caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Dorința îngerilor

de (29-5-2011)
5 ecouri

Nu este prima data cand Romania se confrunta cu raul economic, social, politic etc. Anii regimului totalitar, anii de razboi si incercari grele au fost deopotriva de apasatori, restrictivi, frustranti – dar exista solidaritate, existau posibilitati de a te retrage in ceva frumos si util cu o obisnuinta comuna. Noi si semenii nostri ne recuperam identitatea si umanitatea prin carti, muzica, spectacole, discutii, intalniri, toate desfasurate cu pasiune, sinceritate, jovialiate si bonomie.

Acum nu este la fel. Oameni incrancenati in greutati si singuratati isi revarsa preaplinul veninului lor tot asupra celor ce impartasesc sorti identice. Nu se mai curata ori linistesc intai prin alte activitati care sa le aduca putin senin in suflet. Cartile se afla doar decorativ pe noptiera ori pe un raft, evenimentele care sa merite denumirea de „spectacol” sunt rare si nu la indemana oricui, oriunde, ziarele, programele televizate, muzica, in general, transmit acelasi mesaj al rautatii, orgoliului, vanitatii, violentei. Derizoriul, fleacul vulgar, epatantul monden rabufnesc sincopat in refugiul multora – facebook. Daca esti deja trist ca iar e o zi cu ploaie si nu ai avut parte de primavara normala in acest an, ori daca ti s-a oprit din senin internetul si stai ore pana reiei ce ai inceput, neprimind nicio scuza, niciun preaviz, nici reducere la factura, atunci ai toate sansele sa mai gasesti multe subiecte care sa te oteteasca si mai tare…Printre melodii, inofensive si calde poze cu animalute, copii, flori, carti, filme lansate, minciuni politice si de PR, ai toate sansele sa gasesti la fel de multe ori chiar un sortiment mai bogat de vesti, intentionate a fi „stiri”, croite insa cu multa rautate. Intre international si national – nicio diferenta. Globalizarea ia prin surprindere pe B. Obama care a gresit data in cartea de onoare de la Westminster Abbey, pe Berlusconi ce isi doreste un prim-plan cu presedintele american pentru a-si da la curatatorie imaginea sifonata de scandaluri, pe carismatica Pippa, sora proaspetei ducese de Cambridge, care a coborat mai nonsalant dintr-o masina. Toate aceste imagini sau fapte sunt ingrosate cu un contur negru al rautatii pentru a iesi doar, doar, din anonimatul ce li se cuvine in fapt, dar nu ar aduce audienta si bani. Totusi suntem inca in zona elevata! Poti sa fii mai lipsit de noroc si sa te poticnesti de nu stiu cate ori in hachitele divortului-impacare a Columbenilor ce au fluturat mediatic, cu toate acestea, steagul alb de ziua lui sau sa afli, prin deformari reciproce, ca in oglinzile de la balciuri, de „lupta” de a ramane pe scaunul aducator de spagi  ale vicelor de la CJ Iasi, loc de acum celebru pentru ca aici, dar nu si in alte locuri mai bine „cotate”, s-au descoperit microfoane …ce au oferit probe. Parcurgi, zilnic, in diagonala „pagina” computerului apasand retina acolo unde te conduce sufletul mai mult ori mai putin trist, insa totul se petrece in ritmul de mitraliera al certurilor conjugale ce razbat de la cel putin vreo cinci apartamente vecine in cvartal. Sa nu va imaginati ca e vorba de vreun cartier periferic! Nu, e centrul orasului. Ziua acesti oameni defileaza „atasati” la brat ori aferati spre masini pentru a pleca la serviciu, dar, in exuberanta colerica a inceputului de weekend, alunga si inserarea, parca, cu replici savuroase: „Accepti sa nu ma mai bati???” In ciuda faptului ca intrebarea este apreciata dragastos prin bisare si atragare de alte voci in „dezbatere”, eu o ignor si doresc sa va povestesc ceva despre bunatate.

