caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Naționalismul microbiștilor și microbismul naționaliștilor

de (29-5-2011)
41 ecouri

Pe măsura trecerii anilor, fotbalul mi-a devenit tot mai indiferent, ba chiar antipatic. Și asta nu datorită jocului în sine, nici chiar a jucătorilor (niște ființe umane în general destul de dezagreabile), ci a pasiunilor aberante pe care le declanșează în rândul suporterilor, numiți în limba română “microbiști”.

Uneori, aceste pasiuni nu mai nimic comun cu sportul în sine ci debordează în zona politicului, în majoritatea cazurilor fiind vorba de sectarism sau chiar naționalism.

De pildă, de curând serviciile poștale din Scoția au detectat un pachet destinat antrenorului echipei de fotbal  Celtic Glasgow, Neil  Lennon, de origine catolic nord-irlandez, care conținea o mini-bombă artizanală.

Celtic Glasgow este prin tradiție echipa catolicilor de origine irlandeză, pe când rivalii lor de la Glasgow Rangers sunt tradițional echipa protesanților din oraș, între cele două grupuri de suporteri existând o stare de animozitate care nu arareori degenerează în violențe.

Exemple pot fi aduse foarte ușor, de la huliganii englezi afiliați grupului neo-nazist Combat 18, la suporterii echipei Lazio care îl invocă pe Mussolini, așa cum între suporterii echipei Bologna există un nucleu dur de extrema-stângă, la suporterii spanioli care imită maimuțe în semn de batjocură față de jucătorii de culoare, mergând până la “războiul fotbalului”, declanșat în 1969 între Honduras și El Salvador după un meci între echipele naționale ale celor două state în preliminariile campionatului mondial de fotbal din 1970.

Nici suporterii din România nu fac excepție de la regulă, vezi lozinca anti-romi “Un million de ciori – o singură soluție: Antonescu!” sau scandări de genul “Afară, afară, bozgorii din țară” la meciuri România – Ungaria.

Veți spune că astfel de manifestări sunt excepții, că majoritatea suporterilor de fotbal  sunt oameni pașnici, chiar dacă sunt pasionați. Așa este, dar mie personal îmi repugnă acest context social care generează ură și care adeseori trece de rivalitatea sportivă și degenerează în ură de grup – etnic, rasial, național sau social.

Dar faptul că am vorbit despre naționalismul microbiștilor este de fapt un pretext pentru a vorbi de ceea ce eu numesc “microbism naționalist”. Un cititor al revistei ACUM s-a ofensat că o-am zis că are un comportament de microbist naționalist. I-am explicat că nu e ceva ofensator.

Din punctul meu de vedere, acest tip de microbism pleacă de la tratarea unei țări ca o echipă de fotbal, ceea ce îi face pe acești microbiști să se drapeze (imaginar) în steagul țării și să scandeze (tot imaginar) “Hai România!” sau “Hai Moldova!” sau ”Hai Israelul!” și să devină impermeabili la orice gen de argumente, considerând că e de datoria sa să-și susțină țara în orice situație.

Și pentru că am pomenit de apărarea țării în orice situație, am să dau un citat dintr-un personaj istoric fascinant (care ar merita un articol separat) – Carl Schurz – născut în Germania în 1829, participant la revoluția din 1848, emigrat în Statele Unite, general în armata unionistă în războiul civil din 1861 – 1865 și ales senator al Statelor Unite în 1869:

I confidently trust that the American people will prove themselves … too wise not to detect the false pride or the dangerous ambitions or the selfish schemes which so often hide themselves under that deceptive cry of mock patriotism: “Our country, right or wrong!” They will not fail to recognize that our dignity, our free institutions and the peace and welfare of this and coming generations of Americans will be secure only as we cling to the watchword of true patriotism: “Our country—when right to be kept right; when wrong to be put right.”

“Our country, right or wrong!”– este deviza microbiștilor naționaliști. Din păcate însă, ceea ce debutează ca o intenție nobilă degenerează, așa cum a dovedit de atâtea ori istoria ultimelor două secole, în confruntare și nu arareori în vărsare de sânge.

Iar dacă înlocuim “național” cu “religios” povestea e aceeași, doar că e mai veche.

Dacă ați fost receptivi la cele scrise de mine și v-am strecurat o îndoială cu privire la fotbal, poate urmați și sugestia mea: încercați rugby-ul. Vă asigur că, oricât de dur, acest sport nu va genera niciodată violență în afara terenului de joc. Cât despre naționalism, rămâne cum am stabilit…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George Petrineanu: (30-5-2011 la 02:13)

    Articolul imi aduce o clarificare in ,,microbismul” din afara sportului. Unele din formele lui reprezinta imaginea caderii de la loialitate la animalitate.
    Sau altfel exprimat, in loc de ,,(sunt alaturi de) tara (echipa, comunitatea, familia etc) mea la bine si la rau!”, ,,sustin neconditionat pe una din acestea si buna si rea”.

    Este greu de inteles cum cat de atragatoare poate aparea aceasta ,,loialatate neconditionata” desi intalnim la fiecare pas rezultatele ei. Un membru al familiei oaie neagra, derbedeu notoriu imbatranit care traieste pe pielea parintilor, fratilor, rudelor. Acestea si-au facut un scop al vietii lor din a-i scote castanele din foc: spaga la profesor sa-l treaca clasa, la colonel sa-l scuteasca din armata in final pe la judecatori ca sa scape de condamnare pentru huliganism sau sa-l elibereze pentru buna purtare. La nivel mai mare, clubul de fotbal care plateste tot timpul amenzi grase din cauza comportamentului ,,suporterilor”, stadionul care nu mai are meciuri din acelas motiv. La nivel si mai mare, disfunctii tolerate ani si an in viata unor comunitati, doar pentru ca cei care critica nu sunt ,,ai nostri”, al caror rezultat este suferinta umana, mediu distrus.
    La mai mare!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • iosif andras: (30-5-2011 la 04:25)

    Din pacate, fotbalul a depasit – daca putem folosi termenul pentru un proces de degradare – stadiul de sport in intelesul nobil al acestei activitati specific umane, menit, in semnificatia sa initiala dezvoltarii armonioase a omului ca individ si membru al societatii, incurajarii spiritului de competitie curata,descarcata de instincte animalice.
    Fotbalul a devenit printre altele o mare afacere, un instrument de dominare si manipulare a turmelor , de spalare a creierelor, un substitut al razboaielor, un cadru de manifestare al violentei colective.
    Translatarea instinctelor primitive ale nationalismului catre tribune, si invers, a primitivismului animalic al tribunelor in spatiul politic este un fenomen social ingrijorator. Paralela eu tin cu echipa A – eu votez cu partidu B – eu sunt …ez este din pacate universala …
    MAi multe data viitoare, sa-mi adun gandurile… Multumesc pentru semnalare…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian Herscovici: (30-5-2011 la 07:51)

