caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Activitatea Agentiei de Presa „Info-Prim” a fost sistata de popular-crestini-democrati si comunisti

de (18-5-2005)

Un exemplu extraordinar al pseudodemocratiei R. Moldova, în special pentru susţinătorii din afară, dar şi din interior ai regimului Voronin, este lichidarea Agenţiei municipale de Presă “Info-Prim”, unica rămasă pe piaţa mediatică din R. Moldova care spunea lucrurilor pe nume, de către consilierii municipali ai fracţiunilor creştin-democraţilor şi comuniştilor. Lichidarea s-a produs la 17 mai în şedinţa extraordinară a Consiliului municipal Chişinău, desi aceasta chestiune nu fusese semnalata pe ordinea de zi.

Istoria lichidării agenţiei de presă este următoarea. In urma cu mai bine de un an, aceeaşi componenţă a Consiliului municipal Chişinău, în cadrul procesului de lichidare a fostului Departament Relaţii cu Publicul al Primăriei, din care făcea anterior parte Info-Prim, au votat constituirea Agenţiei într-o instituţie publică cu statut de persoană juridică independentă. Aleşii locali au votat în acest sens 3 decizii – la 6 aprilie 2004, la 4 iunie, 2004 şi 23 iulie 2004, urmând să fie aprobate ulterior alte documente necesare pentru crearea cadrului normativ al activităţii Agenţiei: planul financiar, statele de personal, regulamentul Consiliului de administraţie. Pe parcursul unui an, însă, consilierii au tergiversat examinarea acestor documente, încălcându-şi astfel propriile decizii.

Mai mult, proiectele de decizii privind definitivarea statutului de persoană juridică a Info-Prim au fost avizate pozitiv de comisiile de profil ale Consiliului municipal, din care fac parte şi consilierii, care au votat lichidarea. Tot ei, dar şi colegii lor din fracţiunile Partidului Popular Creştin Democrat şi Partidului Comuniştilor au refuzat să examineze proiectele propuse spre examinare, propunând şi votând în unanimitate lichidarea definitivă a agenţiei. În calitate de argumente creştin-democraţii şi comuniştii au invocat RAŢIUNI ECONOMICE şi INUTILITATEA PENTRU CONSILIU a acestei instituţii de presă. Astfel, cu votul fracţiunilor PCRM, PPCD şi al unui numar de 3 consilieri independenţi, activitatea agenţiei “Info-Prim” a fost sistată.

Votul unanim al foştilor duşmani politici a fost catalogat de consilierul din partea Mişcării social-politice “Ravnopravie”, Valeri Klimenko, drept o dovadă în plus a constiturii unei “coaliţii monstruoase comunisto-frontistă, creată la nivel municipal după modelul celui central, cu scopul de a curăţa terenul pentru a prelua în totalitate puterea în stat”.

Directorul AP “Info-Prim”, Valeriu Vasilică, căruia i s-a oferit cuvântul abia după ce chestiunea a fost votată, a apreciat această decizie drept una politică, menită să elimine de pe piaţa informaţională din R. Moldova a concurenţilor mediilor de informare controlate de PCRM şi PPCD. Potrivit lui, motivele economice invocate sunt cel puţin nefondate, agenţia activând cel mai mic buget dintre toate mediile municipale, prestând populaţiei o gamă diversă de servicii informaţionale. Vasilică a mai declarat că acordarea dreptului de privatizare a bunurilor aflate în gestiune, colectivului de muncă al agenţiei, inclusiv a sediului, ar fi una conformă cu normele unei societăţi democratice şi deschise şi cu spiritul acordului privind deetatizarea mass-media guvernamentale de la 4 aprilie 2005, când a fost votat actualul preşedinte al R.Moldova. Argumentele directorului agenţiei au lăsat reci aleşii locali, indiferenţi de soarta unui colectiv de jurnalişti şi de faptul că societatea va fi lipsită de dreptul la informaţie corecta.

