caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Musafirul

de (10-10-2005)

Pe la vârsta de cinci ani, întrebată ce vrea să devină când va fi mare, fetiţa mea răspundea senin: musafir.
Aproape toţi românii de azi se poartă la casele lor ca şi cum ar fi musafiri şi azi-mâine ar trebui să plece, să se întoarcă la casele lor.

Mizeria din jurul nostru e din ce în ce mai mare, pentru că nimeni nu mai ridică de jos vreun pai, dar toţi aruncă orice pe oriunde, aşteptând să facă primăria curăţenie. Aproape că i-ar trebui fiecăruia câte un primar, aşa de puţină grijă au pentru casa în care trăiesc.
Îmi amintesc o campanie electorală pentru alegerea unui primar, în care unul dintre candidaţi spunea că a trebuit să folosească o intrare din spatele blocului, pentru că primăria nu i-a curăţat zăpada de pe trepte!

Oameni aparent civilizaţi din blocuri, chiar şi din cele ale zonei centrale, aruncă pe geam aproape tot ce poate fi aruncat, văitându-se în acelaşi timp de nesimţirea celorlalţi. Este drept că asupra paiului de sub pădure ai perspectivă, iar privirea bârnei de sub nas te face saşiu, dar nici chiar aşa!
Primăria este una singură şi face cu greu faţă mormanelor de gunoaie, dar nu-i trece prin cap ca, în loc de taxe şi impozite umflate, să reintroducă amenzile civilizatoare, într-o lume care pare a o fi luat razna de tot. Amenzi care ar putea fi folosite şi pentru cei ce poluează sonor mediul, deseori noaptea sau în orele când oamenii se odihnesc. Hărmălaia care se aude în numeroase nopţi, dovedeşte că la noi poliţia (sau gardienii, sau jandarmii, nici nu ştiu cine trebuie să se ocupe de asta) a devenit oarbă şi mai ales surdă.

Nimeni nu mai respectă pe nimeni şi nimic. A naibii democraţie, cum am înţeles-o noi românii! Fiecare face ce vrea, fără jenă, dar se vaită ca din gură de şarpe de ceilalţi. Datorită „democraţiei” şi a „egalităţii” nu mai ştim oferi un scaun unui bătrân, bărbaţii stau jos iar femeile în picioare, tinerii dau buzna să intre înaintea adulţilor, nu mai ştim să oferim flori decât din interes, suntem opaci la dorinţele altora, şi ei sunt la ale noastre. Şi uita aşa, zi de zi şi ceas de ceas, poluarea prin hârtii şi gunoaie este dublată de poluarea mai puţin evidentă, dar cu atât mai periculoasă, cea mentală.

Ne îngroapă mizeria materială şi morală. Pentru că a da cu mătura sau a pune hârtiile la coş nu ţine de bani, ci de bun simţ. Felul în care e privit măturatul la noi este subliniat şi de „sporul de ruşine” al măturătorilor, chiar dacă ei se numesc lucrători la salubritate. Şi de cerşeala lor de sărbători, din uşă în uşă, văicărindu-se pentru ce fac. Ne este ruşine să măturăm, ne este ruşine să muncim, dar nu ne este ruşine de noianul de hoţie, de minciună şi de mizerie din jur. Admirăm tot felul de găinari, privilegiaţi ai „tranziţiei” şi al felului greşit în care noi privim şi reacţionăm la ceea ce se întâmplă.

Nu se va mai putea ascunde la infinit gunoiul sub covor. Nu va mai avea loc, şi atunci să vezi distracţie! De fapt înclin să cred că deja nu are loc, de aceea dă pe afară!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.237.38.244