caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

De ce românii nu sunt şi nu vor fi niciodată… japoneji

de (20-3-2011)
5 ecouri

Japonia, 11 martie 2011… un cutremur de 8,9 grade pe scara Richter şi un tsunami care, împreună, ar putea avea consecinţe majore pe termen lung pentru întreaga planetă… În România, două întrebări par a crea frisoane: a. România ar rezista la un cutremur de 8,9 si b. Pot românii să reacţioneze ca japonezii în timp de criză? Ambele întrebări sunt futile, din motive diferite, însă. În general, infrastructura fiecărei ţări e construită în funcţie de un context naţional. Ar fi absurd şi imposibil să pregăteşti o ţară ca România pentru un cutremur de, să zicem, 10 (valoarea maximă pe scara Richter) când noi pe aici avem probleme, printre altele, cu inundaţiile. La modul ideal, e bine să te pregăteşti pentru orice, să ai nave cosmice în care să îţi poţi adăposti întregul popor în afara orbitei terestre, să colonizezi planete… e frumos, dar, din păcate nici în Utopia lui Morus siguranţa absolută nu poate fi garantată. Obiceiul acesta infantil de a ne întreba de fiecare dată ce ar rămâne din noi dacă cine ştie ce catastrofă ne va lovi are ceva din aroganţa iluministă de a ne imagina că putem previziona orice şi preveni orice şi, mai ales că putem controla totul prin tehnologie. La asta se mai adaugă şi tare româneşti recente precum incapacitatea funciară în ultimele decenii de a aprecia just dimensiunea evenimentelor şi capacitatea noastră de intervenţie.

Înainte de a se pregăti de un cutremur de 8,9, România mai are de rezolvat, de exemplu, problema apei curente în şcolile de la sat sau acest neo-analfabetism care s-a instaurat în şcoala românească. La noi, însă, mizele acestea sunt considerate minore. Ce politician serios s-ar lăuda cu un asemenea proiect? E cu mult mai bine să combaţi pe teme precum noua glaciaţiune sau dezastrele nucleare.

Ce ar face România la un cutremur de 8,9 e neesenţial. De ce? Pentru că, înainte de a-şi rezolva problemele esenţiale, România nu va putea face faţă niciodată vreunui cataclism de asemenea magnitudine. Chiar dacă de mâine am avea toată tehnologia disponibilă astăzi pe planetă, ne-ar fi complet inutilă. Trebuie să începem de altundeva. Nu cataclismele în sine ar trebui să ne îngrijoreze pe noi, ci reacţia pe care o avem la producerea lor. Şi modul în care vom reuşi să supravieţuim după. Iar asta ţine de educaţie şi, în ultimă instanţă, şi de lipsa apei curente în şcoli. Dacă începem de mâine, poate că vom avea rezultate substanţiale în vreo trei decenii. Mentalul colectiv e destul de refractar schimbărilor, sunt studii serioase care o afirmă. Însă e singurul care poate asigura pregătirea pentru catastrofe. De orice natură ar fi ele.

Dacă a doua zi după un cutremur de 7 pe Richter supermarketurile vor începe să fie devalizate, ar trebui să ne mobilizăm întreaga armată doar pentru a le păzi. În acest timp, oamenii probabil că vor agoniza sub dărâmături. E doar un exemplu minor, puteţi face alte exerciţii de imaginaţie dacă doriţi.

Ajungem astfel la o altă întrebare spectaculoasă, dar tot atât de plină de sens precum cea dinainte: de ce nu sunt românii japonezi? Cum adică, uite, ei stau la coadă liniştiţi pentru a primi apă şi la noi să îmbulzesc cetăţenii că se dă zahăr? De ce, domle japonejii poate şi românii nu? Trecem peste abordarea idilică pe care o avem de fiecare dată în aceste cazuri, când ne uităm prosternaţi şi cu o reverenţă impotentă la ce fac alţii. În primul rând, românii nu sunt japonezi la fel cum francezii nu sunt norvegieni, elveţienii nu sunt saudiţi sau indienii nu sunt chinezi. Întrebarea e de un ridicol perfect pentru că nu e nevoie de multe informaţii pentru a afla că formarea naţiunilor despre care vorbim se bazează pe mitologii diferite, pe istorii diferite, pe un context (adicătălea!), incomparabil. A compara Asia şi Europa, de pildă, din punct de vedere al reacţiei la dezastre, presupune a compara două tipuri de raportări la fenomenul numit moarte.

