Eram trei in birou: Paula, Steriade si cu mine. Paula facea cafeaua: doua lingurite de cafea si una de zahar, pentru trei cescute. Cind cafeaua este gata, noi ne aprindem tigarile si vorbim. Fara cafea nu ne putem incepe ziua de lucru.
Pe vremuri, ma rog, erau rugaciunile si alte mofturi. Azi, cafeaua. Steriade, tigari scumpe. Facea o foame baiatul asta, dar fara tigari scumpe, mai ales cele americane, nu conteaza cit costa, fara flecuri la pantofi se mai poate umbla, dar fara tigari scumpe Steriade nu mai era Steriade. Paula umbla cu alte mofturi: ca sotul ei a adormit iarasi cu tigara in gura, ce sa-i faci, inginer, obosit si barbat, asa sint ei, ala micu’ ce inteligent, dupa ce a facut pipi in pantaloni, s-a dus la toaleta si a tras apa si a invatat pe de rost o poezie timpita despre un catelus cu parul cret care a furat o rata dintr-un cotet si nici macar nu are curajul raspunderii faptei sale, desi este surprins in flagrant delict, rata aflindu-se chiar in gura impricinatului.
Poezia asta se transmite din generatie in generatie, fara sa-i treaca cuiva prin cap sa scrie una noua in care sa fie vorba, de pilda, despre o cioara care fura, sa zicem, o varza. Cred ca nu i-ar veni mai usor decit catelusului. Se transmit din tata-n fiu niste lucruri atit de idioate, ca-ti vine sa-ti iei cimpii, zau asa.
De pilda, vino miine la mine sa discutam o problema importanta. Bine. Ei, din clipa in care s-a perfectat vizita, problena importanta trece pe ultimul plan: cu ce sa-l servesc, ce sa-i dau sa bea, cu ce sa-i umflu burta. Si celalalt: sa-i duc fursecuri, fondante sau ceva de baut? Si uite-asa, totul merge inainte, da, merge inainte, pentru ca se mai gaseste cite un smintit care sa nu se ocupe de toate astea, ci de cu totul alte lucruri: inventeaza roata, bicicleta, trenul, automobilul, avionul, aparatul de radio si TV, ma rog, tot felul de obiecte care se produc in serie pentru tot omul si astazi, oricit de timpit ai fi, avionul te duce oriunde doresti, TV-ul iti arata aproape tot ce vrei si ma rog, rasucesti un buton si se face lumina desi tu habar n-ai ce este electricitate si cum se unge pe piine.
Dar sa ma intorc putin la colegii mei de birou: Steriade mai joaca din cind in cind cite un pocker. Nevasta-sa s-a obisnuit, nu mai sufla o vorba. Paula mi-a facut, asa, pe etape, niste marturisiri: nu s-a maritat chiar din dragoste, ma rog, ea visa un doctor, dar daca in perioada aceea a plouat numai cu ingineri, ce era sa faca, sa ramina fata batrina? In fine, a trait si marea dragoste, el, al treilea era medic, dar a lua totul de la capat ar fi fost o nebunie, mi-a explicat ea: un divort dureaza, ce-ar fi facut cu copiii si unde mai pui ca trebuia sa astepte citiva ani buni pina sa mobileze alta casa si sa-nghesuie-n ea tot felul de mofturi: frigider, biblioteca, bibelouri, fotolii, garnituri de pat, ce sa mai vorbim, procurarea unui mare numar de obiecte a fost o piedica serioasa in calea adevaratei fericiri a Paulei, asa ca medicul s-a-nsurat cu asistenta lui, fiindu-i mai la indemina si Paula a scapat ca prin urechile acului de calvarul unor rate, unor dureroase renuntari, cum ar fi o seara placuta la un local elegant, o toaleta scumpa si ma rog, toata gama de mofturi.
Eu nu fac parte din liota aceea de smintiti carora le bubuie mintea cu tot felul de noutati care imping omenirea inainte, nu sint amator de bautura si nici de pocker. Ei, nu zic nu, femeile imi plac, dar nu le schimb prea des, asa ca viata mea privata este destul de senina, monotona, asi putea spune.
Poate ca n-am intilnit inca marea dragoste, dar pentru asta cred ca mai am ceva timp. Dupa politica nu ma dau in vint, fotbalul nu ma intereseaza nici atit, pe scurt, marturisesc cinstit ca nu am nici o pasiune, adica vreun lucru pe care sa-l astept cu emotie sau fara de care sa nu pot trai. A fost o vreme cind un asemenea lucru s-a conturat destul de clar, dar care s-a spulberat pentru ca nu am fost dfestul de prudent. Dar poate n-a fost numai vina mea.