La puţin timp după ce a aflat vestea, parte a societatii civile din Chişinău a dorit să-şi expună părerea vis-a-vis de lichidarea unei instituţii media. Astfel, Preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova, Valeriu Saharneanu, a declarat că lichidarea agenţiei de Presă Info-Prim de către consilierii municipali din partea Partidului Popular Creştin Democrat şi Partidului Comuniştilor este o crimă contra Constituţiei şi a societăţii. „Prin lichidarea agenţiei, aleşii locali comunişti şi aliaţii acestora cred că s-au răzbunat cu ex-primarul capitalei, Serafim Urecheanu, dar, în realitate, s-au răzbunat cu locuitorii capitalei, cu societatea, lipsită de acum încolo de informaţii veridice şi nepărtinitoare”, a spus Valeriu Saharneanu,m sigur că CMC a uitat că „R. Moldova s-a pornit spre Europa, dar nu spre abis. Or, aceştia, prin lichidarea unui organ mediatic demonstrează că merg spre abis”.
Directorul publicaţiei „Săptămâna”, Viorel Mihail, consideră că lichidarea Agenţiei de Presă Info-Prim este o gafă a consilierilor municipali, pe care o vor resimţi în scurt timp locuitorii capitalei, privaţi de dreptul de a poseda informaţii utile şi veridice despre activitatea municipalităţii.
Viorel Mihail crede că lipsa agenţiei va fi resimţită, în primul rând, de înşişi consilierii municipali, care vor fi privaţi de posibilitatea de a face publice activităţile lor şi a afla care sunt doleanţele şi problemele locuitorilor capitalei.

„Decizia de închidere a Agenţiei municipale „Info-Prim” este „un gest negândit” din partea Consiliului municipal Chişinău” susţine redactorul-şef al Redacţiei ştiri de la postul municipal de radio „Antena C”, Vera Tăbăcaru, care şi-a exprimat încrederea că, în scurt timp, Consiliul „va simţi efectul greşelii comise”. „Cred că este necesar ca o capitală de ţară, cu circa un milion de persoane, să aibă o agenţie de presă care să scrie despre problemele comunitare”, – a declarat Vera Tăbăcaru, subliniind că lipsa Agenţiei „Info-Prim” va fi resimţită de către ascultătorii postului de radio „Antena C”.

Reprezentantul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Dorin Chirtoacă, a declarat că decizia Consiliului municipal Chişinău contravine tuturor standardelor şi principiilor europene, lichidarea Agenţiei „Info-Prim” fiind „absolut împotriva tuturor declaraţiilor anterioare ale guvernării privind integrarea europeană şi respectarea principiilor democratice”. „Agenţia „Info-Prim” a avut un rol de balanţă bună în spaţiul informaţional din ţară. Ea reflecta profesionist şi echidistant evenimentele şi avea un rating destul de înalt printre agenţii”, – a mai spus Dorin Chirtoacă.

„Lichidarea Agenţiei de Presă Info-Prim prin votul solidar al consilierilor municipali din partea Partidului Popular Creştin Democrat şi Partidul Comuniştilor a confirmat o dată în plus crearea a ceea ce opinia democratică a numit „monstruoasa coaliţie între Roşca şi Voronin”, – a declarat directorul publicaţiei „Timpul de dimineaţă”, Constantin Tănase.

Potrivit publicistului, aceasta este o coaliţie de esenţă totalitaristă şi antidemocrată periculoasă pentru societate, acest lucru fiind demonstrat prin acţiunile îndreptate împotriva presei libere. „Numai publicaţiei „Timpul” unul din arhitecţii de bază ai coaliţiei, Iurie Roşca, i-a intentat 4 dosare penale”, – a spus Constantin Tănase.

Directorul publicaţiei „Timpul de dimineaţă” consideră alarmant faptul că reprezentantii partidului comunist, al presedintelui Voronin şi deputaţii lui Roşca acţionează coordonat şi la nivel municipal. „Lichidarea celei mai bune agenţii de ştiri din R. Moldova, Info-Prim, trebuie să pună pe gânduri întreaga societate, nu numai breasla ziaristică”, – a declarat Constantin Tănase, care a făcut un apel către jurnaliştii de la Info-Prim să nu cedeze. „Aveţi tot sprijinul şi solidaritatea noastră”, – a spus Directorul publicaţiei „Timpul de dimineaţă”.

Colectivul agenţiei a decis în dimineaţa zilei următoare celei negre să lupte pentru locul său pe piaţa mediatică din R.Moldova, începând cu informarea tuturor structurilor naţionale şi internaţionale, după care vor urma alte acţiuni.

