caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Supliment de weekend

de (24-6-2005)

Rubrica: „Mr. Hyde Park”
Titlu: „Familia, celula de criza a societatii”
Autor: Gabriel ANDRONACHE

El: „Imbatranesc. Am 40 de ani si nu am avut decat doua femei la viata mea, pe nevasta-mea si pe Lili, blonda aia din Eforie. In rest, am fost fidel ca un popa. Nevasta-mea m-a santajat tot timpul. Imi spunea ca, daca o parasesc, nu voi mai intalni femeie ca ea. A bagat frica-n mine. N-am iubit-o niciodata. Am luat-o pentru ca avea un apartament in care locuia singura si asa m-a amagit cu confortul ei de doi bani. Dintr-un holtei aiurit, m-am trezit cu femeie, casa, masa. M-a strans de pe drumuri, zice ea. La fel zice si soacra-mea. Acum nu mai am iesire. Am rate de platit la televizor, aragaz, masina de spalat, frigider. Ba nu, frigiderul i l-a luat maica-sa. Jumate de salariu il dau pe rate. Oare ce mai face Lili? As trage o fuga pana la Eforie. Dar ar insemna sa nu mai am bani de rate. Se prinde nevasta-mea. Fir-ar sa fie! Cum fac altii de au masini si femei ca de pe reviste? Eu am doar o casnicie. Nu pot gira nimic cu ea. De douazeci de ani suntem domnul si doamna Popescu. Ei si? Impreuna am facut un copil, un ulcer si un munte de datorii. Ce blonda era Lili…”

Ea: „Imbatranesc. Am 38 de ani. Mi-e frica sa nu vorbesc prin somn. Sotul meu doarme iepureste, iar daca ma pune naiba sa-l pomenesc pe Vasile in toiul noptii, sigur am bafta sa ma auda. Pana acum m-am descurcat. E atat de bleg incat nu-mi verifica nici macar mesajele de pe mobil. Ciudat. Cand era mai tanar, credeam ca naivitatea lui este un defect, dar acum zic bogdaproste ca-i asa prostut. Si chiar daca ar afla de Vasile, sunt convinsa ca nu m-ar parasi. Isi stie bine locul. Am avut grija sa-l fac sa creada ca e un tolerat in casa mea. I-am spus: „Ce noroc ai tu, Gogule, ca am orgasm asa de repede. La cat de grabit esti tu, orice femeie ti-ar fi dat papucii”. L-am terminat cu chestia asta. E un mielusel. Imi dau seama ca mi-e devotat. Ba chiar ma scoate din sarite cu fidelitatea lui de impotent. Nu ma surprinde cu nimic, casca de plictiseala toata ziua. Nu ma intreaba de ce in ultima vreme dau o groaza de bani pe lenjerie sexy si bodypiercing. Crede ca pentru el? Idiotul… Chiar nu banuie nimic? Omul asta si-a propus sa-mi macine nervii cu rabdarea lui. Vrea sa ma distruga cu zambetul lui siropos. Nu-l mai suport. Diseara il sun pe Vasile…”

Copilul: „Imbatranesk. Am 15 ani. Ar trebui sa incep sa…Sa ce? Sa ma tatuez, sa ma droghez, sa fak sex, sa fug de akasa? Habar n-am ce trebuie sa fak la varsta asta. Totul e nashpa in jurul meu. Uneori imi vine sa urlu de plictiseala. N-am nici makar un iubit, deshi stau atarnata toata noaptea pe net, n-am agatzat nimik. Shi chiar daca m-ash cupla cu unul, n-am tzoale ka lumea de ieshit in orash. In skimb, maika-mea e foarte koketa. Mai ales kand taika-meu e plecat in delegatzii. Nu ma voi marita niciodata. Nu vreau sa am kopii. Vreau sa fiu singura, sa nu ma-nshele nimeni. Nu vreau sa plang, nici sa rad. Voi fi o femeie de afaceri, kare nu va avea inkredere in nimeni shi va merge la mare intr-o limuzina cu geamuri fumurii. Voi avea cel mai ka lumea telefon mobil de pe kare imi voi suna toate prietenele, asa, de-al drakului, sa vada ka m-am ajuns. Sunt o fetishoara ambitzioasa. Asta pentru ka-mi urask parintzii. Indiferentza lor m-a kalit. Sunt o invingatoare…”

Rubrica: “Limba soacrei”
Articol: “Adevarul supara?”
Autor: Venera DUMITRESCU STAIA

Tot eu dau raspunsul: cred ca de cele mai multe ori DA! Nu spun ca pe TOTI ne supara, deoarece ar însemna ca logica mea nu este valabila.
De ce ne supara adevarul? Pentru ca unora dintre noi, nu ne convine sa fim „descoperiti”, si daca am fost descoperiti devenim irascibili, gata de insulte, ba gata si de bataie. Daca nu ne simtim cu „musca pe caciula” – de ce sa ne suparam? Putem sa argumentam calm, cu probe palpabile contra afirmatiilor si nu în ultimul rând sa cautam a îndreptam si pune capat conflictului. Neprocedând civilizat si argumentat obiectiv si pozitiv, se ajunge la polemica si în continuare la discutii interminabile, fara un bun rezultat.

„Avem si noi falitii nostri” – cum spunea raposatul, dar nemuritorul Caragiale, care si el a avut de tras în viata lui cu ocazia celebrului proces „Caion contra Caragiale”, Caragiale fiind acuzat de plagierea celebrei piese de teatru „Napasta”, de Caion, pseudonimul studentului în litere si prim redactor la „Revista literara” din anul 1900, numele real fiind C.Al.Ionescu. În afara de acuzatia de plagiatura, Caragiale a fost acuzat si de limbajul „extrem de trivial” din opera lui. Mentionez faptul ca drama „Napasta” publicata de Caragiale în anul 1890 soca cititorul obisnuit cu „lumea Vedetelor, a Didinelor, a Catavencilor si a tot felul de haimanale, secaturi si mitocani” prinsi cu geniala stralucire în „insectarul lui nenea Iancu”. În desfasurarea procesului, reclamantul Caion, a recunoscut ca nu exista nici un autor Kemeny Istvan, pe care studentul, alias Caion, l-ar fi numit ca a fost plagiat. Procesul a fost câstigat de Caragiale, datorita pledoariei celebre a avocatului si prietenului sau – Barbu Stefanescu-Delavrancea.

Noi românii suntem foarte sensibili atunci când suntem „atacati verbal” – în special dupa 1990, când „libertatea de a ne exprima scris sau verbal” au devenit moneda curenta, zicându-se ca cenzura nu mai exista (sic!). Perioada de transformari radicale în toate domeniile, oamenii nefiind obisnuiti cu atacuri directe la persoane sau în general, s-au trezit într-o lume total straina si necunoscuta. Tragedia este, am spus-o, scris-o si voi continua, ca omul în general si în special noi românii, care am trait ca într-o cusca timp de peste 50 de ani, când vorbitul si scrisul erau CENZURATE, dupa 1990 a aparut „bomba cu explozie întârziata”. Nu toti românii sunt isterici, prosti, mitocani si epitetele sunt multiple, dar trebuie sa recunoastem ca o mare parte a populatiei românesti s-a deteriorat d.p.d.v. etic, iar civismul lasa mult de dorit. Este suficient sa citesti ziarele românesti din tara care au si forum-uri la dispozitie, pentru a constata gradul de „necivilizatie si trivialitate”.