Stiti ce inghesuit se traieste in orasul nostru. De ce sa n-o recunoastem cinstit, stam unii peste altii. Cred ca nu este cazul sa vorbim de inghesuiala din tramvaie, autobuze si troleibuze. Ei, hai sa zicem ca asa stau lucrurile, trebuie sa ajungem cu totii la slujba cam in jurul aceleasi ore. Dar seara, cind ne imbracam frumos si “iesim in oras?” Abia avem loc sa ne miscam, dar ne incapatinam sa ne plimbam prin centru. Sa recunoastem cinstit ca ne e frica. De ce? Dumnezeu stie, dar cred ca asta este adevarul: ne e teama pina si de umbra noastra. Eu vad toate astea de la fereastra mea, pentru ca locuiesc chiar in mijlocul orasului. Sa nu ma intrebati cum am obtinut locuinta asta, ca mi-a scos peri albi, zau asa! Am facut citeva schimburi; cu fiecare schimb mai inaintam o statie apre centru. Daca o sa va spun ca prima mea locuinta era situata la sapte statii de inima orasului, o sa va dati singuri seama cite schimburi am facut, ce Dumnezeu, ca nu-i asa greu de inteles!
De acasa pina la birou sint cu totul trei statii de troleibus, asa ca nu ma inghesui chiar in fiecare zi. Scap de inghesuiala si pe deasupra mai fac si miscare, asa ca nu sint sedentar ca majoritatea colegilor mei. Fiindca veni vorba, in ultimii doi-trei ani lui Steriade i s-a mai latit fundul si i-am spus de atitea ori sa faca gimnastica, dar el nici nu vrea sa auda. Pai zau asa: opt ore, la birou, sta cu fundul pe scaun, cind ia masa de prinz sa nu mai vorbim, iar seara la pocker iar pe scaun. Imi vine sa cred ca are si bataturi. Nici Paula nu-i intr-o situatie mai fericita cu singura deosebire ca din cind in cind o apuca pandaliile si tine un regim de te doboara mila cind vezi ca maninca ce mincau si sclavii in epoca sclavagista, atit cit sa nu moara de foame. Deci, am ajuns la birou, ne-am baut cafelele si ne-am apucat de treaba. Prea mult nu avem de lucru: eu, de pilda, centralizez niste situatii pentru minister: cum stam cu material prima, cu aprovizionarea, cite sedinte s-au tinut pe ramura, cite ore s-au pierdut din cauza absentelor, invoirilor sau concediilor medicale si ma rog, alte nenumarate mofturi dintr-astea. Sincer sa fiu, n-am inteles niciodata care este rostul meu, cu ce imping eu omenirea inainte, dar daca, ma rog, sint platit pentru asta, si inca destul de bine, atunci or fi necesare si bietele mele centralizari de situatii. Si ca sa fiu drept, nu mi-a dat vreodata dureri de cap omenirea asta, daca o imping sau nu inainte, duca-se pe pustii!
Sint cu capul in hirtii si trag cu coada ochiului la Steriade: doamne, cit se fitiie baiatul asta pina-si potriveste bine fundul in perna pe care si-a adus-o de-acasa! In sfirsit, s-a potolit. E cu nasul in scripte? E. Aluneca suvite din parul negru al Paulei pe dosar sau pe ce dumnezeu o fi avind ea pe masa? Aluneca. Inseamna ca s-a cufundat si ea in problemele importante ale institutiei noastre. Pot s-o privesc linistit cel putin un sfert de ora. Daca Paula ar lucra in alt birou sau daca asi vedea-o numai pe strada, nu cred ca m-asi innebuni dupa ea. Nu e grozava, mai ales ca are tenul cam gras si-i cam luceste nasul. Dar daca esti sortit sa privesti o femeie atitea ore pe zi, atunci cine dumnezeu te mai poate opri sa n-o dezbraci cu privirea? Si va jur ca in afara orelor de birou nu ma gindesc nici macar o secunda la Paula. Doamne,daca fata asta ar sti ca zilnic ii dau boarfele jos cu atita usurinta, cred ca s-ar imbraca mai gros, chiar si vara, sau mai ales vara. Si fiindca veni vorba de vara, aflati ca taman vara trecuta mi s-a intimplat povestea aceea.
