caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Merci, Mircea Cartarescu

de (1-8-2005)

Intr-o complexitate intriganta de fapte politice, sociale, umane si intimplari contrariante care ne infuenteaza existenta, am gasit timp sa traiesc cartea lui Mircea Cartarescu “De ce iubim femeile”.

Parcurgem toti o vara inundata fierbinte de ploi excesive, soare agresiv si nopti de veghe in asteptare (a ce?).Pe noi femeile, oricit de sarace, obosite sau impovarate ne-am simti, aceasta carte ne imbogateste trecerea prin viata; ne este permis citind-o sa ne descoperim, intr-o ipostaza coplesitoare…

Truda autorului ne-a inobilat si ne salveaza, intr-o epoca marcata de vulgaritate, gasind in cele mai multe dintre noi, intr-o diversitate de modele existentiale, o rezonanta a mintuirii, neobisnuitului sau tumultosului sentiment care in secunde rare permite omului sa aibe o scinteie divina.

Motivatia autorului este desigur intima si ar fi o impietate sa incercam macar a o deslusi… Doar celor ce inteleg mirajul prin care simti ca trebuie sa spui ceva expunindu-te pot intui, atit cit este necesar, geneza acestor povestiri. Atingindu-ne hipnotic, miraculos precum frumusetea primei femei evocate, autorul ne demonstreaza ca nimic nu este desertaciune! Adunindu-ne in scris dupa criterii magic tainuite, autorul ne face sa ne simtim toate “adunate-n priviri”, imposibil de trecut cu vederea, plasmuite din sentimente, nuantate de vinturi si risipite de colturi stelare intr-o pulbere de aur amprentind dulce sau amar copiii si barbatii pe care-i iubim; ne responsabilizeaza pentru esecurile lor si ne rasplatesc pentru victorii.

Toate aceste povestiri au o pecete tainica aplicata fiecarei fraze, izvorita din trairi impregnate in viata autorului si astfel ne transforma pe noi toate in izvoare timide de viata.

Mircea Cartarescu ne poarta prin lumea intreaga legindu-ne insa permanent de repere universale: castanii liceului, asistenta medicala a vremii, muzica rock, obsesiile pubertatii declansind flash-uri semnificative care ne-au marcat fiecaruia existenta. Barbatii isi pot rememora obsesiile, succesele, fiorii, dezamagirile, excesele, iar femeile se pot incadra intr-o tipologie fizica sau comportamentala, se pot redefini prin faptele trecute, optiunea pentru studii, barbatul ales, copiii nascuti, crescuti sau abandonati, dezamagirile destramatoare de idealuri sau marunte dureri depozitate in spatiul incert numit suflet…

De la prima pina la ultima povestire am invidiat salbatic, dar cu admiratie, modul in care Mircea Cartarescu realizeaza ipostaze de viata si tablouri care ar putea fi ecranizate cu mare succes; ce film nemaipomenit ar fi cel care ar incepe cu o frumoasa negresa cu fire de walkman, costum rivalizind cu straniile tinute ale strazii si chiar studiourilor, si posibilitatea de a descoperi culoarea vocii, zimbetului sau plinsului ei… Sau Bucurestiul de altadata…

Reusind sa ne elogieze sau sa ne reproseze stilul “stilul nu il ai, ci il esti”, un alt fel de a spune “stilul este omul”, misterios crosetata-n cuvinte, fraza lui Cartarescu ne subjuga-ntr-atit, incit ne inlacrimeaza si ne insenineaza secvential, coplesindu-ne.

Povestirile au un fir, dar incercind sa–l rup am descoperit ca oricum le-ai citi, orice ordine ti-ai alege, nu poti fugi de intentia reusita a autorului de a-ti releva conditia umana, in complexa ei definire si precara ei siguranta, cum fapte grave pot ramine fara ecou, cum adieri te pot marca, vorbe dorite te pot saraci si priviri unice te pot salva… si astfel imaginile cheama imagini iar autorul devine tainic magician purtindu-ne in meandrele proprii cu subtilitate si probabil voluptate.

Fiul meu adolescent citind cartea nu a inteles desigur acum ca, a avea o femeie inseamna mereu altceva, in etape pe care viata ti le adauga; cartea este scrisa pentru barbatii care-si pot face un bilant caci sunt atitia dintre ei care, fermecatori in multe sensuri, isi aduna cu greu cioburi de istorie traita in vulgaritate si compromis. Cum ii facem pe acestia sa citeasca? Mircea Cartarescu marturiseste ca oriunde s-ar misca in univers barbatul iubeste “cu creier de copil”, perpetuat dintr-o femeie care oricum ar fi fost, trait sau murit, ea ne-a nascut cu iubire, sentiment pe care-l putem ignora dar nu-l putem nega nici sub stele nici sub pamint, nici deasupra apelor timpului…

Merci, Mircea

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155