A fost invitata, la emisiunea din fiecare joi a lui H. R. Patapievici, Doamna Doina Uricariu care a vorbit mult despre cartea sa, „Maxilarul inferior” – primele doua volume, aparute la editura Polirom. Dincolo de alte observatii pertinente ale autoarei, retinem povestea atat de pur de frumoasa a vietii parintilor ei. Mama doamnei s-a nascut in Basarabia si, cand sa isi inceapa viata, in jur de 19 ani, intreaga familie, abia scapata de razboi, se vede confruntata cu deportarea in Basarabia. Parintii doresc sa isi salveze macar fiica si incearca o varianta cu sanse minime: casatoria cu un roman. Lipsiti de opulentele si eficientele mijloace de comunicare moderne, parintii au norocul de a primi neasteptat de repede oferta generoasa a unui roman doritor de a face un bine. Nu este un roman oarecare – e un ofiter, decorat pe front, evident din partea educata si superioara a societatii romanesti. Exista insa un impediment. Tocmai ca o recunoastere a statutului aparte, ofiterii nu aveau voie sa se casatoreasca cu domnisoare fara dota decat daca obtineau o dispensa regala – lucru nu tocmai usor. Asadar, cel in cauza a plecat de urgenta la resedinta de la Peles si, printr-o audienta la Majestatea Sa, Regele Mihai, caruia ii spune adevarul, obtine hartia salvatoare care o aduce in Romania pe tanara din Basarabia. Aceste doua personaje, unite aleatoriu de un amestec ciudat in care raul este anihilat de Bine, sunt parintii Doamnei Doina Uricariu. Mana poetei tremura cand arata, spre camera, fotografia mamei, o tanara superba, si pe acelea ale tatalui – una il infatiseaza frumos si senin inainte de razboi, in cea de a doua este de nerecunsocut, cu o fata descompusa de un glont exploziv ce i-a distrus maxilarul inferior. Chipul nu mai pastreaza decat calda lumina a ochilor.

Dupa aceasta casatorie conventionala, cei doi ajung sa se cunoasca tot mai bine in  frumusetea lor trupeasca si morala. Cu o vointa admirabila, tatal se supune unui numar de 39 de interventii chirurgicale prin care, prelevand fragmente osoase ale propriul corp, medicii timpului, foarte buni dupa cum se poate constata, ii reconstituie „cobilita osoasa”, cum o numeste Doina Uricariu, pentru ca are aceeasi mobilitate ca unealta purtata elegant de tarani. Chipul isi recastiga miraculos calitatile estetice, doar o usoara asimetrie fiind marturia traumei trecute. Sase ani a durat aceasta procedura prin care s-a recreat singurul os mobil al fetei. Au mai trecut trei si cuplul formal decide sa devina, curat si sincer, o familie cu adevarat pentru ca soarta a ajutat, de fapt, sa se intalneasca doi oameni care se potrivesc si se iubesc. Divorteaza si se recasatoresc spre a alunga orice urma de neadevar din viata lor. Se nasc doua fete dintre care una spune abia acum lumii, in paginile cartii si la televizor, aceasta poveste impresionanta a bunatatii si a omeniei.

Este o poveste care reuseste sa cucereasca, pentru oricare dintre noi sper, nopti linistite, limpezi, cu placere de a te uita la stele si de a te intreba daca sunt chiar atat de putine cele norocoase. Da, din fericire, nu e poveste, nu e vis – s-a intamplat in realitate.

Ecouri

  • Matei Mircioane: (30-5-2011 la 01:14)

    Impresionantă povestea. Nu poţi să nu te bucuri pentru faptul că este adevărată. Şi, când mă gândesc că era să renunţ să o mai citesc până la capăt (zic şi eu aşa, oricum o citeam). Tocmai asta e problema cu articolul: povestea este prea frumoasă, pentru a mai fi avut nevoie de aşa un lung excurs introductiv, cu imagini fulgurante din lumea de pe sticlă, de la Obama, Berlusconi, vicepreşedinţii de la Iaşi, cu divorţul Columbenilor – de care nici măcar ca exemplu de cum nu trebuie să ne acapareze nu mai am nevoie. Oricum, acestea sunt amănunte de tehnică. Rămân cu povestea.

