Televizorul meu, Cromatic, in varsta de 19 anisori, si-a dat obstescul sfarsit aseara, la orele 18,30.
Domnul sa-l aiba in paza!
De emotie, am uitat sa-i aprind o lumanare la capatai; doar galbenul de pe toate canalele o fi inlocuit sfanta festila. Umbrele cenusii de pe fundal nu puteau fi decat cetele ingeresti din ceea lume tehnica, venite sa-l conduca spre dreapta judecata. Intr-un fel, merita sa fie scuturat bine, dar asta ramane intre noi.
Regrete eterne!
Imi reprosez acum ca n-am prea avut grija de el. Prea rar l-am sters de praf, i-am infipt chibrituri in partea dorsala, i-am altoit destui pumni si numai o data am chemat un medic pe care il acuz de malpraxis, pentru ca, neavand aparatura performanta, l-a intepat cu o surubelnita intr-un organ vital.
Si ce mandru era in tineretile lui! Cu cata aroganta ne infatisa festivaluri si festivitati, filme pe tema “Ce bine e!” Mai mult se odihnea decat muncea. Trai, neneaca! Apoi l-au coplesit vremurile grele: cablu, programe non-stop, harmalaie. Cu varsta, aroganta s-a mai temperat, a devenit mai sfios. Cred ca a pus la suflet si comentariile noastre: Iar n-ai ce vedea! Tot astia, tot astia? Nu stie nici strofa-ntai din Imnul de Stat si ocupa asa o functie! Prea multi impostori si analfabeti! Ce problema psihica o fi avand, daca nu poate sa se retraga? N-o sa mai scapam de ei! Iar isi maresc parcul de masini! Piscina le lipsea! N-o sa vezi pe nici unul la puscarie! Se face un pic de circ, apoi auzim ca nu sunt dovezi! Nu suporta detentia! Bine ca noi o suportam! Etc.
Abia acum imi dau seama ca i-am inoculat un dureros sentiment al vinovatiei. Cu astfel de dragalasenii am slabit inima delicata a bietului Cromatic…
Acu’ vreo cateva luni, ne-a anuntat cu mare bucurie ca bine vom mai trai. Si ne-a somat sa mai terminam cu carteala si mormaielile, ca s-a saturat.
L-am ascultat, am pus frau gurii noastre, am asteptat.
Pe la stirile dupa-amiezii de azi, verde tot de rusine, ne-a spus ca Guvernul a hotarat sa mareasca accizele la carburanti, energie electrica, masini autohtone, aparatura de tot felul, tigari, bauturi si la ce se mai gaseste. Mai mult, zice ca asta repede-repejor, ca e nevoie de bani si una-alta.
I-am intors spatele. Ce sa mai comentez?
Cred ca la toata supararea lui, fiind, evident, dovedit ca mincinos, s-a adaugat si discutia mea cu vecina, pe la orele 18, cand a venit factura pentru curentul electric. Precis a tras cu urechea si s-a speriat ca va muri de inanitie.
Peste o jumatate de ora, a facut infarct. Din verde a dat in galben si asta a fost tot.
Imi recunosc partea de vina, dar el de ce nu si-a dat seama ca am si eu o limita? Ca sunt si eu sensibila? De ce m-a tot purtat cu vorba? De ce punea rarele filme mai bune numai tarziu, dupa miezul noptii, de ce atatea tampenii prezenta in cursul zilei?
In fine, calm, sa nu m-aprind! Despre morti, numai de bine.
Acu’ m-astept sa decedeze, rand pe rand: radioul, calculatorul, aragazul, masina de spalat…