Intr-o dimineata am iesit ca de obicei pe poarta blocului si ma indreptam spre birou. Dimineata cumpar un ziar, pentru ca sa-l am dupa amiaza cind am chef sa ma duc la vreun cinematograf. In dimineata aceea, la tutungeria din coltul strazii, nu mai erau ziare. Fusesem pe punctul de a renunta, cind m-a scarpinat idea ca o sa ma indispuna lipsa unui ziar, asa ca am hotarit sa merg in sens opus si sa ies in strada din spatele blocului. Stiam ca acolo este un chiosc de difuzarea presei. Ei, aflati ca de aici a pornit totul. Sa vedeti cum: pe strada de care am pomenit, adica asta din spatele blocului, chiar vizavi de chioscul de ziare era o statie de tramvai. Cind dumnezu au montat astia linia de tramvai pe strada asta, n-am putut sa inteleg, pentru ca intr-una din serile trecute, cind m-am plimbat pe acolo, nici nu era vorba de asa ceva. Dar eu nu obisnuiesc sa-mi fac probleme, ca nu e bine. Ce am eu cu oamenii? Daca au zis ca trebuie tramvai, au facut tramvai si gata! Ma uit la ceas si vad ca e cam tirziu, asa ca intinde-o baiete, spre slujba! Dau sa trec strada si ma opresc la fix, in ultimul moment, cind tramvaiul a intrat in statie si s-a oprit. In afara de vatman si doua taxatoare, una la clasa-ntai si cealalta la clasa a doua, nici tipenie! Ce dumnezeu m-a indemnat sa urc, nu pot sa inteleg nici pina astazi. Am intrebat unde merge tramvaiul. Taxatoarea citea o carte, asa ca a trebuit sa repet intrebarea. A dat din umeri fara sa raspunda si chestia asta m-a intrigat si mai tare. Tramvaiul opera destul de des in diverse statii, dar nu urca nimeni. Nu cumva o fi o linie pentru incercari? Taxatoarea a dat din cap ca nu. Pe strazile astea nu mai fusesem niciodata, desi cunosc binisor orasul. Deoadata casele s-au rarit si dupa citeva minute tramvaiul alerga printr-un cimp cu porumb, drept spre o padurice. Chiar la marginea padurii tramvaiul a oprit si taxatoarea mi-a facut semn sa cobor, aici fiind capul liniei. M-am dat jos, tramvaiul a clincanit de trei ori, a intors si a plecat in cea mai mare viteza si iata-ma singur cuc la marginea unei paduri, in timp ce Steriade si Paula au intrat precis la ginduri. Cred ca erau pe pereti, zau asa! In opt ani de zile nu mi s-a intimplat sa lipsesc fara sa anunt. Ei si?! Paguba-n ciuperci! Am intrat in padure cu gindul ca daca tramvaiul se intoarce., il aud eu. Ce sa va spun, era o padure ca toate padurile. Ciripeau pasarele si fosneau frunze, dar in rest era o liniste, ca-mi venea sa dau bir cu fugitii de frica, pe onoarea mea! Am mers eu ce-am mers si deodata m-au apucat nabadaile! Tin minte ca primul lucru pe care l-am facut este ca mi-am pus miinile pilnie la gura si am urlat. Am urlat pina am ragusit, dar nu mi-a parut rau. Phii! Ce bine m-am simtit dupa urletele alea! Pai nu? In oras, cum sa urli? Sa urli pe strada? Nu tine. Acasa? Scoli vecinii si te pomenesti cu vreun scandal de ti-e mai mare dragul! Pe scurt, in oras nu prea poti sa-ti faci de cap, asa ca in padure m-am zbenguit de parca intrasera zece draci in mine, zau asa! Obosit de atita alergatura m-am trintit cit eram de lung intr-o poenita. Cred ca am dormit citeva ore bune. Cind ma trezesc, freaca-te nenicule la ochi, ca degeaba!
O fata statea in picioare cam la un metru de mine si ma privea. Daca am sa spun ca stelele astea de film care sint la moda, arata ca niste mofturi pe linga fata din padure, ce-o sa ziceti? Avea o rochie alba, lunga, lunga si parul balai. Si ce coronita pe cap, cu pietre care lucesc de-ti iau ochii! Bineinteles ca avea ochi albastri. Daca am vazut ca de pomana ma frec la ochi si fata-i tot acolo, m-am ridicat si am atins-o cu un deget pe umar. Era! Ne-am luat de mina si ne-am plimbat prin padure. O chema Ana. Nici una, nici doua, i-am avansat propunerea sa ma-nsor cu ea. Ea n-a zis nu, dar si-a exprimat parerea ca e bine sa vin la parintii ei s-o cer. Acum nu-s acasa. Si trebuie sa ne cunoastem mai bine, nu? Am oftat, pentru ca eu eram dispus sa alerg imediat cu ea la ofiterul starii civile. M-am simtit cu totul alt om, ce sa mai spun. Ana… Ei bine, cind am auzit clincanitul tramvaiului, nu mi-a venit sa plec, dar Ana m-a indemnat s-o fac, aratindu-mi ca soarele se pregateste sa apuna. M-a condus pina la tramvai si ne-am luat rams bun. Eram tare trist, dar n-aveam ce face, trebuia sa plec. Am hotarit sa ne vedem peste o saptamina. Ei, imi ziceam, ai sa vezi tu Ana, peste o saptamina am sa vin cu flori si cu un sac. Daca parintii tai nu mi te dau, am sa te rapesc. Nu e nevoie, am auzit in gind vocea Anei, nu e nevoie. Parintii mei au sa vada ca esti un baiat de treaba si au sa ma dea. Am sa te fac fericita, Ana.
