caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Guvernul britanic dorește schimbarea legii succesiunii la tron

de (17-4-2011)

Apropiata nuntă a Prințului William, al doilea în ordine la succesiunea tronului, a determinat guvernul britanic să examineze modalitățile de amendare a Constituției pentru anularea principiului primogeniturii masculine.

Potrivit legii actuale, moștenitorii de sex masculin au prioritate față  de cei de sex feminin, însă procedura de amendare a legii s-ar putea dovedi extrem de greoaie.

Prințul William, fiu al Prințului Charles, care la rândul său este fiul Reginei Elisabeta a II-a și moștenitor al tronului, se va căsători cu Kate Middleton pe data de 29 aprilie. În cazul nașterii unei fetițe, aceasta va deveni  succesoare la tron după William, dar dacă cuplul princiar va avea și un băiat născut după această fetiță, acesta va avea, potrivit legii actuale, prioritate la tron.

Actuala suverană, Elisabeta a II-a, s-a suit pe tron în 1952 la moartea tatălui ei, George al VI-lea, deoarece la acel moment nu existau bărbați în ordinea de succesiune imediată, adică defunctul suveran nu avea fii.

Legea constituțională care reglementează succesiunea datează din 1701 și a fost adoptată  de parlament după războiul civil din 1688, care a consfințit alungarea regelui catolic Iacob al II-lea și întronarea unei dinastii protestante de origine germană.

De altfel, una dintre prevederile legii din 1701 statuează interdicția nu doar a catolicilor de a se sui pe tronul britanic, dar și a protestanților care se căsătoresc cu catolici.

Acum, aceste prevederi sunt considerate anacronice, dar ele riscă să genereze probleme constituționale, mai ales în cazul menționat anterior al nașterii unei prințese înaintea unui prinț în căsnicia cuplului William – Kate.

De aceea, vicepremierul Nick Clegg, responsabil cu reforma constituțională, dorește urgentarea amendării legii în următoarele luni. Numai că procedura de amendare nu este deloc simplă. Constituția britanică este un mănunchi de legi scrise și convenții, de precedente judecătorești și cutume. În acest caz, cutuma cere ca toate țările membre ale Commonwealth-ului care au ca șef de stat monarhul britanic – de exemplu Canada, Australia, Noua Zeelandă sau Jamaica – în număr de 15, să-și dea aprobarea pentru schimbarea legii. Or, pentru aceste țări, modificarea legii britanice nu e o prioritate și ar necesita consumul de timp parlamentar.

Este de prevăzut ca, dacă proiectul de lege este înaintat în parlamentul britanic, să apară și amendamente în sensul abrogării interdicției catolicilor și a celor căsătoriți cu catolici de a accede la tron. Un exemplu ar fi Regele Mihai, (care se trage, ca și verișoara sa Regina Elisabeta, din Regina Victoria – care a domnit între 1837 și 1901) care și-a pierdut poziția a 89-a din ordinea de succesiune la tronul britanic fiindcă s-a căsătorit cu o catolică. În schimb, fiicele Regelui Mihai și copiii lor figurează în această listă pe pozițiile 89 – 99, cu excepția Principesei Maria și ea căsătorită cu un catolic și deci exclusă de la succesiune.

Dar această prevedere privind religia nu va avea prioritate la dezbaterea de amendare a legii de succesiune.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.73.22