caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Din nou despre “ura fără noimă”

de (25-4-2011)
16 ecouri


Istoricul Carol Iancu a publicat recent un volum de documente legate de activitatea fostului şef-rabin Alexandru Şafran în perioada Holocaustului. Un alt istoric, d-l Liviu Rotman, a examinat foarte critic alcătuirea ediţiei şi comentariile editorului.  D-l Carol Iancu i-a răspuns, cum era de aşteptat, după care polemica a luat amploare, au urmat  opiniile unor specialişti, dar şi ale unor ne-specialişti, pro sau contra, denunţuri tot mai inflamate care cereau capul lui Rotman.

Până aici totul era previzibil şi poate că nu m-aş fi implicat  în polemica actuală dacă replicile anti-Rotman n-ar fi derapat  spre chestiuni care nu mai au nicio legătura  cu obiectul discuţiei, care este  – reamintesc celor înfierbântaţi (şi la ce nivel!) – o critică a ediţiei publicată de istoricul Carol Iancu.  Punctul culminant  (deocamdată!) al derapajului  l-a atins recent d-l Leibovici-Laiş într-un articol (apărut în Jurnalul săptămânii) sub titlul “Ură fără noimă”. Rotman e acuzat că vrea să ardă cărţile după modelul  naziştilor (nici mai mult, nici mai puţin…), iar la rădăcina răului se află regretatul istoric Jean Ancel şi fostul rabin-şef  în perioada comunistă, Moses Rosen.  Cine mai ţine minte că Moses Rosen, cu meritele şi păcatele lui, a intrat pe scena publică evreiască şi românească  după  război ? Deci nu Rosen e “subiectul propoziţiei”, decât doar dacă există o conspiraţie diabolică pusă la cale de Ancel, de Liviu Rotman şi de “acoliţii şi ciracii” lui, cum atât de frumos se exprimă d-l Leibovici-Laiş.

Acum aproape doi ani, am fost solicitat de institutul Yad Vashem să revăd trei lucrări fundamentale ale istoricului Jean Ancel ce urmează să apară în versiune engleză, în Israel şi în Statele Unite. Am recitit cu acest prilej cele două volume masive ale sale despre capitolul românesc  al Holocaustului, cartea despre Pogromul de la Iaşi şi volumul al doilea al Memoriilor lui W. Filderman  (anii 1940-1944), pe care Ancel n-a mai apucat să-l vadă tipărit. N-am găsit nicăieri pasaje în care rabinul Alexandru Şafran să fie “ponegrit”, cum susţin cei care îl ponegresc cu adevărat pe Ancel. E drept că, după editarea memoriilor rabinului Şafran în 1987, Ancel şi-a schimbat radical părerea despre rolul jucat de fostul şef-rabin în ajutorarea evreilor deportaţi sau pe cale de a fi ucişi în lagăre naziste în toamna anului 1942. În viziunea lui, determinată de cercetări minuţioase în arhivele româneşti şi străine accesibile abia după 1990, în prim-planul acţiunilor de salvare se află Filderman, liderul evreimii române. Tot ce a întreprins, cu mijoacele lui, rabinul Şafran merită să fie recunoscut şi analizat de către istorici, dar e departe de efectul şi ponderea acţiunilor lui  Filderman.  E o concluzie contestată de alţii, dar, ca să răspund pamfletelor împotriva lui Ancel, adaug că un articol de ziar, oricât de vehement, nu poate înlocui cercetarea îndelungată, neobosită în arhivele vremii. Acesta este sensul “şcolii lui Ancel”, ironizată de d-l Leibovici-Laiş. Nu ar strica deloc dacă cei care se implică în această discuţie ­– fie ei istorici sau activişti – ar urma la această “şcoală”.

Revizuirea propriilor opinii de către Jean Ancel,  deloc misterioasă, capătă, în articolul d-lui Laiş, o explicaţie conspiraţionistă, cu resorturi obscure. E vorba, ne explică d-l Laiş, de o “schimbare la faţă” ale cărei cauze, aflăm acum, “nu numai că le cunosc, dar în arhiva mea personală există dovezi documentare, pe care nu le dau în vileag…” Aici, aria calomniei a ajuns în zona infamiei.