Gata cu viata asta searbada! Gata cu pipitele care se dau in vint dupa fripturi si whisky! Ei, tramvaiul m-a lasat la locul cunoscut si am intrat in casa. Telefonul suna de parca avea friguri, zau asa! Cine altul, decit Steriade. Ca unde-ai fost si pe unde-ai umblat, ma rog, toata gama. Las’ ca-ti spun eu miine si l-am dat si dracului, ca prea voia sa stie in secunda aia. Mai mare dobitoc ca mine n-am vazut! A doua zi la birou am povestit cu lux de amanunte intimplarea. Steriade zicea ca mint, dar bestia de Paula m-a crezut si chiar a propus ca Steriade sa-si ia cucoana, ea barbatul si saptamina viitoare sa mergem impreuna. Eu, nu si nu. In vreme ce Paula o lasase mai moale, a inceput sa insiste Steriade, ca de ce san u mergem, ca de ce sint egoist, ca mergem impreuna, ca o sa ne simtim bine, sa cunoasca si ei fata. Nu, am zis, nu si nu. Ce, nu ne dai tu voie?, a rinjit Steriade. Ce-i padurea ta? Eu n-am dreptul sa-mi iau sotia si sa ies cu ea la aer? Iesi la aer, i-am zis, fa miscare, poate-ti mai scade din fund, dar ce vrei cu padurea mea? Atit i-a trebuit. Padurea ta?! Ei na, am incercat sa repar, n-am vrut sa spun ca-i a mea asa, ca proprietate, ci numai intr-un fel… dar m-am bilbiit si n-am putut sa explic mai departe, asa ca Steriade i-a tras inainte, ca are si el dreptul ca orice cetatean, la padurea asta. Si Paula i-a cintat in struna. Asa ca dupa o saptamina eram in statia de tramvai eu, Steriade cu nevasta-sa si Paula cu sotul ei. Nevasta lui Steriade avea ochi numai pentru barbatul ei: la un moment dat Steriade a aratat pe trotuarul de vizavi: uite un ciine vagabond si cucoana s-a uitat la el cu atita admiratie, incit de la citiva metri distanta ai fi putut sa crezi ca Steriade a rezolvat in clipa aceea seculara problema a cvadraturii cercului, mi-e si scirba de chestiile astea, zau asa! Apoi Steriade a mai spus si alte lucruri dintr-astea: ca vremea se arata a fi buna, dar ca acum dimineata e cam racoare si a facut si o gluma: sa nu-l ia militia pe ciinele asta vagabond, pentru care nevasta-sa a ris cinci minute fara sa se opreasca. Am ris si eu, din politete, ce era sa fac? Paula cu barbatu-sau au ris ceva mai degajat, poate le-a placut poanta. Barbatul Paulei mi s-a parut a fi un om serios. Era atit de absorbit de niste ginduri, incit mi-am dat seama ca Paulei i se poate face curte fara nici o primejdie, chiar in prezenta lui. Am mai vazut eu mutalai d-astia pe care-i joaca nevestele pe degete. In sfirsit, a venit tramvaiul si Steriade, intr-un elan de mare generozitate, a scos bilete pentru toti. Tocmai cind ma gindeam cum am s-o gasesc pe Ana in dita-mai padure, vad ca ma asteapta in statie. Imi cam ticaia inima de emotie, dar si de mindrie, sa crape Steriade cu fundul lui lat, cind va vedea ce nevasta mi-am ales. Dar Ana, cind a vazut ca ne dam jos din tramvai atitia insi, a rupt-o la fuga. Eu am alergat dupa ea, dar n-am putut s-o prind. S-a pierdut in desisul padurii si n-am mai gasit-o. Steriade a facut iarasi o poanta de tot rahatul: baiete, dupa tramvaie si dupa femei sa n-alergi niciodata, la care nu m-am putut stapini si in loc sa-i dau un pumn in burta, asa cum mi-a poruncit primul impuls, l-am injurat. El a facut pe inteleptul si nu s-a suparat: ei, lasa ca nu s-au terminat femeile de pe lume. Esti tinar baiete! Tinar pe dracu’! Am o raspundere: trebuie sa fiu in fiecare dimineata la birou. Trebuie sa platesc