caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

VERSURI

de (17-5-2005)

IMAGINARE

Intre noi distanţa iar se prelinge
Ce catastrofă ar fi
dacă ne-am atinge !

Am trasat peste tot culoare imaginare şi
udăm pe furiş floarea lui, fiecare.
Bolborosim ca, dimineaţa, apa prin ţevi :
-Tu cine eşti ?
-De ce mă întrebi ?

Ne-am trezit aşa cu ochelari de cal amândoi,
Poţi întoarce de-acum şi căruţa –ntre noi…

Mai e loc destul, totdeauna e loc,
Nu e nici un deranj dacă treceţi,
Vă rog…
Nu, nu sunt trist, vi se pare…
Ştiţi, s-a dat drumul la
Imaginare!

INSOMNIE

Nu pot s-adorm
ca şi când
nimic n-am văzut-
Cuvântul
Mă găseşte mereu.

Deşi arătăm diferit,
avem aceeaşi părere.

Ne sugem lichidele
Şi-alunecăm împreună
ca nişte navetişti la servici-

Poate-nflorim înaintea ta!

JOC

Intind mâna iau şi arunc,
Împing noaptea în ziuă s-o sting
Pentru o trecere pe lângă
Cu viaţa-nghesuită-ntr-o pungă
Şi jocul subţiirii terminat
In timpul ăsta strâmt
ca un
locaş de proiectil de tun,
mă închircesc
Altfel-
Punct încovrigat.

IUBIREA

N-o aşeza în ham
Şi n-o schimba pe Capul lui Ioan.
Ea vrea s-o prinzi în joacă,
Se sperie uşor…
O poţi ucide noaptea
Când vine la izvor.

M-AM INCHIPUIT IZVOR

M-am închipuit izvor rotunjind pietre
şi visând la cascadă.
Până aici… marşul monştrilor roşii
unde ursoaica-l învaţă pe cel mic să rămână singur.
Aici… sunt eu fără tine…
şi-n barca aceea,
peste câmpuri,
noi doi.

Castel de nisip mă aşteaptă,
şi frunzele toamnei pe braţe să-i duc.
Uite,
mărgele de sânge, în cercuri, şi mirosul de fum scos prin nară.
Uite,
Libelule aşteaptă aripi de sticlă.
Eu, după atâtea căderi,
un căuş să mă bea.

PRIMITI CU GĂRGĂRIŢA?

Risipesc vremea prin locuri anonime şi strâmte
Neştiind dacă să-mi amintesc sau să uit ceva. E primavară?
Ar fi trebuit să mă anunţe şi pe mine cineva,
aş fi scris un discurs magnific,
să intre toate florile la idei.

Sunt… gata!
Primiţi cu gărgăriţa?
Tristeţe, tu… ce mai vrei,
nu mai e, s-a terminat…
ţi-a plăcut să fii primăvară,
Taci şi-nfloreşte!

LINIA

Subţire ca o aţă de mămăligă
Mi se aşează în cale
O linie
Ce poate despărţi cerul, mâinile, inima.
O linie sigură dintr-o veşnicie tot mai nesigură,
O linie ca toate liniile ce complică existenţa
Luându-ţi forma cu multă iubire.
Dincolo de ea începe păcatul.
Sau ploaia-
dimineaţa aceasta cu iz de zambile.

Incă zăbovesc acolo strigând pe cine nu e.

ABISEEA

Urc iar pe vrejul singurătăţii
până dinsus de nori
să-ţi las cheile de la intrare.
Gândurile
mă împing spre văi de izbelişti, spre umbre,
unde-şi istoveşte puterea si Vântul.

Din cauza lor ne-a căzut coada,
mulţi cred că-s mai deştepţi fără ea !
Iubirea-i printre noi sălbăticită de tot.
Chipul tău va fi ultimul lucru pe care-l voi vedea.

Parcă-s mai dulci norii!
Abiseea,
trecut-ai pe-aici în vârful picioarelor?
Tu ai stins lumina şi mi- ai şters ochelarii?

A FI- A NU FI

A nu fi
Trăia aşa …de-a dreptul, fără chitanţă,
Biciuit de fumul
ultimei sale tristeţi.
Urcase treptele -câte trei-
s-ajungă lângă lucruri,
să afle ce ştiu.
Si nu mai găsi
decât câteva dorinţe
la schimb.

– Ia spune, de ce nu eşti?-
îl întrebă
A fi,
înfăşurat frumos în piele şi os-,
Cari privirea de colo – colo,
fără garanţie,
mai lasă fântâna din care nu se bea…

Luna-şi făcu loc şi-şi privi –ngrijorată
ultimul rid.
Fantâna, cu capul sub braţ,
Pandea lacomă
prada.

IZGONITUL

De frământare,
face inima pâl, pâl, pâl, pâl, pâl, pâ- ââl…
Cum goneşte văntul frunzele,
aşa curg, telegare, cuvintele.
Cică de unde apar! Nu vă leagănă?!
Oh, câte strâmtori!
Intraţi, aveţi voie la el, la poet…
Ca să fiu trebuie să fie vreo duminică, ceva…
Am sărit gardul,
o frunză roşie, usturată, e semn că nu sunt acasă.
Si l-am izgonit pe cel de la geam.
Dacă nu te deştepţi, nu ştii nimic,
mi-a strigat, cu ochii holbaţi,
unde văd indicatorul ”Spre D-zeu”, fac la dreapta.
Pe-un porc, care- ajunge primul, vrei !?

