caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Gastronomie si Stil



 

(Aproape) Totul despre sampanie

de (8-8-2005)

Sampania isi are originea in regiunea Champagne din Franta, dar a devenit, de-a lungul timpului, o marca preferata in intreaga lume. Spre deosebire de alte tipuri de vin, sampania este supusa unei a doua fermentatii, cea responsabila pentru mult apreciatele bule.

Cele doua tipuri de struguri din care se face, de obicei, sampania sunt Chardonnay (struguri albi) si Pinot noir (struguri negri). Sampaniile albe sunt facute din Chardonnay, iar cele rose dintr-un amestec de Chardonnay cu Pinot noir sau doar Pinot noir.

Una dintre cele mai mari calitati ale acestei bauturi o reprezinta versatilitatea ei. O sampanie cu adevarat buna „merge” in combinatie cu aproape orice fel de mancare, dar atunci cand este servita ca aperitiv, vinul spumos ar trebui sa fie sec, in functie, bineinteles, de tipul de aperitive servite si de primul fel de mancare.

Istoria sampaniei dateaza de acum 300 de ani. Dom Perignon, un calugar benedictin care se ocupa de cramele dintr-o manastire situata in regiunea istorica Champagne din Franta, a perfectionat tehnica realizarii acestei bauturi. De unde si afirmatia potrivit careia sampania Dom Perignon ar fi echivalentul caviarului intre bauturi…

In anul 1743, Claude Moet a transformat aceasta manastire intr-o vinarie de mare renume. Cea mai buna sampanie produsa in vinariile sale poarta acum numele calugarului care a creat-o, in cinstea memoriei acestuia.

In ceea ce priveste aceasta bautura, a existat o scurta legatura intre Franta si Statele Unite, cand, in anul 1787, Moet a trimis 100 de sticle de sampanie in America. Au mai trecut insa 200 de ani pana cand francezii s-au implicat in fondarea unei vinarii de sampanie in inima regiunii Napa Valley – Domaine Chandon.

Tipuri de sampanie

Sampaniile cu „corp”
Cuvintele de baza pentru acest tip de sampanie sunt: forta, structura si intensitate, fiind asa-numitele vinuri „musculare”. Aceste sampanii, fie ele de generatie tanara sau mai veche, sunt de obicei facute din Pinot noir sau Pinot meunier, doua sortimente de struguri care creeaza aromele deosebite si ofera vinului profunzime si vigoare.

Sampaniile cu „inima”
Cuvintele cheie sunt: generozitate, caldura si finete. Sunt vinuri cu o aroma proaspata, fina si intotdeauna echilibrate. Sunt sampanii dominate, de obicei, de Pinot, Pinot noir si Pinot meunier, dar pot fi rose sau demi-seci. Culorile lor variaza de la galben auriu pana la roz inchis.

Sampaniile cu „spirit”
Cuvintele de baza sunt: usoara, vivace, delicata. Invariabil, sunt sampanii Brut sau Blanc, cu o preponderenta de Chardonnay. Acest sortiment de vin este viu, stralucitor, adesea avand o culoare aurie, cu tente de gri. Bulele sale sunt usoare si foarte delicate.

Sampaniile cu „suflet”
Cuvintele cheie sunt: maturitate, complexitate si bogatie. Sunt cele mai rare sampanii, vinurile cu cea mai mare complexitate. Sunt vinuri mature, adesea provenind dintr-o recolta exceptionala. Bulele extrem de fine si culoarea de aur vechi, asemanatoare ambrei, inspira aproape un sentiment religios printre cunoscatori…

Cateva sfaturi pentru cele mai potrivite ocazii in care poti savura aceasta bautura. Daca alegi sampania potrivita, aceasta te va inspira mai departe in alegerea meniului, a decorului, a intregii teme pentru ocazia respectiva…

1. Pentru un banchet, o petrecere, un revelion

Un bufet tentant, un meniu impresionant, o atmosfera calda, o masa aranjata elegant si o multime de prieteni… Pentru a acompania evenimentul, vei alege un vin care, mai mult decat altele, are reputatia unui trai „pe picior mare” – sampaniile cu „corp”.

2. Pentru o zi de nastere sau o nunta

Pentru aceasta ocazie speciala, este bine sa ai alaturi intreaga familie, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Pune accentul pe afectiune, armonie si impartasirea unor amintiri comune. Apeleaza la sentimente. Sampaniile cu „inima” vor reusi sa iti aduca un zambet pe chip, fiind suficient de echilibrate si de fine.

