Dumitriu: (22-8-2005 la 00:00)

    Domnule Laurentiu Ursu,

    Avem mostenire comunista, fanariota, in mentalitati? Da, asta este o realitate clara. Ne place sau nu, asa este. Ce facem cu ea? Actionam crestineste, „sa nu-ti fie rusine de semenii tai”? Sau ne e rusine cu ei?

    Nu putem sa ii convingem, ne enerveaza…

    Ce facem cu ei? Chiar, ce ne facem cu ei? Asteptam sa moara? Ii expulzam? Unde? Plecam noi in strainatate, blestemand? Sau ni-i asumam?

    Cu Luminita Solcan ce facem? Ne-o asumam, ca romani? Caci vorbim toti romaneste, suntem romani, fir-ar sa fie.

    Sigur, Luminita este de condamnat. Dar una este condamnarea, si acceptarea pedepsei cu inchisoarea pe care o va primi, probabil 20 de ani, si alta e rautatea pe care eu unul am simtit-o in absolut toate articolele din presa romana si franceza care au scris despre subiect. O rautate bizara, generalizata, totala, aproape o ura a faptului ca padurea din care faci tu parte are si secaturi.

    Deci, in cazul femeii care l-a omorat pe liderul spiritual al comunitatii din Taize, s-a condamnat la unison. Ok, aici probabil este unanimitate mie la suta. Dar de asumat, ne-o asumam? Ca romani vorbesc! De fapt, ca oameni! (a se vedea anecdota de mai jos)

    Parintii ei au vreo vina, ca nu au ajutat-o mai mult? Cei din jur, oamenii pe care i-a intersectat in viata? Puteau face mai mult? Isi pun astfel de intrebari?

    E o anecdota, de pe cand Einstein a debarcat in America, in 1933, fugind ascensiunea hitlerista, precum inteleptul care paraseste corabia cu mult inainte de a se scufunda, intelegand ca nava va esua. La intrarea pe teritoriul american, in vremurile acelea (acum nu stiu), cica i s-a dat un formular de o foaie, care trebuia completat cu niste simple date personale. Era o rubrica si cu rasa, cum am vazut si azi prin unele formulare, noi din Europa am fi de rasa caucaziana, alte denumiri de rase din formularele astea nici nu stiu, logic ar fi arabi, africani (negri), asiatici… insa cu denumirile politically correct, probabil nu astea sunt denumirile, ci altele.
    Ma rog, cel mai important este ce a scris Einstein la rubrica asta: „HUMAN BEING!” Probabil ca a scris si cu o anumita nervozitate in stilou, nu e usor sa raspunzi la o asemenea intrebare, atunci cand tocmai ai reusit sa scapi unor persecutii rasiale. Sau poate cu amaraciune, sau poate cu compasiune fata de sistemul formularelor…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ioan NIKY Pricop: (22-8-2005 la 00:00)

    D-le Ursu,

    Eu nici nu stiu cum sa ma definesc. Am 43 de ani si am „muscat” bine din ambele tipuri de societate despre care vorbiti. Si – sincer! – nu mi-a placut nici una dintre ele. Intr-adevar, capitalismul are avantajul eficientei economice pe care a exploatat-o stralucit spre a se impune in fatza comunismului si a se debarasa de acesta. Problema e ca in ambele societati cei ce ies la suprafatza sunt de fapt „neghina”, ticalosii care „invatza regula jocului” si sunt dispusi sa calce si pe cadavre numai sa le fie lor bine. Aveti incredere in tineretul de astazi? Care tineret? Acela precum tinarul din Constanta care cauta ucigasi profesionisti pe Internet sa scape de parintii, sora si cumnatul sau spre a ramine singur in apartamentul central de 100 mii Euro? Stim unde a dus comunismul si iata unde duce cultura banului…

    Dar – conform legendei cutiei Pandorei – mai am slabe sperantze pentru un viitor indepartat; viitor pe care e posibil sa nu-l mai prind, ucis de un tinar de prin Rahova [unde stau] dornic de a jefui spre a-si cumpara droguri… Una din razele clare de lumina din viitor este – fiind inginer IT – comunitatea open-source, care demonstreaza ca oamenii pot lucra si cooperativ, nu numai competitiv; si mai pot lucra si „pro-bono”, nu numai pe bani. Iar o alta raza de speranta – ipotetica de asta data – la care apelez de cite ori ma simt prea deprimat de mizeria cotidiana, sta in lectura lui Sundar Singh.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193