caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica TELEGRAMA



 

Dumnezeu, fochistul

de (10-4-2011)

Clubul Discuţiilor Interesante din Reşiţa, care, prin târg a început să fie numit Clubul Înţelepţilor (nu se ştie, încă, dacă în derâdere ori ca semn de preţuire, se mai fac cercetări) a plonjat, săptămâna trecută, în miezul Problemei-Problemelor, având ca temă de discuţie un studiu propus de către profesorul reşiţean, Ioan Vida, intitulat „Dumnezeu şi ştiinţa”. Îl numim studiu, deoarece este realizat cu mijloacele cercetării ştiinţifice, folosindu-se de cele mai noi descoperiri ale fizicii, chimiei, biologiei, medicinei, aplecându-se asupra unor teoreme ştiinţifice şi matematice, care încearcă să răspundă la întrebările ce este Universul, cum a apărut el, care sunt limitele Universului, cât de adânc putem pătrunde în microcosmos şi în macrocosmos, cât de adânc putem privi în trecut şi cât de departe putem scruta viitorul? Şi, desigur, unde este locul lui Dumnezeu, în această lume cercetată cu ajutorul reactoarelor atomice şi al sateliţilor interpalentari.

Profesorul Vida s-a arătat a fi la curent cu cele mai recente teorii elaborate de către Stephen Hawking, Garrett Lisi, Alan Guth, Michel Persinger, Steven Weinberg şi mulţi alţi oameni de ştiinţă, care, prin cercetările lor, dau răspunsuri coerente cu privire la apariţia Universului în urma exploziei primordiale, numită Big Bang. De altfel, oarecum surprinzător, este şi faptul că profesorul Vida, care se declară din start credincios, este de acord cu Big Bangul, însă respinge cu fermitate absenţa lui Dumnezeu din Univers. Ioan Vida, fiind, prin educaţie, un om de ştiinţă, nu poate renunţa descoperirile ştiinţei, nici nu le poate nega ca un ignorant, ci, dimpotrivă, încearcă să le folosească pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. De ce face aceasta? Pentru că aşa cum mărturiseşte, nu poate renunţa nici la sentimentul religios, pe care îl simte prezent în fiinţa sa. Iată un scurt citat din lucrare, în care Ioan Vida, încearcă să demonteze concluziile unor cercetări din domeniul medical, cu privire la sursa sentimentului de existenţă a lui Dumnezeu: „Michel Persinger, neurolog, crede că Dumnezeu există numai în mintea oamenilor şi anume în lobul temporal drept. Prin stimularea magnetică a acestei regiuni a creierului, în laborator, la mai mulţi studenţi voluntari, s-a constatat că aceştia au o senzaţie de siguranţă, datorită prezenţei unui protector misterios şi invizibil. Savantul explică existenţa acestui fenomen, ca o reacţie a organismului uman la frica de moarte. Mie mi se pare mai logic să consider acea zonă din creier un canal de comunicare cu Dumnezeu, prin intermediul câmpului cuantic”.

În ceea ce priveşte concluziile fizicienilor, care susţin modelul apariţiei Universului în urma Big Bangului, Ioan Vida este de acord cu aceştia, însă presupune că şi înainte de Big Bang trebuie să fi existat ceva, şi acel ceva nu poate fi decât Dumnnezeu, care a produs Big Bangul. La fel, autorul este de acord că mintea omului a inutit existenţa unui Univers infinit, însă instrumentele ştiinţifice nu pot cerceta decât un Univers limitat, dincolo de marginile căruia, în concepţia lui Vida, veghează Dumnezeu.

Iată câteva dintre axiomele propuse de autor, pentru a-l împăca pe Dumnezeu cu ştiinţa:
„Dumnezeu poate fi asemănat, într-o anumită măsură, cu un Univers infinit. Îl putem asemăna cu un Univers deoarece Dumnezeu presupune şi energie. Energia trebuie să fie infinită, pentru a explica generarea universului nostru, posibil, infinit.
Dumnezeu a provocat într-un punct al său, folosindu-şi energia infinită, Big Bangul, creând Universul nostru împreună cu spaţiul, timpul şi legile necesare apariţiei vieţii.
Universul nostru este paralel cu Universul lui Dumnezeu, la o distanţă cuantică. Apropierea este posibilă, deoarece Universul nostru are unsprezece dimeniuni, dintre care şapte sunt dimensiuni cuantice. Apropierea uşurează acţiunea lui Dumnezeu asupra Universului nostru.
Dumnezeu se informează despre evoluţia Universului nostru şi de la holograma descrisă de Sisskind (n.n. – imaginile din interiorul Universului, impregnate pe sfera care ar putea fi marginile lui), şi intervine cînd este cazul, folosind câmpul cuantic, materia neagră, energia întunecată şi, eventual, găurile negre”.

Repetăm faptul că profesorul Vida a promis că va reveni cu noi „justificări”, privind împăcarea teoriilor ştiinţifice cu Dumnezeu. Sau invers. Oricum, este de observat că, deşi idealistă, teoria lui Ioan Vida, recunoaşte alungarea din lume, de către ştiinţă, a Dumnezeului biblic, care, în vremea minunilor, umbla pe Pământ şi se alătura oamenilor, fizic, pentru a-i sprijini în faptele lor, pentru a-i recompensa ori pedepsi. El propune un Dumnezeu ce reglează mersul lumii, asemenea unui om de ştiinţă, care controlează un proces, mai reglând presiunea, mai temperatura, mai energia introdusă în sistem. Sau, mai pe înţeles, ca un fochist, care reglează temperatura din apartamentele unui bloc de locuinţe, de la pupitrul de comandă. Apoi, pune în funcţiune termostatul şi, o vreme, se odihneşte.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146