caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Cum să înveţi în România, in ciuda educatiei formale II

de (1-8-2005)

Unde ne aflăm?

Orice pedagog, înainte de a-şi începe activitatea, trebuie să spună asta oamenilor pe care îi “educă”, indiferent ce vârstă au. Cine nu procedează aşa, este incompetent şi responsabil moral şi spiritual de integritatea psihică, sufletească şi fizică a persoanelor pe care le educă. Educaţia nu ar trebui să fie o glumă, ci o responsabilitate, iar textul de mai sus nu e o anecdotă, ci o necesitate practică. Cine ignoră aceste rânduri ar trebui să dea socoteală în primul rând în faţa conştiinţei sale.

Este inadmisibil, omeneşte, este de-a dreptul împotriva drepturilor omului acest fenomen instituţionalizat existent în România numit “educaţie”. Este o demonstraţie practică de bătaie de joc şi masacrare psihică şi spirituală a generaţii întregi care trec pe bandă rulantă prin aşa-zisele “instituţii educaţionale”. Cei care au trecut prin Holocaust au învăţat mai multe lucruri, practic, decât cele pe care le ştie un absolvent român.

Scopurile declarate ale învăţământului românesc sunt, sintetic, de a forma practic, oameni care să fie funcţionali în planul muncii. Pentru aceasta, ei dobândesc cunoştinţele teoretice specifice muncii pe care urmează să o desfăşoare, în cadrul învăţământului formal. În străinătate, aceste sisteme teoretice funcţionează în practică, pentru că au fost verificate fie de cei care le-au construit, fie de practicieni demni de tot respectul. Deşi nici “acolo” nu curge lapte şi miere, în general, atunci când ceva nu mai funcţionează sau nu mai foloseşte practic, nu se mai predă în instituţii. La noi, nu.

La noi, la români, la Agronomie, încă mai înveţi cum să manevrezi tractoare care nu se mai fabrică; studenţii de la Drept tocesc legi care când devin absolvenţi nu mai există, în facultate, la fizică, încă se mai predă că Universul a început cu Big-Bang-ul acum 15 miliarde de ani, la română înveţi că Mihail Sadoveanu este un scriitor remarcabil, când de fapt majoritatea criticilor vremii (mai ales George Călinescu, acel autor al “Istoriei Literarurii Române”, care strânge praful în biblioteci) îl demolau cu argumente încă rămase necontrazise, sau la geografie, că datarea cu radiocarbon este o metodă ştiinţifică extrapolabilă până la infinit.
Nu contează dacă informaţiile sunt depăşite, la examen se dă din ceea ce scrie în curs. Când eram student la Universitatea Virtuală de Afaceri, unul dintre subiectele de proiect la “Medii de Afaceri în România” era constituit de rectificarea suportului de curs.

Aceste cunoştinţe nu sunt utilizabile în planul real, în România. O soluţie ideală pentru tineretul român ar fi, ca în momentul în care vrea să se angajeze pe domeniul pe care s-a specializat, să încerce s-o facă în străinătate.
În primul rând, nimeni nu ştie ce vrea. Deşi există cărţi despre cum să investighezi potenţialul creativ şi orientarea profesională a copiilor şi adolescenţilor, care sunt accesibile pentru tot omul de rând în librării şi biblioteci, în România există absolvenţi care se trezesc că au terminat o facultate pe ceva care nu le place sau n-au practica. Şi chiar dacă, drept român, ai învăţat bine ce trebuie să ştii, după ce ai învăţat conştiincios să-ţi faci meseria, trebuie să-l înveţi pe omul care are nevoie de tine că are nevoie de tine. Pentru asta, trebuie să foloseşti un limbaj care nu se învaţă nicăieri şi nu are nici o denumire şi nici o regulă.

Cum să îi explici unui şef de partid că, pentru a-i presta servicii de marketing politic, trebuie ca electoratul să ştie, în primul rând, cu cine votează, sau unui director care-ţi comandă o campanie de publicitate, că trebuie să ştii care e identitatea firmei, sau unui director de resurse umane, că, pentru a organiza un examen de angajare, trebuie să ştie diferenţa între motivare şi motivaţie?

Cum comunici cu asemenea oameni, care sunt pe posturi despre care nu ştiu nimic şi “iau pâinea” absolvenţilor care ar putea să le facă treaba de 100 de ori mai bine şi se angajează ca vânzători la tonetă?

Cunoştinţele practice, în România, nu se dobândesc prin studiu, ci prin şansa de a avea o pilă care să-ţi faciliteze accesul într-un mediu suprasolicitant în care înveţi totul din mers şi nu există profesionişti adevăraţi decât accidental.

Metodele de educaţie sunt cele care se învaţă pentru că “aşa se ştie şi aşa se face”. Puţini nu îşi dau seama că în secolul XXI este inuman să ţii o clasă sau o grupă ţintuită n ore ca să dictezi, când s-a inventat xeroxul, sau să umbli după un suport de curs pe hârtie, când s-a inventat poşta electronică, sau să ţii un student ore întregi la secretariat pentru o hârtie sau o întrebare, când poţi pune un anunţ pe uşă şi/sau pe internet. Pe lângă aceste elemente de organizare de bun-simţ, în ultimă instanţă, nu există nici un interes pentru domenii ca tehnici de învăţare rapidă, psihologie cognitivă, creativitate, comunicare eficientă, management organizaţional, tehnici de memorare, programare neuro-lingvistică, analiză tranzacţională, tehnici de negociere.