Nu sunt bineînteles pentru o cenzura radicala, dar oricum, nu sunt nici pentru a da „frâu liber” instinctelor primare, prostiei, mârlaniei, mitocaniei etc. Trebuie sa recunoastem ca exista degradarea unei categorii de indivizi din societatea româneasca si nu numai a celor din tara, pentru ca „avem si noi falitii nostri”, sositi în Occident si zgura de pe ei înca nu a cazut, dimpotriva s-au asociat altor categorii, rase si declasati, progresul necivilizatiei fiind în floare. Decenta, bunul simt au disparut din vocabular si comportament, peste tot în lume. Prostituatele românce zilnic sunt pe primele pagini în aproape toate tarile Europei si peste Ocean (meseria cea mai veche si cea mai banoasa la ora actuala), ca sa nu mai vorbesc de cele din tara de origine. Toate tarile au „podoabele” lor, noi nu facem o exceptie, dar pe mine ma contrariaza, ma dezgusta si ma întreb daca se mai ocupa cineva de educatia tineretului României. Personal nu ma simt deloc insultata, pentru ca „nu ma simt cu musca pe caciula”, dar pe cât posibil scriu, dau exemple si atrag atentia asupra deteriorarii societatii românesti, care a început de SUS în JOS. De ce sa ne suparam când se spune adevarul?

Dialogurile virtuale insultatoare si nesfârsite, n-au nici un efect daca nu punem degetul pe rana ca s-o tratam si sa cicatrizam plaga ce supureaza neîncetat, pâna va ajunge la os si atunci sfârsitul este tragic. Sa ne avem ca fratii, sa ne adunam fortele ca sa-i ajutam pe cei lasati de izbeliste. Soarta sarmanei Românii de când exista a fost între focuri, dar acum limitele sunt depasite, granitele libere, influentele negative au patruns vertiginos si adaptate rapid. Raul este mai usor de practicat decât Binele. Va trebui sa mai treaca multa apa pe Dâmbovita, pâna se va trai într-o lume normala si civilizata.

Rubrica: „Savoir vivre”
Titlu: „Carpe diem?”
Autor: Gabriel ANDRONACHE

„Traieste-ti clipa” e un indemn care mereu mi-a dat fiori reci pe sira spinarii. Gandul ma ducea invariabil la imaginea unui condamnat la moarte, lipit de zidul executiei si intrebat care-i este ultima dorinta. Banuiesc ca nu exista clipa mai intens traita decat cea premergatoare tragerii heblului la scaunul electric. Acest „Carpe diem” imi sugera o precipitare sumbra si perfect inutila. Cu cat traiesti mai intens fiecare clipa, cu atat esti mai distras de la imaginea spectacolului vietii.

Un vin baut dat peste cap, de dusca, n-are nici un chichirez. Baut in tihna, capata savoarea care-l face miraculos. Intr-o piata imaginara a maximelor latinesti, „Carpe diem” e concurentul lui „Festina lente”, la fel cum un fast-food tanjeste dupa clientela unui restaurant de lux. McDonald’s-ul iti ofera un sandwich la botul calului, dar il ciuruieste pe pianistul din coltul barului. Fanii lui „Carpe diem” sunt cei care au comprimat viata intr-un hamburger. Sunt inventatorii plicurilor de cafea „instant”, ai lozurilor „instant”, ai mesajelor „instant”. A muri instantaneu pare astfel o datorie de onoare intr-o lume in care totul capata dimensiunea milisecundelor.

Pentru cei obsedati de risipirea timpului, le voi spune cum vedea celebrul arhitect Vitruvius chipul eternitatii: „Inchipuiti-va un cub de granit cu latura de 1 kilometru. La fiecare 1000 de ani, vine o pasare, se aseaza pe acel cub, il ciupeste o data, apoi zboara. Ei bine, atunci cand acest cub se va preface in praf si pulbere, se poate spune ca a trecut o clipa din eternitate”.

Sa ne asezam, deci, tacticosi pe marginea cubului si sa asteptam rabdatori aparitia acelei pasari, savurandu-ne astfel clipa de eternitate.

============================

Rubrica: Top „Five o clock”
Autor: Gabriel ANDRONACHE

1. „Si-am incalecat pe-o sa…”
De ziua lui, Adrian Nastase a primit cadou o bicicleta. Mandru, fostul premier a facut o tura pe holurile Parlamentului, transpirand din greu pentru imaginea proprie si a partidului. La finalul cursei, Nastase a acuzat unele defectiuni ale vehiculului. Noi speram, totusi, ca saua era la locul ei.

2. Stare de fapt penal
In ultima saptamana, in Romania a fost declarata starea de audienta generala. Rand pe rand, au fost audiati de catre procurori : „Razboinicul luminii” Gigi Becali, „Stefan cel Mare de Bacau” Dumitru Sechelariu, generalul Corneliu Diamandescu in dosarul 13-15 iunie 90, preotul-fotbalist-exorcist Daniel Corogeanu, acest Rasputin de Tanacu si, nu in ultimul rand, Omar Hayssam, eminenta gri-vargata a rapirii jurnalistilor. Daca in urma acestor audieri, nu se va declara si starea de arest general, atunci justitia romana va dovedi ca nu e in stare si gata.

3. „Viceversa, viceversa….”
Petru Cioaba, din Focsani, a cumparat doua coliere identice pentru nevasta si pentru amanta, cu initialele lor si cu un mesaj personal, gravat. Din greseala, cand le-a trimis le-a inversat si curand a primit un telefon de la amanta, care l-a anuntat ca ii da papucii si, totodata, alt mesaj de la avocatul sotiei care i-a spus ca aceasta a inaintat divort. Daca era politician, Cioaba ar fi stiut cum sa joace la doua capete, dar asa, s-au ales cioburile din cacealmaua sa amoroasa.

4. Romtelecom, primul serviciu de telefonie imobila
Gheorghe Titianu din Suceava, a inaintat acum 28 de ani o cerere catre compania de telefoane pentru instalarea unui post telefonic. De curand, compania Romtelecom i-a raspuns, anuntandu-l ca nu au inca o linie disponibila si i-a sugerat sa completeze alt formular aflat in plicul cu raspunsul. Petentul a remis companiei raspunsul sau printr-un biletel atasat de coada unui porumbel calator, motivand ca, de data asta, chiar se grabeste!

5. UE raporteaza depasiri de plan
In urma caderii Planului A – respingerea Constitutiei Europene – comisarul Olli Rehn a recunoscut ca UE nu prevazuse un plan B. Autoritatile romane ar fi vrut sa ajute cu un plan inclinat, dar deocamdata, acesta este folosit de catre economia nationala.

