caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

OMAR KHAYYAM

de (16-5-2005)

Nascut pe 18 Mai 1048 în orasul Nishapur (Persia) – actualul Iran -, sunt exact 957 de ani, si totusi Catrenele lui ramân nemuritoare, ocupând un loc aparte în literatura timpului, cu toate ca numarul lor se rezuma la câteva sute de stihuri, atât cât sa-i asigure vesnicia, dar o vesnicie singulara. Se cunosc putine amanunte din viata poetului, numele lui adevarat fiind Abul-Fath-Omar-Ibn-Ibrahim, Khayyam fiind pseudonim. A murit în jurul anului 1123 la Nisapur, unde exista si astazi mormântul.

A avut trei prieteni în viata lui; au facut legamânt sa se ajute între ei în cazul când unul dintre ei va ajunge pe înalte trepte sociale. Nizam al Mouk, unul dintre prieteni ajunsese la suprema dregatorie a statului, oferindu-i lui Khayyam protectia pentru ca aceasta sa poata studia matematica si astronomia, stiinte care-l pasionau din copilarie. Printr-o tragica întorsatura a sortii, cel de-al treilea prieten, Hassan Sabbah, a devenit si el celebrul „batrân al muntilor”, conducator al unei secte sângeroase denumita a Hassissinilor, termen de la care se pare ca deriva cuvântul „asasin”. Nizam l-a adus si pe Hassan la curtea regala, dar acesta încercând sa unelteasca o lovitura, pentru a-i lua locul, si cum uneltirea nu a izbutit, Hassan s-a refugiat în munti unde a organizat o temuta banda terorista, una din primele obiective ale acestora fiind asasinarea lui Nizam, deci a binefacatorului. Acest trist episod din viata lui Khayyam l-a influentat sa scrie urmatorul catren (pe care-l consider foarte actual si în zilele noastre) gândind la cel pe care-l considerase prieten si încheiase „pactul prieteniei” în caz de necesitate:

„Sa ai putini prieteni. Din tine nu iesi./Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge./Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,/Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi”.

Omar Khayyam medic si astronom oficial al curtii regale iraniene, a fost directorul Observatorului din Merv, a prezidat grupul celor 8 astronomi care sub domnia sultanului Malik Shah au efectuat reformarea calendarului musulman în anul 1074. O. Khayyam a ramas renumit de-a lungul Evului Mediu pentru studiile sale în domeniul matematicii si fizicii. Lucrarea sa stiintifica cea mai importanta a fost un „Tratat de algebra”, tradus în limbile europene înca din secolul XIX. O alta lucrare existenta este „Tratatul asupra unor dificultati ale definitiilor lui Euclide”, precum si alte 7 scrieri de stiinta sau filozofie, dar care nu mai exista. În afara de Catrene se mai pastreaza o opera beletristica, foarte pretuita în Iran, referitoare la „Cartea Anului Nou”, care constituie „un adevarat monument al prozei persane, consacrat traditiilor legate de sarbatorirea Anului nou la musulmani”.

Dupa marturiile contemporanilor, Omar Kahyyam a fost unul din marii umanisti ai vremii pe plan universal, cunoscând nu numai tot ce se stia pâna în acel moment în domeniul fizicii, matematicii si astronomiei, dar posedând de asemenea vaste cunostinte de filozofie, mai ales filozofia Greciei antice. Aceasta eruditie vasta este subtil utilizata în catrene, exegetii încercând sa desluseasca aluziile filozofice sau stiintifice ascunse în opera sa poetica.

Paul VALÉRY afirma ca – „geniul trebuie sa epuizeze cel putin doua valente creatoare – Omar Khayyam a reunit în personalitatea sa prodigioasa trei destine: de savant, filozof si poet”, concluzionând ca „Omar Khayyam constituie un caz unic în istoria culturii, un savant al epocii în care a trait si în acelasi timp unul din marii poeti ai omenirii, el ramânând o figura stranie si fascinanta ale carei meditatii asupra destinului omenesc te impresioneaza din primul moment atât de puternic, încât nu le mai poti uita niciodata”. Catrenele nu sunt opera unui creator care sa fi fost exclusiv poet si care, în acest caz, ar fi putut privi viata pur contemplativ sau chiar cu o nuanta de gratuitate sau cochetarie metaforica, ci el le-a compus ca om de stiinta, un cercetator pasionat al Universului. Catrenele lui întrunesc cele doua ipostaze fundamentale ale oricarei gândiri umane lucide, anume: incerti! tudinea în fata marilor probleme ale existentei si glorificarea clipei prezente ca unica sursa a bucuriei omenesti.

Catrenul, ales ca mod de exprimare al lui Khayyam, se datoreste faptului ca era împotriva risipei metaforice a celorlalti poeti persani si a „dantelariilor” stilistice ale poeziei orientale în general. El a scris laconic si putin, Catrenul servindu-i de minune în a se exprima. Catrenul persan poarta numele de „robâi” sau „robayât” – cuvânt de origine araba care înseamna „patru” si are o forma deosebita, în sensul ca versurile 1, 2 si 4 rimeaza între ele, iar versul 3 ramâne alb. În Catrene si-a permis sa concentreze în versuri reflectiile cele mai adânci, melancolia cea mai dureroasa si o patimasa iubire de viata.

În privinta numarului catrenelor lasate de Khayyam, problema este foarte controversata, unele manuscrise cuprinzând pâna la 1200, altele între 50-60. Nu credea nici în zei, nici în mistica si nici în pretentiile nelimitate ale stiintei. El, care poseda o eruditie universala, credea ca taina Universului ramâne de nepatruns, ca nu putem afirma, nici nega ceva în mod absolut, punându-si întrebarea: „Cum am putea avea un punct de referinta, o certitudine absoluta în raport cu care sa apreciem sensul ultim, valoarea existentei si drumul care trebuie urmat?”. Tot el afirma ca: „Viata este teza, Moartea – antiteza, iar prefacerile de dupa moarte ale substantei noastre vor completa evolutia dialectica a fiintei umane în fragile sinteze: flori, parfumuri, oale modelate de olari s.a.m.d.” Filozofând asupra acestor afirmatii, a scris: „Sa calci usor, caci poate bucata de pamânt pe care o sfarmi sub piciorul tau, altadata erau doi ochi albastri sau buzele aprinse ale unei tinere fete. Olarul framânta pe roata sa cranii de sultani, mâini de cersetoare, inimi de îndragostiti”.

Omar Khayyam ajungând la a doua constanta majora a filozofiei sale, anume glorificarea clipei de fata, „singurul bun real pe care-l posedam”, a rezumat reflectia în câteva cuvinte: „Viata noastra fiind condensata în aceasta clipa/Traieste clipa data, /Caci clipa-i viata ta”.

VDS

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.226.234.20