    Draga Petru,
    Felicitari pentru articol. Iti adaug o scena de acum circa 25 de ani din Israel. Dupa un meci de fotbal intre echipele din doua sate, a urmat o bataie grozava intre suporteri, apoi atacuri reciproce intre locuitorii celor doua sate, pornind chiar o tabara contra celeilalte. A fost nevoie nu numai de interventia politiei, ci si a justitiei si – deoarece era vorba de locuitori din doua sate arabe – a securitatii. S-a crezut ca ar fi vorba de conflict politic, dar pe urma s-a lamurit ca era numai datorita meciului de fotbal. S-a comentat ca este…renasterea razboiului privat, ca in evul mediu.
    Si alta scena, in legatura cu un meci de fotbal acum vreo 40 de ani intre URSS si Germania: pe strada se vorbea ca ar fi…al treilea razboi mondial.
    Imi amintesc si de o „inscriptie” pe o tabla intr-o sala a universitatii din Iasi in 1969, dupa un meci de fotbal intre URSS si Cehoslovacia: „URSS-Cehoslvacia”: 0-1 (era dupa invazia sovietica in Cehoslovacia).
    Sa ne amintim ca microbismul se dezvolta in special in tarile non-democrate (de exemplu, in America Latina a devenit sportul national; ca si in tarile est-central europene, in perioada comunista. Forma de nationalism, dar si de unica posibilitate de manifestare a sentimentelor de ura, resentimentelor, nationalismului fanatic, nevoii de scandal. Alte forme erau interzise. Sa ne amintim ce spun sociologii in acest sens.
    Si, in incheiere, sa ne amintim de ultraentuziasmul care a avut loc in Argentina in timpul regimului dictatorial al lui Galtieri, in perioada „disparitiilor de oameni” arestati si ucisi din motive politice, atunci cand Argentina a castigat Cupa Mondiala de Fotbal si…a urmat razboiul argentino-britanic pentru insulele Malvinas (Falkland), ca o prelungire a entuziasmului sportiv…Este oare o legatura intre microbism cu entuziasmul lui – si razboi cu entuziasmul lui? Imi aduc aminte ca, in anul 1977, atunci cand echipa Maccabi Tel Aviv a castigat Cupa Europei la basket invingand echipa italiana Mobil Girgi Varese, in Israel a fost un entuziasm nemaipomenit, parca o adevarata fericire nationala. Totul incepuse cu cateva zile inainte, vorbind de o posibila victorie. Toata lumea uitase de problemele zilnice, de problema razboiului si a pacii, de alegeri, de coruptie – si erau ocupati cu viitorul meci international de basket. Ziaristii de la televiziune, radio si presa scrisa participau la entuziasm si intervievau oameni pe strada, sperand sa obtina raspunsuri cat mai entuziaste si de mandrie nationala, ocazie buna pentru televiziune de a-si extinde activitatea si pentru ziare de a-si mari tirajul si…veniturile din vanzari si reclame. Dar printre intervievati a fost, complet intamplator, regretatul profesor universitar Israel Shahak, om de stanga si autor al unor carti pacifiste in afara studiilor sale in domeniul chimiei. El a raspuns ca spera ca in curand si in sfarsit Maccabi vor pierde meciul, adaugand ca sportul – si mai ales competitiile sportive – nu-l intereseaza. Rezultatul? Omul a fost calificat de tradator si multi oameni n-au mai vrut sa vorbeasca cu el, inclusiv in campusul universitar. Am retinut acest lucru si, ulterior, atunci cand am avut fericita ocazie de a-l cunoaste (era un om deosebit de interesant), i-am povestit totul ca o amintire, iar el mi-a raspuns ca pe el il intereseaza alte lucruri, cartile, stiinta, democratia sociala, pacifismul…Oare de ce trebuie sa participe la un asemenea entuziasm intr-un domeniu in care nu se pricepe? Dumnezeu sa-l odihneasca. Dupa vreo saptamana-doua, au avut loc alegeri. A castigat Likudul, reusind sa infranga Maarahul, care fusese la putere circa 30 de ani continuu si ai carui lideri si activisti fusesera implicati in numeroase cazuri de coruptie, incorectitudine, necinste si incapacitate politica. Dar unul dintre liderii politici ai Likudului, care fusese si seful statului major electoral al acestui partid si era fericit de victorie, Ezer Weitzman (fost general, devenit apoi ministru si, mai tarziu presedinte al statului, desi a ajuns – din pacate si el – sa fie corupt) a comparat victoria in alegeri a Likudului cu victoria echipei Maccabi Tel Aviv in fata echipei Mobil Girgi Varese pe terenul de basket. Nici mai mult, nici mai putin. Bravo baietii!!!!
    Este interesant si cine sunt oamenii „microbisti”, din ce categorie sociala si profesionala fac parte, care este varsta lor, cine sunt manipulatorii lor politici si cum are loc aceasta manipulare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Florin Contrea: (30-5-2011 la 17:12)

    STIMATE DOMNULE PETRU CLEJ
    Am citit cu interes si incantare articolele postate de dv. pe acest site. Ideea centrala este legata de tema fanatismului si a intolerantei etnice – si nu numai. Ma intereseaza totusi cauzele acestui fenomen care tine in timp – cred – odata cu aparitia speciei umane.

    Poate este legat de instinctul de conservare al individului si al grupului social – care – pozitiv in sine – poate duce la manifestari distructive chiar din partea unor insi foarte de treaba, chiar inteligenti – in imprejurari normale.

    Exista cred, si o explicatie psihologica chiar psihiatrica – unii insi au in subconstient obsesia uciderii cu orice pret – nu numai a rivalilor – dar a oricarei fiinte umane – dintr- dorinta irationala de a-si razbuna frustrarile ancestrale.

    Departe de intentia de a justifica ce nu este justificabil. Dar – omul trebuie totusi sa incerce sa explice fenomenul asa cum e.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (30-5-2011 la 17:22)

    Domnule Contrea, se prea poate să aveți dreptate, dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm neputincioși din umeri. La urma urmei, prin analogie ne putem explica de ce violează bărbații. Fie și prin semnalările acestea, e posibil ca unii care nu se gândiseră la așa ceva, măcar vor cădea pe gânduri.

