caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Principauté de Monaco

de (18-4-2005)
Grace Patricia Kelly şi prinţul Rainier de MonacoGrace Patricia Kelly şi prinţul Rainier de Monaco

.. Stat si oras stâncos pe litoralul Mediteranei, în Alpii Maritimi, pe o suprafata de 2 km.p./28 mii ha., cu capitala Monaco (bani), mare centru turistic, cuprinzând muzee si cazinouri. În Antichitate a fost colonie feniciana, în secolul XI trecând sub dominatie genoveza, devenind domeniul familiei Grimaldi în 1297, iar în 1514 fiind recunoscuta independenta fata de Franta. În 1911, regimul liberal a fost înlocuit cu absolutismul princiar. Printul Rainier III – Louis-Henri-Maxence-Bertrand GRIMALDI – Print de Monaco din 1949-2005 – a adus mari schimbari constitutionale în 1962, an din care printul este Suveran, exercitând puterea executiva, împartind puterea legislativa cu Consiliul National ales pe 5 ani, confirmând monarhia constitutionala ca mod de guvernare si consacrând separarea functiunilor administrative, legislative si judiciare.
… Printul Rainier – fiul principesei Charlotte de Monaco si al printului Pierre de Polignac, devenit Grimaldi prin ordonanta din 18 Martie 1920 – s-a nascut în ziua de 31 Mai 1923. A accedat oficial la tron pe 19 Noiembrie 1949, ca urmas al bunicului sau, printul Louis II. Fiica acestuia, sora cu Rainier, printesa Charlotte, mai în vârsta decât Rainier, a fost casatorita de 3 ori, al treilea sot decedând la câteva saptamâni dupa casatorie, renuntând la drepturile sale în 1944. Cu Rainier ajunge la tron dinastia Polignac care a succedat celei a Goyon-Matignon (la putere din 1731).
… Viata lui Rainier, cel de-al 30-lea print de Monaco, a fost plina de fericire, dar si de drame direct legate de familia princiara, cea mai mare tragedie fiind decesul sotiei iubite Grace Patricia Kelly, printesa de Monaco, fosta actrita la Hollywood. În ziua de 14 Septembrie 1982, în urma unui „accident” de masina la înaltimea principatului Monaco, în care se afla cu fiica mai mica Stephanie, printesa Grace moare, iar Stephanie este ranita. Accidentul a dat ocazie multor controverse… Stephanie are mereu discutii cu mama ei, Stephanie nu este interesata sa se conduca dupa rigorile protocolului princiar, dorind o viata libera si independenta…
… Rainier III, print de Monaco, duce de Valentinois, conte de Carlades, baron de Buis, senior de Saint-Rémy, sire de Matignon, conte de Torigni, Baron de Saint-Lô, Baron de Luthumière, baron de Hambye, duce de Mazarin a fost unui din cei mai vechi suverani ai Planetei. A cunoscut sapte presedinti francezi si cinci papi, spunând ca în special l-au marcat De Gaulle, Pie XII si Alfred Hitchcock, pe care l-a întâlnit cu ocazia turnarii unui film, în care Grace era protagonista.
… Printul Rainier a urmat studii în Marea Britanie, în Elvetia si în Franta – la Montpellier (Hérault), apoi la Paris unde a urmat cursuri la Scoala de stiinte politice. Revenind în principat s-a angajat în 28 Septembrie 1944 ca voluntar cu titlu de „strain” în armata franceza, fiind repartizat la Statul major al armatei a 2-a, luând parte la campania din Alsacia si decorat cu Crucea de razboi.
… În 16 Aprilie 1956, printul Rainier s-a casatorit cu Grace Patricia Kelly, de origine irlandeza din Philadelphia, devenind Printesa de Monaco. A dat viata celor trei copii: printesa Caroline, nascuta pe 23 Ianuarie 1957, printul mostenitor Albert, nascut pe 14 Martie 1958 si printesa Stéphanie nascuta pe 1 Februarie 1965.
… De la succesiunea pe tron, Rainier a remodelat total peisajul urban al principatului, datorita gigantelor constructii atât subterane cât si exterioare. În decurs de 50 de ani, teritoriul monegasc a crescut suprafata sa cu 20%, câstigând 34 hectare si pe mare. În paralel, principatul a cunoscut o mutatie economica zi o dezvoltare a activitatilor financiare, imobiliare si maritime, fara precedent. Pe plan cultural, printul Rainier a creat în 1959/Premiul de compozitie muzicala Rainier III/, în 1966 Fundatia Printul Rainier de Monaco, instituind un premiu literar si un premiu de compozitie muzicala, iar în 1974 fondeaza Festivalului international de circ, unul din cele mai reputate din lume.
