caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

O dimineata obisnuita

de (30-5-2005)

N-am prea dormit noaptea asta, am citit “Pianista”, roman distins cu Premiul Nobel pentru literatura, scris de o austriaca pe nume Elfriede Jelinek.
Ma duc la bucatarie cu un gand criminal: o arunc imediat la gunoi! Paulo Coelho s-a dus la ghena si era cu mult mai normal!

Oare… s-o mai citesc o data, poate-mi dau seama unde bate? Exclus! Mai bine recitesc a saptea oara “Un veac de singuratate”. Sau orice altceva.
La gunoi cu Nobelu’ ei cu tot!

Pentru ultima oara ma uit la coperta: note muzicale – tipa era profesoara de pian, picaturi de sange si o lama… O frustrata, o psihopata! Se taia cu lama, se batea-n parte cu maica-sa; eroina adica, Erika…
Totusi… Hai sa procedez ca ardeleanul cu piuneza care-i intrase undeva: s-o mai tin, poate trebuie la ceva.
Ii fac vant pe masa. Se opreste tocmai pe colt, gata sa cada. Acolo! Departe de mine!

Sunt somnoroasa si nervoasa. Ce vina are cartea; doar nu se da Nobelu’ dupa gusturile mele!

M-apuc sa-mi fac o cafea.

Cine-o mai fi inventat si pisicile?
Cafeaua sta sa dea in foc, iar Mitza, iesita de pe unde-a dormit, mi se freaca de picioare cu o insistenta… Teribil ma enerveaza! Trebuie sa las totul si sa-i dau imediat ceva de mancare. Inchid gazul si-i desfac un pliculet.
Nu-i place. Se apuca sa-l acopere din toate partile. Cata prostie! Nu-si da seama ca nu are cu ce sa-l acopere? Cu gresia?
Ii desfac altul: miel. Asta da!
Iata cum s-au dus pe apa sambetei 17 mii, cat costa un pliculet cu mancare pentru pisici!
Bunica-mea avea zece pisici; pe toate le chema Pataroantza. Lipaiau lapte dintr-un lighean, prindeau vrabii, soareci, aveau personalitate. Nu ca mofturoasa asta!
Cand a murit Pataroantza cea mai indragita, bunica a plans si a zis: “De-amu, o sa mor si eu!”. Si asa a fost…

E ora 5. Nu trebuie sa ma uit la ceas. Sunt doua apartamente pe palier, aud liftul si stiu ca la ora asta vecinul pleaca la serviciu. De cativa ani face naveta la Targoviste.
Vecinu’, trecut bine de 50 de ani, s-a inscris la inca o facultate. Tot timpul invata, nu ca i-ar aduce bani in plus, invata fiindca-i place. E inginer.
Fiica-sa, o frumoasa si o desteapta, mi-a fost eleva. Are 30 de ani si nici gand sa se marite. Se teme sa nu aiba necazuri in plus. Lucreaza la Televiziune. Nu e prea multumita de atmosfera, zice ca e multa mancatorie. (O amica de-a mea spunea “mancarime”.)

Liftu-n sus si liftu-n jos. Lumea pleaca la munca. Se aud vorbe pe scara, usi trantite, ape curgand…

Ma duc sa ud florile de pe balcon. Sapte ghivece. Trifoiasul cred ca are vreo 20 de ani. L-am plantat in amintirea unui trifoias de demult… Cand viata mi se parea roz ca florile lui.
M-am inselat.
Viata nu e un trifoias plin de flori gingase. Viata e un cactus! Infloreste la nu stiu cati ani si, daca nu esti acasa, nici nu vezi floarea. Se ofileste rapid. Totul e sa te obisnuiesti cu spinii.
(Iar incep cu filozofarea!
Cum pornesc eu asa, ca un om normal, sa ud niste prapadite de flori si cum deviez eu spre altele?)
Capu’ sus! O noua si minunata zi se anunta. Sfantu’ Soare, sus rasare!
Zambeste! Maine…
Maine, ce?

La Realitatea – Tv, aceleasi stiri de ieri. Vorbarie, agitatie, interpretari, talmaciri, rastalmaciri; trebuie sa ai nervii tari, eu nu-i am, asa ca inchid. Curat mijloc de tampire! Trebuie sa fac ordine in bulibaseala asta de viata!
Iar la televizor, numai pe Discovery!
Dixit!

Plec la piata.
Gherghina, femeia de serviciu a blocului, cu matura si galeata-n mana, se uita, tamp, la mine. O salut. Mormaie ceva. E cocarjata si cracanata. In urma ei, tovarasul de munca, un barbat pipernicit, nu stiu cum il cheama, un om gri, daca intelegeti cum devine. Concubinul.
Parca te poti pune cu dragostea?

Trebuie sa ocolesc prin spatele blocului fiindca mi-e frica de caini. Multi locatari au iesit la plimbarea de dimineata cu javrute mici si agitate, cu dulai fiorosi, cu toate modelele. Mie imi place rasa maidaneza, sa fie clar!

Piata e aproape; traversez cu un grup. Zilele trecute, aici, pe trecerea de pietoni, a fost spulberata o femeie. Sute de masini, mii de masini. A trai in Bucuresti inseamna, printre altele, a alerga intruna. Incotro?

(Visez la o gradina, o livada cu visini, o masuta facuta dintr-un bustean, o prisaca…)

Daca n-ati vazut nebunia de pe lume, veniti la piata.
Chioscuri de tot felul, tarabe improvizate, marfuri pe sus, pe jos, pe ziare, pe masute; ceapa verde, leustean, lapte in sticle de cola, oua, branza in galeti, prosoape, papuci, haine pe umerase, haine in gramezi, flori in ghivece, flori in buchete, vase de plastic, detergenti, fructe de import, castraveti, cartofi vechi, cartofi noi, rosii – “Rosi romanesti, 35.000-3,5 lei kg.” -, capsuni, ridichi la legatura, la kilogram, varza de import, varza murata…
Masinile cu marfa se strecoara claxonand printre cumparatori. Cersetori asezati pe cartoane. Tigancuse cu copii stau pe jos in pozitia lotusului. Manele la maximum! Un batran cu un cantar: 3000 cantarirea. Carti noi, carti vechi. O femeie citeste in palma.
Bunicii isi tin nepotii de mana sa nu-i piarda in inghesuiala.
Langa un chiosc cu racoritoare si chebab a aparut o cruce mica de fier. In acest loc, un tanar l-a contrazis pe prietenul lui. Prietenul era nervos. Si avea un cutit…
Imbranceala mare intr-un magazinas cu de toate pentru toti, unde orice articol costa 30 de mii.
Lume, lume, tot felul de lume…

Ma strecor prin multime, inapoi, spre casa.
Soarele arde.

De la etajul de deasupra aud o viola: fiica doctoritei, eleva la liceul de muzica, repeta o partitura. A castigat de curand un premiu de interpretare la un concurs desfasurat la Sibiu. Doctorita s-a laudat la toata suflarea de pe scara.
De fapt, acest premiu e si meritul meu, fiindca la apartamentul meu se aude cel mai tare, iar eu o rabd de atatia ani…

Bine ca nu are pian!
Simt ca multa vreme n-o sa mai suport pianistele!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Serpentine bizare

avea un fel anume de a certa păpuşile zîmbea regula de trei simplă o caligrafia elegant pe toţi pereţii se...

Închide
18.97.14.88