Lichidarea AP Info-Prim s-a făcut cu încălcarea tuturor normelor legale: chiar în prima zi de campanie electorală pentru funcţia de primar general al Chişinăului, ceea ce nu este deloc întâmplător.

Ecouri

  • Stefan N. MAIER: (18-5-2005 la 00:00)

    Ecourile discursului Presedintelui Putin cu ocazia sarbatoririi a 60 de ani de la victoria in cel de-al Doilea Razboi Mondial, in care a a afirmat ca mai mare nenorocire decat dezmembrarea URSS nu exista in Secolul XX (?!) au ajuns si la Chisinau.

    Ca urmare, fortele politice interesate intr-o lipsa de comunicare deschisa cu publicul, intr-o perpetuare a manipularii de tip comunist a informatiei, si-au inceput activitatea prin desfiintarea Agentiei de Presa Info-Prim. O miscare bine calculata (din perspectiva lor) dar la care, speram, cetatenii Chisinaului nu vor ramane insensibili. In fond, credem ca Info-Prim functiona pe banii lor, nu pe banii Moscovei. La fel ca si functionarii care au desfiintat agentia, de asemenea angajatii publicului si nu ai lui Putin.

    Daca locuitorii Chisinaului doresc sa fie in continuare informati echilibrat si prompt, ar trebui s-o spuna ACUM.

  • Valeriu SAHARNEANU: (18-5-2005 la 00:00)

    Lichidarea agenţiei de Presă Info-Prim de către consilierii municipali din partea Partidului Popular Creştin Democrat şi Partidului Comuniştilor este o crimă contra Constituţiei şi a societăţii.

    Prin lichidarea agenţiei, aleşii locali comunişti şi aliaţii acestora cred că s-au răzbunat cu ex-primarul capitalei, Serafim Urecheanu, dar, în realitate, s-au răzbunat cu locuitorii capitalei, cu societatea, lipsită de acum încolo de informaţii veridice şi nepărtinitoare.

    CMC a uitat că R. Moldova s-a pornit spre Europa, dar nu spre abis. Or, aceştia, prin lichidarea unui organ mediatic demonstrează că merg spre abis. Sper că aleşii locali îşi vor da seama de gafa şi nedreptatea pe care au comis-o faţă de întreaga societate şi vor reveni asupra acestei probleme..

    Valeriu Saharneanu, Preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova (UJM)
    Chişinău 17.05.05

  • Alte ecouri: (18-5-2005 la 00:00)

    PUBLICISTUL NICOLAE NEGRU

    În postura de consumator zilnic al ştirilor produse de agenţiile de presă din R. Moldova, regret foarte mult închiderea Info-Prim-ului.

    În afară de faptul că ocupă un segment neacoperit de alţii, Info-Prim este în momentul de faţă una din puţinele agenţii credibile, ramase în R. Moldova. Sunt sigur că, depunând eforturile necesare, Info-Prim are mai multe şanse de supravieţuire independentă pe piaţa informaţională a R. Moldova, decât agenţiile care au păşit în mod deschis pe calea partizanatului politic.

    Sare în ochi faptul că închiderea Info-Prim-lui s-a produs la începutul campaniei de alegere a primarului Chişinăului şi, prin urmare, există temei să credem că e motivată politic. Oricât de justificată ar fi din punct de vedere formal această acţiune, ea arată viciată, rodul unei cârdăşii între comunişti şi creştin-democraţi. E o acţiune care subminează presa de alternativă, care loveşte în opoziţie, reducând şi mai mult posibilităţile mediatice. La 4 aprilie, când îşi justificau trecerea în tabăra puterii comuniste, creştin-democraţii promiteau să înceapă cu totul din altă parte.

    79 LA SUTA DIN BENEFICIARII AP “INFO-PRIM” AU PLASAT AGENŢIA PE PRIMELE 3 LOCURI ÎN TOPUL AGENŢIILOR DE PRESĂ DIN R. MOLDOVA

    Potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat în rândul abonaţilor AP “Info-Prim”, 79 la sută din beneficiari au plasat Agenţia pe primele 3 locuri într-un eventual top al agenţiilor de presă din R. Moldova, inclusiv 21,1% – i-a acordat locul de frunte în top, 42,1% – locul doi şi 15,8% – locul trei, – transmite Info-Prim.