================================

Rubrica: “Cutia Pandorei”
Articol: “Despre precepte machiavellice”
Autor: Cristina FILIMON

Despre Niccolo Machiavelli se spune ca este primul teoretician care a separat politica de morala, celebrele lui cuvinte „Scopul scuza mijloacele“ fiind chintesenta acestei noi conceptii despre autoritate si despre conducerea colectivitatilor umane. In mod surprinzator, Principele se dovedeste o lucrare foarte actuala la aproape 500 de ani de la elaborarea ei.
Mai mult, principiile expuse in aceasta carte pot fi usor adaptate si altor tipuri de conducatori, in afara celor aflati in fruntea statelor. Pot fi regasite aici recomandari care, dupa caz, se potrivesc de minune liderilor partidelor politice de astazi sau chiar conducatorilor de corporatii, trusturi, firme etc. Pentru aceasta este necesar doar ca unele cuvinte din cele ce urmeaza sa fie inlocuite cu altele: principe cu lider, presedinte, manager general etc., iar principat (stat) cu partid, organizatie, firma etc. etc.

“Il Principe” este un mic tratat care a facut ocolul lumii si despre care s-au scris biblioteci intregi. Acest tratat, poate fi considerat in fapt o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial.
Nu poate sa nu fie remarcata, drept o mare ciudatenie, soarta literara a acestei carti care a starnit cele mai pasionante si furtunoase polemici in lume. Stilul lui Machiavelli este in concordanta deplina ca meandrele gandirii sale, pe care le urmareste indeaproape in toate ritmurile sale. Frazele sale capata caracterul sentintelor sau proverbelor si sunt demne de a fi scrise in marmura.
Sinceritatea pasionanta care l-a caracterizat in gandire, tentativele reusite de a nota imediat, de a o transcrie impresia in expresie exacta si precisa, urmata de viziuea clara, niciodata confuza, a planului unei lucrari, au facut intr-adevar din Machiavelli un maesru al stilului literar, caracteristic italian, care cu greu va putea sa fie vreodata depasit.

Precepte esentiale
Despre…
...schimbarea stapanilor
Oamenii isi schimba bucurosi stapanirea, in credinta ca vor avea una mai buna, ceea ce ii face sa ridice armele asupra celui ce domneste asupra lor; dar se insala, pentru ca experienta le arata apoi ca starea lor a devenit, de fapt, mai rea.

…aliantele in lupta
Nu vei putea sa pastrezi prietenia acelora care te-au ajutat sa-l cuceresti (un stat sau un grup de oameni) intrucat nu poti sa-i rasplatesti in masura in care ei au sperat, si nici nu poti folosi impotriva lor mijloace violente, deoarece le esti indatorat; intr-adevar, oricat de puternic ar fi cineva prin forta armelor lui, pentru a stapani are nevoie intotdeauna de ajutorul majoritatii.
Acela care devine principe cu ajutorul celor mari se mentine in aceasta situatie mai greu decat acela care o obtine cu ajutorul poporului; caci, desi principe, el este inconjurat de oameni care i se par a fi egalii lui si de aceea nu poate nici sa-i guverneze, nici sa le porunceasca dupa voia lui.

…cum poti pastra ceea ce ai cucerit
Principele trebuie sa aiba grija, in primul rand, ca neamul vechiului principe sa se stinga si, in al doilea rand, ca legile si darile sa nu sufere schimbare.
Nu exista alt mod de a stapani in siguranta o provincie decat acela de a o nimici, iar cel care, cucerind o cetate obisnuita a trai in libertate, n-o distruge trebuie sa se astepte sa fie el distrus de ea, deoarece rebeliunile care se vor produce aici isi vor gasi intotdeauna o justificare in idealul libertatii si in institutiile ei de mult constituite.

Acela care intr-un stat nou socoteste ca este necesar sa se asigure impotriva dusmanilor sa-si castige prieteni, sa invinga fie prin forta, fie prin inselaciune, sa se faca iubit si temut de popor, urmat si respectat de soldati, sa-i nimiceasca pe aceia care pot sau trebuie sa-i dauneze, sa innoiasca prin legiuiri noi vechile oranduiri, sa fie sever si recunoscator, marinimos si darnic.
Se insala acela care crede ca oamenii mari uita insultele trecute pentru beneficiile prezente pe care le obtin.
Principele care vrea sa-si pastreze puterea va trebui sa invete neaparat sa poata sa nu fie bun si sa stie sa fie sau sa nu fie astfel, dupa cum este nevoie.

…cum trebuie sa faci rau cuiva
Pe oameni trebuie ori sa-i iei cu binele, ori sa-i distrugi cu totul, fiindca ei se razbuna pentru un rau usor care le-a fost pricinuit, dar nu se pot razbuna, in schimb, pentru ceva grav; asa incat este necesar ca raul pe care i-l faci cuiva sa fie de asa fel incat sa nu ai a te teme de razbunare.

…prevenirea dezordinilor
Daca stii sa prevezi din timp lucrurile, insusire care nu-i este data dacat omului intelept, poti sa inlaturi cu usurinta relele care se ivesc: dar daca nu le-ai vazut dinainte si, in consecinta, le lasi sa se dezvolte pana cand oricine poate sa le constate, este prea tarziu ca sa mai poti face ceva impotriva lor.

…legitimitatea actiunilor de cucerire
Dorinta de cucerire este, intr-adevar, un lucru foarte firesc si foarte obisnuit, iar aceia care pot sa-i dea curs si care o si fac vor fi intotdeauna laudati sau, oricum, nu vor fi dezaprobati; atunci insa cand nu au putinta si totusi vor sa intreprinda cuceriri cu orice chip, gresesc si merita sa fie dezaprobati.
Niciodata nu trebuie sa lasi sa se produca o neregula numai ca sa eviti razboiul, deoarece pe acesta nu-l eviti, ci doar il amani in defavoarea ta.

…exemplele ce trebuie urmate
Omul intelept trebuie sa calce intotdeauna pe urmele oamenilor mari si sa-i imite numai pe aceia care au fost desavarsiti; asa incat chiar daca insusirile lui nu se vor putea ridica la aceeasi inaltime, ele sa se apropie, cel putin, de ea.
Cat priveste pregatirea mintii in vederea purtarii razboiului, principele trebuie sa citeasca multa istorie, iar in aceasta lectura sa se opreasca asupra faptelor oamenilor de seama, sa vada cum au procedat acestia in razboaie, sa cerceteze cauzele victoriilor si infrangerilor lor, ca sa poata sa le evite pe acestea din urma si sa le imite pe cele dintai.

…cum trebuie impuse convingerile
Trebuie sa stim ca firea popoarelor este schimbatoare; si este usor sa-i convingi pe oameni de un lucru, dar este greu sa-i faci sa fie fermi in aceasta convingere. De aceea este bine sa fii astfel pregatit incat, atunci cand nu vor mai crede, sa poti sa-i faci sa creada prin forta.

…cum trebuie folosita cruzimea
Se poate spune ca folosesti bine cruzimea atunci cand o savarsesti o singura data si constrans de nevoia de a-ti asigura puterea, dar nu continui pe aceeasi cale, ci faci astfel incat actiunea pe care ai savarsit-o o data sa aduca un cat mai mare folos supusilor tai.
In schimb, cruzimile sunt folosite rau atunci cand sunt putine la inceput, iar cu vremea se inmultesc, in loc sa dispara. Cei care procedeaza in primul fel pot gasi o cale de scapare; pentru ceilalti insa este cu neputinta sa-si pastreze puterea.