    A propos de ce scriam în legătură cu ura dintre suporterii (și de fapt cluburile) Celtic și Rangers din Glasgow, am văzut pe canalul ITV o emisiune intitulată „Cele mai șocante 20 de transferuri din fotbal”. Unul dintre acestea era cel al lui Mo Johnston de la Celtic la … Rangers, în 1989, primul catolic transferat la echipa protestantă a celui mai mare oraș din Scoția. N-am să mă refer la modul în care a fost primit transferul de către suporterii lui Celtic (care au scandat „Judas” sau „la petite merde”) sau Rangers (unii suporteri au amenințat cu returnarea abonamentelor anuale), am să-l citez pe Gordon Strachan, fost antrenor al lui Celtic, care spunea că nimic nu s-a schimbat, cu toată campania de educație desfășurată de cluburi, presă și autorități și că ura dintre suporterii celor două cluburi este neschimbată.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Julian Satran: (31-5-2011 la 01:37)

    Nu stiu/inteleg ce combinatie intre psihologia personala si cea a maselor creaza effectele be care le vedem.
    Si sigur nu este fotbalul – un joc splendid cu o combinatie ideala de atletism si noroc (ginditiva numai cit de mici sunt numerele in scoruri). In orice caz pana si microbistii sunt mai moderati decit cei ai gladiatorilor! Cit despre comparatia cu rugbyul (eu am jucat o vreme rugby in Romania) cred ca daca ar fi mai popular ar avea acelasi effect dar nu poate fi mai popular pentru ca are un raport mult mai mare de atletism/noroc (mai putine puncte singulare).

    In anii cand Romania vroia sa devina parte din clubul celor 5 tari masina de propaganda a comunistilor lucra ore suplimentare ca sa fac rugbyul mai popular fara prea mult success (exceptand faptul ca un club de mana a cince ca cel in care jucam eu 🙂 primea deodata bani),

    Microbistii au existat mult inaintea nationalismului (si probabil inaintea religiilor care au suprevituit) si pana nu intelegem ce produce comportari aberante nu cred ca putem sau avem dreptul sa reactionam in mod aberant.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-5-2011 la 01:47)

    Domnule Satran, e extrem de greu de înțeles ce doriți să spuneți în acest comentariu (cred că nici dumneavoastră n-ați prea înțeles). Dar de pildă:


    „Cit despre comparatia cu rugbyul (eu am jucat o vreme rugby in Romania) cred ca daca ar fi mai popular ar avea acelasi effect dar nu poate fi mai popular pentru ca are un raport mult mai mare de atletism/noroc (mai putine puncte singulare).”

    ați auzit dumneavoastră în Noua Zeelandă sau Samoa sau Fiji, unde rugby-ul este mult mai popular decât fotbalul să aibă loc aceleași manifestări microbiste aberante ca în cazul fotbalului?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (31-5-2011 la 21:10)

    Domnilor Petrineanu, Andras, Herscovici, probabil nu aţi văzut finala Champions League, de săptămâna trecută, dintre FC Barcelona şi Manchester. A fost un meci superb, spectaculos, fair play. Recunosc, am ţinut cu Manchester, dar am fost cucerit de Barcelona. Poate nu aţi văzut nici meciurile de la finalele Campionatelor Mondiale din 1970 (Brazilia – Italia, 4-1), 1978 (Argentina – Olanda, 3-1), 1998 (Franţa – Brazilia, 3-0), meciul din optimile CM, din 1994 (România – Argentina, 3-1)etc. Nu ştiu de ce oameni care nu se pricep la sport sau, hai să zicem, care sunt interesaţi mai mult de alte aspecte ale vieţii sociale, se înverşunează aşa împotriva fotbalului. Au fost meciuri frumoase, au fost meciuri dramatice, au fost tragedii, au fost meciuri de vis. Întotdeauna am spus că în toate domeniile, în toate grupurile, fie în parlamente, fie în guverne, fie în şcoli, în presă, în ferme, uzine, primării, în baschet, fotbal, tenis sau rugby etc. există oameni de bună credinţă şi lichele, în aceeaşi măsură în care există şi într-un bidonville, într-o mahala, într-un palat, într-o Academie. Este nedrept să punem pe seama fotbalului atâtea păcate. În fond, e mai bine să se dezlănţuie unele energii în sport decât în războaie. Personal, am jucat fotbal, dar numai cât am fost copil, ca junior, la un club, şi antrenorul nostru, un mare fotbalist de primă divizie din România imediat postbelică, îmbătrânit şi gras, Zsizik bacsi, căruia toţi îi spuneam Jojo-baci, m-a învăţat mai multe despre morală, fair play, cinste şi corectitudine, decât o grămadă de diriginţi de şcoală. Înţeleg foarte bine şi mesajul domnului Satran, care, cred, vrea să spună că oamenii sunt atraşi mai mult de un joc în care norocul are un rol ceva mai mare decât forţa atletică (fotbal), decât de unul în care forţa este mai importantă (rugby). Chestie de gust. El (dl. Satran) spune că în fotbal combinaţia dintre forţa atletică şi noroc este ideală, pentru a face jocul atrăgător. Şi mai spune că dacă rugbyul ar deveni la fel de popular ca fotbalul, este foarte probabil că ar atrage după sine aceleaşi manifestări extremiste ca şi fotbalul. Ce e atât de greu de priceput? În schimb e greu de priceput, cum autorul articolului susţine că microbismul sportiv este nociv, la fel ca microbismul naţionalist, în vreme ce, în polemica susţinută săptămâna trecută, despre naţionalism, susţinea că termenul de microbism naţionalist nu are nimic ofensator. Îl citez pe autorul articolului: „Domnule Corneliu, se pare ca ati uitat limba romana. Termenul “microbist” nu are nimic pejorativ, inseamna suporter (de obicei de fotbal), dar eu am extins acest termen si pentru nationalisti”. Cum aşa? Din demonstraţia de la începutul prezentului articol rezultă că microbistul este ceva mai mult decât un termen pejorativ, este ceva detestabil. Sau am uitat de la mână până la gură?
    Evident că microbiştii extremişti, hooligans, cum li se spune, sunt detestabili, dar eu sunt îndrăgostit de microbiştii englezi, care cântă pe stadioane de zici că asişti la un concert. Oare am uitat tot ceea ce ne propuneau grecii antici? „Altius, Citius, Fortius” (Faster, Higher, Stronger), sau „Mens sana in corpore sano”? Sau ce însemană spiritul sportiv, de echipă? Dacă vin microbişti naţionalişti pe stadioane, trebuie să strigăm: Afară cu ei! şi nici într-un caz: Jos cu fotbalul! sau, mai general: Jos cu sportul! Altfel este ca şi când am propune să desfiinţăm partidele politice sau parlamentele, pentru că există naţionalişti sau extremişti în ele. Nu vi se pare mai logic să-i scoatem pe extremişti din parlamente, din politică? Sigur că nu putem să-i scoatem definitiv, dar putem milita pentru asta.
    Şi, la urma urmei, oricât nu l-am simpatiza pe Messi, trebuie să recunoaştem că este un jucător uluitor. Cel puţin de talia unui Pele, Maradona sau Hagi. Iar, despre Pele, chiar putem spune că a fost, şi este, este un exemplu de fair play. Cred că cel ce nu poate înţelege şi iubi sportul este un om vitregit de soartă. Sau ne-am adunat aici ca să facem pe deştepţii şi să răsucim cuvintele numai de dragul de a fi „altfel”? Putem fi altfel şi înţelegând lucrurile, fenomenele, nu numai dând de pământ cu ele. Pentru un om care iubeşte viaţa (concurenţa, îndemânarea, talentul, geniul), trupul unui tânăr atlet, în plin efort, este o imagine frumoasă, ca un răsărit de soare, ca o metaforă poetică reuşită, ca o carte de filosofie. Şi, în fotbal, există astfel de atleţi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 01:29)

