ACUM.TV

Caricatura de Vali Ivan

Romanii intra repede in vorba cu persoanele necunoscute si, de multe ori, le impartasesc taine pe care le ascund chiar fata de rudele lor. Un cunoscator al problemelor de psihologie sociala ar interpreta pe baze stiintifice aceasta inclinatie; eu ma rezum a spune ca vine din teama (Fereste-ma, Doamne, de prieteni… ) si din singuratate. Prea putini oameni isi ajung lor insisi, prea multi simt nevoia de a fi alaturi de ceilalti.

In asteptarea cam indelungata a eliberarii unor acte, am stat langa o femeie cam de varsta mea si am vorbit despre una-alta. Mi-a spus ca a fost functionara la o institutie de cultura, sta singura intr-un apartament si are o fiica in provincie care o viziteaza foarte rar. In ultimele zile s-a suparat cand a vazut ca painea pe care o cumpara de obicei, graham de 300 gr, s-a scumpit cu o mie de lei. Acum costa 9.000 de lei. Chifla de 50 gr costa 2.000 de lei, cu 500 de lei mai mult decat acum cateva zile. “Si ce produse sunt astea? Tarate!”

Noile inventii – abonamentele la gaze si la curent electric – ii mai scot din buzunar cateva mii de lei pe zi. “Nu inteleg ce-i cu abonamentele astea daca tot platesc ce consum!” N-am stiut nici eu ce-i cu abonamentele.

Nimeni nu-i spune de ce apa, caldura, medicamentele isi schimba pretul de la o luna la alta, nici de ce, acelasi medicament are un pret dimineata si altul seara, sau difera de la o farmacie la alta. Aici as fi putut eu sa-i explic ceva, dar m-a apucat asa o lehamite, ca am preferat sa fac un semn din cap, cu sensul: Asta e!

“M-am saturat sa fac numai socoteli! – zice. Am un caiet pe care scriu tot ce cheltuiesc, dar am prea putini bani. Intretinerea, in jur de doua milioane, la telefon nu pot sa renunt ca e nevoie, vine vreo urgenta.”
“Ce mai gatiti?”, am intrebat-o eu, cu gandul sa schimb vorba.
“Eu tin post tot timpul, zice. Acu’ am trecut pe verdeturi proaspete. Cumpar de 15 mii urzici, le ingros cu malai, pun un pic de vegeta si usturoi. Daca am pus malai, nu mai trebuie sa fac nici mamaliga. De cele mai multe ori mananc supe. Trei cartofi, o lingura de orez si vegeta, cam atat.”
“Draga doamna, am spus eu, toti batranii ar trebui sa moara, nu mai sunt de nici un folos, ba chiar fac rau, dupa cum a scris un mare ziarist intr-un articol care a iscat un pic de valva.”
“Adica ce rau fac? Cer eu ceva de la cineva? Deranjez pe cineva? Nici pe fiica mea n-o supar.”

“Ziaristul respectiv a demonstrat ca batranii au hotarat soarta tarii in ultimii 15 ani. Batranii, pensionarii care stau ca belferii pe munca altora, s-au dus ca oile la vot si au ales pe cine nu trebuie, iar tineretul a suferit si sufera din cauza asta.”
“Nici nu stii ce sa mai zici! Credeti ca eu nu ma gandesc in fiecare zi s-o termin cu viata? Ma gandesc, dar n-am curaj. O cunostinta de-a mea care suferea de diabet, femeie inca in putere, satula de medicamente, de umblatura, de toate, stiti ce-a facut? A scris o scrisoare, s-a spalat, s-a ingrijit, apoi a cumparat de la cofetarie un carton de prajituri, le-a mancat si s-a intins in pat. A intrat in coma si a murit. Eu o sa iau niste diazepam. E usor, curat, dar trebuie sa-mi fac curaj.”
“Lasati asta! La ce nu putem schimba, nu trebuie sa ne gandim! Aratati bine, au inflorit pomii, ce-i cu gandurile astea? Dupa 40 de ani de munca, chiar nu aveti dreptul etc…” Cu aceste fraze pline de optimism, ne-am despartit, fiindca am ajuns la ghiseu.

La iesirea din sectie, am vazut un batran care abia mergea sprijinit in carje. Cumparase cateva banane si dadea cate una copiilor care treceau pe langa el. “Ia o banana de la tataia, dragutule! Tine o banana!” Intindea banana incercand sa se sprijine bine in carje, ca sa nu cada, iar pe fata avea un zambet care mi s-a parut in acelasi timp, bland, umil si chinuit…

Acest articol a fost publicat luni, 11 aprilie 2005 la rubrica Social.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.