(sursa: “Principele” – Niccolo Machiavelli)

================================

Rubrica: „Marja de eroare”
Titlu: Si noi suntem oameni!
Autor: Ghita PETRUS

Fiecare persoana care sufera de o boala mintala trebuie sa aibe dreptul de a exercita toate drepturile civile, politice, economice, sociale si culturale, recunoscute in Declaratia universala a drepturilor omului.
Bolnavul psihic reprezinta un exemplu elocvent de relatie particulara medic–pacient in care aspectele medico-legale primeaza. Bolnavul psihic prezinta, pe langa afectiunea sa si un grad de pericol social, fapt ce impune uneori un comportament particular al societatii in raport cu el: internarea obligatorie. Bolnavul psihic beneficiaza de o suita de masuri medico-juridice speciale cunoscute sub numele de masuri de siguranta cu caracter medico-legal, masuri care protejeazã bolnavul de consecintele faptelor sale pe de o parte, iar, pe de alta parte protejeaza societatea de traume generate de o persoana lipsita total sau partial de discernamant. Relaþia medic–pacient bolnav psihic este analizatã prin studiul surselor internationale de drept privind bolnavul psihic, prin prezentarea expertizei medico-legale psihiatrice si prin analiza masurilor de siguranta care se impun in urma evaluarii bolnavului psihic.

Internarea bolnavilor psihici se face, conform legii, pe baza acceptului acestora sau al persoanelor sub tutela carora se afla. Urmeaza apoi expertize medicale pentru a stabili gradul afectiunii de ordin psihic de care sufera bolnavul. In momentul in care este declarat „internat” incepe cosmarul. Conditiile de trai sunt mizere, lipsa materialului medical e acuta iar personalul auxiliar (asistente si voluntari) nu au nici o pregatire in domeniu. Lipsa medicatiei si a terapiei adecvate sunt doar doua din motivele carora se datoreaza agravarea starii psihice a pacientilor. Acestia sunt supusi unor torturi greu de imaginat de catre personal, pentru a-I imoboliza. Dusurile cu apa rece, bataile crunte si izolarea sunt metode des intalnite in spitalele romanesti. Ca urmare a acestor tratamente, apar tot mai multe cazuri de decese in institutiile psihiatrice. Personalul dovedeste astfel ca nu e capabil sa raspunda cerintelor bolnavilor.

Acesta e doar inceputul. In ultimii cinci ani, Romania a fost scena unor scandaluri ce au avut ca scena de desfasurare Spitale de Boli Mentale ca cel de la Poiana Mare, Jebel, s.a.m.d. Pacientii au cel mai mult de suferit. Cea mai des invocata cauza a tratamentului „preferential” a fost lipsa fondurilor alocate de catre Guvern. Straduinta personalului (ne)calificat de a imbunatati conditiile de trai ale pacientilor nu a aparut insa in nici un comunicat de presa, raport european sau memoranduri. Poate ca aici ar avea mult de lucru cei 15.000 de specialisti de care ne tot pomenea Victor Ciorbea. In toate domeniile lipsa specialistilor e principala cauza a declinului social, economic, politic sau religios(vezi ultimul scandal de la Manastirea Sfanta Treime).

Conditiile de trai raportate in multe din sectiile si spitalele de psihiatrie, relele tratamente aplicate pacientilor, metodele de retinere cu forta si impunere a izolarii, lipsa de abilitare si reabilitare adecvata sau a ingrijirilor medicale adecvate, precum si esecul de a ancheta in mod imparsial si independent rapoartele referitoare la cazurile de rau tratament… Sunt doar cateva din neregulile sesizate intr-un memorandum al Amnesty International, scris la adresa Romaniei la finele anului trecut. Dupa aproape un an de zile observam ca s-a schibmat ceva, pe ici pe colo, dar nu in partile esentiale.
Reintegrarea bolnavilor in societate e cel mai dificil proces. Poate mai greu de realizat decat vindecarea lor. In momentul in care ies pe portile spitalului, bolnavii poarta un stigmat ce il vor purta toata viata. Acela de „nebuni”. Nu sunt organe abilitate sa ajute la acest proces. Lipsa lor e reprezinta inca o bila neagra la lectia pe care o primim de la europeni. Marturiile celor care se straduiesc sa revina la o viata normala sunt socante. De la profesoara de franceza la maturatoare de scari, de la economist la vanzator, sunt cazuri in care cei care s-au insanatosit au incercat sa reintre in ritmul vietii cotidiene. Rautatea oamenilor, ignoranta lor si prejudecatile conform carora o persoana ce a suferit odata de afectiuni psihice nu se poate vindeca, acestea sunt cele mai grele bariere de trecut. Din pacate, inca nu am invatat cum sa ne purtam cu cel de langa noi.

Cum ar putea un fost bolnav psihic sa se reintegreze in societate? Raspunsul, unul din putinele avute la dispozitie, consta in aderarea la una din organizatiile care ajuta fostii pacienti sa redevina oameni. Una din acestea este REUSP (Reteaua Europeana a fostilor/actualilor Utilizatori sau Supravietuitori ai Psihiatriei) Este constituita exclusiv din bolnavi sau fosti bolnavi psihic. Reteaua militeaza impotrivamarginalizarii bolnavilor psihic si faciliteaza ajutorul intre asociatiile membre. Printre altele, ea cere elaborarea unor politici de „discriminare pozitiva”, prin care suferinzii de boli psihice sa fie favorizati in obtinerea unor slujbe.

============================

Rubrica: „Armonia naturii”
Titlu: Aromoterapia – atmosfera relaxanta si remediu de vindecare
Autor: Marius ILOVAN

Aromoterapia este o terapie naturista complementara ce foloseste esentele naturale ale florilor, plantelor in vederea ameliorarii sau chiar vindecarii diverselor afectiuni.
Aromoterapia foloseste numeroase modalitati practice diferite prin care aromele actioneaza astfel, asupra fiintei umane. Esentele folosite in aromoterapie trebuie sa fie naturale si nu produse sintetice, pentru a putea avea efectele terapeutice scontate.

In mod obisnuit esentele sub forma uleiurile volatile ne improspateaza aerul camerei transpunandu-ne astfel, intr-o atmosfera relaxanta, odihnitoare. Esentele naturale au de asemenea, un rol dezinfectant, antibacterian. Ele pot stimula digestia si pot dinamiza puterea de a munci.
Aromele naturale pot fi folosite in diverse moduri. Sub forma de esente volatile, ele se folosesc cu ajutorul unei lampi de aromoterapie. Folosite prin masaj, comprese sau in apa de baie, aromele sunt utilizate sub forma de uleiuri. Astfel, esentele aplicate prin masaj sau in apa de baie actioneaza direct, fiind absorbite prin piele.

Cu siguranta folosirea aromelor naturalea fost folosita din cele mai vechi timpuri, caci si simtul mirosului este foarte dezvoltat la om (de zece ori mai mult decat simtul gustativ).
Prima dovada scrisa a utilizarii aromelor in scop terapeutic dateaza din secolul al XVI-lea. Intr-un manuscris in limba latina, este precizat ca vindecatorul Paracelsus ii ajuta pe cei ce sufereau traume emotionale cu ajutorul unor picaturi extrase din petalele florilor. Trebuie amintit faptul ca, pana si in zilele noastre unele incaperi din piramidele egiptene si-au pastrat mirosul specific, aromat. Acest lucru dovedeste faptul ca aromoterapia era utilizata si studiata, inca din antichitate.

