caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Scrisoare deschisa adresata domnului Mircea Miclea

de (8-8-2005)

Scrisoarea a fost inregistrata la Ministerul Educatiei si Cercetarii si transmisa spre analiza domnului Secretar de Stat Dumitru Miron.

SCRISOARE DESCHISA
adresata Domnului Ministru al Educatiei si Cercetarii

Domnule Ministru Mircea Miclea,

Ca urmare a articolului aparut in ziarul Cotidianul de Sambata 30 iulie 2005

http://host2.cotidianul.ro/index.php?id=1429&art=1659 , intitulat

Doi universitari isi otravesc opera cu un plagiat despre pesticide
(Alexandra Olivotto)

Grupul civic Forumul Academic Roman (http://www.forum-academic.com) a analizat cele doua variante ale articolelor aflate in discutie, respectiv

A quantitative determination of organophosphate pesticides in organic solvents
E. Wilkins, M. Carter, J. Voss, D. Ivinski
Electrochemistri Communication 2, 786-790 (2000)

Organic phase amperometric biosensor for detection pesticides
A. Ciucu, C. Ciucu
Roum. Biotechnology Lett., 7 (2), 667-676 (2002)

si solicita Ministerului Educatiei si Cercetarii urmatoarele masuri:

1. Desemnarea de urgenta a unei comisii de specialitate care sa clarifice in mod oficial acuzatia de plagiat, printr-o analiza a continutului stiintific al celor doua articole. In ceea ce ne priveste, am constatat identitatea a trei figuri (acestea fiind preluate prin scanare din articolul original), o a patra figura care este preluata partial, precum si copierea a peste 50 % din textul articolului original. Consideram acest caz ca fiind deosebit de grav, avand in vedere ca nu este vorba de cursuri sau monografii in care s-au folosit intr-un mod defectuos citarile. Articolul susceptibil de a fi plagiat este prezentat ca rezultat original intr-o revista de tip « Letters ».

2. In situatia in care comisia confirma plagiatul, solicitam luarea de catre MEdC a unor masuri exemplare (mergand pana la desfacerea contractului de munca) impotriva celor care se fac vinovati de aceasta situatie. Este edificatoare in sensul ineficacitatii masurilor anterioare, situatia Conf. Dr. Beruan, care desi a fost “atestat” ca plagiator, va deveni foarte probabil profesor universitar la doar trei ani de le respectivul incident. Prin lege, un furt se pedepseste chiar daca prejudiciul este recuperat. Consideram total insuficienta doar neluarea in consideratie a unor lucrari plagiate in cazul promovarilor. Persoanele dovedite ca au plagiat ar trebui restrictionate de la posibilitatea promovarii si a obtinerii de fonduri publice pentru cercetare pentru un numar semnificativ de ani, mergandu-se chiar pana la eliminarea din sistemul educational.

3. Grupul FAR cere de asemenea deschiderea unei anchete legate de comitetul editorial al Revistei Roum. Biotechnol. Lett., care sa faca dovada contactarii autorilor lucrarii originale si a jurnalului care a publicat-o (Electrochemistry Comunnications) pentru a prezenta scuze publice fata de situatia creata. In cazul nerespectarii acestor conditii, FAR solicita intreruperea oricarei forme de finantare pentru revista Roum. Biotechnol. Lett.

4. Grupul FAR insista ca MedC sa-si intensifice activitatea de identificare si sanctionare a situatiilor de plagiat, atat in ceea ce priveste monografiile, cat si articolele stiintifice. Conditionarea promovarii (pentru gradele didactice de conferentiar si profesor) de publicarea unor carti, a contribuit in mod categoric la « intoxicarea » studentilor cu materiale plagiate, facand astfel dificil accesul la sursele originale ale unor rezultate stiintifice. Prin mentinerea acestor criterii de promovare, MEdC se face partas la furtul intelectual, intrand in conflict cu realitatea stiintifica actuala, unde ponderea principala in evaluarea activitatii unei persoane sau institutii, o constituie articolele publicate in reviste de specialitate de larga circulatie internationala.

5. Grupul FAR isi rezerva dreptul de actiona in consecinta (contactarea directa a autorilor plagiati) daca MEdC isi va dovedi incapacitatea de a solutiona aceste cazuri revoltatoare, care pun intr-o lumina negativa intreaga comunitate stiintifica romaneasca.

Colegiul Director FAR:

Hurduc Nicolae (Universitatea Tehnica Iasi)
Stamate Eugen (Nagoya University, Japonia)
Pop Ioan (Universitatea Babes-Bolyai Cluj)
Branisteanu Dumitru (Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi)
Apetrei Cristian (Tulane University, New Orleans, USA)
Ion Mihai (Universitatea Bucuresti)
Popovici Cornel (Institut de Cancérologie et d’Immunologie de Marseille, Franta)
Pol Sergiu (Universitatea Transilvania Brasov)
Dragos Pieptu (Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Oportunitati de finantare

Apeluri pentru propuneri de finantare 2005-2006 – LIFE Natura si LIFE Mediu Descriere: OBIECTIVELE PROGRAMULUI: Obiectivul general al programului LIFE...

Închide
35.173.233.176