    Observați cum persoana numită Matei Mircioane (care a propus revistei ACUM un articol în care scria că în presa occidentală a apărut poza lui Osama Bin Laden mort – ceea ce spune multe despre credibilitatea sa ca jurnalist) a făcut un fel de obsesie cu mine (nu mă numește întrucât l-am adus la ordine pentru faptul că face exact pe deșteptul exact cum mă acuză el pe mine). Iritat că am îndrăznit să mă leg de fotbal (de fapt de suporterii de fotbal) începe să facă o pledoarie pentru „frumosul joc” sau „jocul de gentlemani practicat de huligani”. Este dreptul său, după cum este dreptul meu să remarc evidența, aceea că fotbalul generează pasiuni aberante care degenerează adeseori în violență, cel puțin verbală. Vorbește despre microbiștii englezi și-și exprimă admirația despre cum cântă ei pe stadioane. Uită să menționeze că pe stadioanele britanice suporterii echipelor gazdă și oaspete sunt segregați, pentru a se evita violențele. Uită spună despre incidentele violente, la limită tragediile ca cele de la Heysel 1985 sau Hillsborough din 1989 când zeci de suporteri și-au pierdut viața, iar cluburile engleze au fost suspendare între 1985 și 1990 din toate competițiile europene.

    De ce oare acest „joc frumos” a devenit un fel de sinonim pentru lăcomie și corupție? Realegerea sau mai degrabă încoronarea lui Sepp Blatter azi ca președinte al FIFA este exact sindromul acestei maladii. Îi aud uneori pe unii în Anglia plângându-se că fotbaliștii au salarii prea mari (care ajung până la 150000 de lire pe … săptămână) și îi întreb: aveți televiziunea prin satelit Sky? Iar dacă răspunsul e da, atunci le spun: păi vedeți, voi, cei care aveți aceste abonamente la Sky, le plătiți sau încurajați plata acestor salarii exorbitante. Cum altfel decât prin spălare pe creier se explică faptul că părinți, de obicei din clasa muncitoare, se simt nevoiți să cumpere fiilor lor echipamente-replică ale cluburilor ai căror suporteri sunt, care costă 100 de lire bucata, echipamente reînnoite de cluburi la fiecare șase luni, în medie.

    Jocul ca atare este atractiv pentru cei (mai) mulți deoarece are reguli simple. Dar pasiunile pe care le generează, repet, au prea adeseori efecte maligne: violență, lăcomie, corupție. Din partea mea, domnule jurnalist reșițean Mircioane, fiecare este liber să-și cheltuiască energia și banii și să-și găsească un debușeu pentru frustrări cum dorește, inclusiv pe stadioanele de fotbal sau în fața televizorului. Dar nimeni nu mă poate opri să remarc că spiritul partizan – microbismul (pentru că de asta e vorba, nu de cei care se uită la meciuri ca Barcelona – Man Utd, oricum o minoritate a jocurilor ating astfel de calitate) fotbalistic are mult în comun cu pasiunile naționaliste și religioase.

    Dacă am dat exemplu rugby-ul este ca o alternativă. Nu am absolut nimic împotriva sportului, așa cum insinuează acest jurnalist din județul Caraș, dar fotbalul a încetat de mult să fie un simplu sport, este un fenomen social și ca atare prezintă multe dintre relele societății.

    În încheiere voi da un exemplu al diferenței dintre cele două sporturi: la fotbal insula Irlanda e reprezentată de două echipe: Republica Irlanda și Irlanda de Nord, la rugby de una singură: Irlanda. În acest caz, fotbalul divide, rugby-ul unește.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (1-6-2011 la 04:16)

    Domnule Clej, sunt nevoit să reacţionez, fiindcă nu ştiu de ce îi tot daţi cu prostia asta că eu aş fi propus să fie publicat un articol alături de care să fie postată fotografia lui bin Laden, mort. În dimineaţa morţii lui bin Laden am trimis la ACUM, editorialul pe care l-am scris pentru Argument, specificând aceasta, şi sugerând că, deşi ediţia de la ACUM a fost închisă, s-ar putea publica un articol despre acel important eveniment. Chiar am menţionat, există dovada, există mail-ul, că nu susţin ca neapărat articolul MEU să apară, poate scrie oricine altcineva, doar să ne conectăm la evenimentul cel mai important de la acea dată. Nici vorbă de vreo fotografie. Ca dovadă, articolul se poate citi pe: http://www.argument-cs.ro/content/o-veste-%C3%AEngrijor%C4%83toare-face-%C3%AEnconjurul-lumii-teroristul-nr-1-a-fost-ucis