Cu adevărat, când pomeneşte  de “ura fără noimă”, d-l Leibovici-Laiş ştie despre ce vorbeşte.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Ionel Schlesinger: (27-4-2011 la 09:51)

    Nu am suficiente cunostinte pentru a putea judeca pe fond obiectul disputei nesportive (eufemistic spus)iscate, dar in speta nici nu este nevoie de asa ceva. Ca presedinte de comunitate evreiasca din Romania, ca evreu traind in Romania, ma deranjeaza faptul ca orgoliile condimentate cu epitete si jigniri sunt exacerbate, cu o determinare demna de o cauza mai buna, pe paginile presei centrale romanesti, dand apa la moara celor care abia asteapta sa mai gaseasca un defect „ocultei”.
    Si da-i, si lupta…Fara inhibitii, vajnicii combatanti nu se sfiesc sa utilizeze termeni foarte placuti publicului antisemit, ridicand o furtuna intr-un pahar de apa la dimensiunea unui uragan de gradul 5.
    Regret faptul ca orgoliile celor in cauza prevaleaza asupra retinerii care ar trebui sa fie dictata de un minim simt al raspunderii fata de colectivitatea de care apartin, ca sa nu vorbim de un minim bun simt.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • R.S.Manor: (27-4-2011 la 14:32)

    Lucrurile sunt mai simple decat par. Domnul Volovici subliniaza dupa mine in mod ciudat ca Rabinul Rosen a intrat in scena publica dupa razboi. Pai tocmai dupa razboi in deceniile de comunism s-au rescris si refacut istorii. Comunistii ancorati in puternicia lor aveau grije de documente sa le croiasca pe masura. Faptul ca nu s-au gasit decat documentele legate de activitatea Domnului Filderman in anii razboiului nu inseamna deloc ca nu au existat si multe alte documente care au disparut intr-un mod as spune nici macar misterios.
    Nu era oare regimul comunist propice mistificarii , sustragerii , distrugerii de documente, nu s-au rescris capitole intregi ale diverselor istorii? Nu e aproape clar cine ar fi avut interes sa regizeze alt rol pentru Rabinul Safran ? Oare nu e sugestiv faptul ca si dupa caderea comunismului in Romania Rabinul Rosen s-a impotrivit vizitei Rabinului Safran in Romania. Un Rabin evreu sa se impotriveasca vizitei unui alt Rabin Evreu? E trist dar cu asa evrei nu iti mai trebuiesc antisemiti!In tot cazul numai dupa moartea lui Rosen a putut Rabinul Safran sa vina in Romania.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Emil Simiu: (27-4-2011 la 18:37)