    Potrivit studiului, majoritatea absolută a abonaţilor Info-Prim (94,7%) sunt satisfăcuţi de informaţiile difuzate de Agenţie, în special de acele de nivel municipal. Astfel, pentru 68,4% din beneficiari ştirile de nivel municipal, difuzate de “Info-Prim” răspund pe deplin intereselor lor, iar 26,3% au declarat că răspund parţial. Totodată, 21 la suta din respondenţi sunt pe deplin satisfăcuţi şi de activitatea Agenţiei la nivel naţional, iar 57,9% – parţial satisfăcuţi.

    La întrebarea “Cum apreciaţi prezenţa AP “Info-Prim” pe piaţa mediatică din R.M.?”, după scara de la 1 la 10 puncte, pentru credibilitate abonaţii au acordat 8,4 puncte, pentru operativitate – 8,4 puncte, pentru spectrul de opinii prezentate – 8,3 puncte, pentru complexitatea informaţiei – 8 puncte şi pentru imparţialitate în reflectare – 8 puncte.

    În acelaşi timp, 73,7% din abonaţi au spus, că de cele mai multe ori urmăresc evenimentele în baza ştirilor difuzate de “Info-Prim”, iar restul 26,3% – uneori.

    Cele mai solicitate servicii informaţionale noi, pe care le propune “Info-Prim” sunt agenda evenimentelor, agenda culturală şi datele de calendar – 73,3%, 46,7% sunt interesaţi de prezentarea materialelor de sinteză cu referire la o anumită temă sau campanie, pentru 40 la sută dintre abonaţii presei scrise sunt binevenite ilustrările foto la materialele de larg interes social. Alţi 33,3% au pledat pentru oferirea fluxului de ştiri în limba engleză, tot atâţia au manifestat interes pentru cronica selectivă la sfârşit de săptămână a principalelor acţiuni municipale şi/sau naţionale etc.

    89,5 la sută dintre beneficiari s-au arătat dispuşi să continue colaborarea cu AP “Info-Prim” şi doar 10,5% au declarat, că posibil vor continua să colaboreze.

    Sondajul a fost efectuat de către Info-Prim pentru a cunoaşte opiniile beneficiarilor, în principal pentru a-şi modifica şi îmbunătăţi activitatea în conformitate cu interesele acestora şi în baza principiilor de activitate a unei agenţii de ştiri. Propunerile înaintate de abonaţi, de altfel destul de sugestive, urmau să fie examinate şi puse în baza perfecţionării politicii editoriale, pentru a asigura cu mai multă eficienţă informarea opiniei publice şi dreptul la libera exprimare. Coincidenţa a făcut ca totalurile sondajului să fie făcute chiar în ziua în care Consiliul municipal Chişinău a decis lichidarea AP „Info-Prim”.

    Sondajul a fost efectuat în perioada 7–14 mai, pe un eşantion de 20 respondenţi, beneficiari ai AP “Info-Prim”, dintre care 16 reprezintă organe mass-media, iar 4 dintre aceştia sunt agenţi economici sau alte instituţii. Beneficiarii chestionaţi sunt: Timpul de dimineaţă, Jurnal de Chişinău, PRO TV – Chişinău, PRO FM – Chişinău, Novoe Vremea, Argumentî i Factî – Moldova, Komsomoliskaia Pravda în Moldova, PNUD, TV Euronova, Săptămîna, Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), Asociaţia Presei Electronice (APEL), Gazeta Românească, Radio Sănătatea (Edineţ), Radio-Sângera, Vocea Basarabiei, Radio Univers FM (Chişinău, Cahul), BC Moldova-Agroindnbank SA, Fundaţia Soros-Moldova şi Grupul Union Fenosa în Moldova.

    Studiul a fost realizat prin metoda chestionării.

    VASILE BOTNARU – DIRECTORUL BIROULUI “EUROPA LIBERĂ” PENTRU MOLDOVA

    În R. Moldova, presa continuă să fie tratată ca o Cenuşăreasă, şi nu ca o instituţie democratică.