In ceea ce priveste actiunea terapeutica a unor uleiuri esentiale, extrase din diferite plante si flori, primele cercetari stiintifice dateaza din anul 1894 si au fost facute de J. Miguel.

Valoarea esentelor florale a fost redescoperita si cercetata de medicul englez Edward Bach. El a fost cunoscut pentru studiile sale din domeniul bacteriologiei, imunologiei, homeopatiei si al medicinei naturiste. Inca de la inceputul anilor ’30, doctorul Edward Bach a abandonat medicina clasica si s-a dedicat studierii medicinei naturiste. Munca lui de cercetare a fost focalizata spre a crea un medicament mai sanatos, avand ca sursa florile.
Avand o bogata practica medicala, dr. Edward Bach a sesizat ca intotdeauna, in cazul imbolnavirilor, indiferant de durerea ce este resimtita, exista si o cauza emotionala a suferintei respective.

In aceasta terapie, desi se actioneaza doar asupra mirosului, se pot obtine efecte neasteptate si complexe. Acest lucru se datoreaza in special faptului ca aromele actioneaza simultan pe toate planurile fiintei: in plan fizic, emotional, mental si chiar spiritual.


===========================================

Rubrica: „Perspective spirituale”
Titlu: Destin sau liber arbitru?
Autor: Traian GLIGOR

„Frica Domnului este inceputul stiintei, dar nebunii nesocotesc intelepciunea si invatatura”
(Poverbe 1: 7)
„Sa fie lumina! Si a fost lumina.”
(Geneza 1: 3)

„Cu zece miliarde de ani in urma, s-a produs un eveniment unic: nasterea si formarea Universului. Astazi, astrofizicienii sunt de acord: a fost o explozie gigantica, ce mai continua si in prezent sub forma expansiunii Universului. Acest Big Bang a fost produs de difuziunea unei energii imense, concentrata intr-un singur punct, care s-a transformat treptat in materie conform legii E=mc2 enuntata de Einstein. […]
Viata a aparut, cu circa patru miliarde de ani in urma, in oceanele primitive, in mijlocul a ceea ce savantii numesc supa originara, un mediu constituit din molecule organice complexe.
Intr-o zi – de ce? Si cum? Nu stim – niste aminoacizi s-au combinat pentru a da nastere primei celule vii, capabila sa se reproduca si sa evolueze. Viata aparuse.”
(Christian Strauss, Preistoria, o epoca misterioasa, Bucuresti 1999)

Cartea de mai sus trateaza problema aparitiei „Existentei”. Bazata pe informatie preluata din Fizica, Chimie si Astronomie. Ceea ce nu stie autorul este ca randurile lui sunt o afirmatie puerila in confruntare cu doua aspecte.
Primul aspect este intoarcerea dovezii impotriva afirmatiei. Stiind ca dl. Strauss se bazeaza pe cunostintele sale de fizica, ii aducem urmatoarele legi care sunt valabile pe toate planurile si in toate ramurile Fizicii moderne, si anume axiomele lui Newton in Mecanica statica:
Lex Prima: „Orice corp isi pastreaza starea de repaus sau de miscare rectilinie si uniforma, daca nu este actionat de vreo forta exterioara care sa-i schimbe starea.”;
Lex Secunda: „Schimbrea starii de repaus este proportionala fortei ce actioneaza si depinde de directia ei.”
Lex Tertia: „Efectul este egal contraefectului, sau efectele a doua corpuri una asupra celeilalte sunt egale si de sens contrar.”
(Prof. Dr. C.-P. Fritzen, Mecanica Technica I, Siegen 2004)

Din aceasta din urma axioma reiese renumita lege a lui Newton: „actio est reactio” lege care imi este cunoscuta din clasa a noua.
Aceasta lege (chiar veche) spune cum ca un corp nu isi va schimba o stare initiala fara a fi „agresata” de o forta exterioara. Desigur, hai sa uitam asta si sa spunem ca mai demult, tare demult, un „sambure de nimic” a explodat fara o cauza anume si a dat nastere la tot ceea ce exista.

Parerea asa numitilor savanti este impartita. O prima categorie sunt cei care incearca sa nu gandeasca mai departe, iar intrebarea: „Dar, ce a fost inainte de Big Bang?” sau „Ce a determinat Big Bangul?” ramane fara raspuns, acesti savanti multumindu-se cu sunetul sec al nucii in perete. Tragic e cand incearca sa convinga pe altii de ceea ce nici macar ei nu au priceput. Cea de-a doua categorie sunt cei mediocri care dupa ce si-au umplut servietele cu o duzina de diplome intr-un mod mai mult sau mai putin cinstit – se suie pe un „gard” si striga in gura mare etalandu-si cunostintele si ideile „acceptate” de la cei din prima categorie. Au ajuns masini de reprodus si perpetuat carti. Au umplut librariile cu felurile carti pentru elevi, studenti si pentru cei care nu au altceva de lucru decat sa citeasca in cursul saptamanii iar sambata seara la sezatoare sa povesteasca vecinilor despre Big Bang. Din fericire exista si o a treia (sau poate e prima?) categorie care in punctul din care se vede peretele, adreseaza laude Divinitatii pentru ca au reusit sa vada maretia Creatiei. Astfel a fost Galileo Galilei care sustinea ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui si nu invers. A trebuit sa moara din cauza asta pentru ca ceea ce spunea era „blasfemie”. Se poate intelege de ce oamenii isi inchipuiau ca Pamantul este centrul Universului sau, cel putin, al sistemului nostru solar. Omul si-a dorit mereu sa fie in centru, in centrul atentiei, cum se spune in termeni de strada: „cel mai tare”. Aceasta ultima discutata categorie de savanti au acceptat superioritatea Inteligentei Absolute. Nu au ridicat glasul in piete pentru a-si dobandi un renume, sau a deveni „star”.

Aceste ideologii legate de provenienta lucrurilor, priveste problema Existentei din interior, adica este o imagine prelucrata de oameni. Oamenii au sapat, au cercetat, au masurat si calculat dand nastere la axiome si legi. Acestea ne lasa doar frica de a ne pune intrebarea: „Asta e tot?”, „Ce va fi dupa aceea?”, sau „Si eu?”.
Hai sa ne imaginam universul ca un sistem fizic izolat in care traim noi, oamenii. Noi nu putem explica „motorul” acestei lumi intrucat suntem parte din ea si suntem limitati din acest punct de vedere. Aceasta imagine imi aduce aminte de jocul de sah sau de fotbal in care cel din afara jocului vede si intelege mai bine jocul, putand da indicatii utile.

