caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

DILEMĂ OPŢIONALĂ

de (26-6-2005)

Se spune că-în a boilor împărăţie,
oamenii conveţuiau ca o mică etnie,
ce deşi marcată de diverse vicii,
statului boiesc aducea servicii.
\”Oamenii-s un soi neastîmpărat\”,
dă cu presupusul Boul-Împărat,
\”neamului de boi aduce foloase,
\”ni se asigură recolte mănoase,
\”la deal sau în luncă,
\”avem loc de muncă,
\”nevestele noastre cu ţîţe-încărcate,
\”zilnic, de lapte sunt uşurate,
\”educă viţeii cu devotament,
\”un splendid model de comportament;
\”domol, noi ne-împlinim prescrisa soartă,
\”viţeii se uimesc la noua poartă,
\”iară adulţii purtători de mîndre coarne,
\”muncesc din greu la jug, dau lapte şi dau carne;
\”desigur, al lor neam, nu-i greu de constatat,
\”cît ziua e de mare, tot stă la discutat,
\”făr-de-încetare fac schimb de cuvinte,
\”prea încrezuţi că sunt bogaţi în minte;
\”îşi risipesc timpul cu adincul cuget,
\”în loc să semneze cu un simplu muget;
\”se-împerechează fără nici un plan,
\”vreme ce noi pierdem odată pe an,
\”liniştei senine nu plătesc obol,
\”nu cunosc plăcerea de-a privi în gol
\” schimbă rumegatul calm şi cumpănit,
\”cu o frămîntare numită… \”gîndit\”.
Un pui de om încrezător în propria-i raţiune,
lui taică-său făcu o promisiune:
\”Cu inima senină, păşi-voi pe-un drum nou,
\”poate- îmi dă şi mie, un buletin de bou\”.
Faţă de cele de mai sus,
morala e uşor de spus:
soluţii la probleme complexe sau fireşti,
depind de care parte a baricadei eşti.
Abia apoi se pune întrebarea:
a fost oare corectă rezolvarea?
P.S. E bine a se avea-în vedere,
cîteva bune repere:
-un fapt ce nu poate fi şters,
cum că orice temă, are şi-un revers,
-iar pentru-o judecată, dreaptă, ca la carte,
trebuie-ascultată şi cealaltă parte,
-căci nu-i nici o lege în cartea străbună,
cum că partea mare, e şi cea mai bună;
-cazul în speţă, al lui Columb ou:
ce este mai bine, să fii om sau bou?

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Bat le poarta Europei

Eu stau si bat la poarta Europei, cu pasaportu-n mana si ma rog Deschideti-mi si mie poarta sa intru la...

Închide
3.238.202.29