    O instituţie de presă poate fi eliminată de pe piaţă doar prin concurenţă, şi nu prin decizii administrative. Dacă tot ne declarăm ataşamentul pentru valorile democratice, trebuie să spunem că presa nu e un instrument, ci o valoare în sine, spre care trebuie să tindă societatea, iar diversitatea presei este leacul pentru reminiscenţele de gândire autocratică şi sovietică.

    Lichidarea agenţiei “Info-Prim” constituie un element într-un şir de evenimente care confirmă faptul că presa în R. Moldova este tratată de o manieră antidemocratică, ca o Cenuşăreasă care e folosită, cu uşurinţă, cu anumite ocazii. Din păcate, în societatea noastră predomină instinctul de a folosi presa după bunul plac al unor persoane, ca nişte mănuşi chiar. Oamenii trebuie să realizeze că o societate democratică nu poate fi edificată fără o presă liberă.

    CONSILIERII MUNICIPALI DIN PARTEA ALIANŢEI “MOLDOVA NOASTRĂ” VOR CERE SECRETARULUI CMC SĂ NU CONTRASEMNEZE DECIZIA “IMORALĂ ŞI ILEGALĂ” DE LICHIDARE A AGENŢIEI DE PRESĂ “INFO-PRIM”
    Oleg Cernei – consilier AMN

    Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” (AMN) a Consiliului Municipal Chişinău (CMC) califică drept “dezinformare intenţionată” ştirea lansată de agenţia guvernamentală “Moldpres”, precum că pentru lichidarea agenţiei municipale de presă “Info-Prim” ar fi votat, împreună cu comuniştii şi creştin-democraţii, şi “o parte din fracţiunea AMN”.

    Subliniez: nici un consilier din fracţiunea AMN nu a votat pentru lichidarea “Info-Prim”-ului. Dimpotrivă, am propus acordarea unui termen pentru reorganizarea agenţiei, cu posibila transmitere colectivului a dreptului de privatizare a patrimoniului instituţiei şi schimbare a formei de activitate, însă argumentele noastre nu au fost luate în calcul. Prin faptul că votarea acestei decizii “barbare” i se atribuie, denaturat, şi AMN, se încearcă dezavuarea subtextului politic al acesteia. Nu este vorba de o greşeală, ci de o dezinformare intenţionată, menită să inoculeze ideea că nu ar exista o “coaliţie comunist-frontistă”.

    Lichidarea Agenţiei “Info-Prim” constituie un nou element de instituire, de către partidul de guvernământ, împreună cu aliatul său, Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD), a unei dictaturi totale în R. Moldova, inclusiv în capitală.

    După demisia liderului AMN Serafim Urecheanu din funcţia de primar general al capitalei, consilierii comunişti au destituit nejustificat mai mulţi funcţionari ai Primăriei, sugerând celorlalţi funcţionari publici că ar putea avea aceeaşi soartă în caz de neloialitate faţă de Putere. Prin faptul că, în timpul vizitei sale la Primărie, preşedintele Voronin a declarat că “războiul rece dintre autorităţile centrale şi cele locale a luat sfârşit”, el a recunoscut că a purtat personal acest război faţă de administraţia capitalei”.
    Lichidarea agenţiei municipale de presă drept următorul pas al Partidului comuniştilor de a-şi consolida puterea în capitală prin privarea chişinăuienilor de dreptul la o informare echidistantă şi permanentă despre activitatea CMC. Lichidarea unei instituţii municipale de presă chiar în ajunul alegerilor primarului general al capitalei urmăreşte îngrădirea accesului cetăţenilor la informare veridică şi echidistantă.

    Fracţiunea AMN va cere secretarului interimar al Consiliului să nu contrasemneze decizia de lichidare a agenţiei “Info-Prim”, deoarece aceasta, pe lângă faptul că e “imorală”, este “ilegală”, fiind aprobată cu încălcarea Regulamentului CMC. Acest act stipulează că pot fi supuse votului doar chestiunile examinate în comisiile de specialitate ale Consiliului şi formulate în proiecte de decizie, iar Consiliului nu i-a fost prezentat nici un proiect de decizie privind lichidarea “Info-Prim”-ului.Colectivul Agenţiei este în drept să acţioneze în judecată decizia Consiliului Municipal.

