caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Scrisoare deschisa referitoare la recentul articol al domnului Mihaies in revista Romania Literara

de (7-5-2005)

Stimati cititori, revenim cu textul scrisorii deschise adresata domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, a unor cercetatori si universitari romani activand in Statele Unite ale Americii, referitoare la recentul articol al domnului Mihaies publicat in revista Romania Literara. Scrisoarea a fost publicata in graba in cadrul rubricii Ultima Ora si acum cateva zile, dar a fost retrasa imediat la cererea unuia din semnatari pe motiv ca nu era finisata. Dar iata ca am primit-o spre publicare din nou, in format final de data aceasta.

Personal ma alatur semnatarilor acestei scrisori deschise (precizez ca nu toata echipa editorilor RLIV-ACUM sustine acest text si nu ma indoiesc ca acei colegi care au indoieli isi vor motiva pozitia prin articole publicate in paginile ACUM, intarind astfel spiritul democratic si al libertatii de expresie care caracterizeaza aceasta publicatie), sustinand 100% spiritul acesteia, chiar daca nu sunt membru al diasporei din SUA: pana la urma comportamentul inexplicabil al domnului Mihaies, o personalitate publica, ar trebui sa nasca reactii din partea tuturor celor care sustin dezbaterile diplomatice si sanctioneaza suburbanul si impulsurile necontrolate mai ales cand acestea vin din partea celor cu pretentii la titlul de elita intelectuala. Neutralitatea in asemenea cazuri este ceea ce trebuie condamnat. Asteptam desigur reactii de sustinere sau de critica din partea tuturor.

Sebi Buhai, doctorand in economie, Institutul Tinbergen din Amsterdam si Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda

Scrisoare deschisă către Domnul Traian Băsescu,
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

5 mai 2005
Domnule Preşedinte,

Suntem un grup de profesori şi cercetători de origine română angajaţi la mai multe universităţi nord-americane.

De curînd, în calitate de preşedinte de onoare al Institutului Cultural Român (ICR), aţi numit o nouă echipă la conducerea acestei instituţii. ICR are, drept unul din scopurile principale, „păstrarea unei legături vii cu românii de pretutindeni, din jurul frontierelor noastre, ca si cu cei din diaspora, în vederea conservării identitaţii lor culturale” (site-ul ICR). Salutăm interesul dumneavoastră legat de consolidarea diplomaţiei culturale româneşti, şi suntem gata să vă sprijinim în măsură posibilităţilor noastre.

Din păcate, deşi înnoirea institutului ar fi trebuit marcată de o atmosferă deschisă, lipsită de partizanat intelectual sau ideologic, constatăm că institutul, chiar înainte de a-şi începe propriu-zis activitatea în noua formulă, s-a remarcat printr-un gest care sfidează regulile oricărei diplomaţii.

În revista România Literară, Nr. 15 din 20 aprilie 2005, am citit cu uluire editorialul d-lui Mircea Mihăieş, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Textul, intitulat „Oierii minţii,” este un atac de o violenţă fără precedent la adresa noii generaţii de universitari de origine română din Statele Unite şi Canada. Venind din partea unui funcţionar al ICR (profesor universitar de literatură americană), acest atac, suburban în ton, marcat de o lipsă de deontologie profesională, şi de numeroase erori logice şi de informaţie, este în vădită contradicţie cu funcţia pe care o deţine d-l Mihăieş, aceea de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.

Dl. Mihăieş a ales să atace integritatea profesională a unei întreagi generaţii culturale care a decis să se stabilească în Statele Unite şi Canada. Deşi atacul pare motivat de titlul unei cărţi pe care mărturiseşte că nu a citit-o, volumul lui Sorin Matei „Boierii Minţii” (un eseu critic dedicat vieţii culturale româneşti), dl. Mihăieş se lansează într-o diatribă nu numai împotriva autorului cărţii ci impotriva unui întreg grup profesional din care acesta face parte. Folosind invective ce-l plasează în zona presei ultranaţionaliste din România („patrupezi din Midwest,” „oieri ai minţii”), dl. Mihăieş crede că membrii acestei generaţii, “domni şi doamne, care s-au pripaşit pe la universităţi cam de faima celor de la Muscel sau Slobozia” formează un “conglomerat de resentimentari, rataţi, mediocri” şi au “trecut la asaltul sistematic al puterii” culturale din România. Această generaţie de universitari de origine română ar fi compusă din „mestecătorii de bibliografii, posesori de doctorate şi paradoctorate” care se ocupă de tot felul de „bazaconii ce se mai poartă pe la periferia sistemului universitar occidental.” Nu numai că dl. Mihăieş pune la îndoială probitatea şi competenţa profesională a celor pe care îi atacă, ci însăşi legitimitatea unor întregi discipline academice şi practici de cercetare occidentale.