3. Pentru un bal mascat, o cina deosebita, un cocktail

Lasa-ti sufletul sa te inspire! Ofera-le invitatilor tai o paleta de idei creative. Apeleaza la imaginatia lor si fa absolut totul pentru ca seara sa devina efervescenta, o adevarata fantezie. Exista sampanii atat de usoare si de „vii”, incat reusesc sa ridice moralul oricui. Pentru aceasta ocazie sunt recomandate sampaniile cu „spirit”.

4. Pentru o sarbatoare speciala, o reuniune deosebita, obtinerea unui contract important

Marcheaza natura deosebita a evenimentului selectand ceva rafinat si rar. Poate te gandesti la un revelion special, alaturi de cei mai apropiati si dragi prieteni. Sampaniile cu „suflet” au o subtilitate si o complexitate care le transforma in cei mai buni parteneri pentru acest eveniment.

Sfaturi despre servirea sampaniei

Lasa sticla sa se „linisteasca” intr-un spatiu racoros, intunecat si nu o introduce in frigider decat in ziua in care o vei desface (recomandabil cu jumatate de ora inainte de savurarea ei…). Vibratiile frigiderului, precum si umiditatea scazuta pot deteriora aroma bauturii.

Pregateste „zona” in care vei desface sticla: asigura-te ca ai la indemana suficient spatiu, un servet, o frapiera si un numar indestulator de pahare, cu picior inalt, speciale pentru sampanie si preferabil din cristal.

Si, foarte important, nu agita sticla inainte de a o desface!

Sampania trebuie servita rece

Iti poate parea un lucru evident, dar foarte multi fac greseala de a servi sampania la temperatura camerei. Insa aceasta este o bautura care trebuie servita rece. Poti raci sampania in frigider, dar nu o lasa foarte mult timp, pentru ca vei observa ca va capata un gust specific… Si nu cred ca vrei asta…

Pentru cele mai bune rezultate, se recomanda racirea sampaniei intr-o frapiera umpluta cu un amestec de apa si gheata. Pentru a grabi procesul racirii, poti adauga niste sare in frapiera.

Nu lasa niciodata sampania in congelator si nu pune niciodata gheata in paharul plin cu aceasta delicata bautura!

Cum torni sampania

Ridica intr-o mana un pahar, iar in cealalta sticla si apleaca-le pe amandoua intr-o parte, lasand bautura sa se scurga incet, pe marginea paharului. Acest „artificiu” impiedica bulele sa creeze o spuma densa.

Din cauza efervescentei, dar si a contrastului de temperatura dintre bautura rece si paharul ceva mai incalzit, sampania va umple imediat paharul, cu spuma. Toarna o cantitate mica in fiecare pahar, urmand sa le umpli apoi dupa ce sampania se mai „linisteste”.

Atentie! Practica dopului care sare cu zgomot, precum si varsatul bauturii nu trebuie incurajata. In definitiv, asa cum spun francezii, „explozia” sampaniei este o placere pentru auz in detrimentul buchetului aromat!

Asaza apoi sticla din nou in frapiera, unde se pastreaza rece.

Cum bei sampania

Ti se pare ca a trecut deja prea mult timp pana la acest moment? Nici o problema! Vei savura mai mult bautura ce place si zeilor!… Tine minte faptul ca motivul pentru care paharele de sampanie au picioare atat de lungi este ca temperatura mainii sa nu incalzeasca foarte mult continutul. Este recomandat intotdeauna sa tii paharul de picior, pentru a mentine bautura la temperatura optima pe care ai muncit atat de mult sa o obtii…

In nici un caz nu trebuie sa dai pe gat intreg paharul! Fiecare inghititura trebuie bauta incet si savurata! Pentru a aprecia cu adevarat gustul, ia o mica inghititura si „plimb-o” incet in gura pret de cateva secunde. Aromele se vor intensifica si vor elibera toate nuantele si calitatile subtile ale bauturii.

(din „Secretele Bucatariei”)

Ecouri

  • ionescu cristian(israel): (8-8-2005 la 00:00)

    sampania e inventata de…englezi.in sec XVI,facand o pasiune pentru vinuri spumante,englezii au inceput sa importe butoaie de vin proaspat din regiunea Champagne,la care au adaugat zahar si melasa pentru a produce fermentatia.Tot ei au inventat sticlele incalzite cu carbune si dopurile de pluta cu care le astupau.Prin urmare,acest vin este consemnat in 1662 in Anglia ca o bautura spumoasa,obtinuta dupa o metoda engleza.Ulterior francezii au preluat si perfectionat metoda,iar in prezent Anglia este importatorul cel mai mare de sampanie din..Franta



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Oportunitati de finantare

Apeluri pentru propuneri de finantare 2005-2006 – LIFE Natura si LIFE Mediu Descriere: OBIECTIVELE PROGRAMULUI: Obiectivul general al programului LIFE...

Închide
18.97.9.174