Cred ca unora nu le este pe plac ce scriu despre aceasta Romanie, despre cea de aici, pe care o vedem toti cei care suntem in tara. Ii inteleg insa si ii admir, mai ales, pe acei multi romani plecati ce isi amintesc lucrurile frumoase de acasa, posteaza poze reusite, chiar imbietoare pentru turisti, pline de nostalgia ce stinge orice resentiment, povestesc despre obiceiuri, rude, prieteni…Dincolo de aceasta insula a amintirilor, exista, totusi, o Romanie reala.
Daca ar fi reusit sa pastreze mai mult din parfumul gloriei trecute, Iasiul s-ar fi amuzat doar, precum Toparceanu in Sonetele pluvioase, de aceasta primavara cu temperaturi isterice, ploi disperante, toane ori tunete. In contextul general al bombanelelor economice, politice, bancare, mondene, alimentare, soarele apare insa si mai greu decat pe cer. Nu e prin apropiere nicio sirena fatalista care sa imi cante la ureche, dar caposenia societatii, stirile complet nerelevante, repetitive pana la tampitizare, reusesc sa duca la bun sfarsit ce anunta pe ecran: breaking …entuziasm si pragmatism temperat. Nu mai avem, intr-adevar, doar doua ore de program in alb si negru, nu mai suntem poporul maret condus de carmaci, dar situatia este dezastruoasa pentru un stat membru al Uniunii Europene.
In preajma orasului si, in special, cum te apropii de Vaslui, ca, de altfel, pe langa toate urbele mai importante, exista inca bordeie de pamant, fara curent electric, conace ori gospodarii in paragina, vagi santuri ce aduc cu un fel de drum si poti vedea pana si turnuletele de la palatele rromilor gata sa se prabuseasca. Fala se darama peste tot.
Dar ce conserva si promoveaza orasul? Intreg orasul pivoteaza in jurul Mall-ului; nimeni nu exista daca nu e vazut in Mall. Rar apar acolo si sacose avand cumparaturi, dar tinere, lungind ceasuri o cafea ori un pahar cu apa, sunt cu zecile si lucreaza parca-n schimburi. Moda, accesoriile, machiajul tradeaza, in multe cazuri, castigurile de la video-chat ce le-au impus in atentia chelnerilor; doar studentele ori doar elevele mai au de asteptat pana sa obtina un meniu sau o scrumiera. Prin magazine, se perinda marfurile mai mult decat clientii, iar vitrinele par fotografii ale unor fapturi normale de acum vreo cativa ani…La ultimul etaj, intre fast fooduri cu reclame stridente, mirosuri intre doua varste si laptopuri ce au picat in ochii proprietarilor, stau pitite recent cateva vitrine mici, acoperite cu o catifea ce imi aminteste de catedra din clasa. Ma apropii si privesc. A meritat – am descoperit, in gris-ul fotografiilor, helesteul domnesc peste care va fi piscina complexului Palas, zidurile Curtii domnesti, ale grajdurilor, sistemele de canalizare, toate acoperite de ciudate cladiri ce au un singur atu, precum baschetbalistii sunt inalte – si compun acelasi ansamblu arhitectonic discordant ce a dislocat efectiv o parte semnificativa din amprenta orasului. Sub sticla, gasesc si alte dovezi a ceea ce a fost: fragmente de statuete, de zid ornamentat, unelte, podoabe, alte semne ale unei vieti indepartate, dar atat de importante pentru identitatea de azi. Langa fiecare vitrina exista cate un panou cu un text explicativ si fotografii ample ale amplasamentului initial. Sunt intre doua tari. Tara ce ar putea fi frumoasa, daca ar sti sa isi poarte varsta, si tara artificiala ce si-a injectat botox intr-un portret trucat. Oricine a avut buna idee de a aduce si de a expune acele vestigii a facut si mai dificila sarcina celor ce vor incerca sa explice de ce e necesar ca Iasul sa se adanceasca nu doar in saracie, uitare, indiferenta, dar si in uratenie plus anonimat.