Înseşi denumirile par un fel de OZN-uri chiar şi pentru majoritatea persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul didactic. Acestea sunt metode practice pentru omul de rând care vrea să desfăşoare acţiuni eficiente, nu numai pentru şefi de corporaţii. Sunt metode pe care să le practici şi când îţi faci piaţa, şi când mergi cu tramvaiul sau când vorbeşti cu vecinul şi care folosesc practic în orice domeniu ai lucra, mai ales cel educaţional. Iar aceste cunoştinţe se pot deprinde din cărţi care sunt accesibile oricui care este interesat să-şi facă un permis de bibliotecă.
Câţi români ştiu, de exemplu, măcar drept element de cultură generală că cel mai competent autor internaţional din istoria omenirii care a tratat negocierea este ieşeanul Ştefan Prutianu?

Ce e totuşi de făcut?

Cine are interesul şi înclinaţia să verifice, poate constata că dacă citeşte o serie minimală de cărţi, poate ajunge să completeze cursuri universitare, ba, mai mult, să elaboreze strategii educaţionale. Cineva ar putea crede că ar trebui competenţe dobândite în ani de zile pentru a realiza aşa ceva. Nu, asta e doar impresia dată de învăţământul românesc, unde s-a ajuns să se predea la facultate cum să citeşti o carte şi unde să pui virgula. Intenţia este binevenită, venind pe direcţia “cum să înveţi oamenii să înveţe”, dar, realizată după metodele educaţionale “clasice”, are toate şansele să fie ineficientă.

O persoană care a studiat tehnici educaţionale în SUA sau în strainătate, în general, are toate şansele să vină în sistemul educaţional românesc şi să se simtă ca în benzile desenate comice sau ca într-un sitcom. La drept vorbind, americanii încă nu au dezvoltat sardonicul aplicabil societăţii româneşti. Să faci haz de necaz în educaţia românească este monstruos. Trece mult peste limitele comicului. Cine s-a distrat copios citind această inserţiune pedagogică ar face bine să conştientizeze că aceasta este o problemă severă, sociologică şi nu numai, a României. Cine consideră acest articol o exagerare este ori inconştient, ori ignorant. În ambele cazuri, a făcut o investiţie de neuroni în păstrarea sănătăţii psihice. În România, nici o faptă bună nu scapă nepedepsită.

Pentru o persoană care vrea să înveţe, totuşi, în România, există soluţii! Să urmărească, de exemplu, cursurile competente de citire rapidă, tehnici de memorare, programare neuro-lingvistică, analiză tranzacţională, psihologii speciale. Există persoane specializate şi autorizate în ţară, în special la Bucureşti şi la Iaşi. Acestea sunt cursurile, care, deocamdată, se organizează cel mai frecvent. A încerca să practici ceea ce se învaţă efectiv în aceste cursuri de instruire (numite stupid “traininguri”), doar citind cărţile “despre” este ca şi cum ai încerca să tai pâinea cu lama în loc să foloseşti un cuţit. Sunt relativ scumpe (de ordinul zecilor de euro), dar în străinătate şi chiar la Bucureşti, costă de 15-20 ori mai mult, iar cei care le predau aici sunt la fel de competenţi ca şi cei de din “afară”.

Multă lume crede că nu poate învăţa aşa de multe lucruri practice în serii de cursuri care ţin, în total aproximativ 20 de ore. Ba da, poate. Există o vorbă în popor pentru cei care cred că aşa ceva nu se poate: “încuiaţi la minte” sau “bătuţi în cap”. Din acest motiv, în 2004, în România era preşedinte un om care rostea într-o conferinţă de presă “Hai, mă, nu mă întrebaţi prostii!”.

Informaţii despre aceste cursuri, precum şi materiale substanţiale din domeniile de practică se pot găsi printr-un search pe internet (a trebuit să ajung la facultate, după un liceu de Informatică, pentru a învăţa cum se face o căutare eficientă pe internet!)

Nu contează ce ştii, contează ce ştii să faci cu ceea ce ştii!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (1-8-2005 la 00:00)

    Sunteti pe o cale buna. S-ar putea ca dezordinea din Romania sa fie intentionata. Numai in haos social pot lichelele sa isi faca nebuniile.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Laur ursu: (1-8-2005 la 00:00)

    Sunt perfect deacord cu tine in ce priveste calitatea educatiei romanesti si a paradigmei din(spre) care e facuta. Scopul ei nu este formarea, ci indoctrinarea, nu este activa si (co)participativa, ci pasiva si inchisa, inchistata.
    Lucrul cel mai rau este ca „reforma” de acum: 1) nu reuseste sa inlature metodele invechite;
    2) cand reuseste, nu pune nimic in loc, ceea ce e si mai rau;
    In plus:
    1) Tinerii valorosi au tendinta sa fuga din invatamant. Nu li se ofera nici o perspectiva, (decat plafonarea ;))
    2) Sistemul, organizat politieneste, pe baze comuniste ii exclude aproape automat pe cei mai buni, mai noncomformisti;
    3) Calitatea educatiei din familie e din ce in ce mai scazuta, iar profesorii nu se simt motivati in nici un fel: nici material – de catre minister, nici moral, atat timp cat parintii insisi nu au nici un fel de interes in educarea progeniturilor

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • casiana ungureanu: (1-8-2005 la 00:00)

    Acest articol prezinta intradevar realitatea despre metodele nestiintifice si incorecte de predare existente in scolile, liceele si facultatile romanesti; sunt perfect de acord ca sistemele de predare sunt invechite si ineficiente. Tehnicile de invatare rapida sunt, asa cum ai spus, OZN uri pentru majoritatea elevilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.160.105