caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Vernisaj expoziție „Lighioane și Supralighioane” semnată Soap Art Kollectiv la Anaid Art Gallery

de (9-5-2011)

Anaid Art Gallery – prezintă „Lighioane şi Supralighioane” semnată

Soap Art Kollectiv (Suzana Dan & Raluca Arnăutu)

în cadrul

Nopţii europene a muzeelor 2011

Sâmbătă, 14 mai 2011, între orele 20.00 – 02.00 va avea loc la ANAID ART GALLERY vernisajul expoziţiei „Lighioane şi Supralighioane” semnată Soap Art Kollectiv (Suzana Dan & Raluca Arnăutu), curator Diana Dochia. Evenimentul va avea loc în cadrul Nopţii europene a muzeelor 2011. Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 14 mai – 4 iunie 2011.

Soap Art Kollectiv (Suzana Dan & Raluca Arnăutu) vă invită să pătrundeţi în spaţiul unei instalaţii de mari dimensiuni.

Instalaţia „Lighioane şi Supralighioane” este o metaforă a unui loc magic în care imposibilul devine posibil, în care păpuşa pe care o ţii în braţe devine mai mare decât casa, un loc în care în colţul camerei cel întunecos este ceva şi se întâmplă ceva. Ce? Veţi vedea în scurt timp. Soap Art Kollectiv va materializa fantasmele care bâzâie pe la urechile lui şi vă invită să staţi frumos cu ele la masă, să serviţi o ceaşcă de ceai şi să faceţi conversaţie elegantă.

Soap Art Kollectiv sunt Raluca Arnăutu şi Suzana Dan. Soap Art Kollectiv nu face baloane de săpun dar face balamuc artistic. Şi conform definiţiei din dicţionar, la sfârşitul fiecărui episod promite că povestea va continua şi în episodul următor. Stay tuned!

Anaid Art Gallery vă invită să faceţi o incursiune în arta contemporană de luni până vineri între orele 11:00 – 19:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00.

Curator: Diana Dochia

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
34.226.141.207