    D-l Volovici — pentru care am cea mai mare stima – afirma: “… poate că nu m-aş fi implicat în polemica actuală dacă replicile anti-Rotman n-ar fi derapat spre chestiuni care nu mai au nicio legătura cu obiectul discuţiei, care este … o critică a ediţiei publicată de istoricul Carol Iancu. ” Aceasta afirmatie are, dupa parerea mea, neajunsul de a izola articolul d-lui Rotman de spiritul in care acesta a fost conceput, si de a-l prezenta drept un exercitiu pur tehnic – o critica a unei carti. D-l Volovici ar fi indreptatit sa adopte acest punct de vedere daca articolul ar fi fost scris cu obiectivitate, nepartinire, sine ira et studio, asa cum s-ar cuveni sa o faca un istoric. Din pacate d-l Rotman a scris un articol a carui ostilitate fata de Safran e marcata de un ton ofensator si impertinent (ca de pilda in cazul epizodului caderii in genunchi a lui Safran in fata lui Nicodim, ridiculizata de d-l Rotman prin comparatia cu un vulgar spectacol de televiziune). Un ton care ar trebui sa-l supere si pe d-l Volovici, care scrie, cu decenta demna de lauda: „Tot ce a întreprins, cu mijoacele lui, rabinul Şafran merită să fie recunoscut şi analizat de către istorici.” D-l Volovici i-ar fi facut un serviciu d-lui Rotman daca l-ar fi sfatuit sa adopte un ton corect si respectuos, fie si critic. Impresia lamentabila pe care a produs-o articolul d-lui Rotman este datorata in mare masura tonului dusmanos si abraziv pe care a gasit de cuvinta sa-l foloseasca. D-l Volovici comite, dupa mine, si eroarea de a compartimentaliza in timp traiectoriile din Romania ale lui Safran si Rosen. „Cine ţine minte că Moses Rosen, cu meritele şi păcatele lui, a intrat pe scena publică evreiască şi românească dupa razboi? Deci nu Rosen e subiectul propoziţiei’ ”, scrie d-l Volovici. Dar silogismul: Rosen a intrat pe scena dupa razboi, Safran s-a aflat in Romania inainte de razboi, ergo, intre Safran si Rosen nu exita nicio legatura, este, dupa parerea mea, fals. Critica d-lui Rotman a fost scrisa dupa razboi. D-l Rotman a scris despre Rosen dupa razboi. Dusmania lui Rosen fata de Safran s-a manifestat, josnic si criminal, dupa razboi. Asa cum am notat in replica mea din Observator Cultural, dusmania paralela a d-lui Rotman fata de Safran contrasteaza penibil cu mendacitatea, prin comisiune si omisiune, din articolul sau biografic menit a-l infrumutesa pe Rosen, si din critica sa a cartii lui Iancu. Am avut prilejul de a constata cum anumite predispozitii – mentalitati – pot determina judecati si actiuni strambe din partea unui istoric cand l-am rugat pe d-l Radu Ioanid sa sprijine cererea adresata Institutiei Yad Vashem de varul meu Liviu Librescu, de prietenul meu de atunci Norman Manea, de dirijorul Sergiu Comissiona, de alti evrei de origine romana, si de mine, privind numirea Reginei Mama Elena ca Dreapta Intre Popoare. D-l Ioanid, care m-a vizitat acasa, a raspuns negativ, afirmand: „Elena nu a facut nimic pentru evrei. Eu nu sunt monarhist ”. Am inregistrat raspunsul, cu supriza, dar date fiind antecedentele d-lui Ioanid, nu ar fi trebuit sa fiu surprins. Ceea ce am incercat sa subliniez in replica mea la articolul d-lui Rotman a fost ca anumite predispozitii usor de detectat au determinat calitatea penibila a tonului si substantei acelui articol. Dar izolarii articolului d-lui Rotman de contextul lui mai larg, implicita in interventia d-lui Volovici, imi voi permite sa adaug ceeace cred ca este un alt neajuns: lipsa de diferentiere intre „replicile anti-Rotman”. Folosirea pripita a pluralului de catre d-l Volovici este regretabila. Replica mea nu contesta in niciun fel preponderenta masiva a actiunilor salutare ale lui Filderman, si nu se referea in niciun fel la Jean Ancel, care m-a ajutat personal in actiunea intreprinsa in favoarea Reginei Mama Elena. Ceeace m-a revoltat in articolul d-lui Rotman au fost, repet, dusmania si obraznicia. Tin sa-l asigur pe d-l Volovici: Capul d-lui Rotman nu m-a interesat si nu ma intereseaza.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Michael Shafir: (28-4-2011 la 05:53)

    Incerc cu multa dificultate sa nu intervin in aceasta disputa, Dar „logica” doamnei Manor ma invinge: CUM AR FI PUTUT RABINUL ROSEN AVEA ACCCES LA MEMORIILE DOCTORULUI FILDERMAN, PLECAT SI EL DIN ROMANIA CAM IN ACELASI TIMP CU RABINUL SAFRAN??????????? CUM LE-AR FI PUTUT DISTRUGE??????? Doamna Manor, daca asta e logica cu care va tratati pacientii, ma intreb cati dintre ei si-au pierdut vederea!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Joel Oshia: (28-4-2011 la 08:05)

    Implicarea mea in aceasta discutie nu ar fi avut loc daca nu s-ar fi publicat cuvinte urate,calomnioase la adresa regretatului istoric Jean Ancel( ז”ל ).
    L-am cunoscut ca OM,l-am citit cu atentie, afland lucruri cercetate de el despre istoria evreimii romane si ascunse generatiei mele.O viata de om dedicata cercetarii adevarului istoric.
    Cu ce drept este denigrat de persoane care sant departe de a avea meritele lui Ancel si care foloseste in scris cuvinte din regimuri de mult apuse.
    Oare si-n acest domeniu trebuie sa ne denigram oamenii de valoare ai alialei romane ?
    Jean Ancel a fost si va ramane un OM MARE care a trait printre noi ,in schimb altii ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Laszlo Alexandru: (28-4-2011 la 08:34)

