Azi noapte am fost convocat la o întrevedere
Cu Dwight Eisenhower, la conacul său din Eden.
M-a luat de la bun început, tare:
„Păi bine tinere, chiar tu,
Un soldat pârlit, aproape neinstruit,
Să mă critici prin cărţi, prin ziare?”
„Să vedeţi domnule preşedinte,
Fiecare om mai greşeşte.
Adevărul e că nu v-am criticat.
M-am referit doar la anumite aspecte…”
„Lasă, lasă! Nu te mai ascunde după cuvinte!
Vreau să-ţi afirm deplin convins
Că nimic în istoria acestui secol
Nu se poate compara, dar nici pe departe,
Cu victoria mea asupra Europei.
Totul ar fi fost altfel fără ea.
Ce-ar fi făcut Reagan ori Bush
Dacă nu câştigam atunci
Şi Europa ar fi fost luată de ruşi?
Ar fi făcut pe ei, îţi spun eu.
Nimic altceva.
Îţi imaginezi puterea colosală
A unui imperiu întins peste două continente,
De la Atlantic la Pacific, prin Est?”
„Domnule preşedinte, aici vreau să vă opresc:
Puterea sau slăbiciunea imperiului roşu
Nu constau în întinderea lui.
Sistemul era bolnav în el însuşi;
Prin premizele sale eronate.
Era bolnav, domnule, din faşă.
Avea certificatul de deces în maţe.
La un moment dat ar fi căzut, oricum.
Poate că groapa lui de mormânt
Ar fi fost mult mai mare decât cea de acum
Şi la fel suferinţele îndurate
De cei pe care îi avea în braţe.
Ike m-a privit fix o clipă şi s-a încruntat.
Îmi era teamă că generalul va începe o luptă cu mine;
Eu care abia scăpasem din braţele reci,
Ca de şopârlă, ale imperiului blestemat.
M-am trezit speriat; buzele îmi erau uscate.
Balansoarul se mai legăna încet, ca o lotcă.
Pe semne că în somn am fost cam agitat.
Alături, pe măsuţă,
Se hlizeau ceştile de cafea, nespălate
Şi paharele încăpătoare
Din care băusem temeinic, vodcă.
Şezlongul de alături era gol.
Grigor plecase.
Dan David, Los Angeles, 10-16-2004.