Un amiral pe nume Rainier se numara printre multii prieteni ai capitanului Vancouver, navigatorul descoperitor de locuri noi prin partea de vest a Americii si a Canadei. In disputele cu batai care au precedat stabilirea numelui acestui masiv vulcanic de peste 4700 m inaltime, a invins dorinta lui Vancouver de a-si nemuri amicul.
Rainier este un munte impunator, frumos, vesnic acoperit de ghetari si zapezi, deosebit de imbietor pentru alpinisti carora, nu o data, le-a pus viata in pericol. Aproape luna de luna echipele de salvare ii cauta pe cei rataciti sau surprinsi de furtuni si, din nefericire, uneori muntele isi dovedeste forta, facand victime. A erupt cu peste o suta de ani in urma, dar nu a murit, doarme in asteptare…
Din acest punct de vedere, Rainier este cel mai periculos munte din lantul Cascadelor. Face parte din centura de foc a Pacificului, ca si Muntele St. Helens, fratele mai mic, aflat nu departe, tot in statul american Washington. St. Helens a facut ravagii in 1980, iar urmele acelei eruptii se vad si acum. In aceeasi zona, se afla alti doi munti asemanatori: Baker si Wrangel.
Muntele Rainier se vede bine din Seattle, desi se afla la vreo 150 km. Cinci ghetari mari se vad spre varf, dintre care, Emmons, de vreo 10 km., este cel mai mare ghetar de pe teritoriul Statelor Unite, exceptand Alaska.
Cele mai multe ascensiuni se fac pe gheata.
Drumul spre munte trece prin paduri intinse, mai ales de conifere. Punctul special amenajat pentru vizitatori,- Paradise, induce o stare deosebita, as zice, stanjenitoare: realizezi cat de mic esti in comparatie cu forta naturii. Este un Paradis coplesitor, maret si apasator, totodata. Inca de pe la inaltimea de 1500 m, apar poienitele alpine vestite in lume pentru frumusetea lor. Am fotografiat multe flori pe care nu le vazusem niciodata, printre care, tufele roz-movulii de huckleberry, amintindu-mi de Huckleberry Finn, simpaticul erou al unei carti scrise de Mark Twain.
Vizitatorii sunt atentionati ca pot intalni animale periculoase: ursi, cugari etc., de asemenea, in locurile amenajate pentru picnic, sunt rugati sa nu hraneasca vreo vietate. Cand am intins si noi masa, au venit imediat doua cotofene albastre, motate, s-au oprit alaturi, la vreun metru si ne priveau asa de gales, de rugator…
Am mai admirat veveritele pitice, ca niste soricei dungati: niste zvarlugi printre flori.
In iunie 1947, un om care zbura cu avionul in apropierea masivului Rainier, a vazut o formatie de 9 obiecte stralucitoare pe care, descriindu-le, le-a denumit “farfurii”. Atunci s-a nascut acest termen. Ciudat este ca, la cateva zile dupa aceasta intalnire, a avut loc “Incidentul de la Roswell”, cand o furtuna puternica a fortat o nava de forma unei farfurii, sa aterizeze. Nava s-a prabusit, iar resturile ei s-au imprastiat. Spun multi ca atunci au fost gasite 3 fiinte cenusii cu capete mici si moi, cu ochii foarte mari si infundati in orbite, fiinte care au fost autopsiate, dar totul a fost ascuns si secretizat.
Ajungand prin aceste locuri, am spus si eu ca personajul-copil al unei povesti, ca lumea e mult mai mare, se intinde, hat, departe, dincolo de gardul gradinii noastre…