… În 1994 a suferit un pontaj coronarian, iar în 2000 o ablatie partiala a plamânului, sanatatea devenindu-i precara, fiind spitalizat de mai multe ori.
… În 5 Octombrie 2004 Rainier adera la Consiliul Europei.
… În1949 printul se afla la putere; 45% din sumele încasate de Principatul de Monaco erau provenite de la Cazinouri, de la mesele de joc. De când printul Albert i-a succedat în ultimii ani, încasarile reprezinta mai putin de 4%. Principatul nu are resurse proprii, totul axându-se pe dezvoltarea imobiliara, a curselor de Grand Prix F1, Open tenis, marile staruri bogati si celebri, turism. Monaco dispune de un anume regim fiscal, permitând multor rezidenti sa nu plateasca impozite nici pe venit, nici pe averi imobiliare, Monaco fiind locul visat al tuturor celor care vor sa-si puna la adapost privirile indiscrete, datorita bogatiilor colosale. Fata de aceasta situatie „liberala” si unica, principatul Monaco a dat nastere unor critici severe în anul 2002, acuzele constând în „lipsa de deontologie bancara riguroasa, existenta unei legislatii care sa garanteze anonimatul tranzactiilor, un cazinou fara control, o cooperare administrativa si judiciara internationala inexistenta, ce a facut din Monaco un loc propice pentru „blanchiment” de capitaluri si bani. În 1993, Monaco a fost socotit drept „placa turnanta a banilor necurati”. Dupa atentatul din 11.09.2001 de la WTC, Principatul a ameliorat situatia de cooperare cu restul tarilor, care considerau Monaco drept „paradisul fiscal neecoperativ”, fiind retras de pe „lista neagra”. Din punct de vedere economic, principatul, începând cu 2003 a devenit mai generos si pentru cei mai putin bogati, astfel încât mai mult de 40.000 lucratori din afara granitelor principatului lucreaza în principat, salariile fiind mai mari în medie cu 20% decât în tarile limitrofe, pentru o populatie rezidenta de 30.000 locuitori, fiind angajate 39.000 persoane. Activitatea economica a principatului Monaco este echivalata la o cifra de afaceri anuala, de aproximativ 9 miliarde Euro.
… 28 Mai 1993, Monaco devine al 183-lea membru al ONU.
… Octombrie 1998, Monaco a cerut adeziunea în Consiliul Europei.
… 30 Martie 2002 a fost revizuita Constitutia monegasca datând din 1962, legea electorala asigurând pluralismul politicii în sânul parlamentului.
… 15 Mai 2003, Parlamentul monegasc a început negocierile cu Parisul privitoare la revizuirea conventiei franco-monegasca din 1930, care sa rezerve francezilor cele mai înalte functii publice în principat.
… 24 Iunie 2004, dupa concluziile unui acord între Franta si Monaco, asupra principiului ce permite cetatenilor din principat sa poata acceda la toate functiile publice în tara lor, calea este deschisa pentru adeziunea principatului de Monaco în Consiliul Europei.
… 5 Octombrie 2004, printul Albert a reprezentat Monaco pentru ceremonia de adeziune a principatului în Consiliul Europei.
… Principatul are 32 mii locuitori (reprezentand 122 nationalitati), dintre care 7.676 monegasci, 9.200 francezi si 5.500 italieni.
… Moneda este euro din 2003.
… Nu exista impozit direct pentru rezidentii principatului, cu exceptia francezilor din 1961.
… 60 asezaminte financiare cu un numar de aproximativ 3.000 persoane.
… 5-6 milioane vizitatori în 2003.
… Catolicismul este religia de Stat, iar libertatea cultelor este înscrisa în Constitutie.
… În ziua de 6 Aprilie 2005, la vârsta de 81 ani, dupa o domnie de 55 ani asupra Principatului Monaco, Printul Rainier a decedat, urmând automat la succesiune Printul Albert de Monaco, în vârsta de 47 ani, celibatar, integru, cultivat, mare amator de sport, care a stat mult timp în umbra tatalui sau, dar deseori reprezentândul pe Rainier în ultimii ani, cu ocazia diverselor ceremonii oficiale, data fiind sanatatea precara a acestuia.
… La 15 Aprilie 2005 au avut loc funeraliile Printului Rainier de Monaco.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
MĂ STING ÎN TINE

Îmi înalţ visele flămânde către tine Te vreau acum, eşti tot la mine-n gând, Prezent îmi eşti, iar clipa care...

Închide
18.219.112.111