Dincolo de limbajul extrem de injurios din care am extras citatele de mai sus, dl Mircea Mihăieş comite greşeli de logică şi dovedeşte o lipsă de informaţie inacceptabilă la un profesor universitar, cu atât mai mult la unul ce se declară specialist în americanistică. Domnia sa declară oraşul Milwaukee – pe care îl ortografiază greşit: „Milwakee” – drept stat al USA şi, în general, nu se sfiieşte să portretizeze, într-un mod cu totul nediplomatic, întreg Mid-Westul american în tuşe groase, caricaturale, drept un ţinut barbar şi primitiv. Sfidând reguli elementare ale oricărei practici academice, d-l Mihăieş atacă o carte („Boierii Minţii”) pe care el însuşi declară că n-a citit-o. În sfarşit, există numeroase greşeli de logică în textul d-lui Mihăieş, greşeli pentru care nici un student (fie la o universitate românească sau americană) n-ar trece de anul întâi: în textul domniei sale, aceleaşi persoane ba publică „tomuri după tomuri,” ba – câteva rânduri mai jos – îşi pierd vremea „citindu-se între ei” şi publicând doar „în reviste cu tiraj confidenţial”; în acelaşi text, aceiaşi cercetători români sunt înfăţişaţi ca dornici să se „pripăşească” în Mid-West-ul american şi, în exact acelaşi timp, disperaţi să ocupe „fotolii” în… România.

Drept urmare, considerăm că o persoană care promovează acest gen de insulte, de stereotipuri şi care poate să comită astfel de erori, pune serios la îndoială capacitatea Insitutului Cultural Român de a promova o diplomaţie culturală inteligentă, o reintegrare reală a diasporei româneşti şi îmbunătăţirea imaginii culturii româneşti în lume. Atitudinile d-lui Mihăieş trădează lipsa unor cerinţe elementare ale oricărei diplomaţii culturale: îmbrăţişarea diferenţelelor, cultivarea diversităţii, reconcilierea, recunoaşterea realizărilor diasporei intelectuale româneşti, atragerea cât mai multor intelectuali, provenind din cele mai diverse discipline, în proiectul cultural româneasc.

Având în vedere acest text al d-lui Mihăieş, ne întrebăm: ce anume calităţi, profesionale sau de altă natură, ale domniei sale l-au recomandat pentru ocuparea funcţiei de vice-preşedinte al ICR? Cum poate dl. Mihăieş să medieze dialoguri şi să stabilească legaturi cînd el îşi manifestă în mod făţiş dispreţul faţă de întregi grupuri de intelectuali de origine română aflaţi în străinătate? Ce autoritate morală şi intelectuală mai poate avea domnia sa cînd lansează atacuri injurioase tocmai împotriva celor pe care, dată fiind funcţia pe care o ocupă în structura ICR, ar trebui să şi-i facă parteneri? Ce fel de diplomaţie culturală este aceea care tratează cu un dispreţ aprioric întregi categorii de posibili participanţi şi beneficiari ai activităţii Institutului Cultural Român?

Luând în considerare argumentele expuse mai sus, credem că d-l Mihăieş este cu totul nepotrivit pentru a ocupa funcţia de vice-preşedinte al Institutului Cultural Român.

Domnule Preşedinte, prin ceea ce facem, prin cursurile pe care le predăm, prin proiectele de cercetare în care suntem implicaţi, prin ceea ce publicăm, prin simpla noastră prezenţă în viaţa academică americană, noi suntem deja un factor al diplomaţiei culturale româneşti. Şi este extrem de regretabil ca tocmai o instituţie românească specializată în diplomaţie culturală să dispreţuiască acest lucru. Noi existăm şi vom continua să existăm cu sau fără voia ICR. Atâta doar că, printr-un astfel de dispreţ, funcţionarii ICR ne reamintesc de un profund sentiment al zădărniciei – exact acelaşi sentiment care pe mulţi dintre noi ne-a determinat să devenim „universitari americani de origine română.”