Ce-or fi lăsat cuvintele din ele,
după ce le-am sfertuit când le-am luat cu apă…!
Nebunul se uită prin o-ul ferestrei (făcut e el, de mine?) şi se-nchină.
Mă, de ce te-nchini?
Mi s-a spus c-ai răposat
şi te văz viu…!

POEZIA

Ne-am întălnit pe traseu, căt ţine un semafor.
Avea privirile plecate
şi –mi tot arunca fumul în
nas.
Prin ce câmpuri toată ziulica am fost,
Si ce vijelie ca lumea! Ai…vânturat?
Tu, scrie, hai, scrie ! Bine- ţi mai prinde
Când faci focul în sobă şi nu se aprinde…

Unde vrei să mă duci,
După amiaza din urmă-i spărtură de cruci.
şi ce fărăcuvinte s-aleg dintre cele ce dor?

L-am luat pe acela cu t,
Si, ca pe un elastic, l-am luuuuungit
şi i-am dat drumul
spre vise.
Acolo, fugiţii, le aruncă-ntr-o clipă.
Intorşii, visuind, le
ridică.

NEBUNUL

Dacă-l vezi, îl cunoşti,
merge zilnic până la capăt de linie şi numără oamenii.
Trillează cu stânga şi face o… limpezime.
Universul se-mbibă cu ea.
Ce frumos e când eşti tu!
Cum, ce caut acasă la mine,
îndes cuvinte-n crestătură şi-aştept!
De la cizmar fumul iese pe horn sub formă de cizmă-
fumează la gura sobei
de frică să nu-l împuşte Cel cu Biblia.

Peri albi, câte frunze căzute din pom,
zici că nu-i nimic, nu doare.
Clipe, să plângi,
dar cine să ştie să plângă?
Îl întind pe « n » până devine linie.
Eminescu-m-aş prin tine!

Trece maşina de gunoi cu viteză,
Iar am uitat să mă scutur de gânduri,
Oricum, era prea mult de-aşteptat.

MARELE ADEVAR

S-a zvonit că Marele Adevăr a scăpat pe străzi.
Mulţi-l aşteaptă cu valizele (citite, auzite sau văzute),
Cu multe-ntrebări sau pur şi simplu cu sânii goi.

Oricine vrea să-i iasa dintr-una şi…să se bucure !

E ora când te-ntorci pe partea ailaltă şi gemi.
Floarea mea din ghiveci, să se facă roşie, nu mai poate.
Te joci prea mult cu- Adevărul,
Hai să facem partea asta-n care, până mâine, uiţi,
Priveşte, bunăoară, cum cercul se plimbă …
Apare cineva pe el, ce-o vrea?

Merg spre marginea lumii cu aghiasmă-ntr-o cană
Si bat în poem cu o piatră.
De ce dai, mă?!
De ce taci?

ACASA

Vin unii cu o şurubelniţă şi slăbesc toate şuruburile.

Mă-ngrop în simplitate,
dar nu- mi ajung genunchii,
Cu ce mai eşti tu !- zice Poezie-mea.
(Mă tot duce cu zăhărelul, eurolaca, nici măcar nu- mi dă apă !)
Ia spune, amar cu amar, ce dă ?
Nu- ţi spun, tu faci castel din el
şi râzi de mine
de sus… !

Depun candidatura să mă- ntorc acasă.
La trib. Intr-un pâlc de lumină.
Gâştele deja au plecat cu unele sălbatice !
O să mă bat cu jivinele,
O să fumez în jurul focului…

CEL CU INGERII

– « Tu eşti cel cu îngerii ? »
– « Nu…- zic, sau … sunt?! »
L-am întâlnit frecându-şi mâinile
A nelinişte tăvălită prin suflet
Aşteptând visele pentru Cel de sus.

Prieteni,
Pleacă CelCuÎngerii,
Ne-a lăsat să complicăm ceea ce era simplu de tot
Şi să ne arătăm dinţii.
Cred că deja dă explicaţii
Cum de ne lipseşte
Ceea ce trebuia să fie…

AL NIMĂNUI

Iată, trece-al nimănui…
Are-o aripă rănită
Şi o Ană nezidită,
Ar bea apă otrăvită.

Nu plânge, amarule,
Vezi ce faci cu soarele,
Prea apune repede…
Iar dacă ţi-e greu, spre seară,
Leagă-ţi inima c-o sfoară
Să nu dea pe dinafară

Că nu este, nu-i, şi nu-i
Leac pentru al nimănui.

MOARTEA

Vine încet cu coasa întoarsă spre ceruri. E aşa o
ceaţă … Ca de o metaforă mă reazăm.
Ea este. Plimbă
ochii după o pradă uşoară. Ii simt… Mărturisesc că am
căzut deseori de pe cuvânt.
Mi-e teamă de noaptea niciodată a mea,
si de orice mă poate mânca,
Mărturisesc…

Parcă ezită, o cunosc după ochi… parcă
ezită… Păsările ţipă fără noimă un cântec pe
care nu-l înţeleg…
Poate se duce după iarbă. Ia-o
peste câmp, aşa, ia-o peste câmp, n-avea grijă, nu
trec masini…
du-o vântule, gândule, du-o …

Şi coasa-ncovrigată decupează
norii -ngrămădiţi pe mămăligă. Trece- fără bilet de
trecere- prin noaptea asta frumoasă şi
stricată,
şi
mă mir că ziuă se face,
şi
mă mir că pot să las totul aşa cum e
fără să mai gândesc…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Plimbare cu “risc maxim”

Pe cand unii straini platesc sute de euro sa viziteze peisajele patriei in faimoasa “Mocanita”, eu - vesnicul navetist, ma...

Închide
3.239.91.5