Traim intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna. Filmele pentru „cei cu hardul mic” ce sunt difuzate cu incetinitorul pentru a intelege „tot prostu’…” si tin o viata intreaga (fara sa imbatraneasca actorii) ne umple viata. Cumparam doar o anume pasta de dinti si numai Palmolive super-, extra-, meta-, beta-, gamma-, foarte buna impotriva matretii…. din buzunar. Altii au optat o viata fara televizor mancand zacusca cu biscuiti si citind cartile celor cu diplome. Altii l-au inlocuit cu un calculator cu acces la internet. Iti vine sa il arunci de la etaj cand auzi de virusi (insa e vorba si de alti virusi). Suntem dependenti de multimedia: muzica, filme, desene animate, reclame care mai de care mai deochiate… . Suntem inghiontiti din toate partile de aceste lucruri care ne spun cum sa traim „civilizat” cu blugi „Levis Strauss” decolorati (desigur contrafacuti). Suntem prinsi in jocul ametitor al lumii. Nu putem vedea atat de bine ca „cel de afara”. Suntem orbiti de griji, de facturi si de televizor. Nu ne mai controlam viata. Ups! Mi-a scapat cuvantul… . De fapt, cam asa e. Suntem sclavi ai slabiciunilor noastre, iar altii profita de ele. Un prieten apropiat imi spunea ca omul ramane acelasi, va avea aceleasi slabiciuni pana cand va inchide ultima data ochii. Omul nu se schimba, ceea ce se poate schimba este atitudinea lui fata de slabiciunile proprii.

Cam asa arata sistemul nostru izolat. „Goana dupa aur” se mai poate numi. Puscariile sunt pline de ortodocsi, de baptisti, penticostali, sau martori ai lui Jehova (si multe altele). Cand va pricepe omul ca regulile jocului nu sunt bune? Cand se vor ridica oamenii scuturandu-se si privind in jur sa vada adevaratele valori? Cruciade au existat dintotdeauna, mai incepe si cate un „djihad” – razboiul „sfant” al islamului. Ce poate fi sfant in a ucide? Ce poate fi sfant in a fura, minti sau a injura? Oamenii lupta fara sa stie pentru ce. Se cearta pe teme religioase, ca si cum ar face razboi in numele pacii. „Tatal va fi desbinat impotriva fiului, si fiul impotriva tatalui, mama impotriva fiicei si fiica impotriva mamei, soacra impotriva norei si nora impotriva soacrei” (Luca 12: 53). Au ajuns tatii sa isi renege fii, sau matusile – nepoatele pentru ca exista o lege mai presus de un „trebuie sa postesti pentru ca, uite, si eu postesc in fiecare miercuri (cu fasole)”. Este asta conditia pusa de Dumnezeu in ceea ce priveste apropierea Lui de noi? Sau este legea noua data de Fiul Lui, in care ne spune: „Iubiti-va unii pe altii”, portita salvarii?

Dumnezeu este Domnul. Cel ce a spus „Eu Sunt Cel Ce Sunt” (Exod 3: 14) nu poate fi exclus din tentativa noastra de a raspunde la intrebarea noastra: „Destin sau liber arbitru?”. Creatorul ne lasa in ajutor Cuvantul Sau dandu-ne informatii despre sistemul nostru izolat. Mama ne spunea noua copiilor: „Daca va da cineva ceva bun, luati si fiti recunoscatori. Daca vrea sa va bata, fugiti cat va tin picioarele.”. Chiar dupa izgonirea din Eden, Dumnezeu nu a parasit munca mainilor Sale dupa cum sustine deismul (lat. deus=Dumnezeu), care zice ca dupa creatie, Dumnezeu a lasat lumea in soarta ei nemaiavand de-a face cu ea. (Reprezentanti cunoscuti ai acestei ideologii au fost Voltaire si Rousseau.)

Acum, daca noi primim informatii despre lumea noastra, cum sa nu primim si sa fim recunoscatori?. Noi suntem marginiti acestor legi ale lumii noastre, neintelegand posibilitatea existentei unui Atotputernic. Traim, activitatile noastre depinzand de spatiu si timp. Cum ne putem imagina o lume care nu se supune acestor doua legi binecunoscute? Cum vom putea intelege afirmatia Atotputernicului: „Eu sunt Alfa si Omega.[..] Cel care este, care era, si care vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1: 8) ? Cum poate un om care e constient de unicitatea clipei prezente sa priceapa acest lucru? Platon in „experienta pesterii” prin care spunea ca daca un om vede doar formele umbrelor produse de un foc (ascuns de ochii acestuia) intr-o pestera intunecata, fiind legat si neputand cerceta lucrurile amanuntit – va incepe sa creada ca ceea ce vede este real – construindu-si o imagine despre lucrurile din jurul sau. In cele din urma, acest om este eliberat si iese la lumina soarelui, vazand copaci si iarba, soarele si alti oameni. Va avea dificultati in a intelege ca de fapt lucrurile adevarate nu sunt cele ce credea deja „de cand se stie” ca sunt realitate. Tot Platon a dezbatut si problema culorilor prin care demonstra ca e posibil ca doua persoane sa categoriseasca o anume culoare in acelasi fel si totusi sa il perceapa in mod diferit.

Indoiala este cea care a izgonit cuplul adamic din Rai la intrebarea diavolului: „Oare asa a spus Dumnezeu: ?” (Geneza 3: 1). Avem o informatie din partea Creatorului: El a creat cerurile si pamantul, pe om, toate vietatile si toate cele cate exista. Pentru a pune la indoiala aceasta afirmatie trebuie sa avem o dovada contrarie, ceea ce nu exista, si totusi omul se incapataneaza sa creada si sa accepte realitatea crezand ca astfel este „liber”. Libertatea acestui om consta in dependenta de aceasta lume, este sunetul acelei nuci, cand nu poate „ajunge” dincolo de perete spunandu-si: „Ma gandesc alta data la asta!”.

Un profesor Universitar la intrebarea: „Credeti in Dumnezeu?” raspunse: „Nu cred in Dumnezeul prezentat de biserica ci in Cel Ce a creat lumea.”.
Asadar, existenta lui Dumnezeu nu poate fi pusa la indoiala. Aici e cel de-al doilea aspect ce il contrazice pe dl. C. Strauss. N-a existat nici un Bang, si daca totusi a existat – acesta a fost unul bine controlat si in alte circumstante decat o spune autorul, astfel incat nu dintr-o combinatie de aminoacizi au aparut oamenii. Nici teoria selectiei naturale nu explica faptul ca singura fiinta inteligenta avand constiinta si aspiratie catre eternitate este omul. Daca teoria evolutionista a lui Darwin ar fi adevarata – ar trebui sa am cativa vecini ciudati (macar ca am cativa – in alt sens al cuvantului) care ar fi evoluat in acelasi fel, insa cu alte caracteristici pe langa cele necesare supravietuirii.

Theismul (greaca. theos=Dumnezeu) este curentul care sustine ideea ca exista un Dumnezeu atotputernic insa care nu solicita un comportament precis de la om si nici nu cauta vreo legatura cu el. Aceasta ideologie cade in momentul in care accept existenta lui Dumnezeu care imi lasa ca indrumare Cuvantul Lui: Biblia.
In Biblie gasim toate informatiile in ce priveste lumea in care traim. Aflam originea universului, a omului si a tuturor lucrurilor din jurul lui. Astfel omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui. „Si Dumnezeu a zis: . Si Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau [..]” (Geneza 1:26,27). Interesant de observat este exprimarea la plural: „Nostru”, „Noastra”. Aceasta exprimare aduce in discutie Trinitatea Dumnezeiasca: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, fiind inca un punct in plus impotriva Islamului sau a celorlalte confesiuni necrestine.