    Apoi, în discuţiile private din interiorul grupului ACUM, am fost dojenit că articolul meu ar fi ofensator la adresa poporului american. Eu am susţinut că nu am nimic cu poporul, totuşi, comportamentul administraţiei americane a fost oarecum ciudat, sau cel puţin unul care dădea dovadă de inconsecvenţă. Nu mai reiau subiectul. Atunci am amintit de acea fotografie, care a apărut în dimineaţa morţii lui bin Laden, în presa din întreaga lume (ex. BBC, Guardian), care prezenta chipul lui bin Laden, mort, ceea ce, ulterior, s-a dovedit a fi un fals, iar agenţiile de presă au retras fotografia de pe websit-urile lor de ştiri. Deoarece eu am amintit de acea fotografie(doar am amintit, nici vorbă să fi propus publicarea ei), redacţia mi-a cerut cu insistenţă să mă justfic, să precizez despre ce fotografie vorbesc. Eram convins, şi sunt convins şi acum, că şi dvs. şi toţi cei de la ACUM au auzit de scandalul cu fotografia, dar pentru că am fost interpelat de mai multe ori, că despre ce fotografie e vorba, am trimis un link, de la site-ul de ştiri Realitatea, în care era publicată fotografia şi explicaţiile din jurul problemei. Dvs., domnule Clej, ştiţi foarte bine, aţi asistat la discuţii, aşa că nu ştiu de ce minţiţi, susţinând că eu am dorit publicarea articolului însoţit de acea fotografie. Dar, pentru că am fost acuzat că nu am deschis ochii şi m-am inspirat numai din presa românească, pentru a mă apăra de acestă acuzaţie, vă transmit un citat din Pakistan BBC News: „The image of the deceased face of al-Qaeda leader Osama bin Laden, aired on the Pakistani TV channel and then used by the British newspaper websites, is fake, the Guardian has revealed”. Iată şi link-ul: http://pakistanbbcnews.com/guardian-dead-bin-laden-image-is-fake.html
    Practic a trebuit să fac eforturi, parcă să dovedesc faptul că nu eu am inventat fotografia amintită (doar amintită) în discuţiile noastre. Eu consider că am reuşit, şi am fost destul de clar. Totuşi, dl. Clej mă atacă a doua oară susţinând acea enormitate că eu aş fi propus publicarea fotografiei. Domnule Clej, ori sunteţi amnezic, ori minţiţi.

    Deci, repet, de ce minţiţi domnule Clej?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (1-6-2011 la 04:39)

    A, era să uit ceva destul de important. În rest, ecoul dvs, dle Clej, cu privire la aberaţiile din lumea fotbalului, poate vi se pare paradoxal, îl apreciez pozitiv. În multe privinţe aveţi dreptate şi mă bucur că şi tonul dvs, a devenit mai puţin agresiv. Totuşi nu puteam să trec peste acea acuzaţie absolut nefondată, acuzaţie pe care aţi mai făcut-o într-un ecou, cum că eu aş fi propus publicarea vreunui articol cu şi despre acea fotografie cu bin Laden, mort.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Petrineanu: (1-6-2011 la 06:20)

    Mai fac cateva precizari. Termenul de microbism din articol il percep ca pus in ghilimele, adica ,,un anume fel de microbism”.

    Chiar si limitandu-te a discuta despre fotbal se poate vedea ca trebuie sa iei in discutie tot felul de aspecte – e un fenomen social-cultural, deci e complex.
    Personal nu imi bat capul cu asta: nu sunt pasionat sa urmaresc meciuri dar nu critic in niciun fel aceasta pasiune. Stiu totusi, din ziare, si de pe strada ca fotbalul suedez are mereu necazuri serioase din cauza suporterilor huligani (cluburi amendate, stadioane inchise etc). Ei sunt cei mai galagiosi, ei apar in fata, ei pun probleme. Despre ceilalti suporteri fiind probabil mai discreti nu stiu mare lucru.

    Distinctia pe care o face articolul este asupra formei de microbism in care un grup de suporteri isi practica pasiunea cu elemente de razboi total. Adica devin orbi la defectele sau unele din obiectivele ,,echipei” (metaforic vorbind) favorite. Sunt in stare sa comita orice, cu orice mijloace pentru a forta ,,succesul” acesteia. ,,Orbirea” de care vorbim nu este nici ea intotdeauna scuzabila de vreun mecanism psihologic ci de multe ori este asumata constient, ea facand parte tocmai din arsenal. Atunci cand abordezi lucrurile in acest mod, ducand in mod constient un job periculos, gasesti de cuviinta sa faci rabat de la orice tabu social. O tribuna intreaga incendiata, un sat decimat sunt doar simple forme de a da o mana de ajutor ,,alor nostri” si le arata ,,celorlalti” cine sunt ,,ai nostri” si ce pot pati daca cuteaza sa se puna cu ei.
    Inca odata, nimic personal la adresa fotbalului. E vorba de atitudinea noastra fata de animalul din noi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (1-6-2011 la 07:28)

    In copilarie locuiam in aceeasi casa cu cativa reprezentanti ai echipei de aur de la U Cluj (Mateianu, Ivansuc, Petru Emil, Campeanu). Noi, copiii, mergeam la fiecare meci de fotbal si strigam cat ne tinea gura „Haide U!”. Mai tin minte ca (apropo de facut orice pentru echipa favorita) mi-a placut grozav un film sovietic in care un vrajitor largea poarta adversa, ca sa intre mingea pe langa portar, si ingusta poarta echipei favorite, ca mingea sa nu mai incapa. Totusi, pe vremea aceea, la Cluj, se aplaudau adesea fazele frumoase ale adversarilor.
    Acum vechiul stadion (din vecinatatea locuintei mamei)a fost demolat si cel nou (de standarde internationale) e aproape gata. Ma ingrozesc la gandul ca grupurile agresive de suporteri vor vandaliza parcul si vor bea in nestire sub portile caselor, ca apoi sa se cotonogeasca intre ele. De o vreme incoace ma supara si suporterii care-si vopsesc figurile in culorile steagului national si sunt agresivi sub aceasta masca.
    Pe de alta parte, majoritatea oamenilor (dar si a animalelor) simte nevoia sa se inregimenteze intr-o tabara sau alta si sa se bata intre ei(la propriu sau la figurat). E suficient sa ne gandim la „unionisti” si „antiunionisti”, la „dreyfusarzi” si „antidreyfusarzi” ajungând pana la hutu si tutsi, cele doua triburi a caror dusmanie a provocat un genocid. Acelasi lucru e valabil si in colectivitatile mici (catedre, birouri sau…redactii). Pana la urma cred ca acesta e microbul care-i contamineaza pe suporterii de orice tip, fie ei si ai tarii lor. Probabil ca in lipsa lui (a microbului) nu s-ar fi putut duce nici bataliile de pe campul de lupta. Pacifistii, neutrii, impartialii, inteleptii sunt foarte rari si indezirabili.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 08:14)

    Directorul revistei ACUM, Ștefan Maier, în care am încredere absolută (spre deosebire de Matei Mircioane), îmi scria acum câteva zile:

    Momentan i-am pus o intrebare lui Mircioane, legat de noul articol postat pe grup (pregatit pentru ziarul acela al lor din Resita), in care afirma ca poza lui Bin Laden impuscat in cap a aparut in presa din intreaga lume.

