caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Din „Cei o mie”.

de (9-5-2005)

In presa românească se mentioneaza ca „sunt unii care beneficiază şi azi din ceea ce au câştigat în orânduirea comunistă. Mulţi sunt acei -din străinătate-, care ajung la informaţii la „mana a treia”, totul degradandu-se in barfa. Aceştia încearcă din străini sa „ajute” pe cei de acasă. Intenţia este demnă de laudă. Cunoaşterea limbii nu este suficienta, trebuie să trăieşti în anturajul pe care l-ai părăsit, pentru a fi eficient. Intenţia mea este de a explica două noţiuni care trebuie discutate in societatea de după 89: ideologia şi economia.

Ideologia

Oare nenorocirea care a durat aproape o jumătate de secol a reuşit sa îndoctrineze pe cineva fără sa se mai poată debarasa o viaţă întreagă de aceasta? Răspunsul meu este un „Nu” categoric. Ideologia sovietică -dacă exista aşa ceva- a fost transplantată în România fără asentimentul populaţiei! Primele aşa numitele „alegeri libere” (1946) au fost o farsa! Dar au arătat drumul viitorului, de umilinţă, a unui Neam întreg. Vishinsky, şi Kaftaradze, aceştia au condus propaganda electorală, prin „cozile de topor vremelnice”, până când şi-au lepădat „cămaşa de forţă roşie”. Ori vrei, ori nu vrei, asta este calea de urmat! – a fost lozinca acelor 1000, care au vrut să clădească o societate, cu totul nouă, fără nici-o o şansă de reuşită. Din cei 1000 mulţi nu pot fi uitati.

Unul dintre cei mai mari MARTIRI ai neamului românesc modern este: Lucreţiu Pătrăşcanu. El a văzut de la bun început că ceea ce el a crezut vreodată, pentru ce a militat, nu se poate aplica, nu numai poporului român, ci nimănui! Istoria a adeverit aceasta. Nimeni din Europa subjugata Sovietelor, nu a avut o aşa mare privire in viitor ca Pătrăşcanu. Cu modestie, a exprimat interesul poporului din care se trage şi prioritatea acestuia asupra tuturor concepţiilor politice postbelice.

Programul politic unic al acelor vremuri, izvorât dintr-o suprastructură, nu putea fi tolerat de o minte sănătoasă. Lucreţiu Pătrăşcanu, un intelectual deosebit, provenit dintr-o familie înstărita, un avocat strălucit, un bon om, cinstit, UN ROMÂN! – a fost printre primii care au recunoscut intolerabilitatea celor propovăduite de cei pe care i-a apărat, într-o justiţie legată de lege.

A trebuit să sufere, l-a costat viaţa-, fiind acuzat de cei cu care avusese acelaşi crez. A recunoscut din timp ca naţiunea lui refuză, orice imixtiune in viţa poporului.

Conducătorii acelor timpuri nu au putut justifica arestarea lui Pătrăşcanu. Au cerut „ajutorul” regimului „frate” maghiar. Doi emisari a căror limbă maternă a fost maghiară s-au deplasat la Budapesta si au discutat problema cu Laszlo Rajk, pe atunci ministru de interne. Prima întrebare a lui Rajk: voi nu aveţi „contrarevoluţionari”? Răspunsul a fost negativ. După îndeplinirea sarcinii s-au întors la Bucureşti, unde la aeroport au fost aşteptaţi de vârfurile conducătoare. S-au reîntors cu mâna goală. Un glonte dintr-o armă cu lunetă, -prin fereastra celulei-, a pus capăt vieţi acestei deosebite fiinţe, invalida, bolnava, după mulţi ani de detenţie.

Cei doi emisari: Unul a murit în mizerie, ucis in Bucureşti, de vreo câţiva ani. Celălalt si-a tărăgănat viaţa în Israel, ca ceasornicar.

Cei „o mie” au reuşit sa convingă şi pe alţii, oameni cinstiţi, care credeau vremelnic în reuşita încercării de a clădi o societate fără clase. Fărădelegile, crimele din Soviete, au fost dosite! Dar cele întâmplate zi de zi i-au scârbit. Regimul în cămaşa lui de „forţă”, nu a dat nici o posibilitate de a te scăpa de acesta, odată intrat „în hora” acelor câţiva, trebuia să o joci până la sfârşit.

Unul dintre oamenii acelor 1000 a fost în Israel. Bineînţeles, după ce a fost scos din toate funcţiile şi arestat pentru un memoriu adresat Conducătorului, unde explica: se fac „greşeli” (devierea, nu-mi amintesc dacă era de dreapta sau stânga) problema a fost prelucrată la (şedinţele de organizaţie de bază) „ce se întâmplă azi în R.S.R.”. În acele 6 zile pe an, în penitenciarele României „Burghezo-moşiereşti” era singura sursă „academica” a acestui „tovarăş vechi din ilegalitate”.