    COMITETUL HELSINKI CRITICĂ DECIZIA CMC DE LICHIDARE A AGENŢIEI “INFO-PRIM”
    Dorin Chirtoaca – reprezentant CHDOM

    Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM) critică decizia Consiliului municipal Chişinău (CMC) de lichidare a Agenţiei de ştiri „Info-Prim”. Decizia CMC contravine tuturor standardelor şi principiilor europene.
    Lichidarea Agenţiei „Info-Prim” este „absolut împotriva tuturor declaraţiilor anterioare ale guvernării privind integrarea europeană şi respectarea principiilor democratice.

    Principiile europene prevăd existenţa unei diversităţi, or, Agenţia „Info-Prim” crea o diversitate de informaţii în R. Moldova.
    Agenţia „Info-Prim” a avut un rol de balanţă bună în spaţiul informaţional din ţară. Ea reflectă profesionist şi echidistant evenimentele şi avea un rating destul de înalt printre agenţii.

    CHODM ar putea să ia o atitudine referitor la lichidarea „Info-Prim”-ului.

    LORENA BOGZA, reporter Pro TV – Chisinau

    Lichidarea unei agenţii de presă în condiţiile în care, şi aşa, în Republica Moldova sunt puţine instituţii de acest fel, este un lucru regretabil.

    Agenţia de Presă Info-Prim s-a impus în şapte ani pe piaţa informaţională, deci are locul său în acest spaţiu. Până la urmă, concurenţa este singurul factor care poate determina dispariţia unei instituţii de presă. Sper că până la urmă acest conflict se va rezolva, iar o soluţie ar putea fi transformarea instituţiei în agenţie privată.

    DIRECTORUL PUBLICAŢIEI „JURNAL DE CHIŞINĂU”, VAL BUTNARU

    Lichidarea Agenţiei de Presă „Info-Prim” ar putea fi benefică pentru colectivul redacţional. Jurnaliştii de la Info-Prim au experienţă şi profesionalism, astfel că situaţia excepţională în care s-au pomenit i-ar putea mobiliza pentru a crea o agenţie de presă mai bună şi mai profesionistă ca actuala.

    Acţiunile consilierilor creştin-democraţi şi celor comunişti erau previzibile, în sens că evenimentele s-au derulat exact ca şi în Legislativ, ca şi în campania electorală, fiind continuată răfuiala politică. Lichidarea Agenţiei de Presă „Info-Prim” este o răzbunare a creştin-democraţilor şi a comuniştilor.

  • Viorel MIHAIL: (18-5-2005 la 00:00)

    Lichidarea Agenţiei de Presă Info-Prim este o gafă a consilierilor municipali, pe care o vor resimţi în scurt timp locuitorii capitalei, privaţi de dreptul de a poseda informaţii utile şi veridice despre activitatea municipalităţii.

    Agenţia de ştiri Info-Prim a ocupat o nişă în spaţiul mediatic din R.Moldova, pe care nu a ocupat-o nici o altă asemenea instituţie media. Lipsa agenţiei va fi resimţită, în primul rând, de înşişi consilierii municipali, care vor fi privaţi de posibilitatea de a face publice activităţile lor şi a afla care sunt doleanţele şi problemele locuitorilor capitalei. Problemele consilierilor vor apărea odată cu lichidarea Info-Prim, fiindcă populaţia neinformată va înainta pretenţii aleşilor locali.

    Directorul publicaţiei „Săptămâna”, Chisinau

  • Calin Cotruta: (18-5-2005 la 00:00)

    Mai bine ati face cunostinta mai indeaproape cu acest Klimenko sa vedeti ce fel de om e! Apoi citati-l. E omul care URASTE romanii si ii declara fascisti pe veteranii armatei romane!!! Iar Agentiei, mai bine de un an in urma i sa propus sa treaca la autogestiune, ceea ce este normal pentru o agentie de stiri viabila. Si, nimic…? Nimic. Tot veneau sa le fie aprobat bugetul si alocati banii dupa ce deja isi primeau banii.
    Dar voi, cei din tara, interesati-va, vreun municipiu are agentie de stiri personala…? O zi buna



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Din tristete am gustat

Mi-am intins tristetea pe paine Am intins-o, si parca intindeam un cer Impreuna cu stelele nestoarse Pe sarma, la uscat....

Închide
3.142.196.27