Am primit spre publicare in cadrul rubricii „Cercetare, Stiinta, Tehnologie” a RLIV-ACUM un foarte interesant articol, punct de vedere personal in legatura cu ceea ce ar trebui facut in invatamantul superior si cercetarea din Romania, al domnului profesor Zeno Simon.
Sunt sigur ca multe din sugestiile domnului Simon coincid sau sunt similare cu cele ale altor cercetatori romani care s-au implicat in diferite moduri in structurea procesului de reforma. Exista de asemenea si lucruri inedite, idei care asteapta reactiile si ecourile tututor celor interesati.
„ Invatamant Superior si Cercetare in Romania. Ce e de facut?
Punct de vedere personal – Z. Simon
Urmaresc cu interes presa in aceasta problema, in special Curierul de Fizica, Aldine, cu multe articole ale distinsului coleg Dr. P.T. Frangopol. Avand o experienta indelungata in cercetare si in invatamantul superior si fiind printre primii cinci chimisti din Romania in ce priveste numarul de citate in literature de specialitate, ma socotesc indreptatit la o opinie in aceasta problema. Ma voi referi in special, desi nu exclusiv, la chimie si domeniile adiacente.
Situatia este nesatisfacatoare in majoritatea cazurilor. Slaba vizibilitate a stiintei din Romania, lipsa de cadre tinere valoroase, mult prea multe cazuri de “bizantinism” – ca sa folosesc un eufemism academic. Cauza, pe langa subfinantarea cronica, mentalitatile egalitariste, democratia universitara prea adesea transformata in mediocratie. Toate acestea duc la exodul creierelor spre Occident. Cati dintre noi in cazul unor concursuri intre o ruda, prieten si un necunoscut inteligent si harnic dam castig de cauza celui din urma! Sau, fiind in comisii de doctorat – sa respingi o teza despre care stii ca nu a fost elaborata de doctorand!
Aderarea la UE in 2007 sau 2008 putem spera ca ne va apropia de atmosfera din Occident unde cine nu are rezultate nu primeste bani si unde nu este rentabil sa nu respecti anumite reguli ale jocului. Aceasta insa nu va transforma situatia in mod automat cu noi ca simpli spectatori.
Finantarea institutelor de invatamant superior si de cercetare va depinde probabil tot mai mult de contracte de cercetare. Finantari din tara – slabe sperante in anii ce vin. In ce priveste finantarile din Occident, putine institute pot oferi ceva de interes. Va fi necesara in continuare o finantare de la bugetul de stat a unor grupe care pot transmite celor mai tineri o anumita competenta de specialitate. Cine va hotari si pe ce criterii – care institute de cercetare, invatamant, merita sa fie salvate si care au rol mai mult de protectie sociala? Pentru stiintele fundamentale (matematica, fizica, chimie, etc) exista un criteriu obiectiv, chiar daca discutabil, factorul de impact (FI) calculat pe baza datelor ISI. Pentru domenii cu marcat caracter aplicativ, artistic sau de interes national ar trebui adaugate si alte criterii. Comisia care ar hotari repartitia banilor, daca vrem sa respecte un criteriu tip FI trebuie neaparat condusa de un specialist strain cu drept de veto, chiar daca inseamna cheltuieli suplimentare. Evident, ar rezulta o repartitie neegalitarista care ar produce nemultumiri si presiuni.
Reorganizarea invatamantului superior si a cercetarii dupa modelul European este sigur necesara, dar numai atat nu ar rezolva problemele. Si o asemenea reorganizare ar trebui facuta pe baza de rezultate FI respective cu o lipsa totala de mila in ce priveste taierea finantarii institutelor neeficiente. Din nou aceasta ar trebui efectuata de comisii de specialisti (alesi pe baza de FI) conduse tot de un specialist strain. Asemenea comisii ar trebui sa aiba puteri discretionare, eventual cu o suspendare (temporara) a unor prevederi legale privind autonomia universitara.
Occidentul poseda, in mod indiscutabil, cel mai bun scor de universitari si de oameni de stiinta. Cine a urmarit insa, in ultimele decenii, reviste gen Nature sau Science a putut sa constate o crestere o crestere spectaculoasa a proportiei de nume chinezesti, rusesti, latino-americane, etc. in colectivele de cercetare din Occident. Din acest motiv nu cred ca scoala din Occident, cu toate ca poseda o multime de caracteristici excelente in ce priveste eficienta, ar fi in stare sa asigure un numar suficient de specialisti de inalta calificare. Motivul, dupa parerea subsemnatului, grija exagerata de a respecta democratia, drepturile adolescentului, de a nu-i stresa pe tineri, de unde lipsa de disciplina si de coercitie. La aceasta se adauga mentalitatea indusa de sistemul de reclame al societatii de consum. Ar fi bine daca s-ar asigura, la noi in tara, macar cateva licee si universitati de elita (partial pe baza de burse pentru copii, tineri nevoiasi) cu un grad suficient de disciplina si coercitie.
Problema birocratiei, a cantitatii imense de paperwork administrativ, care consuma un timp enorm. Directorii, sefii de catedra practic nu mai au timp sa faca cercetare propriu zisa! Rezultatul unei cercetari (de chimie, de exemplu) sunt lucrarile publicate; se cer insa rapoarte anuale, trimestriale foarte amanuntite. Oare le citeste cineva? De asemeni se cer rapoarte si formulare extrem de stufoase cand este vorba de obtinere de contracte, de infiintari de sectii de masterat, etc. Se cer o multime de acte semnate de la portar pana la director; in mod evident cei ce semneaza nu au timpul fizic sa verifice ce semneaza. Sunt convins ca principalul beneficiar al acestui paperwork este aparatul administrativ, in special cel central. Se asigura prin aceasta un front de lucru, se justifica salariile unei multimi de functionari si existenta unui numar mereu crescand de sefi. Se pare ca si in UE situatia este similara, din aceleasi motive. Ar fi extrem de benefic daca s-ar putea reduce aceasta birocratie imensa sau cel putin sa se impiedice amplificarea ei.