    Dacă eu mint, înseamnă că Ștefan Maier minte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 08:33)

    În 2007 am asistat la parada de la Gayfest și de la contramanifestația Noii Drepte: http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/06/070609_mars_gay.shtml. Cei mai violenți au fost niște adolescenți, suporteri ai echipei Steaua. Cu o zi înainte, președintele clubului, Gigi Becali se pronunțase în public împotriva marșului „minorităților sexuale”. Nici această legătură microbiști – homofobie nu mi se pare accidentală (vezi http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/8197306.stm).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (1-6-2011 la 09:40)

    Cred ca exemplul dat de Petru Clej poate fi explicat prin faptul ca suporterii unor echipe puternice de fotbal sunt bine organizati si tinuti intr-o stare continua de excitatie a violentei, care rabufneste mult mai usor la stimuli.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alex Satmareanu: (1-6-2011 la 10:00)

    Corelatie si cauzalitate sint doua lucruri diferite, altfel putem trage concluzia ca violenta a aparut in lumea asta odata cu fotbalul.

    Exista aceeasi violenta si in rugby, probabil proportional cu popularitatea sportului. Michael Phelps nu e mai savant ca Wayne Rooney, amindoi atleti intr-un spectacol (nu sport) pentru care oamenii dau bani grei. Iar ideea ca Becali ar fi civilizat daca n-ar avea echipa de fotbal…

    Poti sa vezi numai jumatatea plina sau numai jumatatea goala a paharului, nimeni aici nu incita la violenta si ce e frumos…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 10:44)

    „Exista aceeasi violenta si in rugby, probabil proportional cu popularitatea sportului.” -aș fi curios să aud niște exemple sau oricum o detaliere a acestei arfimații. Cât despre Wayne Rooney, este ca greu ca cineva să NU fie mai savant decât el.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alex Satmareanu: (1-6-2011 la 11:02)

    Pe primul loc la o scurta cautare:

    http://www.independent.co.uk/sport/general/rugby-league/fan-violence-leaves-rugby-league-reeling-1641052.html

    Sau:

    http://www.theroar.com.au/2009/09/19/rugby-fans-who-attacked-players-banned/

    Nici pe teren nu e mai bine:

    http://www.nzherald.co.nz/rugby/news/article.cfm?c_id=80&objectid=10377598

    Dar nu asta era idea: nu „sportul” e de vina pentru ce fac oamenii in numele lui. Dar e adevarat ca „cei ce se-aseamana se-aduna”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 11:15)

    Domnule Sătmăreanu, se vede ce mult cunoașteți despre rugby – căutarea cu Google – că ați venit cu un exemplu din rugby league (rugby în 13, diferit de rugby union, rugby-ul în 15). Vă ajut eu dacă doriți, meciurile recente dintre Dinamo și Farul din liga națională de rugby au prilejuit niște violențe minore, dar acestea sunt excepții. Comparat cu fotbalul, suporterii de rugby sunt ultra-civilizați, iar încrâncenarea de pe teren se termină o dată cu fluierul final. Citiți de exemplu cronici despre finala campionatului Angliei, desfășurată sâmbăta trecută pe stadionul Twickenham din Londra, între Saracens și Leicester, în fața a 80000 de spectatori. Sau și mai simplu: dați-mi exemple de violențe în jurul vreunul meci al Turneului celor Șase Națiuni sau la Cupele Mondiale de rugby. Cât despre alăturarea numelui lui Wayne Rooney cu „savant” este de-a dreptul hilară. Umor involuntar.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alex Satmareanu: (1-6-2011 la 11:38)

    Nu sint specialist in violenta suporterilor in sport. Daca exemplele nu sint „concludente” si mai bine, imi place rugby-ul de calitate la fel ca si fotbalul de calitate.

    Dar idea ca daca suporterii lui Becali s-ar duce la rugby ar deveni mai civilizati e la fel de nostima. E asa cum spuneti: pelerinajele la Mecca au cu mult mai multe victime ca si galele de box sau concursurile de tir. Dar nu as sustine convertirea primilor in boxeri si tragatori, cel putin nu pe toti deodata.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 11:46)

    Nu mi-e clar, domnule Sătmăreanu, ce susțineți de fapt, după cum nu mi-e clar dacă ați fost vreodată pe stadion la un meci de rugby. Dar dacă tot ați abordat subiectul, am să vă mai spun o diferență dintre spectatorii de fotbal și cei de rugby: aceea de clasă socială – în timp ce între primii în mod tradițional predomină cei din clasa muncitoare, în rândul celor din urmă cei mai mulți provin din rândurile clasei de mijloc. De fapt, de aici provine și diferența fundamentală dintre cele două jocuri, ambele inventate în Anglia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alex Satmareanu: (1-6-2011 la 12:13)

    Sustin exact ce sustineti si dumneavoastra: ca unii oamenii mai putin educati sint mai violenti si le place sa mearga la meciurile de fotbal.

    Nu sustin, ceea ce s-ar fi putut gresit intelege din comentariile dumneavoastra, ca oamenii care merg la fotbal devin violenti si cei care merg la rugby devin ingeri.

    Niciunul din (spectacolele impropriu numite pe stadion) sporturi nu „genereaza violenta in afara terenului de joc”, ele doar atrag diferite categorii de persoane.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 13:42)

    Domnule Sătmăreanu eu doar am constatat ce este limpede ca lumina zilei: că violența legată de meciurile de fotbal este mult mai mare decât cea legată de meciurile de rugby. Și nu cred că e doar gradul de educație diferit sau clasa socială căreia îi aparțin spectatorii, mediul fotbalistic e mult mai propice alimentării violenței.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alex Satmareanu: (1-6-2011 la 22:43)

    In functie de abordare ajungi la solutii diferite.

    Daca constati ca taria imbata mai repede ca berea tragi concluzia ca prin interzicerea primei scapi lumea de betivi.

    Daca insa bagi de seama ca ca unii beau tarie din lipsa de bani de bere destula, ca daca n-ar bea bere ar bea spirt sau alcool metilic si cauza reala nu e ce contine paharul poate ajungi sa faci ca care sa-i ajute.