Dumnezeu nu a creat marionete ci le-a lasat oamenilor posibilitatea alegerii, a luarii hotararilor. Le-a pus inainte adevarul si i-a indrumat de-a lungul existentei omenirii, continuand si astazi.
Aici se pune problema subiectului nostru. Ideea liberului arbitru (legea junglei) cade prin dovedirea existentei lui Dumnezeu si eliminarea ideologiei Theismului. Ne ramane de inteles in ce masura se intrepatrunde afirmatia de mai sus, cum ca nu suntem marionete, cu implinirea voii Celui Ce Cunoaste inceputul si sfarsitul.
Goethe sustinea (se poate observa si in cartea sa, Faust) ca omul este bun la origine, insa Biblia il scoate pe om in alta lumina:
Geneza 8:21 – „[..] gandul inimii omului este rau din tineretea lui [..]”;
Iov 14:4 – „Cine poate scoate un lucru curat din unul necurat? Nimeni!”;
Ecleziastul 7:20 – „Cu siguranta, nu este nici un om drept pe pamant, care sa faca binele si sa nu pacatuiasca.”;
Romani 3:23 – „[..] pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de gloria lui Dumnezeu”;
1 Ioan 1:8 – „Daca zicem ca nu avem pacat ne amagim pe noi insine si adevarul nu este in noi.”;
Iata ca nimic bun nu este in om. Omul a fost mereu un ingamfat si un razvratit. Imaginea omului ce reiese din Biblie dovedeste falsitatea ideologiilor umaniste, marxiste, – o fiinta creata de Dumnezeu de insemnatate mare, cu voie proprie libera si cu mare responsabilitate. De la caderea in pacat, omul se afla fata de Dumnezeire intr-o stare decazuta.
Karl Barth descrie Fiinta Omeneasca dupa cum urmeaza:
„Mereu soseste prea tarziu ori prea devreme,
Mereu doarme, cand e nevoie de veghere,
Cand ar bine sa fie linistit, mereu se enerveaza,
Si tace cand ar trebui sa vorbeasca,
Mereu ia cuvantul,
Cand ar fi-ntelept sa taca.
Mereu rade, cand ar trebui sa planga,
Si se vaita cand, mangaiat ar trebui sa rada.
Mereu vrea sa faca o exceptie,
Unde regulile ar trebui aplicate,
Si se supune mereu legilor,
Cand ar putea alege libertate.
Trebaluieste mereu, unde doar rugaciune- ajuta,
Si se roaga-ntr-una, cand doar munca-i de folos.
Se cearta-ntotdeauna cand nu e necesar
Ci e daunator,
Si vorbeste mereu de dragoste si pace,
Cand, in sfarsit, e timpul sa iubeasca. [..]
Acest om sucit
Este, totusi, de Dumnezeu iubit,
Astfel incat pentru noi L-a dat,
Pe singurul Sau Fiu la moarte,
Pentru ca totul sa-si recapete bunul mers.”
(Werner Gitt, Si celelalte religii?, Bielefeld 2001)

Prin moartea pe Cruce a lui Iisus Hristos, a avut loc apropierea cea mai mare dintre Dumnezeu si oameni. Aici a fost judecat pacatul. Aici a avut loc cea mai mare actiune de salvare din istoria omenirii. Fiul lui Dumnezeu a luat chip de rob: „[..] S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce.” (Filipeni 2: 8). Sapte sute de ani inainte de intamplarea aceasta istorica, vestea Dumnezeu totul prin profetul Isaia:
„El era dispretuit si parasit de oameni, om al durerilor si obisnuit cu suferinta si ca unul de care iti ascunzi fata; era dispretuit si noi nu L-am pretuit. Cu siguranta, El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui; iar noi, noi L-am socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu si chinuit. Dar El era strapuns pentru faradelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne da pacea era asupra Lui si prin ranile Lui suntem vindecati. Noi toti, ca niste oi, ne-am ratacit, ne-am intors fiecare la calea lui; si Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor. El a fost asuprit si El a fost chinuit, dar nu Si-a deschis gura. A fost dus ca un miel la injunghiere si ca o oaie muta inaintea celor care o tund, asa nu si-a deschis gura.”;
(Isaia 53: 3-7)
De aici se poate vedea clar cat de adanca este ruptura intre Dumnezeu si Om, ruptura cauzata de pacat. Isus Hristos a indurat pacatele celor ce L-au recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, celor ce se intorc din felul lor lumesc de a trai:
„Pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Cel ce crede in El nu este judecat; dar cel ce nu crede a si fost judecat pentru ca nu a cezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”
(Ioan 3: 16-18).

Insa omul, in mandria lui, nu recunoaste ca este rau si ca gandurile lui (ascunse de ceilalti) sunt rele. Omul poate cel mult accepta ca nu este bun, insa sa sustina ca ar fi mai bun decat altii. Poate da si exemple, desigur. Suficient de bun cat sa se poata apropia de Dumnezeu? Aceasta ingamfare a inimii spune la un „iarta-ma” mereu un „dar” – o scuza zadarnica, care anuleaza rugamintea de iertare. Asta inseamna ca omul nu se simte vinovat. Aceste vicii ale omului sunt chestiuni de eternitate nu de o clipa, zi, an sau viata. Prin viciile lui, omul respinge dragostea lui Dumnezeu cu o scuza.

„Si aceasta este judecata: ca lumina a venit in lume si oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele. Pentru ca oricine face rau, uraste lumina si nu vine la lumina, pentru ca faptele lui sa nu fie condamnate. Dar cel ce lucreaza dupa adevar, vine la lumina, ca faptele lui sa se arate, pentru ca sunt lucrate in Dumnezeu.”
(Ioan 3: 19-20)

Incapatanarea omului si starea lui actuala, ba chiar – as putea spune – starea societatii actuale si degradarea ei despre care am vorbit la inceputul lucrarii imi aduce aminte de o scurta istorisire gasita pe o foaie de calendar: Doi prieteni, dintre care unul era frizer, se plimbau printr-un cartier mai sarac al orasului. Celalalt era crestin si incercase de mai multe ori sa-i explice frizerului despre Dragostea lui Dumnezeu, insa acesta nu era niciodata pregatit sa asculte deoarece avea impresia ca e sigur de ceea ce stie: ca nu exista Dumnezeu. Ateul, vazand saracia jalnica ce scalda cartierul ii spuse prietenului sau crestin: „Daca ar exista Dumnezeu, nu ar exista asemenea lucruri pe pamant. Vezi? Saracie si necaz la tot pasul.”. Acesta nu spuse nimic, asteptand sa rumege bine lucrurile pentru a nu gresi raspunsul. La cativa pasi mai departe vazu un barbat beat, murdar, nebarbierit si cu parul foarte dezordonat. Ii spuse frizerului pe un ton sever: „Tu esti vinovat de starea in care se afla acest om!”. „De ce as fi eu vinovat?” ii raspunse frizerul iritat.., „Daca ar veni la mine, l-as tunde, l-as barbieri si ar iesi curat din casa mea.”. Crestinul primind replica asteptata spuse: „Asa e si cu saracia si cu necazurile la tot pasul: daca ar veni oamenii la Dumnezeu, nu ar fi in acest hal.”

