caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Satul fantomă, Lindenfeld

de (1-5-2011)
4 ecouri

Casa din Lindenfeld - fotografie preluata de pe blogul istoricului Mircea Rusnac - Istoria Banatului

Satul fantomă, cu nume balsamic, Lindenfeld (germ. – Câmpul cu tei), există şi, paradoxal, străjuieşte cerurile de deasupra Masivului Semenic, la altitudinea de peste o mie de metri. Case părărsite, fără sticle la geamuri, în care moblia este la locul ei, farfuriile sunt pe masă şi arborii, crescuţi prin podele, străbat acoperişurile. O vizită la Lindenfeld, chiar şi numai cu sufletul, te copleşeşte cu melancolie, mister şi metafizică. Cum să nu te emoţioneze o aşezare de oameni, în care cimitirul este mai locuit decât casele, întrucât prin cimitir pasc adesea turmele de oi ale ciobanilor, veniţi din satele mai din vale, dinspre Buchin sau Verendin, în căutare de iarbă grasă. Crucile de fier, turnate în secularele fabrici ale Reşiţei, străbat pătura verde veronese sau verde smaragd a ierbii, acum păşune, ca nişte strigăte în limba ruginită a pemilor, aproape uitată, limba unui popor germanic, colonizat în vârful muntelui acum două sute de ani. Multe cruci sunt prăbuşite, îmbrăţişate de fibre vegetale, dar unele se ţin semeţe, uşor oblice, cu cristoşi din fontă, cu braţele rupte. Se mai văd doar pumnii strânşi de durere, în cuiele impasibile, cu capul pătrat. Torsul e la locul lui, sprijinit în picioarele flexate şi în braţele de aer. Dar, străzile! Străzile sunt imaginea unui suflet răvăşit de singurătate, populat cu amintiri, cu pereţi scorojiţi, pe care se mai ghicesc culorile vii ale machiajului din tinereţe. Pentru că, se ştie, pemii, în fiecare primăvară, îşi zugrăveau pereţii în alb şi albastru şi îşi vopseau lemnăria în culori vii, în albastru şi verde. Mai cu seamă verde.

Pemii de la Lindenfeld au fost colonizaţi în Banatul de Munte, între anii 1827 – 1828, în timpul împăratului Franz Josef şi a cancelarului Metternich. Au fost aduşi din Imperiul Habsburgic, din Boemia, de unde şi numele de pemi (bemi din Boemia – în limba lor consoana „b” se înmoaie şi devine adesea „p”), promiţându-li-se o patrie în care curge laptele şi mierea. În realitate, foarte mulţi dintre aceşti pemi au fost cocoţaţi pe vârfuri de munte, unde au dus o viaţă foarte grea, fiind obligaţi să-şi obţină hrana cultivând pământuri înţelenite, şi, izolaţi fiind de localităţile din vale, să-şi făurească singuri uneltele şi mai toate obiectele din gospodărie. Totuşi, cu timpul, satele pemilor au devenit prospere, probabil datorită disciplinei, meticulozităţii şi perseverenţei specific germane. Cartofii, laptele, smântâna, cireşele, afinele şi afinata pemilor au devenit produse râvnite pe pieţele din vale, unde locuitorii din munţi coborau, ducându-şi mărfurile cu măgarii sau pe picioare, cărând în spate coşuri specifice, fixate peste umeri cu nişte curele late.

Citez, de pe blogul istoricului reşiţean Mircea Rusnac, dintr-un articol cu titlul „Un sat bănăţean recent dispărut: Lindenfeld”, postat în 22 ianuarie 2010: „(Lindenfeld) Era un sat izolat de munte, ai cărui locuitori, toţi de origine germană, practicau ocupaţiile tradiţionale. În toată existenţa acestei aşezări, nu s-a înregistrat nicio căsătorie mixtă cu români din satul vecin Poiana. Fiind atât de izolaţi, locuitorii Lindenfeldului au fost scutiţi de recrutare în armata austro-ungară în timpul primului război mondial. În anul 1924, numărul lor era de 230. În cel de-al doilea război mondial au fost, însă, destui mobilizaţi pe front, iar în 1945 o mare parte dintre ei au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, pentru că erau germani. Aceste nefaste evenimente, ca şi perioada comunistă care a urmat, au lovit greu mica aşezare. Totuşi, în primele decenii postbelice puteau fi văzuţi pemi în piaţa din Caransebeş, cu delicioasele lor „Kirschen” (cireşe), de o calitate neegalată în regiunea înconjurătoare. Prin strădania locuitorilor, Lindenfeld a beneficiat de un generator de energie electrică şi de o instalaţie pentru apă curentă. Totuşi, de prin anii ’60 ai secolului al XX-lea, satul a început să se depopuleze, tinerii mergând la liceele din Caransebeş şi stabilindu-se ulterior acolo, iar alţii mutându-se la Gărâna şi Brebu Nou. Apoi a început emigrarea în Germania, facilitată de Ceauşescu în schimbul obţinerii unor bune plăţi în valută. În momentul revoluţiei din 1989, satul Lindenfeld era deja practic părăsit, nemaiavând cine să plece de acolo”.

O poveste adevărată, semnalată în presa din judeţul Caraş-Severin (Banatul de Munte), după anul 1990, descrie un scenariu de film suprarealist. În anii `90, în Lindenfeld mai locuia un singur om, bătrânul Paul Schwirzenbek, care nu a dorit să-şi părăsească satul natal. El îi întâmpina pe turişii curioşi şi le spunea povestea vechilor familii, a caselor, a bisericii. Se spune că bătrânul nu a coborât niciodată din munte, mai departe de satele din apropiere. În 1998, la vârsta de 83 de ani, a călătorit pentru prima oară la Caransebeş, la oraş, unde a fost accidentat de o maşină şi a murit.

