Vara, Chişinăul devine mai bătrân, mai rusesc şi mai comunist. Pentru că pleacă în vacanţă studenţii, merg în concediu profesorii, medicii, intelectualitatea naţională în general. Din acest motiv, vara, şansele unui cândidat democrat de a câştiga alegerile în Chişinău sunt cu mult mai mici decât în alt anotimp al anului. Şi tocmai de aceea, data de 10 iulie fixată pentru alegerea primarului general al capitalei este convenabilă, înainte de toate, partidului de guvernământ şi pune o problemă suplimentară în faţa candidaţilor pe care noi, tradiţional, îi clasificăm ca fiind din partea forţelor „naţionale şi democratice”.
Problema se complică şi prin faptul că, în afară de „factorul sezonier”, anul acesta înregistrăm o hiperinflaţie de „candidaţi democraţi”, încât bietul electorat naţional şi anticomunist rămas în Chişinău nu va şti cui să-i dea prioritate. Astfel, vor pretinde că reprezintă forţele naţionale şi democratice şi candidatura lui Roşca, Susarenco, şi candidatura lui Diacov, Guriţenco, şi independenţii Braghiş şi Severovan – toţi se consideră democraţi şi alegătorului ameţit de căldurile lunii lui Cuptor îi va fi foarte greu să decidă care dintre ei este cel mai democrat. Astfel, tactica democraţilor este clară, bine cunoscută şi a fost aplicată în repetate rânduri: înaintăm cât mai multe candidaturi din partea partidelor democratice, ca să câştige comuniştii. Aici, repet, totul e clar.
Nu mi se pare însă clară tactica comuniştilor. Ei au înaintat cea mai slabă candidatură posibilă – pe doamna ministru al Finanţelor, o persoană total nepregătită pentru funcţia de primar al unui oraş cu un milion de locuitori şi zece milioane de probleme. Ei repetă greşeala din alegerile locale din 2003. Atunci, Voronin a vrut să cucerească Chişinăul cu „prosto Vasea”, acum – cu „prosto Zina”. Există multe asemănări între aceste două personaje. Şi unul, şi altul (au fost) sunt miniştri în guvernul Tarlev. Nici unul, nici altul nu s-au remarcat prin nimic în viaţa politică a RM, dacă facem abstracţie de aducerea „focuşorului” din Ierusalim de către Zgardan. Greceanâi nici măcar atâta nu are în „palmaresul” ei politic. Deşi e de mai mulţi ani ministru al Finanţelor, opinia publică nu cunoaşte mai nimic despre ea. Nu a fost văzută prin sălile de concerte, nu are relaţii în mediul intelectual-artistic al capitalei, la diferite manifestări culturale participă doar în strictă conformitate cu protocolul de partid. Greceanâi nu a participat nici o dată la manifestările naţionale din Grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” legate de numele lui Eminescu, de Ziua Limbii ş.a. Cu alte cuvinte, ea este străină de elita intelectuală şi culturală a Chişinăului, de problemele naţionale ale acestui oraş.
Singurul lucru pe care-l ştim cu certitudine despre Greceanâi e faptul că doamna pretendentă la funcţia de primar al Chişinăului este prietenă, foarte bună prietenă, cu Eugenia Ostapciuk şi face parte din cercul favoriţilor lui Voronin, fiind o femeie foarte ascultătoare care nu iese din cuvântul acestuia. Sub pretextul de „conlucrare” cu puterea centrală, „sub domnia Greceanâi” primăria Chişinăului îşi va pierde cu totul independenţa şi autonomia, degradând până la statutul de feudă condusă direct din palatul prezidenţial.
Dar să revenim la gândul de mai sus cu o precizare: Greceanâi este o „anonimă celebră” şi pentru populaţia rusolingvă a Chişinăului. Faptul nu contează – acest segment electoral va vota la comandă, cum a votat în 2003 pentru „prosto Vasea”. Problema e dacă acest electorat este suficient de numeros ca s-o poată aburca în fotoliul de primar. Dacă Chişinăul îşi va confirma vocaţia de „zonă liberă de comunism” şi populaţia care, tradiţional, votează pentru candidaţii democraţi, va ieşi la urne, Greceanâi are toate „şansele” să-şi încheie cursa electorală chiar după primul tur. Astfel, problema-cheie a alegerilor din 10 iulie este cea a prezenţei la vot a moldovenilor. De aceea, problema este una politică şi sună astfel: Ce facem cu Chişinăul, îl apărăm ori îl cedăm comuniştilor?
Constantin Tanase