Destin – e un cuvant care ar putea exprima acel cunoscut proverb budist ce spune: „Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!” femeile insemnandu-se (la indience se poate observa) cu un punct rosu in mijlocul fruntii putin deasupra nasului. In realitate (la crestini) se poate numi Indrumare din partea Domnului. Dar asta e valabil doar celor ce se incred in El. Hotararile vor fi luate de crestin, dar acesta se va orienta dupa dorinta Domnului – asta in cazurile materiale. Ca exemplu il avem pe David:

„David a zis: Si Domnul a raspuns:
(2 samuel 2:1)
Cazurile principale (problemele mai adanci) au mereu ca si corespondent o intamplare in Biblie continand deasemenea si „sentinta” lui Dumnezeu.
Cei alesi sunt cunoscuti ca si copii ai lui Dumnezeu si nu dupa religie ci dupa dragoste si credinta, pentru ca cel mai mare lucru este dragostea care vine de la Dumnezeu prin Duhul:
„Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea credinta asa incat sa mut si muntii si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.”
(1 Corinteni 13: 1-3)

Iisus i-a raspuns:
(Matei 22: 36-40)

Desigur, religiile, inventii ale oamenilor, prin care se incearca apropierea lui Dumnezeu de om prin ceremonii si straduinte desarte, pot fi cai de ratacire deoarece se scapa elementul principal – despre care vorbisem mai sus. Cruciadele, certurile de vorbe, dezbinarile in familie sau chiar in biserica, pe teme religioase sunt o dovada a inutilitatii lor. Isus Hristos a reusit sa infiinteze o singura Biserica, Sfanta Biserica de care se vorbeste in Apocalipsa lui Ioan ca fiind Mireasa Lui; oamenii au reusit sa infiinteze sute de Biserici cu doctrine si ceremonii felurite sperand ca Dumnezeu va vedea straduinta lor de a-I face pe plac, si.. poate-poate se va indura de ei: „Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti” (Matei: 15, 9). Ba chiar la multe dintre confesiuni intalnim nesiguranta mantuirii – lucru ce poate fi asemuit Islamului.
Mai inainte am folosit cuvantul: „alesi”. Nu este o greseala cand spun „alegere” deoarece nu e vorba de acea „predestinare” care ar face pe multi sa se gandeasca, probabil la horoscop. Din nefericire, omul nu a ramas la ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu, tragand concluzii si facand afirmatii contrare Cuvantului, afirmatii ce sunt o dezonoare Numelui lui Dumnezeu. Invatatura predestinarii tuturor oamenilor este o caricatura a Imaginii Divine, cum ca Dumnezeu a ales cativa pentru mantuire, pentru ceilalti inchizand, insa, aceasta „poarta a sperantei” pentru a-i elimina. Ce ar putea spune Dumnezeu la aceasta afirmatie? Citind Biblia intelegem ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de Slava lui Dumnezeu. Asta ne lasa sa intelegem ca „alegerea” nu este facuta dupa alte criterii decat dupa Voia si Mila lui Dumnezeu. El cunoaste inceputul si sfarsitul, astfel cunoscand fiecare particica a vietii unui om – a intregii omeniri. Daca El cunoaste toate aceste lucruri – Isi poate permite sa ii numeasca „alesi” pe cei carora le va oferi Mila si Mantuirea. E dificil de imaginat: Omul are posibilitatea sa aleaga, si totusi, Cineva stie care va fi alegerea lui, dinainte de nasterea lui. Astfel – nimeni nu poate spune: „Orice as alege, se va implini Voia lui Dumnezeu”. De fapt, Voia Lui este ca fiecare sa fie Mantuit, macar ca El cunoaste dinainte toate lucrurile, deci – soarta fiecaruia. In acest fel cade complet ideea de „Destin” sau „Predestinare”. Unde e Mila lui Dumnezeu? Sa nu uitam ca exista diavolul care se lupta impotriva luarii hotararii bune. Aici se implica Dumnezeu.

Implicarea directa a lui Dumnezeu in istoria omenirii este remarcata in Vechiul Testament (Thora Iudeilor). El da indicatii implicandu-se in special in dirijarea poporului Israel. Face cunoscut lui Nebucadnetar „ce va fi la sfarsitul zilelor”, printr-un vis talmacit de proorocul Daniel. Totusi, sa nu intelegem gresit: detaliile sfarsitului nu sunt hotarate ci cunoscute de Tatal (subiectul e prea vast pentru a fi discutat).

In implicarea personala a lui Dumnezeu in viata de zi cu zi ne vine in ajutor versetul 28 si 29 al capitolului 8 din epistola lui Pavel catre Romani: „De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemati dupa planul Sau. Pentru ca, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a si randuit dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel intai-nascut intre multi frati.”

Am ingrosat intentionat cuvantul „cunoscut” pentru a sublinia inca odata cum ca Dumnezeu cunoaste dinainte viata fiecarei persoane, iar asta inca dinaintea vremurilor. Meditand asupra versetului mai sus citat nu poate ramane neremarcat cuvantul „toate”, cuvant ce vorbeste nu doar despre lucrurile bune ci despre toate lucrurile asta insemnand chiar si cele „mai putin bune”. Dumnezeu ofera ajutor celor ce il iubesc, acestia fiind cunoscuti dinainte, de aceea fiind randuiti dinainte sa fie deasemenea chipului Fiului Sau. Astfel am clarificat cum ca Dumnezeu se implica in viata lumii si a individului, „tragand itele” in favoarea celor mai dinainte cunoscuti ca fiind ai Lui. De aceea nu se poate clasifica raspunsul meu intr-unul dintre cele doua optiuni ale intrebarii: „Destin sau liber arbitru?”, deoarece Creatorul tuturor lucrurilor, posedand intelepciunea absoluta, a creat omul dandu-i posibilitatea de a alege, indrumandu-l totodata , cunoscand deasemenea fiecare aspect inainte de a lua fiinta.
Unii filozofi si-au pus intrebarea: „Daca exista un Dumnezeu Atotputernic, ar putea El crea o piatra atat de mare incat El insusi sa nu o poata ridica?” Dupa parerea mea este una dintre cele mai copilaresti intrebari avand in vedere faptul ca, in primul rand, este vorba despre o indoiala a existentei lui Dumnezeu, iar in al doilea rand, un filozof, ar trebui insusi intelege ca un Dumnezeu Atotputernic este si Atoatecunoscator si este mult, mult mai mult decat indeajuns de inteligent (pentru o exprimare modesta) sa nu se ocupe de asemenea lucruri. Daca asa numitii filozofi ar fi citit in plus (pe langa multimile de carti citite) si Biblia, ar fi capatat cel putin atata intelepciune cat sa isi puna intrebarea: „Ce va fi cu mine daca, totusi, exista Dumnezeu?” Iar daca nu…, sa intrebe pe tanara care la 35 de ani asteapta clipa trecerii in vesnicie stiind ca se afla in ultima faza – bolnava de cancer.

„Nemurirea o dobandesti abia atunci cand ai acceptat moartea.”
(T. G.)

Nota:
Aceasta lucrare doreste a fi o prelucrare si ordonare a gandurilor, incercand etalarea intr-un fel aparte a ceea ce am inteles (prin harul lui Dumnezeu) citind Biblia, profitand intr-un fel util de libertatea ce ne-o ofera sistemul politic democrat roman.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.230.1.126