Românii nu pot fi japonezi pentru că în primul rând sunt europeni şi în al doilea rând sunt creştini. Apoi, merită văzut cum se raportează cele două spaţii culturale la noţiuni fundamentale precum demnitate sau onoare. Nu discutăm în termeni de superioritate şi inferioritate. Nimeni nu poate spune că a considera sufletul ca fiind etern (atitudine frecventă în spaţiul cultural european) e mai prejos sau mai presus decât a crede că el nu are caracter permanent (paradigmă prezentă în buddhism  şi, în general, în spaţiul asiatic). Cu toate astea, aceste aparent detalii fac diferenţa. Apoi, dacă nu doriţi să mergem atât de departe în timp, e deja un lucru binecunoscut că geografia şi istoria recentă determină reacţii şi atitudini. Priviţi pe hartă: veţi vedea cât de ridicolă e o comparaţie între un stat carpato-danubiano-pontic şi o insulă în Oceanul Pacific. Românii nu pot fi japonezi pentru că au evoluat într-un spaţiu diferit, au un alt profil cultural, sunt mai tineri şi, prin urmare, mai imaturi, au o rezistenţă diferită la traume (gândiţi-vă la reacţia faţă de comunism), trăiesc prea mult într-o paradigmă balcanică a supravieţuirii cu orice preţ şi în orice condiţii.

Admit, o dezbatere pe aceste teme nu ar face rating la noi. Nu ne ajută, însă, nici lamentoul permanent (de ce nu suntem noi ca japonejii ?). Suntem ceea ce suntem şi trebuie să lucrăm cu instrumentele care se află la îndemâna noastră. Asta nu înseamnă că nu putem evolua, că nu putem ieşi din pasivitate. Dar, ieşirea din pasivitate trebuie să se facă în interiorul paradigmei care ne defineşte. Altfel, ne irosim energiile inutil. Pornim, aşadar, de la baza icebergului. Dacă rezolvăm problemele legate de infrastructura primară, dacă ne preocupăm de educaţie, dacă încercăm să recuperăm câteva valori europene esenţiale, atunci nici măcar nu trebuie să fim japonezi. Marea noastră problemă e că ne irosim încercând să rezolvăm lucruri importante la scară planetară înainte de a le rezolva pe cele care ne privesc direct.


Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • nicu: (23-3-2011 la 01:57)

    buna ziua,

    eu cred ca este destul de greu sa iei doar o caracteristica a cuiva, fara a considera intregul.
    felul in care reactioneaza lumea in Jp la evenimentele recente sunt bazate pe experienta sociala si educatie.

    avantajul lor este ca lumea are incredere in sistemul guvernamental, si in „Japonia”.
    chiar daca lumea nu are incredere prea mare in politicienii de sus, dar au incredere in sistem.

    increderea nu se castiga de azi pe maine.
    sa luam de exemplu metrourile/trenuri (fara loc rezervat).
    aici in Jp lumea sta la rand, si stie cu aproximatie cand ii vine randul sa se urce in tren. nimeni nu incalca regulile pentru ca „nu este frumos”, si stie cu aproximatie de maxim 3 minute cand ii va veni trenul.
    de unde stie asta? pentru ca de zeci de ani asa s-au intamplat lucrurile.

    in Shanghai, unde au un sistem de metrou destul de bun, iar trenurile circula cu o frecventa cel putin la fel de mare ca in Tokyo, lumea se imbulzeste si se inghesuie. daca nu impringi si esti politicos, nu apuci sa urci in tren (eh, te mai lasa daca te vad cu fata de strain).
    dece diferenta?

    daca vorbesti cu persoane varstnice din Jp, vor mai spune ca prin anii ’50 ’60 si aici lumea se impingea, la fel precum in China. doar ca acum nu mai este necesar.

    cred eu unul dintre motivele pentru care lumea sta frumos la coada este faptul ca multa lume nu poate intelege ca „se termina mancarea”, ca nu mai au paine la magazin.
    pentru cei mai tineri de 40 de ani, poate ca este prima data ca vad rafturi goale in magazin….