    Stimate domnule Emil Simiu. Cum va spuneam si in corespondenta noastra privata, nu impartasesc strategia cu care abordati aceasta problema spinoasa. La dezbaterea in jurul rabinului Safran si a contributiilor sale istorice, dv. legati succesiv – si, am impresia, in mod nejustificat – alte si alte probleme: cea a rabinului Rosen, a lui Radu Ioanid si a cinstirii memoriei reginei Elena la Yad Vashem etc. etc.
    Cu atit mai putin inteleg interventia si disocierea dv. de-acum, pe marginea textului semnat de Leon Volovici, cu cit nici aici (ca, de altfel, nici in prima recenzie semnata de Liviu Rotman) n-a fost vorba despre Rosen, Ioanid, Regina Elena etc.
    E vorba, in opinia mea, despre o deontologie a dialogului care ar trebui respectata de toata lumea. Atunci cind se lanseaza o problema in discutie, apoi s-o discutam! Nu sa-i tot adaugam alte si alte aspecte (tinind de alte persoane si alte perioade istorice), pe care sa incercam sa le lipim artificial pe trunchiul dezbaterii.
    N-as merge pina la a va intreba: ce ziceti, anul acesta se califica CFR Cluj in cupele europene la fotbal?…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Emil Simiu: (28-4-2011 la 20:02)

    Stimate domnule Laszlo,

    Eroarea pe care cred ca o comiteti este aceea de a face abstractie de context. CFR Cluj nu are nimic de a face cu rabinul Safran, pe care cred ca nu-l interesa fotbalul — in plus in anii ’40 nu apareau in divizia A decat CFR Bucuresti si CFR Timisoara.

    Lasand gluma la o parte, voi incerca sa ilustrez felul meu de a vedea lucrurile pe care afirmati ca nu-l puteti intelege. Un miliardar grosolan si vulgar, Donald Trump, incearca sa obtina capital politic insinuand ca presedentia lui Obama este ilegala pentru ca acesta nu s-ar fi nascut in Statele Unite, ceeace l-ar descalifica potrivit prevederilor constitutiei americane.

    O perspectiva ingusta — daca-mi ingaduiti sa folosesc acest cuvant, — o perspectiva ingusta a acestei situatii ar fi bazata pe afirmatia ca rezolvarea ei e simpla, si consta in publicarea certificatului de nastere al lui Obama. Este ceeace Obama a si facut.

    Simplu, dar insuficient. Si ziarul New York Times si ziarul Washington Post au publicat astazi editoriale care subliniau caracterul josnic al „curiozitatii” lui Trump, si au socotit ca publicarea certificatului de nastere al lui Obama a fost un act de lasitate. (La vremea lui, Petre Roman a publicat actul lui de nastere pentru a dovedi ca nu e evreu, o acuzatie insuportabila.) Motivatiile lui Trump, care se gandeste sa candideze la presedentia Statelor Unite, sunt de ordin electoral. O mare parte din electorat este, constient sau subliminal, rasista. Hartuirea lui Obama prin insinuari ca acelea ale lui Trump poate produce voturi.

    De unde pana unde rasism? De unde pana unde voturi? Nicaieri si niciodata nu a pomenit Trump culoarea pielii lui Obama, sau ca un presedinte de culoare ar fi indezirabil. A aduce acest factori in discutie ar fi, dupa logica Dvs., echivalent cu a aduce in discutie echipa CFR Cluj. Dupa parerea mea insa, conceptia Dvs. a deontologiei in dezbateri este gresita. Istoria nu este nelineara si este complexa. Eu socotesc ca Dvs. nu tineti seama de aceasta realitate.

    Dat fiind contextul istoric si memoria colectiva a evreimii romane, carora le apartin si Safran si Rosen, si pe care Dvs. preferati sa le ignorati, — daca un istoric minte cand scrie despre rabinul Rosen, cititorul are dreptul sa se intrebe daca acel istoric este obiectiv cand scrie despre rabinul Safran. Cand acelas cititor e supus socului dusmaniei pe care d-l Rotman o manifesta fata de Safran, a carui memorie o ridiculizeaza si o ofenseaza fara retinere, raspunsul devine limpede.

