caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Amintirile unui strain…

de (28-3-2005)

…au trecut 20 de ani de cand nu am mai vorbit despre tine…

Simt ca nu as fi ajuns aici…si nu as fi devenit ceea ce sunt, daca nu as fi fost binecuvantat sa cunosc niste…Titani.

Unul din Titani era Ada. Era cea mai buna prietena a mea. Facea parte din „familie”. Din mica mea familie. Din ochii ei plini de miracole am invatat ce inseamna sa mergi mai departe…orice s-ar intampla. Banala cafea bauta in compania ei s-a transformat intr-un ritual al frumusetii spirituale si al intelepciunii. “Ora confesiunilor” incepea si se incheia de fiecare data cu vorbele ei pline de inteles si de mister in acelasi timp. M-a invatat ca nu esti invins decat atunci cand te consideri invins. Si al naibii sa fiu daca nu m-am nascut sa fiu invingator.

Balconul ei era un mic templu in care ne adunam si visam la nemurire…ce frumos era!. A fost langa mine cand a trebuit. M-a ajutat sa trec peste probleme ocolind mereu banalele intrebari ce pot strica o zi frumoasa…ii multumesc. Nevoia de a fi iubit e dispersata de dorinta de a-mi iubi si respecta prietenii.
Dumnezeu s-a considerat vinovat si mi-a facut un cadou nepretuit…prietenia Adei. Cred ca vorbeste invidiosul din mine pentru ca uneori invidiez ideile ei…felul ei de-a fi…as fi vrut si eu sa fiu asa cum era ea, copilaroasa dar nu naiva…si totusi atat de puternica…avea curajul de a nu se ascunde dupa masti frivole…dupa scuze de incepator…avea curajul de a fi sincera si atunci cand aveam nevoie sa fiu mintit…avea curajul sa spuna lucrurilor pe nume cand noi, ceilalti, ne ascundeam precum strutii.
Au trecut atatia ani si parca si acum mi-o amintesc.
Statea in fata usii si astepta sa urc…cafeaua era pregatita…in bucatarie, pe locul meu, ma simteam ca acasa…ba nu…mai bine ca acasa…ne intelegeam din priviri. A stiut de la inceput ca tot ce pot sa ii ofer e doar un umar de sprijin la nevoie…o vorba inteleapta (sau nu)…a stiut si tot a ales sa fie prietena mea cu adevarat…ce puteam sa cer mai mult?…
Parca si acum o vad pe fotoliul din balcon…cu tigara intre degete…si cu o cana de cafea alaturi…imi zambea si imi spunea ca va fi bine…cum puteam sa nu o cred?…
Sorbeam ore intregi dintr-o cana de cafea…de obicei cea mai mare…doar pentru a-i mai rapi cateva minute…
a fost frumos…a fost demult!!…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.103.239