  • Petru Clej: (30-5-2011 la 02:08)

    „Lumea de pe sticlă” – nu înțeleg de ce este așa de atractivă această vulgară expresie. Imi aduc aminte, in 1994 eram la Senat, dupa anuntarea unei remanieri guvernamentale in Romania. Senatorul PDSR, Petre Ninosu, care tocmai isi pierduse postul de ministru al justitiei mi-a spus cu inconfundabila mitocanie: „Coane, am aflat de pe sticla ca am fost pus pe liber”. Pe vremea aceea mai exista „sticla”, acum e pe cale de disparitie, dar mitocania e inertiala. În rest, cine sunt vicepreședinții de la Iași sau Columbenii și ce relevanță au ei pentru cei care nu trăiesc în România (și chiar pentru cei care trăiesc acolo), de sunt puși alături de Obama sau Berlusconi, e pentru mine un mister.

  • Odette Arhip: (30-5-2011 la 11:12)

    Eu traiesc aici, in Romania, si, pentru a suporta ceea ce descriu in prima parte, am si avem nevoie de „balsamul” prezentat in partea a doua.Desi emisiunea Dnului Patapievici este in fiecare joi, ne intalnim cu un astfel de caz minunat, hiperbolic aproximat, o data intr-un jumatate de an. Stiti ca acum o luna a fost invitat marele comic Marin Moraru si a fost, emotional, greu de urmarit pentru ca nimic nu e parca atat de trist ca faptul de a vedea un comic trist – Maestrul Marin Moraru a descris resemnat aceeasi tara cenusie cu multi oameni desensibilizati…
    Si eu as pune mainile la ochi, vata in urechi, si m-as opri la poveste, in special la carte – dar se confirma, aici, regretabil, teoria lui E. Goffman – acestia sunt „actorii” pe care o presa tabloizata, fara criterii axiologice, ni-i ofera (baga pe gat) in prime time, second time, etc. si pe ecran, si in ziare, si tot pe ei ii gasim si pe fbk.
    Ar fi suficient sa mai amintesc faptul ca tragedia din Japonia a fost prezentata, poate cu exceptia momentului de inceput, ca a treia ori a patra stire in majoritatea emisiunilor de stiri…dupa Columbeni, alti vice- (exista si un Dolhestigate…)
    Sunt din ce in ce mai putini cei care discern valoric, social, diferentele, consecintele. In opinia mea, diaspora ar trebui sa cunoasca si aceste aspecte.
    Multumesc celor care au citit si publicatiei.

  • Andrea Ghita: (3-6-2011 la 06:54)

    Articolul, care putea fi postat foarte bine si la rubrica Libris, si-a gasit locul si la Marturii (care are, totusi, alt profil) fiind un fel „picture in picture”: marturia televizata care a acaparat atentia autoarei este incadrata in relatarea despre cotidianul contemporan (care poate deveni marturie, daca revista Acum va avea un viitor). Pentru mine, acest articol este un indemn sa citesc cat mai curand romanul Doinei Uricariu.

  • Odette Arhip: (3-6-2011 la 10:12)

    Stimata Doamna Andreea Ghita, cele doua volume ale Doamnei Doina Uricariu, aparute anul trecut la Polirom, contin, in fapt, interviuri luate de autoare Majestatii Sale, Regelui Mihai, si Reginei Ana de Romania. Cu acest prilej, Doina Uricariu a completat ceea ce stia ori banuia despre parintii sai ori a primit confirmari. Dar nu acesta a fost obiectivul principal. Intentia autoarei este de a prezenta cat mai fidel societatea romaneasca „care se distruge singura daca nu cultiva valorile si memoria”. Am citat din mesajul ce mi-a fost adresat de Dna Doina Uricariu si, totodata, dansa anunta aparitia volumelor III si IV, „Scara leilor”, in curand, la aceeasi editura.
    Va multumesc pentru comentariu si eu cred ca revista „Acum” isi construieste profesionist viitorul.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Când dragostea la prima vedere durează o viaţă de om

"Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei", a spus cândva, John Fowels, un celebru scriitor. Este un...

Închide
3.239.97.34