In sfarsit, probleme financiare. Recent am aflat ca, cel putin pentru institutele Academiei, veniturile extrabugetare se varsa intai la bugetul de stat. Cred ca ar fi necesare modificari legislative care sa permita neimpozitarea veniturilor din granturi, in special externe si ca responsabilul de grant sa aibe posibilitatea de a remunera cat crede de cuviinta cercetatori cu merite deosebite. Modificari legislative ar fi necesare si in sensul unei cat mai mari independente financiare a conducatorilor grupelor de cercetare si pentru facilitarea unei eventuale infiintari de institute de cercetare de catre persoane si organisme din Occident eventual interesate de exploatarea pe loc a inteligentei romanesti.
As mai remarca o problema. Adesea se insista pe la noi asupra rolului nefast al comunismului si al securitatii in stiinta si invatamant superior. Cred ca exista destui neaveniti in cercetare care nu ar avea de ce sa se teama de o eventuala lege a lustratiei. De asemeni, perioada 1955-1970 a fost una de avant, cel putin pentru matematica, fizica, chimie, in tara noastra. Si pe timpul lui Ceausescu, un numar, este drept tot mai mic, de grupe, au facut cercetare de calitate, ceea ce a implicat insa anumite concesii din partea conducatorilor acestor grupe. Era mai bine ca in numele rectitudinii morale sa fi avut o tabula rasa perfecta in stiinta la sfarsitul lui 1989?”
„Era mai bine ca in numele rectitudinii morale sa fi avut o tabula rasa perfecta in stiinta la sfarsitul lui 1989?”
Da, era mai bine.
In opinia mea si acum este necesara dezvoltarea si promovoarea unui proiect de reglementare (ca parte in legea lustratiei si/sau ca ajustarea a regulamentelor universitare si ale institutelor de cercetare) care sa prevada:
1 publicarea numelor tuturor celor care erau cadre didactice si cercetatori in decembrie 1989 si lucrau in structurile informationale ale securitatii
2 interzicerea utilizarii timp de 10 ani a cadrelor didactice universitare si a cercetatorilor ca oameni sub acoperire ai SRI
O astfel de reglementare este necesara deoarece,
in ce priveste punctul 1, retelele formale al fostilor securisti s-au transformat, dupa micsorarea aparatului respectiv, in retele informale care continua cu aceleasi practici sa isi urmareasca interesele proprii profitand de experienta acumulata in anii cand au lucrat ca profesionisti si
in ce priveste punctul 2, este necesara o perioada de normalizare a valorilor civice in spatiul academic, iar aceste valori nu se pot
consolida decat intr-un climat de maxima incredere.
Virgil Iordache
Cu privire la penultimul paragraf: multa lume viseaza ca ” vin americanii” si ne vor deschide institute de cercetare. Nu vor veni, pentru ca nu de creierele noastre duc lipsa (ele merg acolo singure si nesilite de nimeni). Ei, daca baga banul in cercetare, il baga pentru ai lor (au si ei sumedenie de tineri care nu-s folositi cum trebuie si carora le trebuie posturi).
Nimeni din Vest nu va baga banul in crearea de institute de cercetare in Romania pentru ca, in curand, scoala noastra preunivesrsitara (decenta inca) va fi redusa si ea la nivel de cenusareasa si nu vom mai avea absolventii de liceu de azi. Nu trebuie uitat ca pentru Vest suntem sursa de materie prima (creerele) si piata de desfacere.
Argumentul ca altii au facut deja ceva, spre exemplu in Ungaria sau Cehia, poate fi contracarat cu observatia ca acolo unitatile nou infiintate nu sunt axate pe cercetarea din stiintele fundamentale (se merge pe management, economie etc, ramuri care *nu* cer acele investitii de care-=i nevoie in fizica, spre exemplu). Si mai toate „filialele” de mari universitati americane, spre exemplu, aparute ca ciupercile dupa ploaie prin tari in curs de dezvoltare merg *pe aceeasi linie* : ia-le banii chiar in tara si da-le programe „soft”, de tip P.R., management, media etc.
Suntem pe punctul de-a arunca pe fereastra educatia de solida traditie franceza si-o sa ajungem la piciorul broastei in mai putin de zece ani. Asta e problema care trebuie rezolvata, asta-i viitorul care trebuie preintampinat, asta-i prima urgenta. Parerea mea.
Ca UE va veni peste noi cu si mai multa birocratie, mi se pare evident. Si mai e ceva: cine vrea sa faca cercetare nu se „baga” in hartzoage, ramane executant („creier din umbra”), lasa pe altii sa intre-n fata. Pare a fi unica solutie, eu n-am gasit o alta.
Mie mi se pare suficient ca-n colectiv sa fie acei insi cu impact mare, asta e o garantie pentru buna desfasurare a proiectului. Nu ar trebui ca „creierele” sa-si piarda vremea cu obtinerea banilor. Cat priveste functiile (decan, etc), asta-i treaba proprie a fiecaruia: daca fonctia e mai importanta decat timpul de lucru, te faci decan. Nu pare chiar usor sa le poti impaca pe amandoua. Sunt unii care reusesc, dar sunt putini.