Înainte de 1 Mai şi 7 Noiembrie organele poliţiei „Burghezo-moşiereşti” îi arestau, pentru a nu deranja cinstiţii cetăţeni paşnici. In ţara la noi, si-a dat seama de libertate, şi a apostrofat. „daca vrei să fii comunist, apoi Israel este locul unde poţi să-ţi duci concepţia la bun sfârşit”.

A afirmat: Penitenciarul interbelic român era o casă de odihnă, faţă de beciurile securităţi, unde a petrecut mai mult decât un an. Pe acest om(?) l-am întâlnit în uniformă de procuror. M-a invitat la biroul lui. A scos un dosar, care conţinea sângeroasele evenimente a armatei Hortiste din Sărmaş, Luduşul de Mureş (Octombrie 1944).

Cu dispreţ, am refuzat răsfoirea dosarului. Un om(?) care a fost „uns” ca procuror (pentru originea socială sănătoasă şi ilegalist vechi) ce poate să-mi ofere, în materie de jurisprudenţă, în aşa o crimă monstruoasă a armatei maghiare. Copii nevinovaţi, care s-au eliberat de nazism în România, au fost ucisi cu arme albe!.

Radu Balaş şi Kocsis Francisko: 370 de zile TEROARE Holocaust Fundaţia Cronos 2003. Anacronismul orânduirii: ambii după un timp de, au primit pensia FIAP!

Tot ăştia, imediat după 23 August, au organizat o şedinţă la Comunitate. Au reuşit să „dovedească” ca in cec priveste conducerea de până acum (în timpul războiului) a fost nazistă. După 12 ani securitatea şi-a amintit de acestea şi a mai adăugat: „Organizarea deportării la Auschwiz”, din Ardealul de sud, de către preşedintele comunităţii din timpul războiului. Judecătorii au fost surprinşi citind actul de acuzare, a acelor care l-au cercetat, ei l-au achitat. Opt luni cercetări în beciul securităţii, iar după dezbatere, achitare, încă 2 săptămâni până la eliberare, advocat în vârstă de peste 60 de ani.

O completare. Singurul care a fost condamnat la detenţie în România şi în Europa estica, a fost Dr. Nicolae Gingold medic. Fostul funcţionar la „Centrala Evreilor din România” din timpul războiului. După ce profesorul Lupu a intervenit, -al cărui colaborator a fost-, numai după 10 ani de detenţie a putut fi eliberat.

Pentru cei „o mie” eliberarea a avut si o altă semnificaţie. Concepţia ca si concepţie! Dar pofta de mâncare trebuie atenuată. Zahar puţin (1944) poate inexistent pe piaţa. Cu picioarele pe birou, un „tov. vechi”, a luat legătura cu una din fabricile de zahar, si a ordonat sa-i trimită pe adresa „Comitetului Orăşenesc” zahăr. Totul a fost valorificat la negru! E adevărat, când s-a aflat, au fost excluşi din partid. Tov. la o vârstă destul de înaintată, a început să înveţe ceva, cele 4 clase primare, şi „universitatea din penitenciarele” din România interbelica, nu au fost suficiente, pentru a obţine o diplomă academica.
S-a pierdut în haosul comunist, din Bucureşti.

Beneficiul material, de care se vorbeşte zilnic, şi se face legătură cu funcţia pe care o deţinea in timpul comunismului. Ţara era condusa de unul singur, care un timp primea recomandări din afară. Apoi a devenit „independent”. Un şef de serviciu cu funcţie mare, la vechea securitate, coleg cu mine de şcoală, nu a realizat nimic în România, nici în Tara. Credinţa eronată ca acei care aveau acces să călătorească în Apus, făceau afaceri de milioane. Capitalistul apusean, când vedea pe unul din „Lagărul Socialist”, prima impresie era mila, faţă de cineva care era obligat sa trăiască acolo unde nu dorea. Dar a face tranzacţii cu un astfel de om, îl punea pe gânduri. Nu mă refer numai acele cazuri, care intră într-un cadru legal. Oameni care se ocupau cu contrabande au reusit până au fost prinşi.

Acei care erau afacerişti în ţară şi ocupau poziţii cheie, în penuria care bântuia, aveau mai mult decât omul de rând, dar de avere erau departe. Dacă greşesc, se datorează faptului ca nu cunosc depozitul contului celui în cauza, poate nimeni nu ştie! Vorbele nu pot fi decât bârfe fără probe. Aproape toţi acei care deţineau valori, erau achiziţii din vremea „Burghezo-moşierimii”. Am încredere în justiţia românească, şi în fiscul reformat..

Churchill a spus: capitalismul nu este una din orânduirile sociale cele mai bune –drepte-, dar nu avem alta.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Scrisoare deschisa referitoare la recentul articol al domnului Mihaies in revista Romania Literara

Stimati cititori, revenim cu textul scrisorii deschise adresata domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, a unor cercetatori si universitari romani activand...

Închide
3.235.182.206