    In articolul meu din Leonardo pe care ati avut bunavointa de a-l publica (si care a fost publicat mai tarziu, abreviat, in revista 22) nu am ezitat sa notez o observatie nemagulitoare a lui Mihail Sebastian despre Safran, sau sa reproduc omagiile penibil ditirambice ale lui Safran adresate, potrivit protocolului acceptat la acea vreme, regelui Carol II. Dar imperfectiile reale sau percepute ale lui Safran nu indreptatesc partinirea grosolana, obrazniciile, atacurile absurde impotriva lui Iancu transcrise literal — plagiate — dupa acelea ale d-lui Palmor, si dusmania fara opreliste si scrupule ale d-lui Rotman. D-l Rotman ar putea sa beneficieze de pe urma unor lectii de civilitate si integritate pe care ar fi util sa i le dea un istoric serios si respectat, sa zicem d-l Volovici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Emil Simiu: (28-4-2011 la 20:06)

    Stimate domnule Clej,

    Din greseala am scris mai sus „istoria nu este nelineara”. Bineinteles ca pasajul trebuie corectat: :istoria este nelineara”. V-as fi recunoscator daca ati putea corecta aceatsa greseala.

    Cu multumiri,

    Al Dvs.,

    Emil Simiu

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrada: (29-4-2011 la 03:13)

    Toata discutia este denaturata…Rotman a facut cateva observatii legate de imperfectiunile cartii lui Iancu (cea cu titlul odios de Soahul neterminat, titlu care cu siguranta ii bucura pe Coja, pe neo-legionarii, dar si pe admiratorii lui Antonescu).
    Rotman nu a atacat la persoana, Iancu a facut-o in schimb grosolan in asa zisul sau raspuns. Au intervenit, pe rand, o oftalmoloaga care habar n-are ce spune, isi imagineaza ca Rosen avea acces la arhivele comuniste, un plagiator notoriu si un activist penibil despre care n-are rost sa vorbim. Hello, reveniti-va.
    Replica lui Volovici este ok.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Laszlo Alexandru: (29-4-2011 la 04:49)

    Am si eu o modesta rugaminte. Pe cit posibil, grafomanii anonimi sint rugati sa se abtina de la concluzii si recomandari servite de la etajul 10. Nu resimteam nevoia unei pareri de la „Andrada”, care sa ne transmita cu tzifna cine-i ok, cine-i plagiator sau cine-i activist. Hello, reveniti-va. Sfaturile de moralitate servite sub sapca anonimatului sint prea ilare pentru a fi, macar, iritante.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrada: (29-4-2011 la 05:53)

    Atunci continuati. Activistii si plagiatorii sunt pe receptie. Mai greu cu cercetatorii avizati. Acestia sunt pusi la zid si li se imputa partizanate inventate. Si, evident, li se refuza dreptul la replica. Sfaturile de moralitate pot fi servite sub orice sapca, daca sunt corecte.
    Bye-bye

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gina: (29-4-2011 la 06:01)

    Eu cred ca am depistat cine sunt „plagiatorii”. Acelasi care a copiat Raportul Wiesel aproape integral si apoi l-a publicat la editura-i obscura. Despre activisti…Multi, dar…
    Gina P.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • R.S.Manor: (30-4-2011 la 10:55)

    Prin e mailul sau Michael Shafir ne dezvaluie personalitatea sa la un astfel de nivel incat nu merita comentarii.
    Nu am citit memoriile Domnului Filderman dar din experienta cu jurnalele de memorii citite exista de multe ori in asemenea cazuri un element ne-obiectiv de auto-cosmetica.
    Eu m-am referit la acele documente referitoare la activitatea Rabinului Safran in timpul razboiului si despre care s-a scris ca nu au mai fost gasite in arhiva dupa 1990 .
    In plus m-am gandit deasemenea la rolul important pe care il pot juca in istorie intalniri intre patru ochi .Oamenii sunt adeseori influentabili. Este important cine si cum le vorbeste. Rabinul Safran poseda din plin ceace astazi se numeste „inteligenta emotionala” Eu am trait pe vremea cand evenimentele aveau o asemenea importanta incat erau zilnic discutate cu intensitate la noi in casa de catre parinti si lumea evreiasca inconjuratoare.Memoria in asemenea imprejurari ramane vie, exacta. Dupa spusele celor din jurul meu Rabinul Safran se intalnea mereu intre patru ochi cu inalte fete bisericesti si cu alte personalitati si a izbutit sa ii convinga a interveni in favoarea evreilor.Bineinteles ca nimeni nu era interesat ca aceste intalniri si continutul lor sa fie inregistrat, deci a dauna astfel scopului lor principal. De altfel Regele Mihai in interviuri a subliniat rolul Rabinului Safran in contracararea planurilor de deportare a evgreilor.Mi se pare logic ca o intalnire reusita sa convinga mai mult decat o scrisoare oficiala mai ales in acele vremuri. Istoria nu e o stiinta exacta. Bazati pe toate documentele lor au prezis oare kremlinologii lumii moderne caderea precipitata a imperiului rosu? Mai recent-oare au prevazut istoricii lantul de evenimente si intensitatea lor in lumea araba?Interpretarea trecutului poate fi deasemenea simplificata -si chiar falsa – atunci cand nu se iau in seama nuantele . Paradoxal , in istorie ca in orice stiinta , doar cei care recunosc nuantele in dinamica lor si traesc cu semnele de intrebare in fata- au un orizont deschis. Si sunt mai „exacti”.Atat cat se poate fi.
    .