    E doar o alta perspectiva.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (2-6-2011 la 00:15)

    Domnule Sătmăreanu, alcoolul este o chestiune secundară, de pildă în Marea Britanie (și în general în Europa) la meciurile de fotbal consumul de alcool este strict interzis. Dar deja văd că discuția alunecă înspre chestiuni irelevante, dacă nu chiar derizorii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (2-6-2011 la 00:28)

    Mă mir, Lucian, că dai exemplul a echipelor din două sate arabe și nu vorbești despre mult mai vestiții huligani ai echipei de primă ligă din orașul în care locuiești, Beitar Ierusalim, cunoscuți pentru comportamentul lor aberant, inclusiv pentru huiduieli pe stadion la auzul numelui premierului asasinat Ițhak Rabin și a arabilor și scandarea numelui asasinului lui Rabin, Yigal Amir.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Tiberiu Cristea: (2-6-2011 la 03:24)

    Peluza este un fel de tribuna in care multe frustrari capata voce. Este, la urma urmei, un loc in care se poate striga orice.

    Nu degeaba curente extremiste si pline de intoleranta isi gasesc atat de usor adepti printre huligani. Extrema dreapta, extrema stanga, xenofobia, homofobia, ura de rasa si de etnie – toate se regasesc in preocuparile galeriilor de pretutindeni.

    Si toate sunt glazurate frumos in violenta si ambalate in pretextul sustinerii echipei favorite.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (2-6-2011 la 04:37)

    Mario Balotelli, fotbalist italian, originar din Ghana, a fost ținta unor insulte cu caracter rasist la meciul România – Italia, nu doar din partea suporterilor români, ci și a celor italieni: http://www.guardian.co.uk/football/2010/nov/17/romania-italy-international-friendly-racism-fans.

    Referitor la rasismul de pe stadioanele din Spania recomand articolul The Ugly Game, din revista Time http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,1176955,00.html.

    Paisprezece suporteri sârbi au fost condamnați la pedepse lungi de închisoare pentru uciderea unui suporter francez în 2009 http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-12279960.

    Iar acest incident tragic de la meciul Paris Saint Germain – Hapoel Tel Aviv din 2006, http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/6189888.stm, ar trebui le dea de gândit celor care au impresia că am scris acest articol ca să mă aflu în treabă.

    Dacă mai doriți exemple, pot continua.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (2-6-2011 la 08:59)

    Domnule Clej, eu sunt cel care a spus, în mod voalat, că aţi scris acest articol ca să vă aflaţi în treabă. Acum, că aveţi atâţi „suporteri”, înţeleg că staţi la o terasă, savurându-vă ceaiul, fericit că aţi pus lucrurile la punct. Foarte bine. Tot omul are nevoie de momente de linişte în care să-şi savureze victoriile. Chiar eu, care vă antipatizez pentru că sunteţi nevricos şi uşor paranoic (nu chiar în sens patologic), dar vă simpatizez pentru că propuneţi teme interesante, am scris că, în multe privinţe, aveţi drepatate. Dar… Există un „dar”. Construcţia dvs. nu se susţine. E o şandrama care stă să se prăbuşească, pentru că aţi pornit de la o idee şi aţi ajuns exact la opusul ideii. Vă reamintesc ceea ce scrieţi cu mânuţa şi cu tastatura dvs. în acest articol: „Dar faptul că am vorbit despre naționalismul microbiștilor este de fapt un pretext pentru a vorbi de ceea ce eu numesc “microbism naționalist”. Un cititor al revistei ACUM s-a ofensat că o-am zis că are un comportament de microbist naționalist. I-am explicat că nu e ceva ofensator”. Am copiat paragraful cu tot cu acea mică greşeală de ortografie, ca să se înţeleagă că este chiar ceea ce aţi scris dvs.

    Deci, este ceva detestabil să fii microbist (de fotbal sau naţionalist), este ceva pejorativ şi ofensator să-i spui unui cetăţean că este „microbist naţionalist”, sau, dimpotrivă, este o etichetă blajină? Este ceva ca şi când i-ai spune unui om: Mă, eu te suspectez că-ţi place îngheţata! sau e o acuzaţie gravă, ca şi când i-ai spune omului că e un urangutan violent şi extremist? Din articol, şi din ecourile dvs., se înţelege că microbiştii sunt o pacoste, chiar un pericol. Deci, e ofensator să-i spui cuiva că este microbist naţionalist, sau nu. Că n-am înţeles. Şi nu din vina mea, ci din cauza faptului că vă daţi cu stângul în dreptul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (2-6-2011 la 15:36)

    Domnule Matei Mircioane, dumneavoastră mă antipatizați pentru că v-am dat peste nas că sunteți un jurnalist incompetent, un complexat dintr-un mic orășel de provincie, care își dă cu părerea despre ceea ce nu știe, vezi existența sau nu a timpului sau apariția pozei lui Osama Bin Laden mort în presa occidentală (a propos, nu mi-ați răspuns, minte Ștefan Maier?), un impostor care vrea cu disperare să fie acceptat într-o lume căreia nu-i aparține și ca atare dă cu furie din coate ca să parvină.

    Termenul de „microbist naționalist” nu are cum să fie ofensator. Este o realitate, care, chiar dacă mie mi-e neplăcută, este foarte răspândită. Cei mai mulți microbiști naționaliști sunt oameni de bună credință. O minoritate a lor devin extremiști și într-adevăr sunt un pericol. Noi la revista ACUM, am spus-o de nenumărate ori, suntem din acest punct de vedere în minoritate din acest punct de vedere (ca și din multe altele). Dacă putem să-i vindecăm pe câțiva de acest microbism naționalist, bine, dacă nu, nu e o tragedie. În orice caz, e bine că ați abandonat prezentarea fotbalului de o manieră idilică, pentru că realitatea e alta decât o vedeți dumneavoastră de la Reșița.

