caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

“Vârsta obiectelor” sau ce a mai rămas dintr-o viaţă

de (15-5-2011)

După succesul spectacolului-lectură “Moses Stories”, realizat cu zece rezidenţi ai Căminului “Amalia şi dr. Moses Rosen” din Bucureşti şi prezentat de trei ori, ultima dată la Teatrul Evreiesc de Stat,  TangaProject, un grup de tineri inimoşi, actori, regizori şi studenţi, a  pregătit un alt proiect de istorie personalizată a celor de vârsta a patra, denumit “Vârsta obiectelor”.. Menirea lui – să descătuşeze activitatea lor creatoare, prin intermediul amintirilor.

De această dată, madeleine-a, faimoasa prăjitură a lui Proust, a fost câte un obiect pe care autorii textelor şi le-au păstrat de-alungul timpului, voit sau nevoit iar poveştile au fost ţesute în jurul lor,- triste sau vesele, sentimentale sau dramatice. Fiind vorba, în multe cazuri, de membrii unei generaţii care a trecut prin momente grele– război, legi rasiale, antisemitism, rude sau prieteni care au murit în lagăre – la Auschwitz sau Transnistria, au fost duşi la muncă obligatorie –  amintirile au fost dureroase, deşi s-a încercat o distanţare faţă de subiect. Inelul Dragostei al Judithei Ardeleanu este ilustrativ în acest sens. Confecţionat din sârmă , a fost purtat de o tânără la Auschwitz (mama ei vitregă) şi transformat în inel de aur având acelaşi model, de viitorul soţ. Ceasul lui Pompiliu Stoian, deşi primit ca recompensă pentru bacalaureatul luat cu succces, a evocat de asemenea un moment trist, efectele legilor rasiale – în afară de el, nici un elev evreu nu a reusit să treacă examenul. Pentru alţii, obiectele alese marchează prietenii de o viaţă-statueta Budha a Evei Lendvay Szemler, familia parţial uitată- albumul de fotografii al lui Marius Armaşu (revine mereu expresia – nu mai ştiu cine e, nu-l recunosc), boala – bastonul  Berthei Liebovich, “cel de-al treilea picior”, cum o numeşte ea, fără de care nu se poate deplasa dar pe  care de multe ori nu-l găseşte deoarece nu vede.

Instantaneu din spectacol

Instantaneu din spectacol

Dar sunt şi amintiri frumoase – verigheta Virginiei Mihăiescu legată de prima dragoste şi de o familie iubitoare , săculeţul brodat al surorii, păstrat de Medi Dinu sau iepuraşul Margaretei Eschkenazy , de la bunica ei,  iepuraş care a însoţit-o în peregrinările din România în Uzbeghistan, Bucureşti şi apoi la cămin, unul dintre puţinele lucruri pe care le-a mai găsit după ce a fost scoasă din casă şi a dormit nopţi întregi pe stradă.

Strădania pe care tinerii din grupul tangaProject o depun cu vârstnicii este extraordinară şi chiar dacă lista este lungă, am să-i amintesc: Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu şi David Schwartz. Aşa cum am amintit şi când am relatat despre “Moses Stories” , ei au reuşit să ofere rezidenţilor căminului un scop pentru care merită să se scoale dimineaţa, să se îmbrace, să se întâlnească, între ei şi cu tinerii, să-şi rescrie textele până când ajung la o formă perfectă, chiar să nu doarmă noaptea cu gândul la spectacol. Nu mai aşteaptă la Arlechin moartea, ca  rezidenţii- actori din piesa „Aşteptând la Arlechin”. Au de ce să trăiască, au  o preocupare creatoare, zilele lor nu mai sunt lungi şi goale. Şi totuşi…Mie aceste obiecte mi-au trezit gânduri mai amare. O viaţă de om se sfârşeşte într-un cămin de bătrâni şi tot ce s-a putut salva au fost câteva obiecte…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.232.51.69