caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Mai cântă !

de (31-7-2005)

Ah vocea, vocea ta !
Cântă, cântă tot aşa,
Cât de mult vocea ta,
Se duce adânc în inima mea.

Când alături nu-mi eşti,
Tot îmi răsună-n minte,
În suflet mă răneşti
Şi harpa-i veşminte.

Dive îţi ţin sinod,
Iar tu cânţi doine celtice,
Când trece vreun schilod,
Pe lângă tine durerea-i trece.

Soarele ţi-e aură sfântă,
Eu te privesc ca pe o icoană…
Aşa, mai cântă ! Mai cântă !
Ca sufletul să nu mă mai doară.

Vocea ţi-e albă porumbiţă,
Duh ce-n stele el zboară,
Tu a cerurilor domniţă,
În sus mă urci, fiinţa nu-mi coboară.

Cu glasul tău în gând,
În timp călător mă fac
Şi adorm, adorm adânc,
Fără el mai mult zac.

Mă porţi printre constelaţii,
Mă păzeşti de atâta frig,
Dincolo de prăpastii,
În ale tale braţe mă ridic.

De pe solul înghiţitor,
Mă duci cât mai departe,
În acest angelic zbor,
Parcă-n temple înalte.

Iar notele vocii tale,
Ca pe un prunc în pântec,
Mă poartă ca-n grija unei mame,
Umblu prin al tău cântec.

Câtă mângâiere !
Câtă durere !
Ah vocea ta, vocea ta !
Cât doare inima mea…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Table of contents

The European Commission reviews its Communication Strategy Plans (3 of 3 documents)

Închide
3.149.252.37