caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Cuvinte de despărţire de Conu Alecu Paleologu

de (4-9-2005)

„Domnul Alexandru Paleologu”, „Excelenţă”, „Boierul”, „Alecule”, „Conaşule” ş.a.m.d., în multe feluri i se spunea marelui dispărut, dar cred că formula cea mai potrivită era „Conu` Alecu” care, pe de o parte le cam cuprindea pe toate, pe de alta sublinia nota de boierie autentică, naturală şi binevoitoare a apelatului. Că împarte cu filosoful Mihai Şora titlul de cel mai strălucit eseist român al ultimei jumătăţi de secol, e o constatare ce nu poate fi contestată.

Dar mai împarte cu acesta şi extraordinarul dar al vorbitului, al conferinţei şi, mai ales, al dialogului. În siniştrii ani optezeci, acceptînd-o la dialog, aceşti fermecători causeuri au salvat probabil întreaga mea generaţie, mult mai puţin pregătită să facă faţă presiunilor nebuniei lumii româneşti decît erau ei. Dacă aş spune că, măcar de vreo zece ori, Conu` Alecu mi-a salvat viaţa, nu aş exagera deloc. După discuţiile cu el, plecam întotdeauna îmbărbatat, cu bateriile reîncărcate, împuternicit.

Şi, cum spuneam, o întreagă generaţie de scriitori, artişti şi intelectuali îi datorează asta şi, din păcate, nu cred că ne vom putea plăti vreodată această datorie de onoare. Măcar de vom fi în stare să nu uităm ce-i datorăm, dincolo de strălucirea paginilor scrise pe care ni le lasă tuturor moştenire.
În 1990, pe cînd era ambasador la Paris, am avut împreună o lungă discuţie înregistrată, pe care apoi am şi publicat-o, despre revoluţie şi consecinţele sale imediate. Ne preocupa pe toţi definirea a ceea ce se petrecuse în România. Mi-a dat, probabil, cea mai exactă caracterizare: „A fost o revoltă spontană, dar spontaneitatea a fost puternic stimulată”! M-am bucurat să regăsesc acelaşi interlocutor deschis, amical, plin de umor. La fel, l-am regăsit în PAC, la Senatul României, oriunde l-am reîntîlnit în aceşti cincisprezece ani de libertate. Neschimbat, neafectat de poziţii şi demnităţi, înfiorat de acelaşi neastîmpăr al minţii. Şi de ce ar fi fost altfel? Ce i-ar fi putut aduce acestea în plus faţă de ceea ce deja era? Aşa cum „lordul rămîne lord şi în şanţ”, un boier adevărat rămîne ceea ce este în esenţa sa, indiferent că este ambasadorul României sau „ambasadorul golanilor”. Mă tem chiar că era mai fericit şi mai mîndru de asumarea ultimei demnităţi decît de numirea în cea dintîi!

Acum, Conu Alecu ne-a lăsat singuri. Parcă s-a micşorat lumea. Şi s-a micşorat! Ce putem să facem? Să-l jelim? De bună seamă, îl vom jeli, că nu se poate altcum, nu ne lasă inimile, dar cred că dumisale mai mult i-ar fi pe plac că ne ducem puţin spre paginile sale, spre frazele sale atît de inteligente, de ingenioase, de expresive, de calde – să răsfoim cartea despre Sadoveanu, să aruncăm un ochi peste „Despărţirea de Noica”, să revedem ceea ce ne scria despre „lucrurile cu adevărat importante”, adică despre dragoste, prietenie, libertate, arte, viaţă şi moarte. Din fericire, chiar dacă autorul lor a plecat la Domnul, a avut bunăvoinţa să ne lase toate aceste daruri imposibil de estimat în toată greutatea lor. Dumnezeu să-l primească în pace. Şi să-i îngăduie în ceruri acelaşi spectacol al minţii.

Ecouri

  • gabriel andronache: (4-9-2005 la 00:00)

    O singura amintire am cu Alexandru Paleologu. O convorbire telefonica purtata in 94-95, nu mai stiu exact cand, cert este ca era vorba despre o vizita esuata a regeului Mihai in tara. Eram un pustan, redactor la un ziar de provincie si trebuia sa-l sun pe Alexandru Paleologu sa-i cer parerea despre felul in care autoritatile romane l-au intors din drum pe rege. Va dati seama ca eram coplesit de importanta sarcinii reportericesti pe care o primisem:)… noroc cu o colega de la departamentul de cultura care m-a linistit, spunandu-mi ca Paleologu e „un tip foarte de treaba, cu care poti vorbi”…Si am vorbit. Vreun sfert de ora. Nu mai stiu acum, dupa zece ani, ce a spus, dar sunt mandru ca am vorbit la telefon cu Alexandru Paleologu:)…Stiu, au mai vorbit la telefon cu el si vreo dispecera de taxi, si vreo centralista de la telefoane, si vreunul care l-o fi sunat din greseala…n-are importanta, tot mandru sunt..:)

  • Liviu Antonesei: (4-9-2005 la 00:00)

    Sa stii ca ai toate motivele sa fii mindru de acea discutie. Si nu-ti fa probleme – o fi vorbit vreun taximetrist cu Excelenta Sa, dar nu a discutat la fel. Cel putin daca ma uit la textele tale, draga Gabriel!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Maestri in spionaj

Probabil cel mai mare maestru al deghizãrii a fost Sidney Reilly, un spion aflat în serviciul guvernului britanic la începutul...

Închide
3.144.17.45