chiria, telefonul, lumina, apa, intretinerea si toata gama de mofturi. Si trebuie sa-ti suport tie mutra, nesimtitorule! Asta este cea mai mare raspundere si obligatie pe care-o am: sa-ti suport mutra, imbecilule! Daca-mi vine sa-ti trag un pumn in falca, trebuie sa ma stapinesc sa n-o fac, altfel se va spune ca sint un huligan. Mutra ta n-am cum s-o inlatur, orice as face. Steriade m-a luat de revere, rosu de furie: cum indraznesti? Cum iti permiti? Dupa douazaci de ani de activitate neintrerupta in acelasi birou, fara lipsuri, fara chiul si fara sa umblu cu tot felul de boarfe, vine un mucea ca tine si ma ia peste picior? Ce, te crezi buricul pamintului daca locuiesti in centru? Ai vrut sa transformi padurea asta in proprietatea ta privata! Afla ca nu-ti apartine decit in masura in care-mi apartine si mie sau oricui altcuiva! Dar Ana nu-ti apartine in nici o masura! am urlat. Care Ana? s-a strimbat Steriade. Fetiscana aceea salbatica si desculta? Pe care va trebui s-o ajutam sa se integreze in societate, sa faca ceva util, nu sa umble bezmetica prin padure! Am ridicat pumnul cu intentia sa-i zdrobesc mutra, dar Paula a sarit intre noi: ca ce faceti, ca nu-i frumos si ma rog, toata gama. Tramvaiul nu plecase. Paula, dupa ce si-a rotit privirea, a spus: hai sa mergem. In pustietatea asta nu gasesti nici macar un pepsi. Poti muri de sete. Ne-am urcat imbufnati in tramvai.
Apoi, am fost de nenumarate ori in padure, s-o caut pe Ana, dar n-am gasit-o. Pe acolo s-a deschis la inceput un chiosc de racoritoare si a inceput sa vina mai multa lume. A aparut si o ghereta unde se vind mititei, cirnati si bere. S-a terminat si constructia unui camping. Tramvaiul este arhiplin, abia te poti urca in el. Cind opreste in locul de linga padure, lumea da navala spre ghereta cu mititei si bere. N-au alt gind decit sa-si umfle burta. Dupa ce infuleca cinci-sase mititei de caciula, se indoapa cu bere si se duc ceva mai incolo, la cofetarie. Dupa ce ies din cofetarie se-nghesuie la un chiosc unde se vind floricele si vata de zahar. Dupa toate astea, se plimba pe aleile asfaltate al padurii, indopindu-se cu seminte si porumb fiert, de la tigani.
Mi-a venit o idee: m-am invoit pentru citeva zile si m-am dus sa stau la campingul din padure. Trebuia s-o gasesc pe Ana, chiar de-a fi sa rascolesc padurea, metru cu metru. N-a fost nevoie sa rascolesc padurea. Ana era receptionera la camping. Cind am intrat, vorbea englezeste cu doi turisti straini. S-a intors spre mine si mi-a spus ca nu mai sint locuri. Cred ca a facut o confuzie, pentru ca mi s-a adresat in franceza. Eu o priveam nauc, fara sa pot scoate o vorba. Purta „mini”. Avea, intr-adevar, picioare lungi si frumoase. Se tunsese scurt. Vazind ca nu scot o vorba, mi s-a adresat in germana. Apoi, in italiana si spaniola. Alta limba nu mai stia, asa ca a ramas putin pe ginduri. Eu i-am spus pe romaneste: Ana, am venit sa te iau. Am sa te fac fericita, Ana. A zimbit. Isi amintise. Dupa aceea mi-a spus si pe romaneste ca nu mai sint locuri.
A doua zi i-am spus lui Steriade: ar trebui sa te omor si pe urma sa ma sinucid. Esti atit de vinovat, Steriade, incit nici moartea n-ar putea sa-ti rascumpere vina. Lasa glumele proaste, mi-a spus Steriade. Mai bine centralizeaza situatia aprovizionarii: a intrebat directorul daca e gata.
In momentul in care m-am asezat la birou si m-am apucat de lucru – fara sa-i raspund – mi-am dat seama cit de las sint.