Oglinda sufletului alunecare a umbrei peste umbră
defilează pe fruntea noastră propriul vis purtat
în zări primenindu-se o taină cânt de mandolă
mireasma-i de dor în sufletul fără istov legat.
Înnoire neclintită ca o mângâiere petală cu petală
peste poteca florilor o geană ce tainic a aşezat
ochiul violetelor în desenul iubirii logodnă rară
pe stânca de gnais a întâlnirii semnului legat.
Să-l fericească cu-n alint în propria-i măsură
inelul supravieţuitor unind aripa-i la infinit
şi-i zborul slăvit în suflet miroase a ambră
de iubire născută ce-i cânt neprihănit legat.
În el încape neînceputul ce nu-i într-o doară
din adânc împlinindu-i dorinţa ce-i cu rost
favor de nesaţiu cunună de lauri apărară
suspinul uimit al vieţii pe buze s-a visat legat.
Răsuflet al asemănărilor gemene îmbrăţişară
o împlinire la capătul lumii smaraldul procreat
departe nobila jumătate singură va-nnopta iară
atât de aproape e cingătoarea de jad ce ne-a legat.