Vă mulţumim anticipat pentru solicitudine şi aşteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră!

Cu stimă,

Dr. Cristian Apetrei, Tulane University, Lousiana, USA
Dr. Mihail Bota, University of Southern California, California, USA
Dr. Cristina Brădăţan, University of Central Florida, Florida, USA
Dr. Costică Brădăţan, Miami University, Ohio, USA
Dr. Eugen Brăiloiu, Temple University Medical School, Pennsylvania, USA
Dr. Maria Bucur-Deckard, Indiana University, Indiana, USA
Dr. Paula Budu, Duke University, North Carolina, USA
Dr. Dragoş Ciuparu, Yale University, Connecticut, USA
Dr. Corneliu I. Costescu, Agora Laboratory, Illinois, USA
Dr. Aurelian Crăiuţu, Indiana University, Indiana, USA.
Dr. Dana Dabelea, University of Colorado School of Medicine, Colorado, USA
Dr. Daniel David, Babes-Bolyai University, Romania & Mount Sinai
School of Medicine/Albert Ellis Institute, New York, USA
Dr. Bogdan Dragnea, Indiana University, Indiana, USA
Dr. Andrei Drăgănescu, Sandia National Laboratories, Albuquerque NM, USA
Dr. Irina Livezeanu, University of Pittsburgh, Pennsylvania, USA
Dr. Isabela Mareş, Stanford University, California, USA
Dr. Vlad Mareş, Washington University in St. Louis, Missouri, USA
Dr. Cătălin Perju, Cleveland Clinic & Kent State University, Ohio, USA
Dr. Gabriel Prăjitură, State University of New York Brockport, New York, USA
Dr. Bogdan Suceavă, California State University Fullerton, California, USA
Dr. Liliana Ştefan, Lawrence Berkeley National Laboratory, California, USA
Dr. Ionel C. Ştefan, Lawrence Berkeley National Laboratory, California, USA
Dr. Matei Stroilă, University of Illinois Urbana-Champaign, Illinois, USA

Semnaturi primite până la ora 9am EST (6 mai 2005).
Lista actualizata cu ultimele semnaturi ale acestei scrisori poate fi consultata la
www.diaspora.home.ro

Copii ale acestei scrisori deschise au fost remise presei centrale din Bucureşti, ca şi unor reviste culturale săptămânale.

Ecouri

  • Cezar Ungurenasu: (7-5-2005 la 00:00)

    Oieri, boieri si veri si…Mihaies

    Tocmai ma pregateam sa aflu cine-i profesorul Mircea Mihaies cind mi-a cazut sub ochi replica domniei sale din Cotidianul de azi cu titlul de mai sus, minus numele autorului Si iata ce am aflat : Mihaies = Vanghelie + Becali.De la Becali domnul profesor Mihaies a imprumutat meseria de oier si verbiajul de Pipera.De ce intra si Vanghelie in ecuatia de mai sus va las pe Dvs sa va dumiriti cu ajutorul urmatorului citat din Mihaies : ” O minima probitate i-ar fi obligat sa citeasca si ce am scris eu, nu doar ce au iteles cei pe care departarea de tara i-a facut sa sa nu mai distinga intre masculin si feminin ( nota bene! n.n), respectiv intre „patrupezi” si „patrupede”. Dar ce mai conteza adevarul?”
    Dar gramatica mai conteza, domnule profesor?
    Patruped, patrupezi la masculin si patrupeda, patrupede la plural, domnule profesor? Si nu-i vorba despre o „scapare”,ci despre un argument
    pe care il folositi pentru a dovedi incultura celor 24 de semnatari ai unei scrisori deschise, redactata cu prea multa pudoare academica pentru „sensibilitatea” Dvs culturala.
    Pentru mine, domnul profesor Mihaies si-a pus amprenta de analfabet functional. Sper ca aceste rinduri sa fie unicul „ecou”, deoarece nu merita sa polemizati cu o patrupeda.

    Cezar Ungurenasu



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lecţia de ateism

HRISTOS A ÎNVIAT! Există o stare psihologică a disperării, a pragului deciziei, definită popular prin expresia mi-e totuna. E o...

Închide
34.239.151.124