caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Sunt un om al momentului!

de (12-9-2005)

Momentul meu nu înseamnă o clipă, ci o ÎMPLINIRE.

Dacă ar fi să-mi răspund mie ce sunt astăzi, răspunsul meu ar depinde de nişte variabile care ţin de vârstă, de starea de peste zi sau de peste an, care ţin de program sau de felul de a vedea lumea la un moment dat. În fiecare dintre noi există mai multe făpturi, unele Hyde, altele Jekill. Îmi place să scriu, dar, după ce scriu, am impresia că unele subiecte sunt mai expresive, sau intrarea mea în sufletul fiecăruia se poate petrece şi altfel: printr-o carte. Şi va fi o carte de poezie şi proză scurtă. E mai expresivă şi eternă. Acum comunic prin cel mai adecvat mijloc pe care-l am la îndemână, ziarul Impact, atât de drag mie, poate şi dumneavoastră. Şi atunci nu pot spune că sunt scriitor, sau sunt gazetar, sau poate, sunt un romanţios. De fapt, sunt un secretar, un martor al timpului meu şi nu numai atât. Încerc să ţin jurnalul timpului nostru.
Aşa cum ni se întâmplă tuturor, şi în mine există un Vali de 20 de ani, care moare, apoi se naşte unul de 25, moare şi acela şi se naşte unul de 35 de ani. Deja vorbesc de nişte persoane străine, care se numesc, întâmplător, Vali Niţu. Sunt nişte persoane foarte apropiate, dar străine în acelaşi timp. Îmi sunt dragi, simpatice. Cel mai simpatic mi-e Vali de 16 ani. Adolescenţa e o perioadă în care eşti purtătorul tuturor lucrurilor bune şi rele de pe lumea asta, eşti depozitarul tuturor şanselor şi al tuturor nenorocirilor. Atunci se alege ce se va întâmpla cu tine, atunci se alege binele de rău. Atunci mă vedeam foarte artist şi foarte sentimental, trăiam în numele marilor pasiuni şi descoperiri. Îmi doream să descopăr locuri misterioase, visam să scriu. Scriam chiar, aveam un fel de acnee poetică explozivă. Citind câteva din ciornele din acea vreme, altceva decât duioşie, nu simt. Şi un anume respect pentru o întorsătură de frază mai reuşită. Astăzi visez la acel Vali de 16 ani. La ce nu mai pot face. La aproape 51 de ani pot să mai construiesc scenarii care să-mi înnoiască viaţa. Visez la puterile mele, la atletul care eram. Nostalgiile astea n-ai cum să le eviţi. Şi atunci, sigur că mă gândesc cu simpatie la fiara aia care făcea năzbâtii. Pierderea cea mai mare pe care o ai la vârsta mea nu sunt visele, sunt puterile, exuberanţa şi vitalitatea. Nu, acum nu este încă cazul. Dar acestea sunt lucruri minore. Perioada asta dintre vârsta a doua şi a treia e perioada descoperirilor mari şi a neputinţelor mici.
Au fost oameni care au crezut în mine de la bun început. Am întâlnit şi oameni, care mi-au spus: „da, du-te şi mori, du-te şi prăpădeşte-te!”. Şi n–a mai contat că sunt fericit sau nefericit, bogat sau sărac, că sunt sătul, că sunt flămând. A contat măreţia şi profunzimea miezului din care vroiam eu să mă înfrupt. Eu îmi pun problema dacă sunt fericit, şi cred că asta e important. Fericirea e pentru cei ce cred cu ardoare în ea. Nu poţi fi fericit dacă eşti atent la ce se întâmplă în lumea asta. Dacă înţelegi ceva din ea, ai simţit deja parfumul nefericirii. Gândul că eşti muritor te face deja nefericit. Nu-mi pun problema fericirii, nu în sensul romanţios, nu în sensul telenovelei, ci în sensul „palpabil”. Sunt mulţumit în clipe în care trăiesc extazul de a fi reuşit. Şi am reuşit găsind fericirea. Aş fi fericit să mai trăiesc câţiva ani, să nu mă ruinez biologic prea repede. Cu adevărat importante sunt momentele când visez realitatea care mi se întâmplă azi, realitatea sufletului meu, realitatea împlinirii unui vis, sau după ce termin un ziar, după ce intră pe piaţă şi se vinde, aproape în totalitate. Spuneţi dumneavoastră, nu-i aşa că trebuie să fiu mulţumit ? Sau sunt zilele în care mă întâlnesc cu cei ce au intrat pentru totdeauna în sufletul meu şi simt cum între noi curg electroni de înţelegere şi de siguranţă. Senzaţia aia că eşti cu un om care te iubeşte şi pentru care eşti foarte important, cu care comunici, vorbeşti aceeaşi limbă, eşti pe aceeaşi lungime de undă. Am ajuns să mă îndrăgostesc acut şi epuizant şi efemer de orice. Trăiesc o euforie a unirii cu viaţa şi lumea. Sunt mai împăcat cu lumea asta, fiindcă nu-i mai cer atât de mult. Acum am. Viaţa mă răsfaţă. Regrete ? O, da ! Dar dacă ar fi să retrăiesc unele momente, aş schimba o bună parte din ele. Dacă aş putea să şterg cu buretele din memoria mea şi din viaţa mea o serie de urâţenii…Toate momentele când am fost nerod, când am fost abuziv sau injust, când am făcut rău, când am fost gratuit, când am fost vanitos. Sunt un om al momentului. E adevărat că fac planuri pe secole înainte, dar sunt un om al momentului. E o definiţie corectă a mea şi e plină de adevăr. Depind de clipă mai mult decât de eternitate.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • ticoela: (12-9-2005 la 00:00)

    pling odata cu fiecare cuvint al tau
    pentru ca asa este..
    si doare…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vali NITU: (12-9-2005 la 00:00)

    Ela…
    Iti multumesc enorm pt gandurile tale. Daca vrei sa mai citesti cate ceva acceseaza site-ul ziarului meu http://www.impactdb.ro si poti sa-mi scrii.
    Cu drag,
    Vali

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.160.105