caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Repere istorice daco-romane în Clisura Dunării

de (11-7-2005)

Clisura Dunării un teritoriu plin de farmec natural dar şi de istorie se întinde oficial de la intrarea Dunării pe teritoriul României la Baziaş până la Gura Văii după unii sau până la ieşirea Dunării din aşazisele Cazane.

Acesta ar defileul Dunării, cunoscut în scrierile geografice ca un complex de bazinete şi alte defilee în sectorul transversal al văii Dunării. Clisura devenită toponim, se subînţelege Valea Dunării începând de la vărsarea râului Nera în Dunăre până la Orşova.
Având caractere geografice distincte în defilul Dunării dar şi o importanţă strategică deosebită, oamenii de ştiinţă au fost atraşi în mod insistent şi variat în cercetarea acestei zone. Întâmplător sau nu, zona a fost denumită ,,mina de aur” a arheologiei.
Descoperirile arheologice de statuete antropomorfe în localitatea Liubcova cu înălţimi de 4cm. la 8cm. sau alte statuete stilizate. Vase cu piciore zoomorfe, diverse capace stilizate cu diverse incizii curbilinii sau în mănunchi.

Toate aceste descoperiri arată că în zonă au locuit din cele mai vechi timpuri oameni şi se poate demonstra cu certitudine că aceştia au fost strămoşii noştri geto-dacii.
Comunităţile geto-dacice s-au stabilit aici datorită bogăţiilor din zonă, dar şi însemnătăţii strategice. În localităţile riverane începând cu Baziaşul, Divici, Pojejena, Coronini, Gornea şi Liubcova au fost găsite urmele unor aşezări dacice.

Dovada cea mai certă sunt aşezarea dacică de la Berzasca şi o aşezare dacică întărită la Coronini, pe fundamentul căreia ulterior s-au clădit altă cetate medievală.
Într-o lucrare de prezentare a Dunării se spune lângă localitatea Dubova unde există peştera Veterani, aceasta are o importanţă religioasă pentru dacii liberi, deorece a ajuns până la noi legenda şi o tradiţie precum că aici ar fi fost sanctuarul lui Zamolxis, zeul naţional al dacilor (Gino Lupi)
Cercetări despre Clisura Dunării s-au făcut din cele mai vechi timpuri. Însuşi marele istoric grec Herodot descrie că aici trăiau albocensii una din cele 15 seminţii ale dacilor.

Unul dintre cei mai apropiaţi cercetători ai Clisurii trebuie amintit ca fiind învăţătorul Alexandru MOISI, care în Monografia ţinutului Clisura tipărită la Oraviţa în 1934 aduce unele argumente prin care menţionează continuitatea dacilor în acest spaţiu dunărean. Domnia sa arată că în Clisură au rămas urmele multor cetăţi dacice, dar numerosele cuceriri ce au survenit de a lungul timpului, au făcut ca istoria adevărată să fie deturnată în favoarea noilor cuceritori. Exemplifică vechea cetate dacică de la Coronini, un punct strategic foarte important pentru daci cât şi pentru viitorii cuceritori romani, dar şi alte cetăţi din zonă, cărora li s-au atribuit numele unor sfinţi inexistenţi la acea vreme.

Descoperirile arheologice arată că au fost găsite armamente, obiecte casnice, monede care atestă că aceste locuri au fost locuite cu peste 700 ani î.d.Cr. şi chiar mai mult. Aceste monede fiind emise pe timpul lui Filip şi Alexandru cel Mare. Distinsul nostru înaintaş arată că piesele ce atestă istoria noastră, se regăsesc în muzee din Europa şi nu în cele româneşti unde ar trebui să le fie locul.

Precizările istorice despre romani arată că aceştia au cucerit unele zone temporar, dar la primele contacte cu băştinaşii au avut surpriza să constate că se înţelegeau ca şi cum ar fi vorbit aceeaşi limbă. Încet şi ordonat romanii au început să construiască pe malul stâng al Dunării drumul încă de pe vremea împăratului Tiberius anul 33 d.Cr. terminat de Traian în anii 101-103. Se poate constata că la terminarea drumului romanii nu deţineau controlul asupra malului stâng al Dunării şi din acest motiv nu s-a putut monta acea faimoasă TABULA TRAIANA pe malul stâng, pentru a consemna evenimentul, destul de important pentru pretenţiile împăratului Traian.

După cucerirea Daciei s-au mai construit şi numeroasele cetăţi la; Şviniţa, Liubcova, Drencova, Coronini şi Baziaş, cetăţi ce au fost dărâmate după cucerirea zonei de către turci.
Dunărea era legată cu interiorul ţării prin alte drumuri secundare construite în timpul domniei lui Septimiu Severus 193-211.
Construcţiile din epoca romană sunt evidenţiate şi prin impunătorul castru roman de la Pojejena (Sitarniţa), villa rustica de la Gornea (Căuniţa de sus).
Despre istoria zonei voi continua şi cu alte articole, prezentînd alţi cercetători şi invit pe alţii mai avizaţi să vină cu noi precizări, descoperiri şi documente necesare multor lămuriri privind istoria vechii Dacii.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.68.240