    la benzina lumea mai statea la coada prin 2007, cand se anuntau cresteri de pret. dar asta era mai mult un moft de a economisi cate 1$.
    ca lumea sa stea la coada de nevoie, cred ca trebuie sa mergi inapoi in timp pe la socurile de petrol.

    ca lumea in Ro nu este precum cea din Jp, este absolut normal. nu stiu daca crestinatatea sau europenismul are asa o mare importanta cat au alti factori sociali si poate chiar geografici.

    pana una-alta, Jp sunt cateva insule relativ departe de continent. prin urmare diverse forme de autoritate pot controla populatia destul de bine, fara prea multe influente din afara.

    norocul lor a fost ca au avut conducatori luminati.

    ar fi multe de povestit de aici de la soare rasare, dar as face concurenta articolului initial.

    toate cele bune va doresc!

    nicu

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (23-3-2011 la 02:40)

    Poate că românul are psihologia unei câştigătoare la „Miss World”. Ştim că toate fetele acelea frumoase, care habar nu au să-şi prepare singure o omletă, sunt preocupate de salvarea planetei, de pacea lumii şi de salvarea balenelor. Ele, pe de o parte sunt îngrijorate de probleme globale, pe de altă parte sunt optimiste, dar plâng uşor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ovidiu Ivancu: (23-3-2011 la 11:02)

    Nicu,
    Perfect de acord cu dvs. Orice societate are nevoie de cateva decenii de normalitate si lucrurile se pot schimba esential. Insa, dincolo de statul la cozi, care pana la urma e un detaliu (care se poate dovedi extrem de important) al comportamentului uman in fata dezastrului, exista, cred eu, si lucruri care vin din spate. Tocmai de aceea spuneam ca orice astfel de comparatie intre romani si japonezi e puerila. O natiune, un mental colectiv nu se naste peste noapte, ci el e o suma a evenimentelor care ii marcheaza istoria. O societate bazata pe fundamente crestine are din start un anume tip de reactii care tin tocmai de valorile care s-au implementat cu ajutorul sistemului de educatie. Factorii sociali si cei geografici de care vorbeati au fost de altfel amintiti si in textul meu.Va invit sa faceti concurenta textului meu 🙂 In definitiv, cu siguranta puteti scrie mai bine despre Japonia decat mine, care actualmente locuiesc in India. Multumesc pentru lectura.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Cristina Dobrin: (23-3-2011 la 21:38)

    Nicu,
    In aceste zile ar fi binevenit un articol scris de tine, care locuiesti in Japonia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stéph: (24-3-2011 la 06:39)

    Pe bună dreptate, dl Ivancu nu poate accepta o comparaţie între cultura niponă şi
    civilizaţia carpato-danubiano-pontic pentru o serie întreagă de motive.
    Prin structura sa geografică, Japonie este un teritoriu ostil şi instabil, acoperit 80% de munţi unde nu se poate vieţui decât pe 20% dintr-o suprafaţă bântuită de taifunuri, tsunamiuri, măturată de zăpezi, de ploi sau de vânturi necruţătoare. Japonezii n-au altceva de înlocuit, în afara acestui „vaporaş” ancorat în calea furiei sfintei naturi.
    Au încercat ei aventura colonizării altor teritorii pe la începutul secolului 20, China, Coreea, dar deznodământul este bine cunoscut. N-au nimic altceva decât ce le-a lăsat Dumnezeu, siliţi ca de fiecare data să se ridice. Ca să nu mai vorbim de ororile celor două bombe atomice care i-au pus la pământ şi din care au renăscut ca pasărea Phoenix, dispuşi să facă faţă oricărui alt neprevăzut.
    Cultura lor, impregnată profund de budism, potrivit căruia lumea nu este decât suferinţă:
    „Lumea nu este decât suferinţă şi nu poate progresa decât într-o altă dimensiune, aceea de non-dorinţei…”. Nu serveşte la nimic să te defulezi plângându-te contra cerului sau înjurându-l pe Dumnezeu.
    Ei practică o formă de fatalism activ. A suporta insuportabilul, în aceasta consistă adevărata răbdare.
    Spre deosebire de japonez şi românul e răbdător dar pacienţa lui e, mai degrabă, pasivă. Atât de pasivă, încât poate dura o eternitate.

    :

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193