    În rest, s-ar putea ca domnul doctor Ion Vianu să vă întrebe ce vă dă dreptul să puneți diagnostice psihiatrice, dar cum dumneavoastră sunteți obișnuit să vă dați cu părerea despre orice, fără să aveți habar, din complexul provincialului (la propriu și la figurat) fudul, o să spuneți că oricum nu contează, vă puteți permite această licență, dat fiind mediul în care vă învârtiți de obicei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (2-6-2011 la 15:45)

    Citind articolul eu am vazut o relatie de egalitate intre nationalismul microbistilor si microbismul nationalistilor. In timp ce primii spun ca-i intereseaza sportul dar exacerbeaza ceva care nu are legatura cu sportul, ceilalti trateaza nationalismul ca pe un sport. Si unii si ceilalti se folosesc de sport si respectiv de nationalism pentru a se baga in seama (si a fi bagati in seama) mai mult decat merita. Deci prototipul persoanei care practica microbismul cu accente furibunde de nationalism sau nationalismul ca pe un sport preferat este unul singur: ego, ego si iar ego. Respectiv oameni imaturi, cu o constructie neterminata, despre care nu se stie daca va ajunge vreodata la starea adulta in adevaratul sens al cuvantului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (2-6-2011 la 16:15)

    Un alt comentariu care explică mai bine decât mine ce am vrut eu să spun în articol. Chapeau, Ștefan.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vasile Roaita: (17-6-2011 la 07:26)

    De curand, am vazut violente dupa un meci de rugby…
    Caut linkul si il postez…

    Nu ar fi prima eroare; nici cea mai grava!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-6-2011 la 08:17)

    A revenit individul care se ascunde cu lasitate sub aliasul „Vasile Roaita”, care a vazut un link, nu stie unde, da’l gaseste despre violente dupa un meci de rugby. N-a remarcat exemplele – extrem de numeroase – de violente dupa meciuri de fotbal. Dar individul, ranchiunos (nu uita corectiile primite pe aceasta pagina) crede ca a gasit de ce sa se lege. Ce ti-e si cu complexele astea de inferioritate…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Daniel Macovei: (17-6-2011 la 16:33)

    Nationalismul microbist sau microbismul nationalist. Formula mi-a amintit de o seara petrecuta la o terasa din Cartierul Latin parizian. Cativa tineri francezi „de souche” sau de vita mai pe romaneste s-au alaturat grupului nostru in cautare de socializare si ca sa-si mai condimenteze putin prea insipidul lor conformism de tinere cadre gen locuitori ai arondismentului XVI sau Neuilly sur Seine. Dupa ce am palavragit despre multe, am ajuns inevitabil si la sport. Aici tinerii au fost „cool”, (un englezism nesuferit care bantuie ca un virus in Franta si nu numai). S-au indignat de drama petrecuta in 2006 cand unii suporteri ai echipei Paris Saint-Germain au atacat suporteri ai echipei Hapoel Tel-Aviv cu politie cu tot. DAR!,dupa cateva „shoturi” (paharele de tequila scufundate in halbe de bere si baute pana la fund), au marturisit ca nu mai sunt interesati de fotbal ci de rugby. Dupa alte shoturi (de data asta cu rom) mi-au spus si de ce. Din cauza umilintei indurate de Franta la Campionatul Mondial din Africa de sud. Ca de fapt tricolorii „les bleu blanc rouge” au devenit „les beurs blacks rouges”, pe cand nationala de rugby este nepatata, mai nationala ce mai! Am ramas „bouche bée”, (cu gura cascata). Deci dupa cateva shoturi tinerii snobi francezi, „les trés cools” confunda culorile nationale ale echipei Frantei cu originile jucatorilor si ei cetateni francezi. Astfel rugby-ul devine preferatul lor din motive total diferite de ale mele. Apartenenta la un grup nationalist microbist sau viceversa poate lua forme aberante astazi ca microbist nationalist sovinist rasist etc, sau devine gregarism pur si simplu?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (18-6-2011 la 02:30)

    Domnule Macovei, trebuia să-i întrebați atunci cum de suportă faptul că Thierry Dusautoir, născut la Abidjan dintr-un tată francez și o mamă ivoriană (și care are studii de inginerie chimică), este căpitanul XV-lui Franței? Cum suportă prezența în echipa Franței a lui Yannick Nyanga, Mathieu Bastareaud, Pepito Elhorga, Francois Trinh-Duc azi și a multor altora, printre care marele Serge Blanco sau Roger Bourgarel, în trecut?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Daniel Macovei: (18-6-2011 la 13:31)

    Domnule Clej, despre capitanul Frantei i-a intrebat Spiros patronul cafenelei, dar cum erau cam beti nu au scos o vorba. De altfel habar n-aveau de rugby, dar ca orice snobi microbisti si nationalisti pe deasupra, s-au cam bagat in seama. I-am lasat politicos in plata domnului, aveam lucruri mai interesante de palavragit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (18-6-2011 la 13:54)

    Mă miram, suporterii de rugby nu sunt persoane din această categorie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marcel Kaufman, Karmiel, Israel: (1-8-2011 la 11:48)

    Dle Clej, am dat cu intarziere peste acest articol care a starnit o multime de comentarii, caci toata lumea crede ca se pricepe la sport.
    Pe mine m-a uimit ca d-ta Petrica, care de obicei sanctionezi cu brutalitate orice afirmatie cu iz discriminator la adresa vreunei minoritati(de ex. Rromii) nu ai reactionat la urmatoarea afirmatie a prietenului d-tale Lucian Herscovici: (30-5-2011 la 07:51)
    Draga Petru,
    Felicitari pentru articol. Iti adaug o scena de acum circa 25 de ani din Israel. Dupa un meci de fotbal intre echipele din doua sate, a urmat o bataie grozava intre suporteri, apoi atacuri reciproce intre locuitorii celor doua sate, pornind chiar o tabara contra celeilalte. A fost nevoie nu numai de interventia politiei, ci si a justitiei si – deoarece era vorba de locuitori din doua sate arabe – a securitatii. S-a crezut ca ar fi vorba de conflict politic, dar pe urma s-a lamurit ca era numai datorita meciului de fotbal. S-a comentat ca este…renasterea razboiului privat, ca in evul mediu.
    Deci conform istoricului Lucian Herscovici este firesc in Israel ca daca locuitori din doua sate arabe se bat sa intervina SECURITATEA!
    (care: Mossad, CIA, KGB?)
    Cred ca ar fi fost mai actual sa povesteasca despre suporterii huligani evrei ai echipelor Beitar Yerushalaim sau Macabi Haifa, care prin actiunile lor odioase, adeseori cu iz rasist, au atras sanctiuni asupra meciurilor cluburilor pe care erau presupusi sa le sustina.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-8-2011 la 12:43)

    Aveți perfectă dreptate, domnule Kaufmann. Mi-a scăpat, fiind prins în dispute cu diverși malcontenți, am omis acest lucru. Da, suporterii lui Beitar Ierusalim sunt cunoscuți pentru anti-arabismul lor fanatic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.65.91