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Michael Shafir: (2-5-2011 la 06:01)

    Ma obligati, dna Manor, sa va raspund scurt si la obiect: NIMENI nu contesta ca rabinul Shafran ar putea (si probabil a si avut) merite in contributia la salvarea SHEERIT HAPLITA (restul supravietuitorilor). Intrebarea e una si clara: DE CE IL AMESTECATI PE ROZEN in aceasta treaba? Nu a avut atunci nicio functie. Daca a scos din arhive (si probabil ca a facut-o ) marturii despre activitatea lui Shafran, e josnic. DAR A-L AMESTECA IN DISPUTA DINTRE ISTORICII ROTMNAN SI IANCU va serveste numai unui scop: a mobiliza simpatiile acelor neevrei de genul lui Gabril Andreescu (vezi ultimul numar din „Timpul” de la Iasi) care nu au habar de Shoah, dar il detesta pe Rozen din motive cu totul nerelevante pentru subiect. Adica va faceti partasa la diversiune. Cat priveste obiectivitatea memoriei, mai cititi, doamna oculista!
    Si un aspect legat mai degraba de dl.Simiu: ca si Domnia Voastra, sunt apropiat Casei Regale si am un respect enorm pentru Majestatea Sa. Daca ii cititi cu atentie afirmatiile despre acei ani, Regele este PRIMUL care afirma ca el NU A CUNOSCUT toate acele aspecte, fiind informat numai ulterior si partial despre ele. Un om cinstit asa cum intreaga sa activitate o dovedeste cu prisosinta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • R.S.Manor: (4-5-2011 la 05:19)

    Sunt oameni care daca taceau filozofi ramaneau! Acesta e cazul lui Michael Shafir.
    De cand obraznicia , atac personal si ton de patron pot arunca praf in ochi?
    Pacienti care si-ar pierde vederea din cauza ca sunt lipsita de logica atunci cand vorbesc despre Rabini!!! , lipsa de eruditie in ce priveste memoria si pentru care trebuie sa mai citesc putin- ce se poate adauga decat o diagnoza clara a celui care are nevoie sa se simta superior ca sa isi ascunda sentimentele justificate sau nu de inferioritate.
    Despre memorie sigur ca e relativa dar are capacitatea de a retine unele episoade complect nealterate de timp.De faptul ca ani de zile dupa ce s-a auzit la radio vestea mortii lui Kennedy oamenii isi aduc aminte exact ce faceau in acel moment ati citit? In momente de intensa participare emotionala si in situatii de pericol atentia devine concentrata la maximum si memoria retine fiecare amanunt. Sigur ca memoria e relativa Totul e relativ fiind vorba de o selectie, memoria retine mult mai bine lucrurile care i se par foarte importante.Un an de razboi de asemenea poate detine o reprezentare mult mai lunga in memorie decat zece ani obisnuiti.Cele auzite intr-un timp de razboi de catre un copil raman tatuate in memorie cuvant dupa cuvant.Niciun istoric nu poate sa revizuiasca momentele pastrate in safe-ul memoriei personale

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Michael Shafir: (4-5-2011 la 09:17)

    Tardiv, vreau sa devin filosof. Nu-mi ramane decat sa tac in fatsa afirmatiilor doamnei Manor. Sa judece altii. Nu regret decat timpul pierdut cu dansa.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155