Scriitorul Ioan T. Morar a publicat romanul „Lindenfeld”, editura Polirom, 2005, în care descrie iniţiativa unui bătrân pem, miliardar, care doreşte să-şi viziteze satul natal. Fiul acestuia doreşte să-i îndulcească ultimii ani de viaţă şi să ascundă faptul că satul este pustiu. Pentru aceasta angajează, actori, scenarişti, un regizor, un istoric şi o echipă de tineri studenţi pe care îi distribuie în roluri de locuitori ai satului. Romanul, prefaţat de Marius Chivu, este o parabolă privind aparenţele şi falsitatea vieţii, care devine mai puţin adevărată decât spectacolul jucat de actorii plătiţi ca să readucă la viaţă satul fantomă.

Aşa că, cine merge la Lindenfeld astăzi, deşi va întâlni în apropiere şi o pensiune, încă nedată în folosinţă, câţiva ciobani, poate şi turişti curioşi să vâneze fantomele trecutului prin casele abandonate, ca în urma unui cataclism, s-ar putea să se regăsească pe sine însuşi, meditând asupra efemerului, a centrului şi a marginii lumii.

Mărturisesc că nu am fost niciodată la Lindenfeld, însă este primul loc din lume pe care mi-am propus să-l vizitez. După aceea Londra, după aceea New York.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Eva: (3-5-2011 la 12:09)

    Nu am fost la Lindenfeld, dar am auzit ca exista, sus in Muntii Semenic. Am fost pana in satul Garana, mai aproape de Resita, tot un sat de pemi si am vazut cum aratau gospodariile lor, prin anii `80. Era un sat cu un farmec deosebit, unde se tineau sarbatorile lor traditionale, numite kirweit, adica echivalentul rugilor din satele romanesti. Aveau costume colorate, muzica germana si in fata Caminului Cultural ridicau un brad in care atarnau sticle cu sampanie, dar si unele produse agricole. Era Pomul Belsugului si al Vietii. Un tanar se catara in varful bradului si oferea sampania iubitei lui. Era ca o cerere in casatorie. Acum satul s-a golit de pemi si casele au fost cumparate de timisoreni, resiteni, bucuresteni etc. drept case de vacanta. Putini pemi si-au pastrat locuintele si mai vin din cand in cand in vizita. De kirweit, insa, vin foarte multi si vin si multi turisti. Am fost in casa la niste italieni care au cumparat o casa la Garana si au pastrat mobiliarul intact. Extraordinar. Parca am intrat intr-o casa din secolul XIX. Totul era din lemn brut, cred ca si mobila era cioplita de ei, dar era foarte frumoasa, cu unele sculpturi decorative. Pe pereti erau panze pe care sunt cusute personaje, peisaje si versuri, in limba lor, desigur. Pacat ca n-am avut un aparat de fotografiat. Sunt curioasa cum o fi la Lindenfeld. Chiar le-au ramas lucrurile acolo? Cred ca e ca o insula din alt timp. Din pacate autoritatile nu stiu sa valorifice o astfel de comoara. Am auzit si de povestea ultimului locuitor din Lindenfeld, dar nu stiam ca a murit in accident. Ce poveste! Ar merita facut un film! Domnul Matei mi-a trezit pofta sa vizitez Lindenfeldul. Sper sa nu fiu dezamagita. Numai bine!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 1

  • Matei Mircioane: (3-5-2011 la 14:56)

    Doamnă Eva, superficialitatea dvs. mi se pare revoltătoare! Ce vorbesc eu şi ce înţelegeţi dumneavoastră!? Eu am scris despre satul părăsit, Lindenfeld, iar dvs. ii tot daţi cu Garâna! Ce legătură au una cu alta? Gărâna este un sat turistic, e adevărat, situat tot pe Semenic, dar nu a fost complet părăsit niciodată. Analfabetismul dvs. privind fenomenul abandonarii satelor de pemi din munţii Banatului imi dovedeste că practicaţi sportul românesc al vorbitului după ureche. Cu riscul de a vă jigni, vă atrag atenţia că faceţi o confuzie de neiertat între satele fantomă şi satele turistice! Nu stiu dacă merită să-mi irosesc timpul răspunzând comentariului dvs. încâlcit, care dovedeşte că nu înţelegeţi nimic din ceea ce scriu! Mai citiţi şi alte articole de-ale mele ca să vă vindecaţi de astfel de clişee marxist leniniste.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 12

  • Andrea Ghita: (5-5-2011 la 02:42)

    Pentru Eva: Potrivit unei informatii postate in 11 februarie pe site-ul NOva TV din Medias, după ce în 2007 a realizat o parte a filmului său „Cocoşul decapitat” la Mediaş, regizorul Radu Gabrea intenţionează să revină în zonă pentru următorul său film, lungmetrajul de ficţiune „Lindenfeld” după un roman de Ioan T.Morar. Radu Gabrea s-a întâlnit astăzi la Mediaş cu primarul Teodor Neamţu pentru a discuta despre acest proiect.Lindenfeld, Câmpul de tei, este povestea unui sas care părăseşte România la vârsta de 15 ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă, fără să ştie că locul său natal nu mai există. Fiul său nu poate îndura să-şi lase tatăl să descopere tragedia aşa că se apucă să reconstruiască un sat părăsit de multe generaţii.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Eva: (5-5-2011 la 09:33)

    Multumesc pentru informatie,doamna Ghita.
    Am citit si eu cu amuzament comentariul domnului Matei. Sunt convinsa ca nu-mi este adresat.E din alt film.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 11 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.221.131.67